Negocierile americano-ucrainene au luat sfârșit - Care sunt chestiunile rămase nesoluționate
Postat la: 07.12.2025 |
Discuţiile dintre negociatorii americani şi ucraineni privind un posibil acord de pace cu Rusia s-au încheiat în acest weekend la Miami, fără evoluţii importante şi cu întrebări rămase în privinţa garanţiilor de securitate şi a chestiunilor teritoriale, potrivit unor oficiali ucraineni.
Întâlnirea-maraton a început joi, între trimisul special al SUA Steve Witkoff, ginerele preşedintelui Donald Trump, Jared Kushner, şi oficialii ucraineni Rustem Umerov şi Andriy Hnatov. După trei zile de discuţii, „rămân probleme dificile", a declarat sâmbătă ambasadoarea Ucrainei în SUA, Olga Stefanişina, „dar ambele părţi continuă să lucreze pentru a contura soluţii realiste şi acceptabile."
„Principalele provocări în această etapă ţin de chestiunile legate de teritoriu şi de garanţii, iar noi căutăm activ formatele optime pentru a le aborda", a spus ea. „Mai multe detalii vor fi oferite după ce vor fi centralizate toate informaţiile", a adăugat. Teritoriul şi garanţiile de securitate sunt de mult timp puncte sensibile pentru orice posibil acord. Ucraina susţine că un final just al războiului ar include garanţii de securitate credibile şi nu ar obliga-o să cedeze Rusiei şi mai mult teritoriu.
La începutul întâlnirilor de la începutul acestei săptămâni, preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, le-a spus jurnaliştilor în India că ţara sa intenţionează să cucerească, prin orice mijloace, regiunea estică Donbas din Ucraina. Discuţiile de la Miami au fost precedate de o vizită la Moscova a lui Kushner şi Witkoff. Trump a declarat miercuri că delegaţia SUA a avut o întâlnire „foarte bună" cu Putin şi că ei cred că preşedintele rus „ar dori să vadă războiul încheiat" - însă discuţiile nu au dus la un progres major.
Într-o postare pe reţelele sociale de sâmbătă, preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a spus că a avut o conversaţie telefonică „lungă" şi „constructivă" cu Witkoff şi Kushner, precum şi cu delegaţia ucraineană aflată la Miami. „Am abordat multe aspecte şi am trecut în revistă puncte-cheie care ar putea asigura încetarea vărsării de sânge şi ar elimina ameninţarea unei noi invazii ruse pe scară largă", a declarat Zelenski. „Am convenit asupra paşilor următori şi a formatelor discuţiilor cu Statele Unite", a mai spus el.
În cadrul convorbirii a fost discutat şi „riscul ca Rusia să nu-şi respecte promisiunile, aşa cum s-a întâmplat în mod repetat în trecut", a spus el. Zelenski a precizat că Hnatov şi Umerov urmează să-i prezinte personal „un raport detaliat" despre negocieri. „Nu totul poate fi discutat la telefon", a declarat Zelenski. „De aceea trebuie să lucrăm îndeaproape cu echipele noastre la idei şi propuneri", a argumentat el.
Pacea şi condiţiile ei vor fi, de asemenea, subiectul unei reuniuni de luni, la Londra, între Zelenski şi liderii Franţei, Marii Britanii şi Germaniei. Discuţia va acoperi „situaţia şi negocierile în curs în cadrul medierii americane", a declarat sâmbătă preşedintele Franţei, Emmanuel Macron.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
România ar fi exclusă din Alianță: Putin ar vrea să ceară revenirea NATO la nivelul din 1997 în negocierile de pace pe Ucraina
Rusia va incerca sa foloseasca o noua runda de negocieri de pace privind razboiul din Ucraina pentru a obține concesii c ...
-
Forţele americane din Orientul Mijlociu, pregătite să atace Iranul: "Va fi un efort de mare anvergură"
Fortele americane stationate in Orientul Mijlociu sunt pregatite pentru noi operatiuni militare, inclusiv de mare anverg ...
-
Pentagon: Rețea de spionaj dedicată confruntării economice cu China
Agenți care opereaza sub acoperire profunda pot fi folosiți nu doar in privința Chinei, ci și a altor concurenți ai Stat ...
-
Donald Trump în luptă cu migrația din "țările jalnice": "Somalezii nu lucrează, fură mult, au Mercedes-Benz și un IQ scăzut!"
Președintele american Donald Trump i-a atacat din nou pe imigranții care provin din țari sarace. Nu lucreaza, fura mult, ...
-
Alegerile de la jumătatea mandatului, pe ultima turnantă - Barack Obama intră în joc și îşi reia rolul de figură cheie a Partidului Democrat
Cu doar 10 zile ramase pana la alegerile de la jumatatea mandatului, presedintele Donald Trump si fostul presedinte Bara ...
-
Armistițiul mediat de Melania Trump - Ucraina și Rusia au stabilit un calendar de încetare a focului
Ucraina și Rusia au convenit asupra unei incetari temporare a focului in Oleșki, pe 27 octombrie, pentru a permite livra ...
-
Cum ar funcționa în practică asocierea Canadei la Uniunea Europeană: Ar putea participa inclusiv la cele mai importante întâlniri ale liderilor
Reprezentantul Parlamentului European (PE) pentru Canada, Tobias Cremer, a declarat pentru Euronews ca „statutul d ...
-
Abia acum încep problemele grave pentru Franța: Polițiștii se revoltă, în plin val de proteste. Risc major pentru statul francez
Unul dintre principalele sindicate ale polițiștilor francezi a anunțat o acțiune in justiție impotriva statului, acuzand ...
-
Vladimir Putin a cerut direct o întâlnire cu Donald Trump: Noul teren de joacă va fi în China
Președintele rus Vladimir Putin i-a sugerat miercuri emisarului special Steve Witkoff, in cadrul discuțiilor purtate la ...
-
Trump vrea să-l convingă pe Zelenski să renunțe la teritorii și să-i impună un acord în condițiile Rusiei: Mesajul pregătit pentru negocierile de la Oslo (NYT)
Donald Trump este tot mai hotarat sa-i impuna lui Volodimir Zelenski un acord care implica renunțari teritoriale, invoca ...
-
Trump șochează din nou: "Rusia s-a comportat destul de bine în războiul din Ucraina!"
Președintele american Donald Trump a starnit noi controverse dupa ce a declarat ca Rusia s-a comportat „destul de ...
-
Anturajul lui Zelenski vrea plecarea acestuia din funcția de președinte
Deputata Radei Supreme, Anna Skorohod, a declarat ca persoanele din anturajul apropiat al lui Zelenski vor sa il inlocui ...
-
Donald Trump, remarci ironice despre protestele din Franța: „Pare să se priceapă al naibii de bine la revoluții"
În timpul unui miting electoral desfașurat in statul Georgia, președintele american Donald Trump a facut o serie d ...
-
Ucraina cere încă 70 de miliarde de euro de la Uniunea Europeană pentru 2027, în contextul războiului cu Rusia
Ucraina cere inca 70 de miliarde de euro de la Uniunea Europeana pentru 2027, in contextul razboiului cu RusiaPreședinte ...
-
Papa Leon l-a sunat pe Putin din spital. Ce l-a rugat Suveranul Pontif pe liderul de la Kremlin
Papa Leon al XIV-lea i-a cerut vineri, 16 octombrie, președintelui rus Vladimir Putin, cu ocazia unei convorbiri telefon ...
-
Scandal mare pentru fondurile europene: Nicușor Dan, martor la o confruntare fără precedent între liderii UE care au aruncat in aer bugetul uniunii
Liderii UE nu au ajuns joi la un acord privind viitorul buget european, in cadrul summitului de la Bruxelles, la care Ro ...
-
Anchetă Reuters: Elon Musk a primit ordin direct de la Casa Albă să oprească Starlink în Ucraina
Ordinul de limitare a unui sistem de sateliti utilizat de Ucraina pentru comunicatiile de pe campul de lupta si operatiu ...
-
Momentul care ar putea influența decisiv războiul: Ucraina a rămas fără rachetele esențiale din SUA, în timp ce Trump deja s-a înțeles cu Rusia
Ucraina a ramas fara rachete de interceptare Patriot, in condițiile in care Rusia a intensificat puternic atacurile. Ace ...
-
Trump îi oferă victorii lui Putin. Experții anunță ce dă în schimb președintele Rusiei
Donald Trump ii ofera una dupa alta victorii lui Vladimir Putin; președintele american se aliniaza cu inclinațiile sale ...
-
FT: Americanii pun presiune pe Europa și Ucraina
De doua zile, reprezentanții administrației Trump suna oficiali din Europa și de la Kiev, exercitand presiuni in incerca ...
-
Die Welt: Reacție în Germania la declarațiile lui Trump despre Putin
Cititorii publicației germane Die Welt au reacționat la declarațiile președintelui SUA, Donald Trump, referitoare la Vla ...
-
Kievul simte deja presiunea SUA: Decizia luată de SpaceX perturbă operațiunile militare
Compania SpaceX, condusa de miliardarul Elon Musk, a introdus o limitare pentru unele servicii Starlink in Ucraina, intr ...
-
Se pregătește o escaladare militară de proporții la nivel regional în Yemen
Riscul unui razboi la scara regionala este in creștere, dar daca rațiunea va prevala, se poate ajunge inca la o soluție ...
-
Trump a fost prins cu manipularea. Argumentele lui pentru motorina rusească, desființate chiar de către guvernul de la Moscova
Donald Trump a anunțat cu mandrie ca a ajuns la un acord cu Vladimir Putin pentru a cumpara motorina din Rusia. În ...
-
Putin a modificat doctrina nucleară a Federației Ruse: Moscova va răspunde cu arme atomice dacă Ucraina atacă Rusia cu arme occidentale
Vladimir Putin a semnat un decret care aproba modificarea doctrinei nucleare a Federației Ruse. Noua varianta a acestui ...
-
Ipocrizia uriașă de la Bruxelles: Liderii UE îl acuză pe Trump că finanțează războiul lui Putin, dar importurile europene de gaz rusesc au crescut
Acordul anunțat de președintele american Donald Trump cu Vladimir Putin, prin care Rusia urmeaza sa livreze cantitați im ...
-
Elon Musk joacă din nou în echipa lui Donald Trump și cere schimbarea lui Volodimir Zelenski: "A mers prea departe!"
Miliardarul american Elon Musk si-a aratat sustinerea pentru declaratiile presedintelui SUA, Donald Trump, potrivit caro ...
-
Ea este noua purtătoare de cuvânt a lui Donald Trump: A lucrat la Truth Social și îi modera postările președintelui SUA
Donald Trump a anunțat numirea comentatoarei conservatoare Katie Zacharia in funcția de secretar de presa al Casei Albe. ...
-
Cine este Hitler Mussolini, politicianul care a câştigat alegerile locale din Peru
Hitler Mussolini Simeón Flores, in varsta de 45 de ani, candidatul formatiunii Ahora Nación, a obtinut 34, ...
-
Eric Deters, omul de afaceri căruia Kimberly Guilfoyle i-ar fi cerut 100.000 de dolari, cere demiterea ambasadoarei
Omul de afaceri Eric Deters a declarat ca „nu are nicio indoiala" ca a fost vorba de un aranjament de tip „b ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu