Vorba lui Porumboiu...
Postat la: 25.05.2017 |
Nici nu s-a terminat bine campionatul - mai e finala Cupei, de sâmbătă, unde iau Astra lui Șumudică, în chip de rămas bun! - că binomul fotbalistic Răzvan Burleanu - Christoph Daum a dat din nou năvală în viețile noastre, provocându-ne crampe, ca de obicei. Au ieșit amândoi la rampă, cu o arie din Paiațele, care ne-ar provoca râsul, dacă nu ne-ar umple de tristețe, ca muzica lui Händel.
În rol de capelmaistru (Kapellmeister) nu e însă Herr Daum, cum s-ar cuveni acum, când a convocat lotul pentru meciul cu Polonia (și gluma cu Chile), ci tot șamanul de la FRF, care și-a pus în cap pe toată lumea, mai puțin, firește, ușierii de la federație. În loc să bage capul la cutie, după porcăria cu care a luat sfârșit play-off-ul, și să se pregătească să-și ia tălpășița dintr-o lume cu care n-are nicio legătură, neplăcutul personaj se ține țanțoș, emite miștouri ieftine, în stil de mare mahala, iar pe deasupra mai și minte de îngheață apele. Așa se face că a fost nevoie de o precizare tăioasă a ministrului Sportului, că Burleanu, care se bătuse cu pumnul în piept, nu a avut, de fapt, niciun fel de contribuție la elaborarea recentei (și binevenitei) Ordonanțe de urgență, care poate ajuta și fotbalul românesc!
Epistola tupeistă pe care i-a adresat-o lui Cristi Balaj se întoarce astfel împotriva lui, ca un bumerang, și-i pune în cap nu numai acea parte a fotbalului care se mai putea lăsa amăgită, dar și numele grele ale presei sportive. Cu Ioanițoaia nu joci "Păcălici", Tolontan nu te iartă când te prinde în ofsaid, iar Costin Ștucan se întreabă logic, decriptând: "... Nu se pricepe la fotbal? Tot ce e posibil, deși are un tată fost fotbalist. Lucrează pentru un serviciu secret și este în același timp salariat FRF? Posibil și, dacă este adevărat, regretabil. Încearcă să se agațe de scaunul puterii? Da...'' L-a mai făcut harcea-parcea și secretarul general al LPF, Justin Ștefan, care a afirmat negru pe alb că „managementul actual al federației n-are legătură cu fotbalul", dar bomboana pe colivă i-a pus-o reputatul fost arbitru Adrian Porumboiu: "...Fotbalul e îngenuncheat. Măgarul măgarilor a distrus fotbalul românesc. E un om mic! Acest om va fi mai nociv decât Mircea Sandu de 100 de ori..." Răspunsul transmis de Burleanu tuturor celor care-i cer demisia a fost să vină toți să vadă ce greu e să conduci o asemenea instituție și cum dă el în brânci la federație. Mă tem că tocmai le-a dat ideea cu brânciul!
Ca să facem trecerea la tataia Daum, o să amintesc că, acum vreo lună, secundul său de la națională, Rudi Verkempinck, se declara convins că tricolorii pot furniza o mare surpriză în următorul meci din preliminariile Cupei Mondiale, programat la 10 iunie, în Polonia. Să-l audă Dumnezeu, dar, până să-l vedem speriat pe Lewandowski de optimismul nostru, mă uit îngrijorat la lotul convocat de Herr și mă apucă pandaliile! Când începi enumerarea tot cu Tătărușanu - care, fiind anunțat pe făraș de Fiorentina, a mai luat aiurea două boabe și săptămâna trecută- și-l redescoperi pe Florin Gardoș, fundașul care face tușa la Southampton de doi ani și mai bine, mă gândesc că Papa Daum a ruginit de-a binelea.
Mai ales că în aglomerarea tricolorilor chemați la Mogoșoaia au mai fost incluși o serie de puștani, de certă perspectivă, dar care nu prea văd cum vor putea să țină piept impetuoasei cavalerii poloneze, și încă în propriul ei manej. Eu cred mai degrabă că, lăsând la vatră o serie de consacrați care ne-ar fi utili (de tip Budescu sau Torje) și preferând băieți cu caș la gură, Herr Daum își pregătește deja scuza pentru ratarea calificării la Cupa Mondială: am promovat jucători tineri în echipa națională! Iar placa asta, de adormit copiii, nici măcar nu e a lui, ci tot a celui care a pus fotbalul nostru pe butuci, managerul managerilor sau vorba lui Porumboiu!...
Horia Alexandrescu
Text preluat din România literară
-
AI, nu AI, cash-ul contează!
Banul in numerar, pastrat "la saltea", este nu numai libertate și proprietate, este siguranța! Daca il aveți, oricat de ...
-
De ce Ciutacu rămâne cel mai inteligent jurnalist din istorie
"Sunt extraordinar de deștept și ingrozitor de arogant", sta tatuat pe frontispiciul blogului lui Victor Ciutacu. Pare u ...
-
Cred că Nicușor Dan ne destructurează, pur și simplu, țara
Tot ceea ce a facut și face acest om, de un an incoace, este de o toxicitate neobișnuita. Habar n-am daca e aici prostie ...
-
Sigur sunt ruși. Au dispărut contractele de consultanță
Toata baza de date privind PNRR a fost ștearsa de hackeri. Ministerul care ține chestia respectiva este MIPE, avandu-l i ...
-
Omul care deține cele mai murdare secrete ale statului paralel, profund și mafiot
Parintele Ciprian Gradinaru, arhimandritul Bisericii Speranței din complexul Catedralei Mantuirii Neamului, atrage oamen ...
-
Nicușor Dan este doar prostul lor!
Mai țineți minte cand creatorul Securistanului romanesc, in care traim cu nedrepturi depline, Traian Basescu, il alerga ...
-
TELEVIZIUNEA POPORULUI?
V-au spus sa NU ieșiți in strada cand alegerile au fost anulate. V-au indemnat sa ramaneți placizi in case tocmai cand e ...
-
De ce vrea brusc Bolojan anticipate?
1. Pentru ca ar mai caștiga inca 3-4 luni la Palatul Victoria. 2. Pentru ca, in calitate de președinte al PNL, va imparț ...
-
Vaccinarea altruistă = reclamă mincinoasă
Una dintre metodele ilegale prin care oamenii au fost presați sa se vaccineze in plandemie (iar unii au facut-o cu conse ...
-
La Ankara, trompetele ienicerilor au sunat deșteptarea sau stingerea?
Summitul NATO de la Ankara a fost „istoric" prin aceea ca sub poleiala declarațiilor de „unitate" și de &bdq ...
-
Călin, Călin, poporul e cu tin’!
Georgescu a descalecat la targul de vechituri și agroalimentare de la Domnești pazit de șapte badigarzi, unde a fost int ...
-
Tzac pac la AI!
Pe 1 iulie, Alex Karp, CEO-ul Palantir, a fost invitat la CNBC, unde a facut unele dintre cele mai agresive declaratii d ...
-
Doar geopolitica ne-a separat, interesele mizerabile, herr!
Ambasadorul Germaniei la Chișinau pretinde ca romanii și moldovenii nu sunt același popor. Deși istoricii, inclusiv cei ...
-
RĂZBOIUL MÂNTUITOR CARE SALVEAZĂ PIELEA URSULIENILOR
Dreptul pe care și l-a arogat ieri UE de a-și baga nasul in corespondența noastra vine in paralel cu accelerarea efortur ...
-
Batjocură la adresa democratiei în Parlamentul European
Ieri, in Parlamentul European, s-au emis trei reglementari esențiale pentru europeni, doua dintre ele fiind batjocuri la ...
-
RIP: Epoca Iliescu ia inevitabil sfârșit!
Care este miza inclestarii politice din aceste saptamini? Observ ca s-a format ad-hoc o coalitie anti-PNL cu 1/ palatul ...
-
Compania românească OVES Enterprise, una din marile surprize ale Summitului de la Ankara
OVES Enterprise este o companie privata de tehnologie militara cu capital exclusiv romanesc, care a dezvoltat platforma ...
-
Niște vorbe proaste despre conducătorii statului eșuat, că altele n-am
Am ajuns la o experiența de viața, de mulți ani, in care nu ma mai entuziasmeaza nicio prestație, gen „pas cu pas" ...
-
Confidențial: dineul oficial oferit aseară de Erdoğan la summitul de la Ankara
Dineul a avut loc in cladirea principala a Complexului Prezidențial (Külliye) din Ankara in onoarea celor 90 de inv ...
-
Lia Savonea a reafirmat cu prilejul Zilei Justiției marile principii ale justiției penale
Mesajul doamnei Lia Savonea de Ziua Justiției este o pledoarie memorabila pentru independența judecatorului, adevarul ju ...
-
Incoerente politice si morale
„Una vorbim si alta fumam” - Tudor Arghezi Promisiunea unei guvernari curate, bazata pe interesele rom ...
-
Suntem țara catastrofelor telescopice
La primul dezastru se sudeaza al doilea, care lasa loc celui de-al treilea și așa mai departe. Pana ajungem sa percepem ...
-
DIAVOLUL ȘI OMUL NOU
„Ah, ce interesant!”, exclama profesorul Woland / Satana, in Maestrul și Margareta, cand aude de la Berlioz ...
-
Mai este România de partea României?
Mai toata lumea uita repede. Eu nu pot. Poate e un defect de memorie - memoria mea ține minte nu chipuri, ci fapte. Ține ...
-
Cronica unui abuz judiciar în urma căruia un tânăr de 25 de ani a fost condamnat la 29 de ani închisoare
La inceputul lunii decembrie 2021, nu doar Iașiul, ci intreaga țara au fost zguduite de știrea potrivit careia, un stude ...
-
Ce se întâmplă când se bagă miliția în portofelul digital
Guvernul nu a dat portofelul digital grupului german Schwarz, așa cum susține batalionul urmașilor miliției din mass-med ...
-
EXTRATEREȘTRII: GOGORIȚA SUPREMĂ – Virus și Schimbare Climatică și Putin și Iran la un loc!
Pe vremea lui Ceaușescu era o porunca nescrisa: „Este interzis sa discuți cu strainii!” Nerespectarea ei iți ...
-
V de la Vendetta. Sau de la Veștea!
Scandalul mediatic de aseara mi s-a parut trist și dezgustator. S-a sarit calul de ambele parți. Inutil și contraproduct ...
-
Mamă, mamă, mamă!
Unii vor zice: „Bai, dar cel mai important lucru este ca i-a tras Calin Georgescu niște smetii Ancai Alexandrescu" ...
-
Germania forțează intrarea în haos a României! Nicușor știe.
Nemții il folosesc pe “agentul dezordinii” numit Bolojan, consiliat de catre rezidentul BND (serviciul secre ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu