• Tweet

Rapoartele MCV nu constituie norme de drept european, recomandările sunt opționale și nu obligatorii, astfel că instanţele de judecată din România nu le pot invoca pentru a lua decizii mai presus de legile naționale.

De asemenea, dacă se dorește desființarea SIIJ, aceasta se poate realiza numai prin lege adoptată de Parlament, iar CCR nu poate fi acuzată și nu poate fi responsabilă pentru omisiunea, neglijența sau lipsa de diligență a autorităților publice cu rol în elaborarea politicii legislative și nici pentru voința politică a acestora. Explicațiile aparțin CCR și apar în răspunsul Curții Constituționale pentru comisarul european de Justiție.

Context: În iunie, CCR a respins criticile de neconstituționalitate privind Secţia pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie, după o decizie a Cuții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE). Comisarul european pentru Justiţie, Didier Reynders, a cerut Guvernului României clarificări privind decizia CCR legată de desființarea SIIJ. „Decizia Curții Constituționale generează preocupări serioase, întrucât afectează nucleul ordinii juridice a Uniunii Europene", afirmă comisarul european. „Decizia Curții Constituționale contravine principiilor fundamentale ale dreptului UE, în special principiului conform căruia dreptul Uniunii prevalează asupra dreptului național și că hotărârile Curții de Justiție sunt obligatorii pentru toate instanțele naționale și pentru toate celelalte autorități ale statelor membre", mai spune oficialul. Comisia Europeană spune că „SIIJ a fost utilizată ca instrument de presiune asupra judecătorilor și procurorilor și că funcționarea sa continuă nu este în conformitate cu recomandările MCV", iar decizia CCR „riscă să constituie un obstacol în calea îndeplinirii obiectivelor de referință ale MCV".

Cum a explicat CCR în iunie punctul de vedere în legătură cu decizia Curţii de Justiţie a Uniunii Europene cu privire la SIIJ. "Din perspectiva controlului de constituţionalitate, hotărârea CJUE nu aduce elemente de noutate, nici cu privire la efectele juridice pe care le produc Decizia 2006/928 şi rapoartele MCV întocmite de Comisie pe baza acesteia, stabilind, aşa cum o făcuse în prealabil şi instanţa constituţională română, caracterul obligatoriu al Deciziei 2006/928 şi caracterul de recomandare al rapoartelor MCV, şi nici cu privire la conţinutul Deciziei 2006/928, stabilind că România are sarcina de a colabora cu bună-credinţă cu Comisia Europeană 'pentru a surmonta (...) dificultăţile întâmpinate cu privire la realizarea obiectivelor de referinţă menţionate'. Prin urmare, Curtea şi-a menţinut jurisprudenţa anterioară şi a constatat că singurul act care, în virtutea caracterului său obligatoriu, ar fi putut constitui normă interpusă controlului de constituţionalitate realizat prin raportare la art.148 din Constituţie - Decizia 2006/928 -, prin dispoziţiile şi obiectivele pe care le impune, nu are relevanţă constituţională, întrucât nu complineşte o lacună a Legii fundamentale şi nici nu stabileşte un standard mai ridicat de protecţie decât normele constituţionale în vigoare", susţine CCR.

Curtea Constituţională aminteşte că CJUE a stabilit că reglementările privind înfiinţarea SIIJ trebuie să respecte următoarele:

* să fie justificate de imperative obiective şi verificabile legate de buna administrare a Justiţiei;

* să fie însoţită de garanţii specifice care să înlăture orice risc care să aducă atingere independenţei judecătorilor şi procurorilor;

* în cadrul procedurii de investigare, judecătorii şi procurorii să beneficieze de dreptul la o cale de atac eficientă şi la un proces echitabil, de prezumţia de nevinovăţie şi de dreptul la apărare.

"Având în vedere cele trei aspecte asupra cărora s-a pronunţat CJUE, care decurg din dreptul Uniunii şi în special din valoarea statului de drept prevăzută la articolul 2 TUE, Curtea Constituţională a analizat în ce măsură principiul statului de drept, care are consacrare expresă în dreptul naţional, în art.1 alin.(3) din Constituţia României, este afectat prin reglementările care guvernează înfiinţarea Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie şi a constatat că acestea reprezintă o opţiune a legiuitorului naţional şi îndeplinesc garanţiile stipulate în Hotărârea CJUE, în acord cu prevederile constituţionale cuprinse în art.1 alin.(3) şi în art.21 alin.(1) şi (3) referitoare la accesul liber la justiţie, dreptul la un proces echitabil şi soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil şi, implicit, în acord cu prevederile art.2 şi art.19 alin.(1) TUE", transmite CCR.

Referitor la competenţa instanţei de judecată cu privire la interpretarea şi aplicarea dreptului european, CCR susţine că, în primul rând, o instanţă judecătorească are competenţa să analizeze conformitatea unei dispoziţii din "legile interne" cu dispoziţiile de drept european prin prisma art.148 din Constituţie şi, în cazul în care constată contrarietatea, are competenţa să aplice cu prioritate dispoziţiile de drept al Uniunii în litigiile ce antamează drepturile subiective ale cetăţenilor.

"În toate cazurile, prin noţiunea de 'legi interne', Constituţia are în vedere exclusiv legislaţia infraconstituţională. Legea fundamentală îşi prezervă poziţia ierarhic superioară în virtutea art.11 alin.(3) din Legea fundamentală, art.148 neatribuind dreptului Uniunii prioritate de aplicare faţă de Constituţia României, astfel că o instanţă judecătorească nu are abilitarea de a analiza conformitatea unei dispoziţii din 'legile interne', constatate ca fiind constituţională printr-o decizie a Curţii Constituţionale, cu dispoziţiile de drept european prin prisma art.148 din Constituţie", mai arată CCR.

În opinia Curţii Constituţionale, declarând caracterul obligatoriu al Deciziei 2006/928, CJUE a limitat efectele acesteia dintr-o dublă perspectivă: pe de o parte, a stabilit că obligaţiile ce rezultă din decizie cad în sarcina autorităţilor române competente să colaboreze instituţional cu Comisia Europeană (par.177 din hotărâre), deci în sarcina instituţiilor politice, Parlamentul şi Guvernul României, şi, pe de altă parte, că obligaţiile se exercită în temeiul principiului colaborării loiale, prevăzut de art.4 TUE.

"Din ambele perspective, obligaţiile nu pot incumba instanţelor de judecată, organele statului care nu sunt abilitate să colaboreze cu o instituţie politică a Uniunii Europene", este una dintre concluziile CCR.

"În al treilea rând, Curtea a constatat că dispozitivul Hotărârii CJUE, potrivit căruia o instanţă de judecată 'este autorizată să lase neaplicată din oficiu o dispoziţie naţională care intră în domeniul de aplicare al Deciziei 2006/928 şi pe care o consideră, în lumina unei hotărâri a Curţii, ca fiind contrară acestei decizii sau articolului 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE' nu are niciun temei în Constituţia României, întrucât art.148 din Constituţie consacră prioritatea de aplicare a dreptului Uniunii faţă de dispoziţiile contrare din legile interne. Or, rapoartele MCV, întocmite în baza Deciziei 2006/928, prin conţinutul şi efectele lor, astfel cum acestea au fost stabilite prin Hotărârea CJUE din 18 mai 2021, nu constituie norme de drept european pe care instanţa de judecată să le aplice cu prioritate înlăturând norma naţională. Aşa fiind, judecătorul naţional nu poate fi pus în situaţia de a decide aplicarea prioritară a unor recomandări în detrimentul legislaţiei naţionale, declarată conformă Constituţiei naţionale de către Curtea Constituţională, întrucât rapoartele MCV nu normează, deci nu sunt susceptibile de a intra într-un conflict cu legislaţia internă", mai explică CCR.

În concluzie, CCR consideră că hotărârea din 18 mai 2021, pronunţată de CJUE, nu poate fi considerată un element ce poate determina un reviriment jurisprudenţial sub aspectul constatării incidenţei Deciziei 2006/928/CE în controlul de constituţionalitate şi, implicit, a încălcării art.148 din Constituţie.

Pe 18 mai, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a decis că este de competenţa instanţelor naţionale să verifice dacă înfiinţarea Secţiei speciale de investigare a infracţiunilor din Justiţie, care are competenţa exclusivă de anchetare a judecătorilor şi procurorilor, respectă cerinţele prevăzute de Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.

Potrivit Curţii de Justiţie a UE, "revine instanţelor naţionale sarcina de a verifica dacă reforma care a condus în România la înfiinţarea unei secţii specializate în cadrul Ministerului Public însărcinate cu anchetarea judecătorilor şi a procurorilor, precum şi normele privind numirea procurorilor încadraţi în această secţie nu sunt de natură să facă secţia menţionată permeabilă la influenţe exterioare".