Alegeri, referendum și pace forțată: Cele 5 mari probleme ale unui plan care ar putea prelungi războiul din Ucraina
Postat la: 17.02.2026 |
Presiunile externe pentru organizarea rapidă a unor alegeri în Ucraina readeschid o dezbatere explozivă la Kiev: poate o țară aflată în plin război să decidă democratic asupra viitorului său fără a risca prelungirea conflictului? O analiză avertizează că miza este mult mai mare decât un simplu vot.
Deși Constituția Ucrainei interzice organizarea de alegeri în timpul războiului, subiectul a fost readus în prim-plan după ce Donald Trump i-a cerut, în decembrie 2025, președintelui Volodimir Zelenski să organizeze un scrutin. Ulterior, Financial Times a relatat, citând surse ucrainene și europene, că Zelenski ar urma să anunțe pe 24 februarie - la patru ani de la începutul invaziei ruse - un calendar pentru alegerile prezidențiale și un referendum privind un acord de pace. Informația a fost infirmată ulterior chiar de liderul de la Kiev.
Chiar și așa, subiectul rămâne deschis. Zelenski a confirmat că Statele Unite au stabilit luna iunie drept termen-limită pentru ca Ucraina și Rusia să ajungă la un acord de pace. În caz contrar, administrația Trump ar urma să exercite presiuni asupra ambelor părți pentru respectarea acestui calendar.
În acest context, platforma The Conversation a analizat situația și a identificat cinci motive pentru care organizarea alegerilor și a unui referendum ar putea, paradoxal, să prelungească războiul.
Problema 1: Alegeri aproape imposibil de organizat
Prima mare dificultate este cea logistică. Cine ar avea drept de vot și unde ar putea vota? Ucraina are sute de mii de soldați pe front, 3,7 milioane de persoane strămutate intern, aproape 6 milioane de refugiați în afara țării și aproximativ 5 milioane de cetățeni aflați în teritorii ocupate de Rusia.
La acestea se adaugă incertitudinea unui armistițiu rusesc, necesar nu doar pentru vot, ci și pentru campania electorală, precum și riscul aproape cert al unei interferențe masive din partea Moscovei.
Sursa amintește experiența recentă a Republicii Moldova, unde alegerile și referendumurile au fost însoțite de campanii ample de dezinformare, inclusiv prin implicarea unor clerici ortodocși. Chiar dacă rezultatele au rezistat presiunilor, nimic nu indică faptul că Rusia nu ar încerca o intervenție și mai agresivă în Ucraina.
Problema 2: Un acord de pace greu de vândut electoratului
A doua problemă este conținutul în sine al unui posibil acord. Diferențele dintre Kiev și Moscova privind teritoriile ocupate și garanțiile de securitate rămân uriașe.
Chiar dacă liderii ar reuși să semneze un document acceptabil pentru ambele părți, validarea lui prin referendum ar fi extrem de dificilă. Organizarea simultană cu alegerile prezidențiale ar expune consultarea populară acelorași riscuri logistice și de legitimitate.
Problema 3: Ce se întâmplă dacă referendumul eșuează?
Un scenariu-cheie rămâne fără răspuns clar: ce urmează dacă populația respinge acordul? Reluarea negocierilor sau întoarcerea la războiul total?
Potrivit analizei, cea de-a doua variantă este mai probabilă. O alternativă ar fi menținerea unui armistițiu fragil și aplicarea selectivă a unor măsuri, precum schimburile de prizonieri, însă experiența acordurilor de la Minsk din 2014-2015 arată cât de instabilă poate fi o astfel de soluție.
Problema 4: Europa, aproape absentă de la masa negocierilor
Un alt punct sensibil este rolul Europei. Deși nu este parte directă în conflict, UE are un interes major în condițiile unui eventual acord de pace.
„Coaliția Voinței", formată în principal din state europene, ar urma să fie implicată în garanțiile de securitate și în reconstrucția postbelică a Ucrainei. Totuși, după mai bine de un an de tensiuni între Washington și Bruxelles, încrederea în sprijinul american a scăzut.
Președintele francez Emmanuel Macron a trimis recent emisari la Moscova, iar UE ia în calcul numirea unui reprezentant special pentru dialogul cu Rusia, după cum a indicat șefa diplomației europene, Kaja Kallas. Cu toate acestea, nu există semnale că SUA sau Rusia ar fi dispuse să ofere Bruxellesului un rol central în negocieri.
Problema 5: Rusia nu pare dispusă la compromisuri
Ultima și poate cea mai gravă problemă este comportamentul Kremlinului. Presiunea SUA pentru un acord rapid sugerează că Washingtonul crede că Rusia ar putea accepta condiții rezonabile.
În realitate, multe dintre evoluțiile recente sunt favorabile Moscovei: ideea alegerilor în Ucraina, folosirea garanțiilor de securitate ca instrument de presiune asupra Kievului și discuțiile economice paralele dintre SUA și Rusia.
Președintele rus Vladimir Putin nu a făcut concesii majore până acum și, potrivit sursei citate, „l-a manipulat perfect" pe Trump. Nimic nu indică faptul că această strategie s-ar fi încheiat.
Un posibil calcul strategic al Kievului
În lipsa unui plan de rezervă clar, organizarea unor alegeri extrem de greu de realizat și a unui referendum cu rezultat incert ar putea deveni, paradoxal, o strategie de câștigare a timpului.
Potrivit The Conversation, acest interval ar putea fi folosit de Kiev și de aliații europeni pentru a construi o nouă abordare, mai realistă, într-un context în care actualul plan american nu oferă garanții pentru un deznodământ favorabil.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Donald Trump anunță întâlnirea care va schimba lumea: "Mă duc în China să mă văd cu Xi Jinping și Vladimir Putin!"
Presedintele american Donald Trump a anuntat duminica o intalnire cu omologii sai chinez si rus, Xi Jinping si Vladimir ...
-
Amenințare devastatoare împotriva Iranului: Donald Trump spune că poate distruge 38 de poduri în doar 60 de minute
SUA au inființat o echipa operativa pentru a viza transporturile de arme și fluxurile ilicite de bani peste granițele te ...
-
Cine este "Voldemort" - evreul dur pe care chiar și Donald Trump îl consideră prea extremist și care de acum conduce Casa Albă din umbră
Autor: Daniel Edelson Nascut intr-o familie evreiasca bogata, descendenta din refugiați, Stephen Miller a devenit motoru ...
-
Un nou Consiliu NATO-Rusia? Planul lui Jared Kushner care stârnește îngrijorare în capitalele europene
Ginerele președintelui american Donald Trump leaga eforturile de obținere a unui armistițiu in Ucraina de inițierea unor ...
-
Rusia, gata să răspundă simetric dacă UE trimite o misiune în Marea Neagră. Rezoluția Parlamentului European reflectă dorința UE de a livra arme Kievului
Încercarile de a pune in aplicare rezoluția Parlamentului European (PE) privind desfașurarea unei misiuni militare ...
-
Trump anunță atacuri iminente asupra ultimelor situri nucleare: Recompensă uriașă de la Centcom
Armata americana a anuntat vineri ca ofera o recompensa de 20 de milioane de dolari „si o posibila relocare" orica ...
-
Vladimir Putin confirmă negocierile de pace! Rusia, Ucraina și americanii se întâlnesc la Abu Dhabi
Vladimir Putin a confirmat vineri ca Rusia, Statele Unite și Ucraina vor participa la o noua runda de negocieri de pace, ...
-
Președintele Paraguayului a fost destituit și arestat! Ce acuzații grave i se aduc
Senatul Paraguayului l-a destituit vineri pe președintele Santiago Peña, dupa prabușirea Ueno Bank, la care fostu ...
-
Tensiuni tot mai mari la vârful Uniunii Europene. Ursula von der Leyen și Friedrich Merz se confruntă într-o dispută privind statutul Canadei
Disputa dintre Ursula von der Leyen și Friedrich Merz privind statutul pe care UE ar urma sa il acorde Canadei scoate la ...
-
JD Vance s-a grăbit să se distanțeze de Donald Trump: Problema uriașă pe care o vor avea republicanii, pe lângă pierderea acestor alegeri
Înfrangerea spectaculoasa suferita de Donald Trump in fata democratilor la alegerile de la jumatatea mandatului a ...
-
Democrații din Congresul SUA anunță anchete legate de corupția Administrației Trump. Fosta ambasadoare Kimberly Guilfoyle e țintă principală pentru investigatorul-șef
Congresmanul democrat Robert Garcia, care va conduce din ianuarie influenta comisie de supraveghere din Camera Reprezent ...
-
Ce înseamnă și cum funcționează dreptul de veto pe care Donald Trump amenință că îl va folosi după ce republicanii au pierdut majoritatea în Congresul SUA
Dupa ce democrații au caștigat majoritatea in Senatul și Camera Reprezentanților din SUA, Donald Trump amenința ca va fo ...
-
Ted Cruz, lider republican: Democrații îl vor pune sub acuzare pe Donald Trump! Vor merge cu toate armele împotriva familiei Trump
Senatorul republican Ted Cruz anticipeaza doi ani de confruntari politice intense in Statele Unite, dupa ce Partidul Dem ...
-
"Tratatul Motorinei" ia foc după victoria din alegeri a democraților în SUA - boicotează înțelegerea dintre Donald Trump și Vladimir Putin
Dupa ce democrații au preluat controlul asupra Senatului și Camerei Reprezentanților, guvernatorul statului american New ...
-
Donald Trump va împărți sferele de influență la întâlnirea cu Xi Jinping și Putin: România riscă să pice iarăși înafara intereselor capitale
Întalnirea dintre Donald Trump, Xi Jinping și Vladimir Putin seamana ca moment istoric cu cea de la Moscova dintre ...
-
Avertismentul lui Lukașenko privind cum va începe Al Treilea Război Mondial: Ce spune despre războiul din Ucraina și rolul lui Trump
Razboiul in Ucraina se va termina in urmatoarele luni, a prezis marti presedintele belarus Aleksandr Lukasenko, principa ...
-
Varșovia introduce alertă maximă de securitate la frontiera Poloniei cu enclava rusă Kaliningrad: "O posibilă provocare"
Premierul polonez Donald Tusk anunta marti ca Polonia a dejucat, in noaptea de luni spre marti, o posibila provocare la ...
-
Trump anunță că va tăia sprijinul militar pentru Israel dar abia la sfârșitul anului. Sumele uriașe de bani pe care le primea Tel-Aviv erau aspru contestate de electoratul SUA
Președintele Donald Trump a anunțat marți dimineața, in emisiunea „Fox & Friends" a canalului Fox News, ca aju ...
-
Rusia ridică un radar imens care va urmări întreg spațiul aerian din Europa. Sistemul poate detecta chiar și țintele „invizibile"
Rusia se pregatește sa puna in funcțiune o stație radar masiva in exclava Kaliningrad, fapt care ii va permite sa monito ...
-
Crește suspansul alegerilor din SUA: Când vor apărea primele rezultate și de ce americanii ar putea aștepta zile întregi pentru a afla câștigătorii
Experții spun ca este unul dintre cele mai disputate scrutine de la jumatatea mandatului din ultimii ani din SUA. Primel ...
-
"Da, suntem pregătiţi": Zelenski gata să poarte negocieri cu Putin. Erdogan ar putea să-i aducă pe cei doi lideri la aceeași masă
Presedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat duminica pentru canalul CNN ca este gata sa se intalneasca cu prese ...
-
Donald vs. Donald: Tusk e "omul lui Obama" în Europa și coada de topor pentru lovitura de stat din Polonia cu "bătaie" la Trump
Cine l-a informat pe președintele polonez Karol Tadeusz Nawrocki, in timp ce se afla la bordul unui avion care decola di ...
-
Donald Trump l-a sunat pe Netanyahu: Se pregătește planul pentru un atac de amploare împotriva Iranului
Presedintele SUA, Donald Trump, a purtat o convorbire telefonica cu premierul israelian Benjamin Netanyahu despre oportu ...
-
Kremlinul îl anunță pe Zelenski că Putin i-ar răspunde la telefon și-l invită în Rusia pe liderul ucrainean
Presedintele rus Vladimir Putin nu a refuzat niciodata sa discute cu liderul ucrainean Volodimir Zelenski, a declarat un ...
-
Forțele Speciale germane KSK se pregătesc de război împotriva Rusiei. "În patru ore, vom fi în avion, cu tot ce ne trebuie"
Dupa 30 de ani in care s-au concentrat pe salvarea ostaticilor, operațiuni antiteroriste și misiuni de recunoaștere cu g ...
-
România țintă de prim rang a Iranului: Mojtaba Khamenei dă ordin armatei să extindă lista țărilor cu baze americane în cazul reluării atacurilor SUA: "Fără limitări geografice!"
Liderul suprem al Iranului, Mojtaba Khamenei, ar fi ordonat armatei sa raspunda imediat la orice amenințare, indiferent ...
-
PiS pe UE: Jaros ław Kaczyński tocmai a declarat că Polonia ar trebui să fie pregătită să deschidă negocierile privind părăsirea Uniunii dacă alte modalități de remediere eșuează
Luand cuvantul la Forumul de la Krynica, liderul PiS a argumentat ca UE are nevoie de o reforma profunda si a numit Comi ...
-
Putin: Puțin probabil ca Rusia să fie înfrântă strategic până în 2030
Vladimir Putin a vorbit despre incercarile Rusiei de a nu permite ca paginile tragice din istoria mondiala sa se repete, ...
-
Nouă ne convin republicanii, vrem-nuvrem: O victorie a democraților în alegerile de la jumătatea mandatului din SUA ar putea afecta negativ Europa
Alegerile de la jumatatea mandatului din Statele Unite par sa fie nefavorabile republicanilor aflați la putere, sondajel ...
-
Putin propune relocarea unor fabrici ruseşti în Africa, în contextul sancțiunilor occidentale care afectează puternic economia din Rusia
Presedintele rus Vladimir Putin a afirmat - in cadrul summitului Rusia-Africa, care se desfasoara in aceste zile la Mosc ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu