„Toate datele prosumatorilor se duc acum într-un cloud din China". Se propun „reguli de securitate cibernetică" pentru românii care vor să își instaleze fotovoltaice
Postat la: 19.10.2025 |
O propunere legislativă depusă în Parlament vizează condiționarea producției prosumatorilor și a tuturor producătorilor de energie regenerabilă din România de respectarea unor norme cibernetice. Unul dintre inițiatori, deputatul PSD Mădălin Borș, spune că este nevoie de aceste norme pentru a proteja datele personale ale prosumatorilor, întrucât acum toate aceste informații se duc într-un cloud din China.
Mai mult, revine propunerea ca prosumatorii să dețină și baterii de stocare de patru ori mai mari decât instalația fotovoltaică, după ce o lege în acest sens adoptată în 2024, care a stârnit scandal la acea vreme, a fost întoarsă de președinte în Parlament.
Peste 90% din panourile fotovoltaice instalate în întreaga lume provin din China, iar Agenția Internațională pentru Energie a avertizat că dependența de un singur furnizor de echipamente poate ridica riscuri de securitate.
Un proiect de lege semnat de 25 de senatori și deputați PNL și PSD vrea să modifice legea-cadru a energiei electrice și a gazelor naturale (Legea 123/2012), astfel încât producătorii de energie din surse regenerabile să respecte anumite norme de securitate cibernetică. Proiectul de lege trasează „reguli de securitate cibernetică pentru accesul la reţea pentru energia electrică produsă din surse regenerabile şi în cogenerare de înaltă eficienţă":
„Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică, în virtutea calităţii sale de autoritate competentă la nivel naţional pentru spaţiul cibenetic naţional civil, precum şi pentru gestionarea riscurilor şi a incidentelor de securitate cibernetică (...) stabileşte reguli tehnice de securitate cibernetică prin ordin al directorului Directoratului Naţional de Securitate Cibernetică pentru accesul garantat la reţelele electrice şi dispecerizarea prioritară a energiei electrice produse din surse regenerabile de energie şi în cogenerare de înaltă eficienţă, cât şi pentm accesul prioritar la reţelele electrice şi dispecerizarea prioritară a energiei electrice produse din surse regenerabile de energie şi în cogenerare de înaltă eficienţă în centrale cu puteri instalate mai mici sau egale cu 1 MW, în măsura în care nu este afectat rivelul de siguranţă a SEN (sistemul energetic național).
Proiectul a fost depus la Senat și a fost trimis pentru aviz la ANRE, Consiliul Concurenței, Consiliul Economic și Social și Consiliul Concurenței. „Inițiativa vizează în primul rând datele care sunt stocate și prelucrate de echipamentele prosumatorilor. Dacă cineva pune cap la cap datele extrase dintr-un invertor și corelează aceste date cu... nu știu, un shopping list de pe google, cu metadatele din Facebook, Instagram, se pot face niște profile personale extrem de bine argumentate. Dacă aceste profile sunt folosite nu tocmai ortodox, riscăm, ca să fiu mai plastic, să ne-o facem cu mâna noastră.
Am verificat și aceste date se duc într-un cloud din Shenzhen. Trebuie să găsim acea modalitate de a proteja cetățenii țării", a spus Borș, într-o conferință organizată de publicația InvesTenergy la începutul lunii octombrie. El a adăugat că această modificare legislativă permite ca toate echipamentele care sunt folosite să fie anterior verificate, auditate și acreditate de către autoritățile competente, în special de către Directoratul Național pentru Securitate Cibernetică (DNSC).
„Dacă un simplu telefon mobil poate modifica parametrii unui invertor solar printr-o aplicație de cloud, atunci avem o vulnerabilitate critică. Ce se întâmplă dacă cel care are acest cloud s-a trezit cu fața la cearșaf și face odată swipe, așa, și 280.000 de utilizatori rămân cu ochii-n panouri?", a mai spus Borș. Deputatul PSD a mai spus că mai are în lucru și alte proiecte legislative, iar una dintre modificările pe care le are în plan este ca prosumatorii - atât cei actuali (aproximativ 280.000), cât și cei viitori - să fie obligați să dețină baterii de stocare.
Parlamentarul a susținut că prosumatorii cauzează dezechilibre în rețelele electrice, care generează la rândul lor costuri mari pe care le plătesc toți consumatorii de energie, inclusiv cei vulnerabili. „În ultimii doi ani, volumul energiei tranzacționate în piața dezechilibrelor aproape s-a dublat. Toate aceste costuri sunt socializate, iar impactul asupra facturilor este real. 15% din factura unui consumator ajunge, indirect, din dezechilibre. Asta, într-o țară în care 4 milioane de cetățeni sunt în sărăcie energetică, dintr-un total de 9 milioane de consumatori casnici", a argumentat el.
Borș a adăugat că există deja grupuri de lucru pe acest subiect împreună cu Transelectrica și, din primele discuții, a reieșit că ar trebui să fie de patru ori mai mare capacitatea bateriilor decât cea a panourilor fotovoltaice. Asociația Prosumatorilor: Alte țări nu auditează echipamentele prosumatorilor casnici În replică, Asociația Prosumatorilor și Comunităților de Energie spune că alte țări cu milioane de prosumatori auditează doar echipamentele mari, nu și pe cele ale prosumatorilor casnici.
„Deputatul a pledat pentru auditarea cibernetică a invertoarelor și a invocat riscul unui „război hibrid cu China", fără a explica însă ce se întâmplă cu cele peste 320.000 de invertoare deja acreditate în România, aparținând a 77 de mărci și 4.600 de tipologii tehnice. APCE recomandă parlamentarilor să se documenteze în țările cu milioane de prosumatori activi înainte de a propune măsuri inutile", se arată într-un răspuns al organizației, transmis la solicitarea HotNews.ro.
Referitor la propunerea ca prosumatorii să dețină în mod obligatoriu baterii, APCE spune că ar fi de acord dacă statul vine cu o metodă de a subvenționa 50% din costuri. Nu este prima dată când parlamentarii vor să oblige prosumatorii să-și instaleze baterii. În iunie 2024, Camera Deputaților a adoptat o lege care obliga prosumatorii să-și monteze echipamente de stocare a energiei. Aceasta, în urma unui amendament introdus pe ultima sută de metri de grupul parlamentar PSD.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Până în 2100, aproape 50% din teritoriul Pământului va fi arid. Care sunt zonele cele mai expuse?
Pe masura ce planeta se incalzește, unele dintre cele mai uscate regiuni ale lumii sunt așteptate sa devina și mai aride ...
-
Avertismentul Anthropic: Hackerii s-au boierit - lasă AI-ul să lucreze în locul lor
Anthropic a anunțat pe 10 septembrie ca a identificat și intrerupt mai multe utilizari despre care susține ca au fost ra ...
-
Planeta Mercur se micșorează mai mult decât se credea. Ce se întâmplă cu cea mai mică planetă din Sistemul Solar
Oamenii de știința de la Institutul de Cercetari Spațiale al Centrului Aerospațial German au raportat joi ca micșorarea ...
-
Puțin noroi, câștig pentru sănătate: Secretul unei imunități de fier ar putea fi sub tălpile noastre. Ce rol au microbii din sol
Un pic de pamant pe maini ar putea fi mai benefic decat pare. Cercetarile recente arata ca atingerea solului, a plantelo ...
-
Europa se confruntă cu diferențe majore între țări la rata sinuciderilor: Poziția surprinzătoare a României
În 2023, Romania a avut o rata standardizata de 8,3 decese prin sinucidere la 100.000 de locuitori, sub media Uniu ...
-
Risc redus de Parkinson la fumători: Un gaz toxic din fumul de țigară ar putea explica misterul
Fumatul este asociat cu numeroase riscuri grave pentru sanatate, insa exista o excepție surprinzatoare care ii nedumereș ...
-
Cercetătorii din interiorul laboratoarelor de AI sunt terifiați de ceea au creat: Au ajuns să le ceară șefilor să se oprească de urgență
Tot mai multi cercetatori de la OpenAI si Anthropic cer public incetinirea dezvoltarii inteligentei artificiale, avertiz ...
-
Rebelii Houthi au capturat un oraș-port strategic și se apropie de poarta care leagă Europa de Asia
Rebelii huthi din Yemen au capturat orasul-port strategic Mokha, situat la Marea Rosie, de la fortele proguvernamentale ...
-
Israelul a produs un cutremur major in Liban cu 1.100 de tone de explozibil: Au distrus un complex subteran al Hezbollah. S-a simțit ca un seism de peste 4 grade pe scara Richter
Armata israeliana a anunțat joi ca a distrus, cu ajutorul a aproximativ 1.100 de tone de explozibili, un complex subtera ...
-
Consiliul Europei cere verificare umană pentru conținutul creat cu AI
Materialele jurnalistice generate sau modificate semnificativ cu ajutorul inteligenței artificiale ar trebui verificate ...
-
Ce au pățit trei turiști care au urmat recomandările AI pentru a planifica excursia pe un munte de peste 4.300 de metri
Trei tineri au ajuns sa fie salvați de pe muntele Monte Shasta, dupa ce au folosit Gemini pentru a-și planifica ascensiu ...
-
Cinci metode prin care AI poate distruge omenirea în mai puțin de cinci ani. Ce urmează devine din ce în ce mai dificil de prezis pentru oameni, spun creatorii acesteia
S-ar putea sa mai fie doar cațiva ani pana cand inteligența artificiala scapata de sub control va distruge omenirea - ce ...
-
Veterani SAS și US Navy SEAL, acuzați că antrenează militari ruși în tabere secrete din Europa
Trupele britanice SAS și US Navy SEAL sunt acuzate ca ar antrena cetațeni și militari ruși in tabere secrete din Europa, ...
-
Homo sapiens nu e punctul culminant al evoluției, ci doar o etapă interimară
Biologia are un plafon fix, metabolic, caloric, de procesare. Ai nevoie de somn, de hrana, de o temperatura bine delimit ...
-
Moment istoric în lumea medicală: O femeie a născut un copil dintr-un embrion congelat timp de 22 de ani. Povestea tragică din spatele procedurii
O femeie din Grecia in varsta de 54 de ani a nascut un copil conceput dintr-un embrion congelat timp de 22 de ani. Naște ...
-
Noi cetățeni români au depus jurământul la București. Ceremonie organizată de Autoritatea Națională pentru Cetățenie
Evenimentul a fost gazduit de Camera de Comerț și Industrie din București și a fost organizat in contextul celebrarii Zi ...
-
Japonia folosește lupi-roboți în lupta împotriva urșilor: 13 morți și 200 de răniți în 2025. Peste 14.600 de animale au fost capturate și eutanasiate într-un an
În Japonia, conviețuirea cu urșii a provocat anul trecut nu mai puțin de 13 morți și 200 de raniți. Pentru a atenu ...
-
Descoperirea care poate schimba energia viitorului: O baterie inspirată de Edison se încarcă în câteva secunde
Bateria lui Edison revine in forța. Cercetatorii au creat o versiune care se incarca in cateva secunde și rezista la pes ...
-
Breșă de securitate fără precedent: Agenții AI au învățat cum să comunice în secret și încalcă autorizațiile oferite de oameni
Agenti AI dezvoltati de OpenAI ar fi folosit cel putin alte 10 site-uri pentru a comunica intre ei fara autorizatie, dup ...
-
Ce este adevarat din "lipirea oaselor" cu adeziv din stridii promovata de chinezi. Dr George Dinache: "Trebuie să privim cu multă rezervă astfel de anunțuri senzaționaliste"
Chinezii promit revoluție și in medicina moderna daca in cea tradiționala sunt deja cunoscuți in intreaga lume. În ...
-
Marele mister de la Nicula: Icoana Maicii Domnului, una dintre cele mai venerate din România, originală sau nu? Concluzia specialiștilor răstoarnă o dispută veche de decenii
Una dintre cele mai vechi și aprinse dispute din jurul Manastirii Nicula primește o concluzie surprinzatoare. Icoana fac ...
-
Efectul direct al scumpirii petrolului asupra prețurilor din România: Cu cât se vor scumpi, de fapt, motorina și benzina, după ce petrolul a trecut de 100 de dolari
Prețul petrolului Brent a trecut din nou de pragul de 100 de dolari pe baril, pe fondul escaladarii conflictului dintre ...
-
Cercetătorii au demisionat de la Anthropic și provoacă o undă de șoc: Specia umană dispare până în 2030! Reacții virulente la cel mai înalt nivel din Senatul SUA
La doar o zi dupa ce trei cercetatori de la Anthropic au avertizat ca inteligenta artificiala ar putea duce la dispariti ...
-
Prețul gazelor a explodat și atinge cote istorice în România: Facturile românilor vor crește puternic
Pretul gazelor a sarit la inceputul acestei luni de 360 lei/MWh, cel mai mare nivel inregistrat in istorie in aceasta pe ...
-
Război pentru o bucată de pământ. Doi frați au fost rupți în bătaie cu ranga: „Ca să scap din mâinile lor, m-am prefăcut mort"
Un conflict izbucnit de la un teren agricol s-a transformat intr-o agresiune violenta in comuna Plugari, județul Iași. D ...
-
Vitamina B12 și cancerul: ce arată studiile despre legătura surprinzătoare dintre ele
Vitamina B12 este esențiala pentru organism, insa cercetarile recente scot la iveala o relație surprinzatoare intre nive ...
-
Ce transporta singurul avion civil care a avut voie să zboare după atentatele de la 11 septembrie
Dupa ce doua avioane au lovit World Trade Center din New York, pe 11 septembrie 2001, Administrația Federala a Aviației ...
-
Luna s-ai format în doar câteva ore. Noi simulări detaliază impactul dintre Pământ și protoplaneta Theia
Luna s-ar fi putut forma in cateva ore in urma impactului gigantic dintre Pamant si o protoplaneta de dimensiunea lui Ma ...
-
Elon Musk i-a spus fostei iubite că are nevoie de „o legiune de copii înainte de războiul civil"
Elon Musk provoaca „deliberat diviziune" prin intermediul platformei sale de socializare X, iar consecințele pot f ...
-
Românii, cei mai creduli dintre cititorii care își iau informațiile de pe internet. Mai puțin de 20% verifică dacă ce citesc e adevărat
Romanii verifica informațiile gasite pe internet intr-o proporție mult mai mica decat media europeana, doar 18,2% dintre ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu