Nu boicot, ci apărarea legii: explicația celor patru judecători CCR pentru ședințele blocate
Postat la: 29.12.2025 |
Patru judecători ai Curții Constituționale susțin, într-un comunicat comun, că situația creată în jurul dosarului privind pensiile de serviciu ale magistraților nu reprezintă un simplu incident procedural, ci consecința directă a nerespectării legii de către conducerea Curții.
Documentul, asumat de Cristian Deliorga, Gheorghe Stan, Bogdan Licu și Mihai Busuioc, vine ca reacție la declarațiile publice ale președintei Curții și la modul în care a fost prezentată public amânarea deliberărilor.
Judecătorii semnatari subliniază că sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție privind obiecția de neconstituționalitate a legii a fost înregistrată vineri, 5 decembrie 2025, la ora 14.45, iar în aceeași zi președinta Curții s-a desemnat judecător-raportor și a fixat termen de judecată pentru 10 decembrie, „la mai puțin de 3 zile lucrătoare, fapt fără precedent în jurisprudența Curții Constituționale".
Potrivit comunicatului, această accelerare extremă a procedurii a fost primul semnal al unei abordări atipice într-un dosar de o asemenea importanță, cu impact major asupra statutului magistraților și asupra jurisprudenței consolidate a Curții Constituționale în materie de pensii de serviciu.
La termenul din 10 decembrie, cauza nu a putut fi soluționată, întrucât raportul întocmit a fost considerat incomplet. Dosarul a fost amânat, însă noul termen a fost fixat pentru data de 28 decembrie 2025, o zi nelucrătoare, duminica, „fapt, de asemenea, lipsit de precedent în procedura de soluționare a obiecțiilor de neconstituționalitate".
Judecătorii arată că, deși în ședința din 10 decembrie s-a solicitat amânarea pentru o zi din luna ianuarie, în acord cu soluția adoptată pentru toate celelalte cauze aflate pe rolul Curții, președinta CCR a refuzat această variantă. Toate celelalte dosare au fost trimise pentru 22 ianuarie 2026, în timp ce cauza privind pensiile magistraților a fost menținută pe un calendar accelerat.
Această diferență de tratament este prezentată ca fiind greu de justificat și ca afectând însăși calitatea deliberării într-un dosar complex, care presupune analiza unor critici multiple de neconstituționalitate și raportarea la o jurisprudență europeană și constituțională bogată.
Momentul-cheie s-a produs în ședința de deliberări din 28 decembrie 2025. În temeiul art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, un judecător a solicitat întreruperea deliberării pentru o mai bună studiere a problemelor ridicate, cerere la care s-au raliat alți trei judecători. Textul de lege prevede expres că, într-o asemenea situație, „se va amâna pronunțarea pentru o altă dată".
Motivul cererii a fost unul de fond. Judecătorii au solicitat obținerea unui punct de vedere al Guvernului care să clarifice public dacă legea în discuție modifică anumite elemente ale pensiei de serviciu sau, în realitate, „abrogă efectiv acest drept al magistraților", drept consolidat printr-o jurisprudență constantă a Curții Constituționale. De asemenea, s-a cerut completarea raportului pentru a clarifica soluțiile propuse la fiecare critică de neconstituționalitate formulată de ÎCCJ.
Potrivit comunicatului, această cerere, formulată în baza unor dispoziții legale imperative, „a fost ignorată de conducerea Curții", care a refuzat fără justificare să aplice art. 58 alin. (3) și să fixeze un nou termen de soluționare.
În aceste condiții, cei patru judecători au părăsit sala de ședință, devenind incidente dispozițiile legale privind cvorumul de două treimi necesar funcționării plenului Curții Constituționale. „De îndată, am depus la cabinetul președintei Curții o cerere scrisă prin care am reiterat aplicarea și respectarea dispozițiilor legale", precizează semnatarii comunicatului.
Ulterior, aceștia au fost informați că a fost fixat un nou termen pentru ziua următoare, 29 decembrie 2025. În acest context, judecătorii explică faptul că absența lor de la ședința din 29 decembrie nu a reprezentat un blocaj al activității Curții, ci „o decizie legată de respectarea regulilor de funcționare și a cadrului legal".
Participarea la o ședință convocată de la o zi la alta ar fi însemnat, în opinia lor, acceptarea unei proceduri neconforme cu legea și regulamentul Curții, nu exercitarea responsabilă a mandatului de judecător constituțional. Comunicarea subliniază că respectarea regulilor nu este o formalitate, ci o garanție a corectitudinii și credibilității deciziilor CCR.
Contextul acestui conflict procedural este dat de legea privind pensiile de serviciu ale magistraților, adoptată într-un ritm rapid și contestată de Înalta Curte de Casație și Justiție. Potrivit criticilor formulate, actul normativ ar desființa de facto pensiile de serviciu, afectând un element esențial al independenței magistratului, consacrat atât în jurisprudența Curții Constituționale, cât și în standardele europene.
Judecătorii semnatari ai comunicatului avertizează că, în cauze de o asemenea importanță, „timpul necesar reflecției și dezbaterii reale este o condiție a bunei funcționări a statului de drept, nu un impediment". Poziția lor este prezentată explicit ca una personală, care nu angajează Curtea Constituțională ca instituție, dar care ridică întrebări serioase despre modul în care a fost gestionat unul dintre cele mai sensibile dosare ale finalului de an.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Criza de jumătate de an, benefică AUR: "George Simion joacă partitura susținerii lui Călin Georgescu deși toate elementele indică faptul că nu ar exista o afinitate reală"
Criza politica de aproape șase luni din Romania a adus un avantaj electoral partidului AUR, care inregistreaza cifre tot ...
-
Mai mulți liberali ar putea să nu voteze Guvernul Niculescu. Decizia lui Bolojan provoacă nemulțumiri în partid
Mai mulți liberali contesta susținerea Guvernului Luca Niculescu, deși conducerea PNL a anunțat ca va sprijini investire ...
-
Misiune îndeplinită: Întâlnire de taină între Nicușor Dan și Ilie Bolojan, noaptea, la Bruxelles
Președintele Nicușor Dan și premierul Ilie Bolojan au avut miercuri seara, la Bruxelles, o scurta intalnire in cadrul ca ...
-
Adrian Năstase dezvăluie cum acționează serviciile de informații în politica externă. "Ele reduc incertitudinea, fără să o poată elimina"
Fostul premier Adrian Nastase atrage atenția, intr-o analiza ampla publicata pe blogul sau, asupra rolului crucial al se ...
-
Sorin Grindeanu prezintă lista celor 10 măsuri urgente pe care le va adopta PSD și lista integrală a miniștrilor din Cabinetul Luca Niculescu
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a anunțat și oficial decizia adoptata in Comitetul Politic Național de a intra cu min ...
-
Marian Neacșu dezvăluie formula de guvernare care prinde contur în PSD: Miniștri politici și tehnocrați în Cabinetul Luca Niculescu
Marian Neacșu, unul dintre liderii PSD și fost vicepremier in Guvernul Bolojan, considera ca viitorul Executiv condus de ...
-
DIICOT a încheiat percheziția informatică în dispozitivele lui Călin Georgescu. Ce au la dispoziție din acest moment procurorii
DIICOT a incheiat percheziția informatica in dosarul in care Calin Georgescu și afaceristul Ionel Rusen sunt acuzați de ...
-
Asasinul economic Bolojan minte cum respiră: A promis că inflația va scădea, dar prețurile accelerează din nou după un an de austeritate
Inflația din Romania a revenit pe creștere in septembrie 2026, ajungand la 6,6%, de la 6,2% in august, potrivit datelor ...
-
PSD STENOGRAME - PSD începe pregătirile pentru anticipate. Șansele de învestire a Guvernului Niculescu sunt de 50%
Șansele de investire a Guvernului condus de premierul desemnat Luca Niculescu sunt de 50%. Conducerea partidului a ...
-
Pare că s-au înțeles: Luca Niculescu merge pe ideea lui Sorin Grindeanu și propune un pact pe șase luni
Premierul desemnat Luca Niculescu a propus partidelor parlamentare incheierea unui acord de susținere pentru o perioada ...
-
Dacă nu mai e Maricel Păcuraru e Dan Voiculescu. Mogulul curtează foști membri ai AUR: Claudiu Târziu și Marius Lulea sunt în capul listei
Foști lideri din partidul AUR, precum Marius Lulea și Claudiu Tarziu, ramași in conflict cu actuala conducere, s-au inta ...
-
Alexandru Nazare s-a dus în fața ECOFIN și a făcut o solicitare care ar putea schimba traiectoria României
Ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, a solicitat la reuniunea Consiliului ECOFIN mai mult capital pentru ...
-
Interviu cu Alex Jones - Cristela Georgescu compară România actuală cu regimul Ceaușescu: „Dictatura de acum este mai rea decât cea de dinainte de 1989"
Cristela Georgescu, soția fostului candidat la alegerile prezidențiale Calin Georgescu, a lansat acuzații dure la adresa ...
-
Robert Turcescu lansează în format electronic volumul „Până la capăt”, un e-book de 150 de pagini cuprinzând dialoguri în premieră cu Călin Georgescu
Volumul „Pana la capat. Calin Georgescu, in dialog cu Robert Turcescu” este disponibil, incepand de astazi, ...
-
AUR ar fi început „recrutări" de la PSD. Fostul secretar general Paul Stănescu ar fi fost ofertat cu o poziție importantă în conducerea formațiunii lui George Simion
Fostul secretar general al PSD Paul Stanescu ar fi fost ofertat de AUR, fiindu-i promisa inclusiv o poziție in conducere ...
-
Călin Georgescu, dus din nou cu duba la DIICOT. Ce s-a schimbat în a patra zi de percheziții informatice
Calin Georgescu este adus vineri dimineața, 9 octombrie, din Arestul Central la sediul DIICOT, pentru a patra zi consecu ...
-
Rareș Bogdan s-a dus să se roage la Sf Paraschieva după audierea la DNA. Cum explică apariția sa în dosarul Fănel Bogos
Europarlamentarul PNL Rareș Bogdan a facut primele declarații dupa audierea de joi de la DNA Iași, in dosarul omului de ...
-
Persoanele care dețin droguri pentru consum propriu ar putea scăpa de închisoare. Aproximativ 80% dintre persoanele cercetate sunt simpli consumatori
Persoanele care dețin droguri pentru consum propriu ar putea scapa de inchisoare, potrivit unui proiect de lege depus re ...
-
AUR acuză că premierul desemnat este un proxy a lui Dacian Cioloș. "Acesta este autorul propunerii ca Luca Niculescu să fie Premierul României"
Adrian Axinia, liderul eurodeputaților AUR, susține ca desemnarea lui Luca Niculescu pentru funcția de premier despre ca ...
-
Bătaia la suveraniști - George Simion explică de ce a fost exclus Marius Lulea din AUR: „Era prea european"
Marius Lulea, fondator al AUR, a fost exclus din partid pentru ca era prea european, conform mai multor declarații ale l ...
-
Scandal intre neomarxisti: Un fost consilier prezidențial acuză că Luca Niculescu este pionul Serviciilor
Fostul consilier prezidențial Catalin Avramescu cere desecretizarea arhivelor SIE in contextul desemnarii lui Luca Nicul ...
-
DIICOT a pus sechestru și pe conturile lui Călin Georgescu. Anunțul procurorilor
DIICOT a pus sechestru pe mai multe conturi bancare deschise pe numele lui Calin Georgescu, in dosarul in care fostul ca ...
-
Fostul număr 2 din AUR explică cum a ajuns George Simion să-l îngroape și mai mult pe Călin Georgescu
Marius Lulea, fost prim-vicepreședinte al AUR și fondator al partidului, acum exclus, susține ca impunerea eliberarii lu ...
-
PSD explică scenariul în care social democrații ar putea vota guvernul Luca Niculescu: Atunci există baza unei discuții serioase
Secretarul general al PSD, Claudiu Manda, susține ca social-democrații vor discuta cu premierul desemnat Luca Niculescu ...
-
Rareș Bogdan le cere colegilor din PNL să-l oprească pe Ilie Bolojan și să voteze guvernul lui Luca Niculescu
Se adancește conflictul intern din PNL, dupa desemnarea lui Luca Niculescu pentru funcția de premier. Rareș Bogdan le ce ...
-
Surse de la Cotroceni: Nazare și Grindeanu au rămas cei doi favoriți ai lui Nicușor Dan pentru Palatul Victoria
Președintele Nicușor Dan va face a patra nominalizare de premier luni, dupa consultarile cu partidele parlamentare. Potr ...
-
Oare ce-o fi de râs?! Nicușor Dan povestește că s-a hlizit la Donald Trump
Nicușor Dan dezvaluie, la cateva zile de la reuniunea de la ONU, ca s-a intalnit cu președintele SUA Donald Trump. Dan a ...
-
Ministrul Finanțelor dă detalii de culise din discuția de ieri, cu Moody's : "România trebuie să urgenteze formarea unui nou guvern"
Cat mai dureaza criza guvernamentala din Romania? Nimeni nu are raspunsul la intrebarea pe care și-o pun toți romanii. P ...
-
Ilie Bolojan a fost citat la DNA în dosarul afaceristului Fănel Bogos
Premierul Ilie Bolojan urmeaza sa fie audiat la DNA in dosarul afaceristului Fanel Bogos, care ar fi dat o mita de 1.5 m ...
-
PSD anunță că vrea să preia guvernarea. Despre colaborarea cu AUR: "Una e să stai la discuții, la dialog și alta este să faci Guvernul"
Deputata PSD Natalia Intotero spune ca partidul este pregatit sa preia guvernarea și ca Sorin Grindeanu ar urma sa fie p ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu