Diana Șoșoacă riscă să rămână fără imunitate. A fost chemată la audieri în Parlamentul European
Postat la: 10.02.2026 |
Eurodeputata Diana Iovanovici-Șoșoacă va fi invitată la două audieri în fața Comisiei pentru Afaceri Juridice (JURI) a Parlamentului European, pe 24 februarie și 24 martie, în procedura privind ridicarea imunității sale parlamentare.
Dacă nu se va prezenta, comisia ar putea decide oricum să recomande ridicarea imunității, astfel încât plenul PE să poată vota în luna aprilie, au declarat pentru Agerpres surse europarlamentare.
Președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, a anunțat în octombrie anul trecut că a primit din partea autorităților române o cerere oficială de ridicare a imunității pentru Diana Șoșoacă. Solicitarea a fost înaintată Comisiei JURI, care este responsabilă de astfel de proceduri.
Parchetul General a cerut în septembrie Parlamentului European ridicarea imunității eurodeputatei pentru mai multe infracțiuni, printre care și propagandă legionară. În reacție, Șoșoacă a calificat demersul drept „o tentativă de execuție politică".
Potrivit Regulamentului de procedură al Parlamentului European, deputatul vizat poate: să ofere explicații în fața Comisiei JURI; să prezinte documente și probe scrise considerate relevante;
să participe doar la audierea proprie, nu și la dezbaterile interne privind cazul.
Eurodeputatul poate renunța la dreptul de a fi audiat, însă comisia poate continua procedura în lipsa sa.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
PNRR ajunge la final, Gheorghe Piperea face un bilanț devastator: miliarde pierdute și un avertisment pentru ce urmează în UE. „Slavă Domnului că scăpăm de asemenea belea"
Europarlamentarul AUR Gheorghe Piperea lanseaza un atac extrem de dur legat de PNRR chiar inainte de expirarea programul ...
-
Neomarxistul Ciucu vrea să taie ajutoarele pentru gravide, nou-născuți și persoane cu dizabilități. Vrea să scumpească apa în Capitală deși conductele sunt praf
Consilierii generali ai Capitalei se intrunesc in ședința vineri, 28 august, iar printre proiectele pe care urmeaza sa l ...
-
Angajații din guvern au făcut topul scandalurilor de "corupție și impostură" din Guvernul Bolojan: „A venit timpul să plecați acasă!"
Guvernul Bolojan și-a pus „in cap" și antreprenorii, și angajații din privat, și pe cei de la stat. Cea mai recent ...
-
Dominic Fritz nu plănuiește să demisioneze din funcția de primar, după adoptarea controversatei legi care îl elimină din funcție: "Am fost ales de oamenii din Timișoara"
Liderul USR Dominic Fritz a avut prima reacție dupa votarea legii integritații cu amendamentul PSD care il elimina din f ...
-
Șeful SPP Lucian Pahonțu evită de 18 ani să spună dacă a colaborat sau nu cu Securitatea. Cum a fentat legea CNSAS: „Ai epoci în care îți smulgi cu forcepsul fiecare hârtiuță"
Cel mai longeviv șef de serviciu secret din Romania, Lucian Pahonțu conduce Serviciul de Paza și Protecție (SPP) din 200 ...
-
Lovitură pentru Ilie Bolojan. ICCJ a respins definitiv cele 11 HG ale Executivului
Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a respins definitiv cele 11 hotarari ale Guvernului, dupa ce inițial Cu ...
-
Un politolog numește cea mai bună variantă de premier. „Cred că eternitatea e mult mai interesantă pentru el decât efemeritatea"
Politologul Cristian Pirvulescu vede ca singura soluție pentru ieșirea din criza guvernamentala este un guvern susținut ...
-
Mandatul lui Fritz a dus la ruptura totală între USR și Nicușor Dan
Amendamentul PSD prin care primarul Timișoarei Dominic Fritz iși va pierde mandatul cu doi ani inainte de termen a provo ...
-
Mii de consilieri locali și județeni din toate partidele care sunt angajați la stat intră astăzi în incompatibilitate ca urmare a unei modificări legislative făcute de Parlament
Consilierii locali și cei județeni nu mai pot fi angajați și la stat. Incompatibilitatea a fost stabilita de legea nr. 1 ...
-
Călin Georgescu lansează cel mai dur atac al său împotriva președintelui Nicușor Dan: "Un cadavru politic"
Fostul candidat la alegerile prezidențiale Calin Georgescu lanseaza un atac dur impotriva președintelui Nicușor Dan. Rea ...
-
Primarul Buzăului, „atacat" în plină stradă de pistoale cu apă. Constantin Toma: „Am plecat ud leoarcă"
Primarul municipiului Buzau, Constantin Toma, a fost inconjurat și stropit cu pistoale cu apa de zeci de copii, chiar in ...
-
COMUNICAT: Ioana Ramona Bruynseels acuză Guvernul că taie bursele copiilor săraci în vacanță: „Tăiați numărul de parlamentari, nu bursele copiilor!”
Deputata AUR Ioana Ramona Bruynseels critica dur decizia Guvernului interimar de a elimina, in perioada vacanței, plata ...
-
Europarlamentarul AUR Gheorghe Piperea îi dă dreptate lui Dominic Fritz: "Amendamentul e neconstituțional. I-aș spune cum să scape de sancțiune, da' nu vreau"
Europarlamentarul AUR Gheorghe Piperea ii da dreptate lui Dominic Fritz, in contextul scandalului generat de cea mai rec ...
-
România interimară cu un război la graniță: 3 ani fără director plin la SRI, 3 luni fără premier cu puteri depline
În vara acestui an s-au implinit 3 ani de cand Eduard Hellvig a demisionat din funcția de director al Serviciului ...
-
"Turul 2 înapoi" de la USR: Buzoianu compară decizia CCR care îl lasă pe Fritz fără mandat cu anularea alegerilor prezidențiale
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu (USR), compara situația creata de decizia Curții Constituționale in cazul lui Dominic ...
-
Opinie în Jerusalem Post: Cât valorează memoria Holocaustului? Mai puțin decât o viză americană pentru George Simion?
Adrian Zuckerman, Ronald Gidwitz, Mark Gitenstein, James S. Gilmore III și Sabin Gherman scriu un articol de opinie, in ...
-
Adrian Năstase dezvăluie băieții deștepți din energie: Prosumatorii sunt investitori. Statul îi tratează ca pe consumatori
Adrian Nastase analizeaza criza din energie și spune ca statul roman refuza sa trateze prosumatorii ca pe niște investit ...
-
Miză uriașă la CCR: judecătorii decid soarta Legii integrității, contestată de Nicușor Dan și USR-PNL
Curtea Constituționala a Romaniei este așteptata sa decida luni asupra contestațiilor formulate impotriva noii Legi a in ...
-
Întâlnire secretă a lui Bolojan cu șefa CCR înainte ca să judece legile cu miză de miliarde din PNRR: "Nu au ce să se vadă de taină prin birouri!"
Președinta Curții Constituționale, Elena Simina Tanasescu, s-a intalnit vineri, 14 august, cu premierul demis Ilie Boloj ...
-
Cel mai urât dintre pământeni: Ilie Bolojan a fost huiduit în timpul discursului susținut de Ziua Marinei
Premierul demis Ilie Bolojan a fost huiduit sambata, 15 august, in timpul discursului pe care l-a susținut la Constanța, ...
-
Piedone ăl mic: "Poa' să fie și a lu' mama!" - Descinderi în sectorul 5 ca în perioada de glorie a tatălui său. Găini și rațe ținute în spatele unui bloc
Vlad Popescu Piedone, cunoscut și ca "Piedone al mic", a descins in Sectorul 5 al Capitalei, al carui primar este, și a ...
-
Tomac a explicat motivele reale pentru care a renunțat să se mai prezinte în fața Parlamentului ca premier desemnat: "Aveam în față condiții absolut ridicole puse"
Europarlamentarul Eugen Tomac a oferit vineri seara, 14 august, explicații detaliate privind decizia sa de a renunța la ...
-
România va renunța la leu: "Decizia este deja luată" - Isărescu spune ce blochează trecerea la euro
Romania este obligata sa adopte moneda euro, insa nu este pregatita in acest moment sa faca pasul, avertizeaza guvernato ...
-
Mario De Mezzo, declarații după inculparea în dosarul cimitirului: „S-a tăiat coșciugul cu drujba în fața unei familii îndurerate"
Primarul Slatinei, Mario De Mezzo, anunța ca a fost inculpat intr-un dosar privind concesiunea unui cimitir. De Mezzo ma ...
-
Nicușor Dan, presat să numească premierul printr-o plângere prealabilă la Cotroceni și o sesizare la Curtea de Apel
Partidul Romania Puternica a sesizat Curtea de Apel București pentru obligarea președintelui Nicușor Dan de a nominaliza ...
-
Pe Polymarket un candidat s-a detașat clar pentru funcția de prim-ministru al României: Actualul ministru de Finanțe are 48% șanse
Alexandru Nazare este principalul favorit al participanților de pe platforma de pariuri predictive Polymarket pentru fun ...
-
Petrișor Peiu trimite Curtea de Conturi peste Diana Buzoianu
Sambata, liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, acuza guvernul Bolojan de „risipirea banilor publici și politizar ...
-
Alexandru Nazare - Varianta de premier agreată, la această oră, și de PSD, dar și de PNL. E posibil ca pe 10 august sa se ia o decizie în acest sens
Astazi se implinesc trei luni de la demiterea Guvernului Ilie Bolojan, prin moțiune de cenzura, și putem constata ca ave ...
-
Nicușor Dan publică averea concubinei după "Amendamentul Mirabela": terenuri, case moștenite, salariu de la Dacia și un împrumut de 116.000 de lei
Președintele Nicușor Dan a anunțat, miercuri, ca partenera sa de viața, Mirabela Gradinaru, și-a publicat declarațiile d ...
-
Scandal după votul pe Legea decarbonizării. Dan Motreanu: „PNL nu mai poate construi un proiect de guvernare alături de PSD"
Secretarul general al PNL, Dan Motreanu, acuza PSD ca pune in pericol miliarde de euro din Planul Național de Redresare ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu