PSD a decis să nu mai continue guvernarea cu Ilie Bolojan: Social-democrații iau în calcul susținerea unei moțiuni de cenzură. Userizarea PNL continuă neabătut
Postat la: 30.03.2026 |
Conducerea PSD a luat decizia de principiu că nu mai poate continua guvernarea alături de premierul Ilie Bolojan, au declarat pentru „Adevărul" surse social-democrate. Sursele citate susțin că premierul ar trebui să-și prezinte demisia fără să mai fie necesară o procedură parlamentară. În cazul în care Bolojan refuză acest pas, PSD ia în calcul toate instrumentele parlamentare disponibile, inclusiv o moțiune de cenzură.
Ca precedent, social-democrații au în vedere episodul din 2009, când partidul și-a retras miniștrii din Guvernul Boc, forțând în cele din urmă căderea acestuia printr-o moțiune de cenzură. PSD pare să-și fi stabilit și un calendar orientativ. Mișcările ar urma să înceapă după 20 aprilie, atunci când 5.000 de membri ai partidului urmează să participe la o amplă consultare privind rămânerea în actuala formulă de guvernare. În scenariul dorit de social-democrați, un nou cabinet ar putea fi instalat până la dara de 15 mai.
În ciuda retoricii agresive din ultimele luni asupra USR, PSD nu ar spune nu rămânerii la guvernare a partidului fondat de președintele Nicușor Dan, cu condiția ca împărțirea portofoliilor să respecte ponderea fiecărui partid în Parlament. Funcția de premier ar rămâne la PNL până la o eventuală rotație, programată în actualul acord de guvernare pentru începutul anului viitor. În acest context, președintele PSD, Sorin Grindeanu, a lansat la finalul săptămânii trecute mai multe critici dure la adresa premierului Ilie Bolojan, amenințând chiar cu declanșarea de alegeri anticipate, dacă nu se ajunge la un consens.
„Tot timpul există acest scenariu în momentul în care ai schimbări de Guvern. Este mai greu realizabil în România din cauza prevederilor constituționale. Mai greu se aplică sau ajungi la alegeri anticipate, dar evident, tot timpul este acolo un scenariu care poate să se întâmple. Sigur, cu șanse foarte mici, dar este și acest scenariu", a declarat Sorin Grindeanu, la Brăila.
Conducerile PNL și USR au votat săptămâna trecută două rezoluții prin care au stabilit că nu vor mai forma coaliții cu PSD, dacă partidul condus de Sorin Grindeanu va vota alături de AUR o moțiune de cenzură sau dacă social-democrații vor continua să creeze instabilitate guvernamentală. „PNL cere PSD să respecte acordul de coaliție și partenerii de guvernare și să revină la o atitudine responsabilă. Dacă PSD va provoca o criză guvernamentală, PNL nu va mai putea fi în Coaliție cu PSD", avertizează liberalii.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Ruptură totală între Călin Georgescu și camarilla lui Maricel Păcuraru. Televiziunea aservită statului paralel anunță jihadul după atacurile la adresa Ancăi Alexandrescu
Realitatea PLUS a anunțat luni dimineața o decizie fara precedent in relația cu fostul candidat la alegerile prezidenția ...
-
Călin Georgescu, din nou în cărți pentru funcția de premier. Răspunsul dat de Petrișor Peiu
Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, afirma ca o eventuala nominalizare a lui Calin Georgescu pentru funcția de prim- ...
-
Călin Georgescu dă semnalul pentru suspendarea președintelui Nicușor Dan: "Este direct răspunzător pentru dezastrul existent"
Fostul prezidențiabil Calin Georgescu susține ca premierul Ilie Bolojan este "definița anti-romanismului", iar președint ...
-
Teorie lansată de Sebastian Ghiță: „Red alert! Partidele Pro Occident sunt obligate să ajungă la o soluție de guvernare"
Fostul deputat PSD Sebastian Ghița afirma intr-o postare pe pagina sa de socializare ca in spatele lui Ilie Bolojan s-ar ...
-
STENOGRAME Filmul scandalului monstru dintre Nicușor Dan și Ilie Bolojan: "Ești responsabil de blocaj! Aș putea face public un presupus angajament politic"
Între președintele Nicușor Dan și liderul PNL, Ilie Bolojan, au avut loc discuții extrem de incinse, in timpul con ...
-
Cătălin Predoiu spune că Ilie Bolojan l-a lăsat fără bani. Ministrul ar fi vrut să-i recompenseze pe angajații implicați în misiuni de excepție
Ministrul de Interne, Catalin Predoiu, a transmis, sambata, ca institutia pe care o conduce nu dispune de buget pentru r ...
-
Alin Tișe, virulent contra lui Bolojan: "Să-ți fie rușine, Ilie!"
Președintele Consiliului Județean (CJ) Cluj, liberalul Alin Tise, a publicat un manifest in care il critica dur pe lider ...
-
Dizidenții PNL au depus ordonanțe cerând suspendarea deciziilor Congresului. Printre reclamanți: Rareș Bogdan, Lucian Bode, Hubert Thuma, Andrei Baciu și Adrian Veștea
Tabara dizidenților din Partidul Național Liberal a depus, ieri, alte patru acțiuni la instanța, dintre care doua cu obi ...
-
PSD leagă nominalizarea lui Siegfried Mureșan de proiectul portofelului digital unic: "Este vorba de bani mulți și de suveranitate digitală"
Nominalizarea europarlamentarului Siegfried Mureșan pentru funcția de prim-ministru a generat noi reacții in PSD. Deputa ...
-
Nicușor Dan pleacă în Polonia, România e în continuare în blocaj politic. Președintele participă la reuniunea liderilor de pe Flancul Estic
Președintele Nicușor Dan participa sambata, in Polonia, la o reuniune dedicata securitații europene și viitorului Uniuni ...
-
Scenariul alegerilor anticipate intră în joc. PNL: Este momentul să ne întoarcem la cetățeni
Partidul Național Liberal deschide tema alegerilor anticipate, in contextul in care negocierile pentru formarea noului G ...
-
Elena Udrea susține că Siegfried Mureșan a ajuns pe lista PMP la recomandarea Elenei Băsescu și cu banii penalului „Pinalti"
Elena Udrea comenteaza numirea lui Siegfried Mureșan ca propunere de premier din partea PNL-USR-UDMR, afirmand ca l-a pl ...
-
Cataramă, despre propunerea lui Siegfried Mureșan: E legitim un guvern monocolor BND?
"În spațiul public au aparut voci care se intreaba daca marile decizii politice de la București sunt rezultatul ne ...
-
Vicepreședintele PNL Diaspora îl desființează pe Siegfried Mureșan
Valentin Cocoș, vicepreședintele PNL Diaspora, lanseaza acuzații extrem de grave la adresa europarlamentarului Siegfried ...
-
Neomarxistii lui Bolojan bagă pe gâtul românilor portofelul digital unic. Ce documente vei putea păstra și folosi direct de pe telefon
Guvernul a stabilit modul in care va fi implementat Portofelul European pentru Identitate Digitala (RoEUDIW), o aplicați ...
-
Manevra "Șoșoacă": Kremlinul acuza Bucureștiul că vrea anexarea Republicii Moldova
Adoptarea tacita in Camera Deputaților a proiectului de lege inițiat de S.O.S. Romania privind unirea Romaniei cu Republ ...
-
Rareș Bogdan se răcorește împotriva lui Ilie Bolojan: "Ați urlat 6 săptămâni "fără PSD" și acum vreți să ghifuiți "șobolanii" cu mâna voastră?"
Europarlamentarul Rareș Bogdan, aflat intr-un razboi deschis cu liderul PNL Ilie Bolojan, sancționeaza factura de logica ...
-
Deficitul bugetar al României s-a înjumătățit. Alexandru Nazare: „Nu suntem într-o zonă de confort". Urmează testul agențiilor de rating
Execuția bugetului general consolidat s-a incheiat, la 31 mai 2026, cu un deficit de 35,94 miliarde de lei, echivalentul ...
-
Analiștii îl avertizează pe Nicușor Dan. "Scenariul alegerilor anticipate este extrem de periculos. AUR va defila, suspendarea va fi un dat"
Blocajul politic generat de eșecul formarii guvernului Veștea este vazut de analiști drept o infrangere majora pentru pr ...
-
Există două variante de Guvern minoritar: cum arată matematica parlamentară
Senatorul Gabriela Horga, vicepresedinte la PNL, spune, dupa ce „guvernul tradatorilor" a picat in Parlament, ca a ...
-
Ultimatum la vârful AUR. Petrișor Peiu anunță că părăsește partidul dacă George Simion bate palma cu Adrian Veștea
Negocierile disperate purtate in aceste ore pentru salvarea Cabinetului Veștea risca sa provoace o implozie de proporții ...
-
Alexandru Nazare (nominalizat la Finanțe cu aviz pozitiv) a prezentat parlamentarilor tragicul adevăr: „Nu putem să cheltuim mai mult decât avem"
Ministrul propus sa conduca Finanțele in guvernul Adrian Veștea, Alexandru Nazare, a declarat luni, in Parlament, la aud ...
-
ACT și-a ținut Primul Congres Național: peste 700 de participanți au adoptat cel mai radical plan de reformare a statului român
Partidul Acțiunea Conservatoare (ACT) și-a desfașurat astazi Primul Congres Național, la Sala C.A. Rosetti din Palatul P ...
-
Ilie Bolojan afirmă în prima declarație după ce a fost reconfirmat în funcția de președinte PNL că îi va propune lui Nicușor Dan un guvern minoritar
Ilie Bolojan anunța dupa intrunirea Biroul Permanent Național al PNL ca in urma deciziei luate in Congresul Extraordinar ...
-
PSD a decis: votează învestirea Guvernului Veștea. Lista miniștrilor
PSD a decis duminica, 21 iunie, sa voteze investitura Guvernului Adrian Veștea, propus de catre președintele Nicușor Dan ...
-
Adrian Năstase îl ironizează pe Vasile Blaga după Congresul PNL: „A văzut holograma lui Băsescu în sală". Dispută despre cine a învins PSD după 1990
Fostul premier Adrian Nastase a reacționat dupa declarațiile facute de Vasile Blaga la Congresul extraordinar al PNL, un ...
-
Nicușor Dan, la masă cu Rareș Bogdan, Lucian Pahonțu, Eugen Tomac și Victor Negrescu!
În spațiul au aparut imagini, realizate de „amatori", care il infațișeaza pe președintele Nicușor Dan luand ...
-
Congresul PNL a votat: Lucian Bode, Rareș Bogdan, Adrian Veștea, Hubert Thuma și Alina Gorghiu să demisioneze din partid până luni sau vor fi excluși. Nu se face coaliție cu PSD
Congresul extraordinar al PNL a inceput, la ora 12.00, la Romexpo, cu peste 1.800 de delegați liberali din toata țara. I ...
-
Arhitectul din cauza căruia Dominic Fritz nu mai poate să candideze l-a finanțat și pe Nicușor Dan, în campania electorală. Cine este Răzvan Negrișanu
Arhitect, cofondator al biroului RD SIGN și consilier local USR din 2020, Razvan Negrișanu se afla in centrul controvers ...
-
Adrian Veștea nu mai candidează la funcția de președinte al PNL. Vrea să conteste în justiție Congresul PNL: "Nu voi gira acest simulacru democratic"
Premierul desemnat, Adrian Veștea, prim-vicepreședinte al PNL, a anunțat ca renunța sa mai candideze la funcția de preșe ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu