• Tweet

Prețurile pe piața energiei electrice vor atinge un nou record joi, 14 noiembrie, cu un preț mediu de închidere de peste 1.660 de lei pe megawatt-oră. Un astfel de preț este semnificativ mai mare decât ceea ce plătesc românii în momentul de față, când costurile sunt încă plafonate, dar limitele dispar începând cu aprilie 2025.

Un expert în domeniul energiei a explicat că prețurile de pe piață, citate constant în presă, au un mod indirect de a influența facturile și că sunt împinse în sus inclusiv de plafonare. Deși zilele de marți și miercuri au venit cu prețuri record pe piața pentru ziua următoare (PZU), aceste vârfuri nu se reflectă în facturile românilor, fiindcă prețurile sunt plafonate. Datele disponibile la momentul redactării acestui articol arată că prețurile de joi vor bate recordurile precedente. La un cost mediu de 1.666 de lei/MWh, este cel mai mare preț din UE, de aproape trei ori cât cel din Germania, conform Economica.

Creșterile de preț vin după o perioadă mai calmă, în timp ce, în perioada caldă a anului, România ajungea constant să aibă cele mai mari prețuri din Uniunea Europeană. „Pentru iarna următoare, adică până la 1 aprilie 2025, există plafonare atât pe gaze, cât și pe energie electrică. Atunci, nu putem să discutăm de o influență directă în ceea ce privește plata pe care a trebuit să o plătească consumatorii. Prețurile pentru ziua următoare și pe piața intra-zilnică pentru energie electrică sunt, în general, pentru cantități relativ mici, tranzacționate pentru a echilibra sau, să spunem, pentru a rezolva anumite probleme ulterioare unor contracte deja încheiate", explică Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energie Inteligentă.

Piața angro este formată din mai multe componente, printre care cele mai importante sunt contractele bilateral și piața pentru ziua următoare (PZU). Cea mai mare parte a energiei care ajunge la consumatori vine din aceste contracte bilaterale, care se încheie pe perioade lungi de timp, iar rolul PZU ar trebui să fie unul de a pune în acord consumul real cu cantitățile contractate de energie, explică fostul director general al Romgaz. În vară, peste o treime din energia folosită zilnic în România venea de pe piața pentru ziua următoare, conform Europa Liberă.

„Este adevărat că în momentul de față tranzacțiile sunt influențate de plafon; nu este singurul factor sau cel mai important, dar este unul dintre ei. Volumul acestor cantități de energie electrică tranzacționat în momentul de față este mai mare decât ar exista pe o piață liberă, din punctul meu de vedere. Pe piața liberă, furnizorul trebuie să fie foarte atent cu modul în care își administrează achizițiile pentru portofoliul de clienți, tocmai pentru că, dacă managementul este defectuos și există o cerere mai mare decât oferta, furnizorul poate ajunge să plătească niște prețuri mari și să își reducă rentabilitatea sau chiar să nu mai fie pe profit", spune expertul din domeniul energiei.

În România, lanțul de aprovizionare cu energie electrică pornește de la producător, de unde energia pleacă pe piața angro. Energie electrică este transportată prin rețelele de înaltă tensiune și preluată de un distribuitor, care o aduce până la clienți. Ultima verigă a lanțului este furnizorul, care încheie contractul cu clientul și, în baza facturilor achitate de consumatori, plătește toate operațiunile și taxele implicate. În factura care ajunge la poștă sau pe ecranele consumatorilor se văd toate aceste costuri.

Furnizorul cumpără cea mai mare parte a energiei care ajunge în casele oamenilor în baza consumului prognozat prin contracte bilaterale. Chiar și în lipsa unui plafon de preț, majoritatea ofertelor pe care clienții le găsesc pe piață sunt cu preț fix, dar există și opțiunea de preț variabil, cu precădere pentru companii. Tocmai pentru că pot exista situații în care consumul dintr-o anumită zonă depășește prognozele, furnizorul oferă un preț fix suficient de mare încât să îi dea spațiu de manevră pentru a cumpăra de pe PZU, când este nevoie, mai spune Chisăliță.

„Tranzacțiile bilaterale se fac de obicei anual sau chiar multianual, de aici vine „grosul" prin care furnizorii încearcă să își acopere necesarul de energie pentru toți clienții, iar PZU rămâne doar pentru a face un reglaj fin. PZU sau piața de echilibrare reprezintă acea diferență între cantitatea de energie pe care un consumator o necesită și lipsa de energie din portofoliul furnizorului pentru a acoperi acea cantitate de energie. Practic, furnizorul merge și cumpără energia de care are nevoie pentru a satisface clientul. Cu cât ponderea este mai mare, cu atât influența în costurile sale este mai mare și, deci, și în potențialele prețuri oferite pe piață. Dacă ponderea este mică, impactul este nesemnificativ", a detaliat expertul.

Piața energiei este una complexă, în care cifrele pot să încurce mai mult decât să explice. O modalitate bună de a vizualiza influența pieței pentru ziua următoare este în cazurile de avarie, spune Chisăliță, care dă exemplul unor probleme la instalația de termoficare. Într-o astfel de situație, locuitorii zonei respective ar putea apela la calorifere electrice, crescând brusc consumul.

„La dumneavoastră acasă, în baza graficului de consum, știți că aveți nevoie de 100 de kWh în fiecare lună, cu o încărcare mai mare, de 20%, între orele 18 și 22. Ca dumneavoastră sunt și ceilalți clienți pe care eu îi am, ca furnizor. Atunci, eu achiziționez să zicem o cantitate egală cu 300 de clienți înmulțit cu 100 de kWh înmulțit cu 12 luni și îmi fac o încărcare de 20% pentru orele de vârf. Între orele 18 și 22, voi cumpăra, practic, cu 20% mai mult decât cumpăr în medie. Dacă iarna se produce o avarie și brusc cei 300 de clienți merg să cumpere radiatoare care se bagă în priză, consumul va sări probabil la 200 de kWh pe luna respectivă. Nu am cum să zic eu ca furnizor că te deconectez după 100 de kWh. Ce fac? Imediat, mă duc și cumpăr și, pentru că nu mai pot cumpăra bilateral, iau de pe PZU", ilustrează președintele AEI.

„Dacă am preț fix cu dumneavoastră, nu pot să vin să măresc prețul, deși eu nu voi mai cumpăra acei 100 de kWh în plus la aceiași ca pe contractul bilateral. Pe factura dumneavoastră nu apare nimic. Trebuie să mă asigur de la început că v-am dat un preț suficient de mare ca să pot compensa astfel de situații. Dacă eu pot lua pe contract bilateral cu 0,512 lei pe KwH, vă dau dumneavoastră cu 0,58 lei pe kWh, astfel încât diferența să îmi acopere astfel de situații. Ținând seama de istoric, de comportamentul consumatorului și de niște riscuri, fac prețul. Ca furnizor, am nevoie de o astfel de construcție, pentru că altfel aș avea cheltuielile mai mari decât veniturile și aș da faliment", a mai spus Dumitru Chisăliță.