S-a emis o fatwa pentru țările islamice: toți musulmanii sunt chemați la Jihad împotriva Israelului
Postat la: 03.11.2023 | Scris de: ZIUA NEWS
Uniunea Internațională a Savanților Musulmani, patronată de Qatar, solicită sprijin pentru Hamas. Ei susțin că este o obligație religioasă și chemarea este făcută către Egipt, Iordania, Siria, Liban și toate celelalte țări arabe.
În religia musulmană, o fatwā este o opinie pe teme religioase privind legea islamică emisă de o ulema (membru al clerului musulman cu atribuții de legiuitor). Ea are scopul de a clarifica diferite probleme. În islamul sunnit, o fatwā nu este obligatorie pentru nimeni, pe când în islamul șiit poate fi considerată de un individ ca obligatorie, în funcție de relația pe care o are cu respectivul ulama.
Uniunea Internațională a Savanților Musulmani (IUMS) și-a exprimat sprijinul pentru Hamas. Pe 31 octombrie, a emis o fatwa prin care cere facțiunilor de rezistență palestiniene din Cisiordania și Israel, țările care se învecinează cu Israelul, inclusiv Egipt, Iordania, Siria și Liban, și toate celelalte țări arabe și musulmane să intervină militar pentru a ajuta Hamas împotriva Israelului.
"Jihadul și susţinerea Palestinei reprezintă o obligație religioasă", spun ei, mai ales când "cele patru milioane de militari arabi oficiali, pentru care aceste țări cheltuiesc 170 de miliarde de dolari anual, rămân închiși în barăci, armele sunt ruginite și echipamentele eșuează, în timp ce umma și lumea se prăbușesc.
Această intervenție militară, asigură ei, "ar realiza un echilibru internațional". Ei adaugă că legea islamică interzice să se păstreze tăcerea în legătură cu agresiunea israeliană și că acest lucru ar fi "o trădare a lui Allah, a trimisului Său și a credincioșilor, și unul dintre cele mai mari păcate înaintea ochii lui Allah Atotputernicul".
IUMS, fondată în 2004 de extremistul șeic Yousuf Al-Qaradawi, este susținută, sponsorizată și finanțată de Qatar. De ani de zile, el a promovat în mod constant discursul incitator, apelurile la jihad, antisemitismul și sentimentul anticreștin, informează Middle East Media Research Institute (MEMRI).
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Prețul petrolului crește din nou. Petroliere avariate în Strâmtoarea Ormuz după atacuri cu bărci-kamikaze atribuite Iranului
Doua petroliere au fost grav avariate in Stramtoarea Ormuz dupa atacuri atribuite unor ambarcațiuni incarcate cu explozi ...
-
Dosarul Epstein zgudie guvernul de la Londra - Care ar fi fost rolul lui Nigel Farage
Guvernul britanic a publicat miercuri primele documente referitoare la numirea lui Peter Mandelson in functia de ambasad ...
-
Care e „cartea ascunsă" pe care Iranul o mai are de jucat după "faza pe rachete"
Iranul s-ar putea afla la doar cateva zile de a ramane fara lansatoare de rachete, dar experții avertizeaza ca regimul d ...
-
Bloomberg: Putin a devenit singurul învingător al războiului din Iran
În orice caz, așa considera presa americana. Marina Militara a SUA lanseaza rachete Tomahawk asupra Iranului, astf ...
-
Ruptură majoră între SUA și Israel după invazia în Iran: Netanyahu l-a fentat pe Trump referitor la bombardamente asupra depozitelor de petrol
Loviturile Israelului asupra a 30 de depozite iraniene de combustibil de sambata au depașit cu mult așteptarile SUA cand ...
-
Motivul pentru care rebelii Houthi din Yemen stau departe de războiul din Iran
Conducerea Houthi din Yemen adopta o abordare precauta și evita implicarea directa in razboiul actual dintre Statele Uni ...
-
Rusia se implică oficial - Vladimir Putin cere răspicat: „Israelul și SUA să oprească agresiunea împotriva Iranului!"
Presedintele rus Vladimir Putin a transmis condoleante omologului sau iranian Masoud Pezeshkian pentru numeroasele victi ...
-
Implicațiile unui scandal major prin care Zelenski a compromis șansele partidului de opoziție Tisza de a-l da jos pe Viktor Orban
Avertismentul președintelui Volodimir Zelenski la adresa premierului ungar Viktor Orbán, facut zilele trecute, a ...
-
Momentul când Ungaria a oprit convoiul ucrainean cu aur și 80 de milioane de dolari. „Mascații" lui Orban au sărit pe mașinile cu bani într-o benzinărie VIDEO
Șapte angajați ai bancii de stat ucrainene Oschadbank au fost reținuți joi, 5 martie, in Ungaria, in timp ce transportau ...
-
Războiul se extinde: După Rusia, vine China care asigură Teheranul că va primi putere financiară și militară de la Beijing
Serviciile secrete din SUA dețineau de mai multa vreme informații care indicau faptul ca China se pregatește sa ofere aj ...
-
Dacă n-are șanse în Iran unde un blitzkrieg a eșuat deja, Trump va ataca și anexa Cuba: „Va fi doar o chestiune de timp"
Președintele SUA, Donald Trump, și-a reinnoit amenințarile cu rasturnarea guvernului din Cuba, afirmand ca acțiunile SUA ...
-
Israelul și Iranul anunță că au trecut la „următoarea etapă" în războiul din Orientul Mijlociu: „Avem în față surprize suplimentare"
Israelul trece la „urmatoarea faza" a razboiului cu Iranul, a declarat joi seara șeful armatei israeliene, dupa ce ...
-
Emmanuel Macron devine „jucător" în războiul din Orientul Mijlociu: sprijin total pentru Liban, amenințări voalate pentru Hezbollah și Israel
Franta va consolida cooperarea cu fortele armate libaneze si va furniza ajutor umanitar Beirutului, a anuntat joi Emmanu ...
-
Vin vremuri grele pentru apărarea ucraineană: ce modificare a făcut Moscova dronelor Shahed încât să fie letale
Ucraina se confrunta cu o cursa a vitezei: „Flash" Beskrestnov avertizeaza asupra pericolelor pe care le reprezint ...
-
Analiză "The Spectator": Iranul, un pion în lupta lui Trump împotriva lui Xi Jinping
Ce-ar fi daca razboiul impotriva Iranului ar fi doar o mutare intr-un joc mult mai amplu? Potrivit saptamanalului conser ...
-
Marea realizare a americanilor cu scufundarea navei iraniene se dovedește a fi de o ticăloșie care i-a facut pe indieni sa se revolte
Fostul ministru de Externe al Indiei, Kanwal Sibal, are o postare in care se revolta vizavi de marea victorie americana ...
-
Iranul se află într-o postură defensivă critică, dar paradoxal de eficientă. Riposta Teheranului a generat o undă de șoc în centrele de comandă adverse
Sursa de tensiune maxima in Orientul Mijlociu, unde realitatea tactica de pe teren pare sa contrazica discursurile ofici ...
-
Panică în Golful Persic: Iranul a distrus radarul AN/FPS-132 de la Al Udeid cu o singură rachetă
Radarul respectiv nu era doar o ținta. Era sistemul nervos al fiecarei baterii Patriot, al fiecarui lansator THAAD, al f ...
-
Căderea regimului de la Teheran, lovitură de grație pentru planurile lui Putin
Eșecul negocierilor dintre Statele Unite și Iran privind programul nuclear al Teheranului și atacul devastator care a du ...
-
Afirmația șocantă a lui Ahmadinejad: Seful celulei anti-Mossad a serviciilor secrete iraniene este de fapt un agent Mossad
Pe fondul tensiunilor crescande din Asia de Vest, o intrebare cheie continua sa domine discuțiile la nivel global: cum a ...
-
"Va fi prăpăd!" - Ali Larijani are cele mai mari șanse să fie viitorul Ayatollah după ce toți ceilalți candidați au fost uciși de isralo-americani
Moartea Ayatollahului Ali Khamenei a aruncat Republica Islamica Iran intr-una dintre cele mai incerte perioade din istor ...
-
Interesul petrolului e mai presus de orice: Rusia anunță că grupul BRICS nu se va implica să ajute Iranul atacat de SUA și Israel
Grupul BRICS, care include Brazilia, Rusia, India, China, Iran și alte țari, nu va oferi ajutor Republicii Islamiste ata ...
-
Ce înseamă războiul din Iran pentru mandatul lui Donald Trump și cum va influența alegerile "midterms" din noiembrie
Ce inseamna acest moment pentru "midterm election" din SUA, mai bine zis pentru Donald Trump? Este intrebarea care razba ...
-
Oficiali ai Pentagonului demontează argumentele lui Trump, în spatele ușilor închise: nu au existat semne că Iranul urma să atace SUA primul
Oficialii administratiei Trump au recunoscut duminica, in cadrul unor sedinte cu usile inchise cu personalul Congresului ...
-
Războiul din Orientul Mijlociu explodează: moartea liderului iranian declanșează sărbătoare și violență în stradă, pe măsură ce conflictul armat escaladează
Razboiul din Orientul Mijlociu s-a intensificat dupa uciderea liderului Ali Khamenei. Zeci de obiective din Israel și di ...
-
Netanyahu și prințul saudit Mohammed bin Salman - cei doi lideri care l-au determinat pe Trump să atace Iranul (Washington Post)
Președintele Donald Trump a luat decizia sa ordone atacurile asupra Iranului la presiunile Israelului și ale lui puterni ...
-
Un apropiat al lui Netanyahu dezvăluie cum s-a dat atacul asupra complexului rezidențial al ayatollahului Khamenei: „Se afla sub pământ, dar probabil nu în propriul buncăr"
Aproximativ 30 de bombe au fost lansate sambata impotriva complexului rezidențial al liderului suprem iranian, ayatollah ...
-
Planurile ascunse ale lui Putin. Ce urmărește Rusia dincolo de subjugarea Ucrainei și paralizarea UE. „Mergem spre ceva ireparabil"
Un documentar Arte prezinta aspecte mai puțin cunoscute publicului larg și care ajuta la ințelegerea actualelor evenimen ...
-
Israelul și SUA au lansat atacuri puternice asupra Iranului care a închis spațiul aerian. Ayatollahul Iranului a plecat din capitală
Israelul a lansat sambata un atac asupra Iran, iar ministrul Apararii, Israel Katz, a declarat stare de urgența pe intre ...
-
Serviciile secrete din SUA contrazic informațiile lansate de către Donald Trump, în discursul despre Starea Națiunii
Afirmatia presedintelui american Donald Trump ca Iranul va avea in curand o racheta care poate lovi Statele Unite nu est ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu