Războiul din Ucraina e pe bani: Zelenski a respins propunerea de pace oferită de Viktor Orbán
Postat la: 04.07.2024 | Scris de: ZIUA NEWS

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a respins sugestia premierului ungar, Viktor Orbán, ca Ucraina să ia în considerare o încetare a focului pentru a accelera negocierile de pace.
Șeful adjunct al Biroului prezidențial ucrainean, Ihor Zhovka, a declarat că întâlnirea de la Kiev i-a oferit lui Viktor Orban „ocazia de a-și exprima gândurile". Președintele Ucrainei a ascultat, dar, ca răspuns, a explicat poziția Ucrainei - care este clară, de înțeles și bine cunoscută, a adăugat Ihor Zhovka.
Liderii ucraineni au respins anterior ideea unei încetări a focului, argumentând că aceasta nu ar face decât să ajute Rusia să își redistribuie forțele. În schimb, conducerea ucraineană dorește să negocieze o încetare a focului în conformitate cu propria formulă de pace, care a fost discutată și la conferința de pace din iunie din Elveția.
Pe de altă parte, daca războiul continuă, atunci Uniunea Europeana va mai trimite 50 de miliarde de euro ca ajutoare, dupa decizia de la Bruxelles de la finalul lunii iunie, iar SUA va mai acorda o transa intre 60-80 de miliarde de dolari, dupa cum va fi aprobată de Congres cel mai probabil luna viitoare, astfel incat industria de armament sa functioneze cu motoarele in plin.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Acordul de pace din Gaza va fi rupt. Israelul și SUA vor relua bombardamentele pentru că Hamas nu respectă una dintre cele mai importante cerințe
Hamas promitea sa returneze Israelului toate cadavrele ostaticilor decedati, conform acordului privind Gaza, și, in acel ...
-
Polonia suveranistă și calul troian al SUA in UE se apropie de nivelul de trai al Regatului Unit. Ba chiar l-a depășit în anumite regiuni
Polonia se apropie rapid de Regatul Unit in ceea ce privește bogația pe cap de locuitor, iar unele dintre regiunile sale ...
-
Teoristii tot teroristi: Hamas preia rapid controlul total în Gaza după încetarea focului - lupte interne și epurări violente
La doar cateva ore dupa ce a fost anunțat un acord de incetare a focului menit sa puna capat unui conflict de doi ani cu ...
-
Vladimir Putin atacă Premiul Nobel pentru Pace, iar Donald Trump îi dă dreptate public
Presedintele rus Vladimir Putin a declarat ca Premiul Nobel pentru Pace si-a pierdut credibilitatea, castigand recunosti ...
-
Răspunsul surpriză al Rusiei la trimiterea rachetelor Tomahawk în Ucraina: Rusia trimite și ea rachete în Cuba
Ratificarea de catre Duma de Stat a Federației Ruse a acordului de cooperare militara dintre Rusia și Cuba poate fi cons ...
-
Copiii ar putea să-și aleagă genul indiferent de vârstă, conform noii strategii recomandate de UE privind "egalitatea LGBTQ+"
Copiii ar putea fi liberi sa-și aleaga sexul, conform noilor propuneri ale UE, conform unei noi strategii prezentate de ...
-
NATO pregătește un răspuns armat la războiul hibrid al Rusiei. Este luată în considerare inclusiv doborârea aeronavelor rusești
Aliații NATO discuta un raspuns mai puternic la acțiunile din ce in ce mai provocatoare ale lui Vladimir Putin, potrivit ...
-
Bani pentru arme nucleare. Hackerii lui Kim Jong-un au furat peste 2 miliarde de dolari în criptomonede doar în 2025
Cu trei luni ramase pana la finalul anului, 2025 se contureaza deja drept anul cu cele mai grave atacuri cibernetice lan ...
-
Donald Trump anunță planul americanilor pentru Fâșia Gaza, după ce Israel și Hamas au ajuns la un armistițiu
Donald Trump a declarat ca SUA vor juca un rol important in reconstructia Gazei si in mentinerea sigurantei si pacii in ...
-
În culisele recunoașterii Palestinei de către Europa! Un plan de salvare a Israelului sub pretextul sprijinului acordat Palestinei
De ce multe țari europene au decis sa acționeze „acum" pentru a recunoaște Palestina? Ce inseamna planul lui Trump ...
-
Economia Statelor Unite se apropie de un punct critic. 22 de state americane riscă recesiunea
Economistul Mark Zandi, de la Moody's Analytics, avertizeaza ca economia americana este foarte aproape de o contracție p ...
-
Nici Trump nu poate mai mult ca Bolojan: În SUA încep concedieri de ordinul sutelor de mii de bugetari în timp ce țara este în "shutdown". Vor fi peste un milion in 2025
Presedintele american Donald Trump a asigurat ca si-a pus in aplicare amenintarea de a concedia functionari publici in u ...
-
Ce a spus Vladimir Putin la Clubul de Discuții Valdai timp de aproape 4 ore legat de un război amplu in Europa
Vladimir Putin a participat ieri la a 22-a reuniune anuala a Clubului Valdai, cel mai influent think-tank rus, prilej pe ...
-
Rachetele rusești pot acum „deruta" și evita sistemul de apărare aeriană Patriot
Financial Times a remarcat joi o scadere a ratei de interceptare a țintelor aeriene rusești deasupra Ucrainei. Potrivit ...
-
Șoc total pe bursele mondiale după shutdown-ul din SUA
Dupa shutdown-ul administrativ de la Casa Alba, bursele din SUA scad, in timp in Europa toate pietele mari sunt pe crest ...
-
Trump despre arsenalul nuclear al SUA: „Am fost amenințați de Rusia și am trimis cea mai letală armă creată vreodată. Avem arme mai bune, mai noi, mai multe"
Donald Trump a facut referire, marți, in cadrul reuniunii din Quantico, Virginia, unde generali și amirali americani din ...
-
Donald Trump vrea ca administrația să folosească "orașele periculoase ca terenuri de antrenament" pentru armată și Garda Națională
Președintele Donald Trump pare sa sugereze in declarațiile sale de marți ca Departamentul Apararii ar trebui sa foloseas ...
-
Planul prin care Europa izolează Ungaria în favoarea Ucrainei și a R. Moldova
Bruxellesul a salutat luni planul președintelui Consiliului European, António Costa, de a ocoli vetoul Ungariei ș ...
-
De la Apărare la Război: Secretele convocării de către șeful Pentagonului a 800 de generali și amirali americani din întreaga lume
Aproape 800 de generali și amirali americani au primit ordin sa soseasca de urgența in Statele Unite pentru a asculta un ...
-
Intram in faza "care o are mai lungă": Trump permite Ucrainei să atace în adâncime în Rusia. Putin răspunde ca el are raza de actiune mai mare
Keith Kellogg, reprezentantul special al președintelui SUA, Donald Trump, a declarat pentru Fox News ca liderul de la Ca ...
-
Asaltul dronelor: Ungaria si Ucraina se acuza reciproc ca pun la cale operatiuni sub steag fals insinuand atacuri pe seama Rusiei pentru a provoca NATO
Primul a fost presedintele Ucrainei. Volodimir Zelenski a afirmat ca Ungaria ca ar fi efectuat zboruri cu drone de recun ...
-
Alegeri Moldova: PAS a câștigat alegerile. Poate forma singur viitorul guvern
Proiecție - cum va arata noul Parlament al Moldovei PAS ar avea 55 de mandate in noul parlament. Rezultatul este prefigu ...
-
Cum și-a făcut Donald Trump apariția cu o coloană uriașă la Adunarea Generală a ONU. Mașinile au blocat mai mulți președinți, după ce s-a oprit traficul
Președintele SUA și-a facut apariția la Adunarea Generala a Organizației Națiunilor Unite, desfașurata la New York intre ...
-
Danemarca a fost atacată cu drone: a fost vizată cea mai mare bază militară din țară
Drone necunoscute au fost observate vineri seara deasupra bazei aeriene Karup, cea mai mare baza militara din Danemarca. ...
-
"Sword 208" - Informații de intelligence militar: Rusia ajută China să se pregătească pentru a cuceri Taiwanul
Grupul de reflectie britanic Royal United Services Institute a publicat o nota in care afirma ca „Rusia ajuta Chin ...
-
NATO își arată mușchii în Marea Nordului pe fondul tensiunilor cu Rusia: Stabilim o forță de descurajare strategică ca grup, ca echipă
NATO a desfașurat in aceasta saptamana o demonstrație de forța in Marea Nordului, cu 10.000 de militari din 13 țari, in ...
-
Cutremur în SUA! Fostul șef al FBI și adversar al lui Trump, pus sub acuzare - riscă ani grei de închisoare
Fostul director al FBI, James Comey, un critic vocal al fostului președinte Donald Trump, a fost pus sub acuzare de un m ...
-
De ce și-a schimbat Donald Trump poziția față de Rusia? Explicația lui Marco Rubio și avertismentul primit de Putin: "Răbdarea sa nu este infinită"
Secretarul de stat Marco Rubio avertizeaza Moscova cu sancțiuni suplimentare și anunța sprijin militar sporit pentru Ucr ...
-
BRICS își extinde influența în domeniul energetic: OPEC se aliază cu Moscova și Beijing. Si Sudul Global își consolidează puterea
Țari considerate pana acum ca fiind apendice ale intereselor americane anuleaza calm reducerile voluntare de 1,65 milioa ...
-
Rusia ar vrea să declanșeze al Treilea Război Mondial înainte de Crăciun. Dezvăluirile unui general rus dezertor
Avertismentul unui general rus de rang inalt a declanșat discuții urgente in Marea Britanie și SUA cu privire la riscul ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu