Raport: Numărul cazurilor de hărţuire a creştinilor în Israel a crescut cu 63% în 2025
Postat la: 30.03.2026 |
Numărul incidentelor de hărţuire împotriva populaţiei creştine din Israel, de la scuipături până la violenţă fizică sau vandalizare a simbolurilor religioase, a crescut cu 63% pe parcursul anului 2025, potrivit unui raport publicat luni de două organizaţii israeliene dedicate convieţuirii dintre evrei şi creştini.
Prin intermediul liniei lor telefonice pentru urgenţe, Centrul Rossing şi Centrul de Date privind Libertatea Religioasă (RFDC) au înregistrat 181 de astfel de cazuri de hărţuire comise de cetăţeni evrei anul trecut, faţă de 111 cazuri documentate în 2024. Ambele instituţii avertizează însă că "aceste cifre nu arată o tendinţă şi o realitate de fapt mult mai crude" pentru creştinii din Israel.
"Marea majoritate a acestor investigaţii sunt închise fără nicio cercetare sau măsură de aplicare a legii împotriva celor vinovaţi (...) Există o normalizare crescândă a acestor situaţii (în societatea israeliană) care se reflectă în discursul public", a remarcat Federica Sasso, coordonatoare de proiect la Centrul Rossing, în timpul prezentării raportului luni, la Ierusalim.
Un procent de aproximativ 60% din incidentele înregistrate au fost situaţii în care creştinii au fost scuipaţi, 18% au fost insulte, ţipete sau ameninţări, 12% acţiuni de deteriorare a simbolurilor religioase creştine, 5% au implicat episoade de violenţă fizice, 3% profanarea locurilor sfinte creştine şi 2% hărţuire online.
Circa 83% dintre incidentele înregistrate în tot Israelul s-au produs la Ierusalim, iar 70% dintre cele documentate acolo au avut loc pe străzile înguste ale Oraşului Vechi, un loc sfânt pentru toate cele trei religii şi cu o puternică prezenţă a poliţiei şi a altor unităţi de securitate israeliene.
Cartierul armean, Via Dolorosa şi Poarta Jaffa au fost locurile unde au fost consemnate cel mai des astfel de incidente. "Multe cazuri nu sunt semnalate niciodată, iar altele sunt semnalate târziu, aşadar probabil nu au putut fi incluse în acest raport", se menţionează în document.
Raportul este însoţit de un sondaj realizat de Centrul Rossing în septembrie anul trecut şi în care un eşantion de 499 de persoane au fost chestionate asupra percepţiei populaţiei evreieşti din Israel faţă de creştini şi creştinism. Rezultatele sondajului evidenţiază că 70% dintre cei chestionaţi s-au opus achiziţionării de către organizaţiile creştine a unor terenuri în Israel şi numai 38% s-au declarat de acord cu predarea istoriei creştinismului în şcolile evreieşti.
"Respondenţii, cu cât sunt mai religioşi, cu atât atitudinea lor (faţă de creştini) este mai negativă. O percepţie mai negativă a fost de asemenea înregistrată în rândul tinerilor, în timp ce grupele de vârste mai înaintate au fost mai moderate şi tolerante", observă Hana Bendcowsky, directoare de programe la Centrul Rossing.
Aproximativ 45.600 de creştini trăiesc în prezent în teritoriile ocupate din Cisiordania, Fâşia Gaza şi Ierusalimul de Est, în timp ce alţi circa 180.000, dintre care 85% sunt arabi, locuiesc în Israel. Cea mai îngrijorătoare este situaţia din teritoriile palestiniene, atrag atenţia reprezentanţii bisericilor creştine din Israel, conform cărora scăderea continuă a acestei populaţii ar putea conduce la dispariţia sa până în anul 2050.
Violenţa coloniştilor evrei radicali a vizat comunităţile creştine din Cisiordania, precum cele din Birzeit, Taybeh sau Betleem, în timp ce în Fâşia Gaza războiul - în care a fost lovită şi biserica Sfintei Familii - a redus populaţia creştină la jumătate, circa 600 de persoane, care suferă de asemenea din cauza refuzului de a li se acorda permise de mobilitate şi a lipsei de sprijin faţă de sistemul lor de învăţământ.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Ce ideologie politică preferă oamenii cu inteligența scăzută. Concluzia unui studiu american
Ideologia politica preferata a oamenilor cu inteligența scazuta este naționalismul creștin. Rezultatul a fost obținut in ...
-
Procurorul General al Floridei dă în judecată Pfizer și pe CEO-ul acesteia pentru afirmațiile legate de vaccinul COVID-19
Procurorul general al Floridei, James Uthmeier, a intentat joi un proces impotriva Pfizer (PFE.N) și a CEO-ului sau, Alb ...
-
Noutati din transumanism: Mini-creiere "în farfurie" dezvoltă de la sine structuri asemănătoare ochilor
Benjamin deține un masterat in antropologie de la University College London și a lucrat anterior in domeniile neuroștiin ...
-
De ce mor de inimă de 2,5 ori mai mulți români decât alți europeni. Semnalele de alarmă care salvează vieți
Bolile cardiovasculare (BCV) nu se anunța intotdeauna printr-o durere puternica in piept, iar uneori primul semnal pe ca ...
-
Un român a pornit într-o cursă nebunească prin Italia: a furat mai multe mașini, printre care și un BMW, a atacat două femei și a lovit un polițist
Un roman a fost identificat de polițiștii italieni dupa o serie de jafuri și agresiuni comise in nordul țarii. În ...
-
Rusia amenință cu un „război spațial la scară largă" dacă Occidentul blochează constelația rusă Rassvet
Rusia a avertizat Statele Unite ca ar putea izbucni un „razboi spațial la scara larga" și ca Moscova ar putea dobo ...
-
Scene uluitoare la Timișoara! Părinții s-au luat la bătaie în tribune, la un meci de handbal junioare
„Constantin Jude" din Timișoara, ieri (duminica, 4 octombrie), mai mulți suporteri-parinți s-au incaierat in tribu ...
-
Navă lovită de drone, scufundată în Marea Neagră. Două persoane au murit, iar 11 membri ai echipajului au fost salvați. Răniții, transportați cu elicopterul
O nava turceasca incarcata cu cereale a fost lovita de o drona in Marea Neagra, in zona din sud-estul Platformei Pescaru ...
-
Ciuma din Siberia se extine și poate fi începutul unei noi pandemii: O uzină din Irkutsk impune masca, spitalele intră în carantină
Situația sanitara din regiunea Irkutsk, Siberia, este invaluita in incertitudine dupa moartea unei angajate a unui labor ...
-
România va trece la ora de iarnă mult mai devreme decât anul trecut pentru că 2026 are o particularitate ciudată. În 2027 va fi invers!
Romania va reveni in aceasta toamna la ora standard, iar schimbarea vine intr-un an cu o particularitate rara de calenda ...
-
S-a mai întâmplat cu 1000 de ani înainte de rugaciunea lui Iisus din Grădina Ghetsimani. Ce-a pățit Regele David?
În noaptea dinaintea morții Sale, Iisus a intrat in gradina Ghetsimani și S-a rugat in așa chin, incat sudoarea Lu ...
-
Trei frați au construit un imperiu media bazat pe AI cumpărând site-uri legitime și transformându-le în ferme de conținut zombie cu 50 de milioane de vizualizări lunar
Brown Brothers Media este cea mai mare companie media despre care nu ați auzit niciodata - bazata pe IA, scriitori falși ...
-
Risc major pentru omenire - Peste o treime din populația lumii este expusă la niveluri periculoase de poluare cu ozon
Valurile de caldura și incendiile forestiere, combinate cu emisiile generate de activitatea umana, au expus in acest an ...
-
Un agent patogen rezistent la toate medicamentele, identificat în Africa. Este al doilea caz documentat la nivel mondial
O tulpina de Candidozyma auris, denumita anterior Candida auris, s-a dovedit rezistenta la toate cele patru clase de med ...
-
Polonezii fac orice pentru ca femeile lor să avorteze copiii nedoriți: Ce metodă au găsit pentru a ocoli legea
Activistii polonezi au lansat o noua metoda de distributie, ca parte a eforturilor lor continue de a ocoli interdictia a ...
-
Un membru-cheie al grupării de hackeri „ShinyHunters", care a compromis sistemele FBI, a fost arestat în Iordania
Un membru-cheie al gruparii de hackeri cunoscuta sub numele de „ShinyHunters", care a anuntat ca a compromis siste ...
-
"Inteligența artificială este mai periculoasă decât credem. Firmele AI sunt iresponsabile", avertizează un fost angajat al OpenAI care și-a dat demisia
David Robinson, un responsabil cu siguranța din cadrul OpenAI a parasit compania, avertizand ca cultura acesteia este co ...
-
Fosta soție româncă a dictatorului Bokassa, jefuită de două ori. A rămas fără aproape 800.000 de euro: "Au răscolit toată casa"
Gabriela Dramba, fosta soție a imparatului Republicii Centrafricane, Jean-Bédel Bokassa, a fost jefuita de doua o ...
-
Locurile în care nu trebuie să-ți ascunzi niciodată banii: În cazul unui jaf, hoții vor ști direct unde să meargă
Crezi ca ai gasit ascunzatoarea perfecta pentru economiile tale? Adevarul este ca mulți dintre noi alegem locuri pe care ...
-
Cercetătorii au găsit o fâșie de uscat ascunsă sub mare. Descoperirea poate rescrie istoria a doua insule celebre
Doua insule celebre din Marea Mediterana ar fi fost legate printr-o fașie de uscat. Este vorba despre Sicilia și Malta. ...
-
Planeta intră pe un „teritoriu necunoscut". Temperatura medie a oceanelor lumii a atins un nou record
Temperatura medie a oceanelor lumii a atins in iunie un nou record, iar oamenii de știința avertizeaza ca planeta ar put ...
-
Cercetătorii deschid o nouă frontieră în fizică: Au apărut primele dovezi experimentale ale unui nou tip de magnetism
O echipa internaționala de fizicieni a obținut primele dovezi experimentale ale altermagnetismului, o forma de magnetism ...
-
Canada se pregătește pentru o invazie americană, un scenariu care în trecut era de neimaginat
Premierul canadian Mark Carney a recunoscut saptamana trecuta ca s-a pregatit pentru un scenariu odata de neimaginat: o ...
-
România riscă o criză majoră de electricitate. Dunărea scade, Cernavodă rămâne oprită în octombrie, iar Transelectrica pregătește măsuri de criză
Romania incepe luna octombrie 2026 intr-o situație extrem de vulnerabila pe plan energetic, cauzata de seceta, debitul a ...
-
În curând SUA o să scoată documente despre inteligența care trăiește ascunsă pe Pământ. Ipoteza controversată analizată de cercetătorii de la Harvard
Fenomenele aeriene neidentificate au captat din nou interesul autoritaților, generand o ipoteza fascinanta care a facut ...
-
Dezastru pe cer: Rețelele sociale s-au umplut de fotografii cu chemtrails. Și de conspirații deopotrivă
Rețele de socializare sunt pline zilele acestea de imagini cu dare de condensare lasate de avioane. Teoria „chemtr ...
-
5,1 milioane de români trăiesc și muncesc în țări din Europa. Cei mai mulți în Marea Britanie - 1,4 milioane. Populația României scăde în 2026 sub 19 milioane de locuitori
Aproximativ 5,1 milioane de romani traiesc in țari din Europa. Cea mai numeroasa comunitate romaneasca este in Marea Bri ...
-
Căutarea strămoșului comun al vieții de pe Pământ începe pe Marte
Oamenii de știința spera ca un nou rover va gasi pe Marte urme ale unei forme de viața stravechi. O astfel de descoperir ...
-
Alertă de ciumă în Rusia: o laborantă de la Institutului Antiepidemic din Irkuțk a murit, aproape 200 de persoane au fost spitalizate
O angajata in varsta de 28 de ani a Institutului Antiepidemic din Irkuțk, Rusia, a murit de ciuma. În urma decesul ...
-
Unul din opt cazuri de cancer la nivel mondial este cauzat de infecții. Care sunt pricipalele virusuri care pot cauza boli oncologice
Pentru mulți oameni, expunerea la soare, fumatul și istoricul familial sunt primele lucruri care le vin in minte cand se ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu