Comisia Europeană a formulat o poziție în ce privește prescripția penală. Solicitare adresată Curții de Justiție a UE în privința instanțelor din România
Postat la: 15.11.2025 |
Comisia Europeană cere Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) să confirme, fără echivoc, că instanțele din România sunt obligate să aplice dreptul Uniunii chiar și atunci când acesta contrazice jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ) sau chiar a Curții Constituționale. Executivul european arată că principiul supremației dreptului Uniunii prevalează asupra oricărei norme interne, iar judecătorii care se conformează interpretărilor CJUE nu pot fi sancționați pentru asta.
Documentul a fost înaintat în cadrul unui proces în care CJUE, la sesizarea Curții de Apel Oradea, are de limpezit situația aplicării instituției prescripției penale în România, după ce decizii ale Curții Constituționale și Înaltei Curți au generat o practică neunitară. Este pentru a doua oară când CJUE este chemată să clarifice această chestiune. Prima dată a fost în 2023, într-o cauză cunoscută sub numele Lin I, născută la sesizarea Curții de Apel din Brașov. Poziția Comisiei vine într-un moment tensionat pentru sistemul judiciar românesc, aflat de mai mulți ani în mijlocul unei controverse privind aplicarea prescripției penale.
Totul a pornit în aprilie 2018, când Curtea Constituțională a declarat neconstituțională o sintagmă din articolul din Codul penal care reglementa prescripția. După patru ani, în mai 2022, răstimp în care legiuitorul nu a corectat prevederea, CCR a dat o a doua decizie prin care a declarat neconstituțional întreg articolul din lege. CCR a stabilit atunci că în perioada 2018-2022 nu a existat practic nicio prevedere legală care să întrerupă cursul prescripției. Decizia l-a forțat pe ministrul Justiției de atunci, Cătălin Predoiu, să dea o ordonanță de urgență prin care se reglementa prescripția penală conform exigențelor CCR.
Dar în octombrie 2022, Înalta Curte a dat o decizie prin care a stabilit că instituția prescripției este o normă de drept penal substanțial, trecută ca atare în Codul penal, și nu o normă de procedură, așa că deciziile CCR se aplică și retroactiv, ca lege penală mai favorabilă. Prin urmare, ICCJ a extins înapoi în timp perioada de aplicare a deciziilor CCR favorabile infractorilor, până în 2014, când a intrat în vigoare noul Cod penal. Un an mai târziu, la sesizarea Curții de Apel Brașov, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a dat decizia Lin I, în care a stabilit că deciziile CCR se aplică doar pentru perioada 2018-2022, dar nu și pentru 2014-2018, așa cum stabilise ICCJ.
Numai că Înalta Curte a ripostat. În 2024, a dat alte două decizii prin care a obligat, practic, judecătorii români să nu aplice ceea ce a hotărât CJUE în Cauza Lin I. Această soluție însă nu a lămurit problema, ci a agravat-o, pentru că în continuare persistă contradicția dintre ce a decis CJUE și ce a decis ICCJ - în condițiile în care judecătorii sunt obligați să respecte deciziile ambelor instanțe. Fapt care a determinat Curtea de Apel Oradea să sesizeze din nou instanța europeană, formându-se așa numita Cauză Lin II, aflată acum pe rol.
În punctul de vedere transmis Curții de Justiție a UE, executivul de la Bruxelles susține că instanțele din România au obligația de a aplica direct hotărârea CJUE în cauza Lin I, decizie în care Curtea stabilise că normele europene impun statelor membre să combată fraudele grave cu TVA prin sancțiuni penale efective și descurajante, chiar dacă legislația națională sau interpretările interne ar conduce la prescrierea faptelor.
De asemenea, Comisia Europeană atrage atenția că, în numeroase decizii, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că instituția prescripției este, în fapt, o normă de procedură, chiar dacă unele state - printre care și România - o au inclusă în Codul penal. Prin urmare, prevederile mai favorabile infractorilor privind prescripția nu ar trebui aplicate retroactiv, ca lege penală mai favorabilă, așa cum a interpretat instanța supremă din România.
În sfârșit, documentul Comisiei avertizează și asupra consecințelor disciplinare la care pot fi expuși judecătorii români care aplică dreptul european în defavoarea jurisprudenței interne. Asemenea sancțiuni ar fi, susține Bruxelles-ul, contrare independenței justiției și principiului cooperării loiale dintre Uniune și statele membre. Ca atare, un judecător român are nu doar dreptul, ci și obligația să lase neaplicate deciziile ÎCCJ dacă acestea contravin dreptului Uniunii.
Următorul moment important în Cauza Lin II va fi pe 18 decembrie, când e așteptat să-și depună concluziile Avocatul General al CJUE, o instituție ce are rolul de a emite o opinie independentă și imparțială în cadrul procedurilor judiciare, cu scopul de a asista Curtea în pronunțarea unei decizii. Avocatul General nu reprezintă interesele unei anumite părți, propunerile sale nu sunt obligatorii, însă sunt, de obicei, respectate în proporții destul de mari de către instanță. Decizia finală este așteptată la începutul anului viitor.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Criza economică se resimte puternic: Turismul din România este pe butuci. ANAT, scrisoare deschisă către Ilie Bolojan pentru a adopta măsuri de urgență
Organizatiile reprezentative din turism si HORECA atrag atentia Guvernului ca este nevoie de un mecanism national pentru ...
-
Vicepreşedintele Comisiei Europene mai spulberă un mit: „Europa se poate decarboniza fără să-și închidă fabricile"
Vicepreședintele executiv al Comisiei Europene, Roxana Minzatu, a anunțat ca Romania va ramane beneficiar al Fondului pe ...
-
Avertizare de tsunami după cutremurul de 7,4 grade din Mexic: autoritățile sunt în alertă
Un cutremur puternic cu magnitudinea 7,4 a lovit Mexicul, Chiapas, declanșand o avertizare de tsunami, relateaza publica ...
-
Rusia lansează o ofensivă totală pe apă: exporturile Ucrainei prin Marea Neagră au fost blocate
În timp ce unitatile ucrainene de drone isi continua campania fara precedent de atacuri asupra petrolierelor si na ...
-
STAȚIUNEA NIBIRU – ARHITECTURA OCULTĂ A UNEI CAPCANE DE DISTRACȚIE
În ultimele zile, atenția multora a fost atrasa de proiectul „de divertisment” aparut la malul marii, ...
-
Astronomii identifică în premieră o planetă cu o atmosferă asemănătoare Pământului
O echipa internaționala de cercetatori a anunțat detectarea unei atmosfere pe exoplaneta LHS 1140 b, situata la aproxima ...
-
Cel mai mare atac cibernetic din Marea Britanie. Cum au fost prinși doi hackeri din cauza unei comenzi de mâncare
Doi adolescenți britanici, considerați autorii celui mai mare atac cibernetic din istoria recenta a Marii Britanii, iși ...
-
Un bărbat a primit amendă după ce a parcat regulamentar. Autoritățile s-au decis peste noapte să transforme acel loc într-unul cu plată
Un șofer din Roma a trait o experiența demna de filmele de comedie. Dupa ce și-a lasat mașina parcata regulamentar pe un ...
-
Alertă la MIPE - Atac cibernetic de amploare, baza de date PNRR a fost ștearsă
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a fost ținta unui atac cibernetic de amploare joi, 16 iulie, pot ...
-
Ajutoarele de bucătărie care schimbă ritmul din casa ta
Într-o bucatarie moderna, diferența nu mai sta doar in rețete, ci și in cat de simplu poți transforma ingredientel ...
-
Tendințe în mobilier de grădină: culori, forme și materiale moderne
Spațiul exterior al casei nu mai este privit doar ca o zona funcționala, in care așezi cateva scaune și o masa. Pentru m ...
-
Friteuza cu aer cald nu e doar un moft: de ce a cucerit bucătăriile și unde îți poate da bătăi de cap
Daca ai intrat in ultimii doi ani intr-o bucatarie unde cineva gatea cartofi, probabil ai auzit acel zgomot caracteristi ...
-
Autonomia și stabilizarea dronei cu cameră 4K: ce nu verifici înainte să cumperi și de ce contează
Îți alegi prima drona cu camera 4K. Citești specificațiile, compari modele, te uiți la cateva review-uri. Totul pa ...
-
După Venezuela și Iran, americanii pregătesc acum o operațiune mililitară specială în Cuba in urma careia va fi instalat la conducere Marco Rubio
Pentagonul ia in considerare opțiunea de a desfașura o operațiune de asalt aerian in Cuba cu participarea Diviziei 101 A ...
-
Oamenii de știință spun că s-ar putea să ne fi înșelat în privința originii vieții
O analiza revizuita de colegi a contestat ordinea familiara in care cele 20 de aminoacizi canonici au fost recrutați in ...
-
Cel mai lung experiment de evoluție din lume a trecut acum de 80.000 de generații - Iată ce au descoperit cercetătorii
De cele mai multe ori, cand oamenii iși imagineaza teoria evoluției, se gandesc la evenimente care s-au intamplat in tre ...
-
Poate conștiința să fie cuantică? S-ar putea să avem acum un răspuns
Ideea controversata conform careia conștiința are o origine cuantica se confrunta cu o noua provocare, dupa ce o analiza ...
-
Pete Hegseth vrea tratament hormonal pentru militarii americani care au deficit de testosteron. Test obligatoriu pentru toți cei trecuți de 30 de ani
Pentagonul va introduce testarea nivelului de testosteron pentru militarii americani de peste 30 de ani, iar cei diagnos ...
-
Iată că ni se spune din nou că AI ar putea fi conștientă. Anthropic susține că a găsit urme ale apariției conștienței la Claude
Autor: Anil Seth De secole, oamenii sunt fascinați de perspectiva crearii unor ființe artificiale dupa chipul și asemana ...
-
Platforma Ghișeul.ro a fost clonată de hackeri. Ce trebuie să faci dacă ai fost păcălit deja
Platforma oficiala Ghișeul.ro a fost clonata de infractori, anunța Directoratul Național de Securitate Cibernetica. Atac ...
-
Android Auto vs. navigație dedicată: ce alegi pentru o mașină cu ceva ani
Diferența dintre Android Auto și o navigație dedicata nu ține de harți, ci de cat de mult din mașina vrei sa integrezi. ...
-
Tinerii din Generația Z vor să își dea demisia în masă, în următoarele șase luni. Ce vor să facă în continuare
Patru din zece angajați ai Generației Z (18-28 de ani) susțin ca e foarte probabil sa-și schimbe locul de munca in urmat ...
-
Ce fraude telefonice sunt cele mai întâlnite în România. DNSC: "Metodele nu sunt neapărat noi, însă tehnologia pe care o folosesc a evoluat semnificativ"
Înșelatoriile telefonice se afla, pentru prima data, pe primul loc in topul incidentelor raportate la Directoratul ...
-
SRI recrutează tineri din universități: Studenții vor semna un angajament pe 10 ani. De unde vor ocupa cele mai multe locuri
Serviciul Roman de Informații iși formeaza viitorii specialiști prin parteneriate cu universitați de stat, in cadrul unu ...
-
Doi cetățeni români, printre victimele incendiului clădirii OXY din Bruxelles. Un bărbat de 40 de ani a decedat, iar un tânăr de 20 de ani este internat cu arsuri grave
Un incendiu de proporții a izbucnit marți, 14 iulie, intr-o cladire rezidențiala aflata in curs de renovare in centrul o ...
-
OLED, QLED sau MiniLED? Ghid practic ca să alegi televizorul potrivit pentru casa ta
Alegerea unui televizor nou poate transforma o simpla seara de film intr-o experiența care chiar te prinde sau, dimpotri ...
-
Analiștii avertizează: El Niño ar putea împinge în sus prețurile alimentelor la nivel global pentru mai mulți ani
Analiștii avertizeaza ca un fenomen El Niño deosebit de puternic, aflat in dezvoltare in Oceanul Pacific, ar pute ...
-
Daily Telegraph: NATO nu a reușit să creeze o armată capabilă să țină piept Rusiei
Statele membre NATO nu au reușit sa creeze o armata capabila sa faca piept trupelor ruse, din cauza participarii Alianț ...
-
Europa a stabilit un record la achizițiile de gaz rusesc, 6 miliarde de euro
În prima jumatate a acestui an, țarile europene au stabilit un record la importul de gaz natural lichefiat (GNL) d ...
-
Un rege al Franței folosea pulbere de la un corp mumificat pe post de aspirină. Un altul, din Anglia, se trata cu pulbere de craniu uman
In trecutul omenirii, morții mumificați erau macinați in pulbere, bauți in vin și epilepsia era tratata cu pulbere de cr ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu