Zăroni a lu' Grindeanu
Postat la: 01.05.2017 |
Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a reuşit, în cele aproape patru luni de mandat, să se facă remarcat printr-o serie de discursuri memorabile care au devenit virale pe internet. Declaratiile si replicile acestuia ne reamintesc de un personaj celebru din vremea guvernului Petru Groza pe nume Romulus Zăroni- ministru al Agriculturii şi Domeniilor, apoi al Cooperaţiei în Guvernul Petru Groza, vestit pentru agramatismul său.
Romulus Zăroni a fost un ţăran cu şapte clase, din Nădăştia de Sus, judeţul Hunedoara. Om de casă al lui Petru Groza - fusese angajat pe moşia lui - devine, la 6 martie 1945, ministru al Agriculturii şi Domeniilor, până în 29 noiembrie 1946, iar mai apoi, până în 30 decembrie 1947, ministru al Cooperaţiei. Totuși, Zăroni a fost un ţăran înstărit, despre el Corneliu Coposu spunea că „era un chiabur de mâna întâi (...) avea o biblioteca impresionantă pentru un ţăran, am găsit la el acasă cam 7 - 800 de volume de cultură generală şi de cărţi politice", de altfel vorbea şi scria fluent în limba germană, deoarece absolvise patru clase gimnaziale la un liceu german.
Cei care l-au cunoscut vorbeau despre Romulus Zăroni ca despre un adevărat gospodar, cam limitat la minte şi ajuns subiect de bancuri din cauza gafelor monumentale pe care le-a făcut. Gafele l-au facut un soi de precursor al lui Bulă. Şi cum prostia este întotdeauna subiectul bancurilor, cel puţin româneşti, se pare că toate cele despre Zăroni, au pornit de la Petru Groza care era un tip haios, pus tot timpul pe glume. Se zice că Petru Groza i-a pus în vedere: "Bine, măi Romică, te-am făcut eu ministru, da' tre' să-ţi completezi studiile să-nveţi şi tu, să ai pregătire politică". Şi-n sfârşit, se prezintă la examen, cu tema "Formele de guvernământ". Şi este întrebat cum se cheamă statul sau ţara condusă de un împărat. "împărăţie!". "Foarte bine. Dar dacă e condusă de un rege, ce formă de guvernământ avem ?" "Regat". "Bine. Dar dacă n-am mai avea rege, şi Groza ar conduce ţara, ce-ar fi atuncea ?" Atunci, Zaroni răspunse: "Atunci ar fi grozăvie".
Odată, Zăroni a fost întrebat de Groza câte mere poate să mănânce pe stomacul gol la care primeşte răspuns că zece. - Eşti prost, i-a replicat Groza, doar unu, ca celelalte găsesc stomacul plin! Odată, la un consiliu de miniştri ar fi venit cu un pantof maro şi unul negru, iar Petru Groza l-a trimis acasă de unde a venit la fel, spunând că acolo a găsit tot unul negru şi unul maro. La o şedinţă a consiliului de miniştri unde se discuta ceva ultra secret, acelaşi Zăroni a făcut pe el, fiindcă nu avea voie să părăsească sala, dar după o jumătate de oră a primit de acasă pantaloni şi izmene de schimb. Când Groza a întrebat pe mesager de unde au ştiut, acesta a spus că la Europa Liberă s-a anunţat că ministrul Zăroni a făcut pe el şi familia este rugata să-i trimită urgent schimburi.
Se povesteşte că odată, la o întrunire a cadrelor de frunte ale partidului, a fost impresionat de aspectul unei tovarăşe şi i-a scris un bilet pentru a-şi exprima admiraţia: "Sînteţi unsoare. Maţ fermecat" (în traducere: "Sunteţi un soare. M-aţi fermecat.")". Dan Macarie, membru în Societatea Naţională de Istorie şi Retrologie Agrară, filiala Hunedoara-Deva, a scris despre el: „a profitat de statutul de ministru, şi-a părăsit soţia, pentru că nu a vrut să se înscrie în colectiv, s-a însurat cu o femeie mai tânără cu 20 de ani şi s-a mutat în casa reputatului jurnalist Pamfil Şeicaru, din Bucureşti". De altfel, în epocă circula un soi de glumă, care suna cam așa: „Caligula imperator și-a făcut din cal senator/ Groza, mai sinistru, și-a facut din bou ministru"
Astazi, replicile si declaratiile lui Petre Daea, ne demonstreaza ca este urmasul lui Zaroni, iar cariera actualului ministru al Agriculturii se aseamana cu cea a omului de casă a lui Petru Groza. Însă, ceea ce se țtie mai puțin este faptul că Petre Daea este nepotul lui Angelo Miculescu- fost ministru al Agriculturii în perioada 1969 şi 1981, care a decedat, în 1999, în urma unui accident de circulaţie. Înainte de a se ridică la ceruri, Angelo Miculescu le-a transmis o rugăminte celor apropiaţi de el.
- Măi băieţi, vă rog eu să aveţi grijă după moartea mea şi de nepotul ăsta al meu că e mai sărăcuţ.
- Domn ministru o să avem grijă de el. Acum e director la Direcţia Agricolă Mehedinţi. Vreţi să-l facem secretar de stat sau ministru?
- Nu măi băieţi. Vă mulțumesc. E prea mult şi postul care-l are acum.
La finele anului 2000, ginerele lui Angelo Miculescu ajunge premier iar nepotul din Siseşti de Mehedinţi, pe numele din buletin Petre Daea, ajunge secretar de stat la Ministerul Agriculturii şi chiar ministru în 2004. La începutul anului 2017, Petre Daea, revine în fruntea Ministerului Agriculturii ca urmarea a lobby-ului făcut de Adrian Năstase la baronii PSD de Giurgiu și Olt-Nicolae Bădălău și Paul Stănescu.
"Primarul este germenele localității", "echipajul APIA lucrează nonstop, până seara târziu", iar "eu, intru în casele oamenilor noaptea și îi trezesc din pat" - sunt câteva dintre declarațiile spumoase făcute de ministrul agriculturii, Petre Daea. Ca atare, el a devenit ținta ironiilor propriilor colegi după o afirmație confuză privind subvenţiile, declarând că speră că „în 31 martie să avem numai situaţii neclare". „Pentru mine ziua de 31 martie e exactă, sarcina de asemenea. Sper că în 31 martie să avem numai situaţii neclare privind legătura între sistemul de aplicare şi situaţiile concrete pentru fermierii din România", a afirmat Petre Daea. El a fost înterupt de premier, care a completat: „adică lucruri puţine", Daea confirmând că la acest lucru s-a referit şi el. „Dacă sistemul lucrează aşa cum aţi spus dumneavoastră mă aştept să fie foarte puţin", a completat Grindeanu.
În arhiva Senatului României se păstrează pe pagina sa o declaraţie a lui Petre Daea inspirată parcă din replicile lui Zăroni. Este vorba de o declaraţie politică dedicată Zilei Internaţionale a Muntelui care-l fac invidios până și pe Păstorel Teodoreanu. "Muntele a fost şi trebuie să rămână centura naturală a ţării, izvorul cristalin al apelor ce spală şi mângâie nu numai mâini şi picioare în trecere efemeră prin zonă, ci alimentează fiecare vas capilar al solului, plantelor, animalelor şi oamenilor"..."Astăzi, în munte, din nefericire, „Mioriţa" este interpretată de lanţul drujbelor, mirosul florei spontane este acoperit de cel al mucegaiului din rumeguş, care ocupă locurile de decantare în direcţia şuvoiului de lipsă de interes pentru viaţa muntelui"..."Prin regula comparaţiei, ne vedem importanţi şi responsabili pentru viaţa muntelui şi să recunoaştem că niciunul dintre noi, nici alţii şi nici toţi de aici şi din afară nu am făcut tot ce puteam face pentru cel mai umanizat munte din Europa - Carpaţii României"..."Folosind metafora şi cuvântul cald, am dorit să sensibilizez fibra naturală a existenţei noastre, pentru că suntem mari ca senatori, dar mici în comparaţie cu muntele".."Suntem cu toţii trecători ca politicieni, ca oameni. În munte, apusul este tot atât de valoros ca şi răsăritul. Prezentarea mea apune. Sper să răsară preocuparea sporită a tuturor celor de aici şi de oriunde pentru muntele României". Finalul declarației politice este opteotic:"Prin om, cerul a coborât pe pământ, prin munte, pământul a urcat la cer".
Mai există o asemănare între Daea și Zăroni în ceea ce privește viața de familie. Zăroni și-a lăsat nevasta pe motiv că nu a vrut să intre în colectiv și s-a căsătorit cu una mult mai tânără decât el. Așa s-a întîmplat și cu Daea, dar povestea lui este mult mai spumoasă. Ca orice provincial care aterizează în centrul Bucureştiului, nepotul din Mehedinţi calcă în vârful picioarelor pe marginea culoarelor de la Ministerul Agriculturii şi, din când în când, se strecoară timid prin birourile institituţiei. Într-o zi, paşii nepotul de la Mehedinţi poposesc într-un birou al direcţiei de pescuit şi acvacultură. Brusc, ochii îi alunecă către o doamnă tinerică, cu aer de provincială, timidă şi parcă avea și ceva, ceva de vino încoace. Cu privirea încruntată şi vrând să se dea cocoş, nepotul se adresează duduiţei:
- Dumneavoastră cum vă numiţi şi cu ce vă ocupaţi aici?
- Ştiţi, eu sunt mai nouă pe aici şi...
- Bine. Atunci să veniţi azi la mine în birou ca să mă lamuresc cu ce vă ocupaţi.
Şi cum ordinul venea de la secretarul de stat, doamna de la direcţia de pescuit şi acvacultură, botezată de colegi madam Caras, s-a prezentat în biroul nepotului de la Mehedinţi. Și de atunci a început o colaborarea fructuoasă şi antrenantă care a continuat şi după ce Petre Daea nu mai era ministrul Agriculturii. Între timp, nepotul de la Mehedinţi ajunge senator PSD şi lipseşte vreo săptămână de la lucrările din Palatul Parlamentului. Când revine la Senat, colegii de partid se uită la el ca la maşini străine. Un ochi tumefiat, câteva zgârieturi pe faţă şi un obraz învineţit. Un coleg de partid mai şugubăţ, îl întreabă:
- Mai Petrică ce-ai păţit? - Domnule ministru, ştiţi, am fost la ţară şi am tăiat lemne cu toporul şi mi-a sărit un lemn în faţă!
- Aha. Aşa a fost. Bine că nu e ceva mai grav. Senatorul zâmbeşte cu subînţeles pentru că ştia se întâmplase cu nepotul de la Mehedinţi. Lemnul care-i sărise în faţă, nu era lemn, ci urmele câtorva palme şi pumni. Ţara nu era la Mehedinţi, ci în faţa unui mare centru comercial din centrul Capitalei. De fapt, la aceea vreme, madam Caras era căsătorită şi femeia a avut ghinion ca soţul său să o întâlnească la braţul nepotului de la Mehedinţi, ziua în amiază mare, tocmai în central Capitalei.
Ca atare, prezentările dintre cei n-au fost prea cordiale, fapt pentru care soţul încornorat a ţinut să se prezinte nepotului de la Mehedinţi într-o manieră mai spartană care a lăsat ceva urme pe faţa fostului ministru. Finalul spectacolului s-a derulat la tribunal, unde madam Caras a devenit doamna Daea. Şi ca orice poveste cu final fericit, nepotul de la Mehedinţi şi madam Caras sunt fericiţi împreună până la adânci bătrâneţi, mai ales că acum Petre Daea a revenit pe fotoliul de ministru al Agriculturii, iar madam Caras este șefa Resurselor Umane de la APIA. Așa că în persoana lui Petre Daea, și premierul Sorin Grindeanu, la fel ca Petru Groza, are un Zăroni în guvernul său!
Ion Teleanu
-
Cum se poate recupera handicapul relaționării pe filiera Washington!
Dupa ce, in urma cu cateva zile, Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea Americii in Grecia, a fost demisa, cumva și pe o filie ...
-
Noaptea cuțitelor lungi, de dreapta!
PNL nu a mai fost cu adevarat in Opoziție de foarte multa vreme. Teoretic din 2019, din vremea lui Ludovic Orban. Practi ...
-
Extinderea amprentei militare: noua bază aeriană a Chinei în Laos
Pe masura ce puterea și increderea in sine a Chinei cresc, aceasta devine mult mai activa in proiectarea puterii prin st ...
-
Petre Țuțea: "Aici e sursa adevărată a indolentei romaneşti - în exploatare. Naţiunea e în rezistenţă pasivă!"
Aceste vorbe din 1935 sint ale lui Petre Tuțea, pe cind avea 33 de ani: ”Statul roman actual nu apara bogatiile ta ...
-
Care e "combinația" în cazul Luca Niculescu?!
Am observat ca diverși analiști de rit nou, care vor sa-și dea importanța, fiind atat de mediatizați, au mai mereu mirar ...
-
S-a trezit și baba că pleacă la război sau ce face Fota la vreme de mobilizare
Iulian Fota ne-a agresat vineri toata ziua, cu postarea lui despre cum s-a achitat el onorabil de obligația civica și le ...
-
Miza pentru România a dispariției Ucrainei prin forță
Acordul Putin - Trump nu priveste doar livrarea de motorina rapid, dinspre Federatia Rusa catre SUA. Implica si vanzarea ...
-
Traseul lui Marius Lulea, din AUR spre dușmanii AUR. Pas cu pas
Marius Lulea s-a retras discret din AUR in 2025. Spunea atunci ca nu mai vrea sa faca politica și ca se dedica studiului ...
-
Operațiunea ZERO a momentului este "dezintegrarea AUR"
Încep prin a spune ceva legat de Calin Georgescu. N-am comentat soarta lui, pana in acest moment, pentru ca, din p ...
-
Următorul guvern va fi unul de sacrificiu, indiferent cine i-ar fi prim-ministru
Toate partidele parlamentare o știu. Avem criza energetica, un razboi la granița și o economie șubreda intr-un context i ...
-
Arsenalul lui Păcuraru îl bubuie pe Simion pe bani grei!
Dupa divorțul public de Calin Georgescu, Anca Alexandrescu și Realitatea TV pun tunurile și pe George Simion și AUR, de ...
-
Ce-a fost cu dârele de pe cer din 2 octombrie?!
Stau in Otopeni de 15 ani. Vad avioane in fiecare zi. Dar nu vad in fiecare zi cerul brazdat, ore in șir, de atatea dare ...
-
Cine putea fi interesat să creeze în România o asemenea harababură politică?!
De cinci luni, Romania supraviețuiește cu un guvern care nu poate sa ia decizii și face doar șmecherii politice. Partide ...
-
ANUNȚ OFICIAL: TOȚI OAMENII SUNT SCLAVI!
Șefa Fondului Monetar Internațional, Kristalina Georgieva, a anunțat ca datoria publica mondiala se afla la cel mai inal ...
-
Bolojan şi varianta TIR-ul
Norii negri ai justitiei au inceput sa se stranga deasupra capului premierului demis Ilie Bolojan nu numai la Iasi. La I ...
-
Mantra „Călin - Georgescu - este - președinte!”
Cei care ies in strada pentru Calin Georgescu au doua argumente foarte solide: 1. Anularea alegerilor a fost o nedreptat ...
-
Canadienii confirmă existența unui scenariu la o invazie militară americană
Guvernul și armata canadiana au realizat un model bazat pe scenariu unui razboi asimetric, analiza strategica a gestiona ...
-
Deutsche Welle: Georgescu între martiraj și escrocherie: strategia justiției
Simpatizanții lui Calin Georgescu din zona virtuala sunt mult mai implicați in gasirea soluțiilor de salvare a acestuia ...
-
O pace care pregătește următorul război?
Tensiunile din jurul Iranului și atacurile din Peninsula Arabica amenința energia și navigația, iar Rusia și Ucraina inc ...
-
Nu americanii l-au dat jos pe Bolojan, ci „băieții deștepți” din Energie
Cu mult inainte de Grindeanu și Ivan, doamna ambasador Kimberly Guilfoyle a fost curtata de Cristi Bușoi și Nelu Sterian ...
-
Așa grăit-a Jirinovski...
În anul 2015, un om a stat in fața camerei și a spus: „Iranul și Israelul se vor ciocni frontal. America va ...
-
Ambasadoarea și gazul UE
In loc de introducere: 1. UE isi produce doar 10% din consumul anual de gaze, adica aproximativ 33 miliarde metri cubi ( ...
-
Asanarea legislației în România și UE
Cand a ajuns la putere in Argentina, in anul 2023, Javier Milei i-a incredințat lui Federico Sturzenegger un minister un ...
-
Libertatea presei vs tehnofeudalism, sau când cenzura devine model de afaceri.
„Presa trebuie sa-i serveasca pe cei guvernați, nu pe guvernanți." - Hugo Black, in cadrul Pentagon Papers La Adun ...
-
Articolul bombă din WSJ face ravagii și în presa de la noi
Ambasadoarea Kimberly Guilfoyle- numita de Trump in Grecia (fosta logodnica a lui Donald Trump Jr.) a facut o decl ...
-
Ne temem de ruși. Și mai departe de vorbe, ce facem? Ne pregătim de „războiul întregului popor"?
Pe masura ce conflictul din Ucraina se intensifica zilnic, apare in spațiul public mesaje extrem de serioase, de acum de ...
-
Despre ce nu se comentează legat de vizita în SUA a lui Nicușor Dan. Congresul Mondial Evreiesc și refuzul JP Morgan de a finanța România
Despre vizita la New York, la Adunarea Generala a Organizației Națiunilor Unite, se comenteaza in presa romaneasca in mo ...
-
Numele tatălui și al fiului
Prietenia nu costa nimic, dar cea cu Gyuri Kazar cantarea mii de carate de pietre scumpe. Gyuri putea sa-ți vorbeasca sa ...
-
Nole, Nolan și Nolanul
La inceput a fost un titlu. Îmi placea muzicalitatea lui și mi-am propus ca, intr-o zi, de dragul acestei aliteraț ...
-
În ce mizerie trăim în noua Uniune Sovietică cu sediul la Bruxelles!
Atat efort al Statului Paralel, al Sistemului ticaloșit, care se perpetueaza de cand i-a impușcat pe soții Ceaușescu in ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu