• Tweet

Rezultatele pentru alegerile europarlamentare desfășurate ieri au fost amplu influențate de decizia președintelui Klaus Iohannis de a instala, prin referendumul pentru justiție, o trambulină mai mult decât eficientă pentru un PNL care părea că se zbate să supraviețuiască.

Desigur, manevra referendumului i-a asigurat lui Iohannis o relansare politică, stabilindu-l drept candidat oficial pentru PNL la prezidențiale și oferindu-i președintelui controlul total asupra unui partid cu o reprezentare foarte bună în toate județele, orașele, comunele și satele din România. Însă se pare, la doar câteva ore după finalizarea scrutinului, că președintele va rata totuși oportunitatea de a-și instala un guvern fidel lui, în ciuda clasării PSD pe locul doi la europarlamentare. Iar asta se întâmplă din mai multe motive.

Coaliția de guvernare PSD-ALDE continuă să fie puternică în Parlament

Alegerile la Europarlamentare influențează dinamica euro-deputaților în parlamentul European, nu în cel național. Din punct de vedere legal și moral, guvernul se constituie prin sprijinul Parlamentului. Or este evident că PSD și ALDE continuă, la această dată, să se bucure de o reprezentare majoritară în termeni de număr de parlamentari. Faptul că ALDE nu a făcut ieri pragul nu influențează cu absolut nimic numărul de deputați și senatori ai formațiunii care sprijină în continuare Guvernul. Același lucru este valabil și pentru PSD care a reușit să mențină un control solid asupra parlamentarilor săi.

Guvernul în sine se află într-o zonă de stabilitate

În ciuda mai multor speculații de săptămâna trecută, Liviu Dragnea și Viorica Dăncilă continuă să joace în aceeași echipă. Nu este o coabitare comodă dar rezultatul de ieri este o confirmare în plus a stabilității echipei guvernamentale. Pentru că în fața unor rezultate slabe la urne, orice partid, și mai cu seamă PSD, judecând după experiențele trecute, tinde să strângă rândurile și să se concentreze pe ceea ce contează în economia politică reală: pe consolidarea pozițiilor deținute în prezent.

Declarațiile victorioase ale președintelui Iohannis de ieri seară demonstrează că orice idilă politică alături de Viorica Dăncilă este imposibilă. Liberalii și cei de la USR Plus probabil că nu vor dori guvernarea pentru că experiențele lor trecute confirmă faptul că acest ou fierbinte duce la o eroziune a preferințelor electorale pentru ei. Cioloș a văzut asta cu ochii lui iar la PNL sunt suficienți membrii care înțeleg că în 6 luni este imposibil să stabilizezi puterea proprie în ministere. De aceea, Guvernul Dăncilă, continuă să fie pe de-o parte stabil, stabilitate datorată strângerii rândurilor în condiții de criză și în fața atacurilor prezidențiale, iar pe de altă parte pus în siguranță de faptul că PNL și USR Plus nu vor dori guvernarea.

Iohannis nu vrea ca USR să dobândească mai multă putere pentru că se teme de candidatura lui Dacian Cioloș

De altfel, lucrurile sunt încă și mai complicate pentru că președintele Iohannis probabil că nu va dori să-l eroizeze pe Dacian Cioloș implicându-l într-un guvern, ca premier mai ales. USR Plus și președintele au ieșit din zona de coabitare politică. Rezultatele de ieri confirmă că USR Plus este o amenințare pentru PNL-ul lui Iohannis și deci, prin translație, o amenințare pentru candidatura lui Iohannis la prezidențiale. Altminteri, președintele nu a fost ocolit în campanie de loviturile și înțepăturile lui Cioloș. În fața unei creșteri politice semnificative, Cioloș nu se va mulțumi cu poziția de premier și va dori să preia el însuși președinția. Acest conflict evident de agende și interese fac USR Plus inutilizabil pentru președinte în efortul de a construi un guvern. Iar PNL, fie și cu cei 26,79% luați ieri, nu ar putea să fie cu adevărat legitim în a guverna fără USR Plus.

Ar mai fi, totuși, argumentul eficienței guvernamentale - Guvernul merge bine și a asigurat creștere economică

Funcția de bază a unui guvern este una executivă. Aceea de a pune în act programul de guvernare. Cu toate hibele și sincopele sale, cu toate schimbările și scandalurile publice, cu toate mutările și re-gândirile, guvernul PSD a adus totuși creștere economică și a s-a achitat de peste 70% din promisiunile făcute în 2016.

Mandatul acestui Guvern a fost de a aduce creștere economică, ceea ce a făcut, respectând pe parcursul acestui proces deopotrivă țintele de inflație și de deficit. Astăzi România merge mai bine, guvernamental vorbind, decât a făcut-o în ultimii 10 ani. Or asta este totuși un argument care demonstrează că guvernul nu poate pleca. Românii au votat ieri pentru o anume direcție europeană, pentru o direcție în materie de justiție, dar nu împotriva guvernului și cu atât mai puțin împotriva unui program de guvernare care s-a dovedit a fi performant.

Și chiar de-ar fi să plece Dragnea

Accesul la guvernare este rațiunea de a fi a partidelor. Resursele, mânuirea lor și mânuirea puterii pe care resursele simbolice sau materiale o dau reprezintă, de fapt, motivul pentru care partidele se luptă, din patru în patru ani, pentru Guvern. Cu sau fără Dragnea, deși problema tranșării mandatului său este departe de a fi rezolvată, mai marii PSD înțeleg că nu pot scăpa Guvernul printre degete pentru că acest lucru ar duce la dezastru anul viitor: primarii, baza dură electorală a partidelor clasice, vor migra, iar alegerile locale și parlamentare vor fi puse în grav pericol. De aceea, liderii PSD din județe și nu numai, vor strânge din dinți și se vor asigura că Guvernul supraviețuiește, în fața oricărui atac, cu orice cost. Din Parlament ei vor susține în continuare Guvernul prin intermediul majorității parlamentare. Iar în teritoriu se vor asigura că fidelitatea primarilor lor rămâne intactă.

Vor românii o concentrare totală de putere în mâna lui Iohannis?

Probabil că, mai degrabă nu. Pentru că, istoric vorbind, electoratul din România a experimentat la prima mână ororile sociale și economice care se pot naște atunci când și președinția și guvernul sunt deținute de același centru de putere. Cuplul Băsescu-Boc sau chiar cuplul Iliescu-Năstase, cuplul Constantinescu-Ciorbea sau Constantinescu-Radu Vasile, au demonstrat pe deplin că o coagulare a puterii naționale într-o zonă prea restrânsă naște victime semnificative.

Românii probabil că nu doresc o asemenea formulă de concentrare totală a puterii în siajul lui Klaus Iohannis și ar opta, mai degrabă, pentru un guvern de o culoare și un președinte de altă culoare. Acest echilibru democratic ar asigura că cele două instituții nu-și depășesc albia constituțională și că cei doi jucători păstrează o funcție bine venită de echilibrare reciprocă. Prin extensie de fapt, acesta este și motivul pentru care Constituția împarte puterea executivă la noi între președinte și Guvern, pentru că arhitecții Constituției au răspuns astfel nevoii de a stabili un echilibru legitim de forțe care să apere democrația în fața unor derapaje autoritare.

Ar mai fi o problemă: președinția Consiliului Uniunii Europene

Guvernul Dăncilă este în prim proces de asigurare a președinției Consiliului UE. O schimbare de Guvern, prin aducerea altor forțe politice la Palatul Victoria, ar fi dezastruoasă pentru că ar pune în pericol nu doar imaginea României, ci mai ales rezultatele obținute de Consiliu în ultimele cinci luni. România mai deține președinție Consiliului UE încă o lună de acum înainte, iar orice manevră de schimbare a Guvernului este imposibilă în acest interval.

Pentru că UE s-ar trezi, brusc, fără interlocutor, sau , cel puțin, fără un interlocutor care știe cu adevărat cu ce se mănâncă dosarele ce țin de Consiliul UE. De aceea, este puțin probabil ca în mai puțin de o lună să avem o schimbare de Guvern. Iar peste o lună efectul de tăvălug al alegerilor se va fi estompat, în așa fel încât miza guvernamentală să nu mai fie atât de sus pe agendă. Într-o lună PSD ar avea timp și teoretic și practic, să opereze acele modificări interne care să-i asigure stabilitatea deplină în zona guvernamentală.