• Tweet

Cea mai prețioasă comoară dacică descoperită în împrejurimile Hunedoarei datează din vremea regelui Burebista. A fost scoasă la iveală într-un ținut mai puțin cercetat de arheologi.

Mai multe sate hunedorene din Munții Poiana Ruscă au păstrat rămășițe ale unor așezări antice, dar spre deosebire de zona cetăților dacice din Munții Șureanu, cercetările arheologice desfășurate în munții Hunedoarei (Ținutul Pădurenilor) au fost reduse.

Așezări dacice au fost descoperite la Hunedoara - în vecinătatea Castelului Corvinilor, la Govâjdia - într-o zonă neprecizată și la Arănieș (comuna Cerbăl). Alte vestigii din epoca dacică au fost identificate pe valea Cernei - pe vetrele satelor din jurul lacului Cinciș, iar la Ghelari, Teliuc și Alun au fost observate rămășițe ale unor exploatări miniere antice, relatează Adevarul.

Tot aici au mai fost descoperite cariere minere antice, necropole dacice ale minerilor, rămăşiţe ale unor cuptoare de reducţie a fierului şi ale unor galerii antice, dar şi o inscripţie faimoasă, care arăta importanţa aşezărilor miniere: „Natus Ibi Ubi Ferum Nascitum", tradusă în „Născut acolo unde se naşte fierul".

După cucerirea romană, în satele de pe culmile munților Poiana Ruscă, apropiate de noua capitală Ulpia Traiana Sarmizegetusa, au continuat să trăiască populații băștinașe ale Daciei, care se ocupau creșterea animalelor și cu exploatarea resurselor naturale: zăcămintele de fier și de marmură.

Cea mai prețioasă comoară dacică descoperită în Ținutul Pădurenilor a stat ascunsă aproape două milenii la marginea satului Cerbăl, pe Dealul Dosului.

Tezaurul din locul numit „Dosul Pârlit" a fost scos la iveală de localnici în anul 1874, în timpul lucrărilor la drumul Govâjdia - Dobra, care traversa mai multe sate din Munții Poiana Ruscă.

Într-un vas de bronz, ascuns într-o oală de lut au fost depuse o fibulă de argint, două fibule cu scut rombic, un lanţ fragmentar de argint, două coliere, o spirală de braţ din argint cu capete stilizate în forma unui șarpe, alte trei brățări de aur și argint, şapte verigi spiralice, trei inele din bandă subțire și şase pandantivi (în formă de cui sau cal, dar și 491 monede romane, de asemenea din argint, emise între anii II - I î.Hr.

Pe baza datării monedelor, arheologii au stabilit că tezaurul au fost îngropate aici la mijlocul secolului I î. Hr., într-o epocă în care teritoriul ar fi fost stăpânit de regele dac Burebista (82 î.Hr. - 44 î.Hr.) .

„În adevăr însăşi comoara de monete romane şi podoabe de argint găsită la Cerbel şi datată înainte de moartea lui Iuliu Caesar şi deci pe vremea lui Burebista, fusese îngropată într-un vas de bronz a cărui toartă lipsea. Nu departe de Cerbel, la două ceasuri spre sud - vest de Huniedoara, s-a găsit numai toarta, foarte frumoasă, a unei oenochoe de bronz, în stilul bine cunoscut al vaselor campaniene", afirma istoricul Vasile Pârvan, în volumul „Getica" (1926).

Din tezaurul prețios, o brățară din argint, cu capetele decorate în simbolul șarpelui, după modelul asemănător faimoaselor brățări dacice de aur descoperite în anii ´90 și 2000 la Sarmizegetusa Regia, le-a atras atenția arheologilor.

„Tipul de brăţări prin excelenţă caracteristic în Dacia din La Tène-ul IIl e acela cu capetele în formă de protome de şerpi. Se ştie că acest tip de brăţări e şi greco-etrusc şi că se găseşte şi în Thracia sudică, în regiunile eleno-thrace, ba chiar, ca influenţă sudică, până în Scoţia şi în Spania, mai toate în La Tène III. De altă parte, brăţările dacicecu capete de şerpi sunt de obicei plurispirale. În aceeaşi vreme brăţările cu protome animale sunt absolut comune în Sciția proprie, de la nordul Mării Negre. Se pare chiar că la Aiud s-a găsit şi o brăţară de argint "scitică" având capetele terminate în protome de şerpi. În sfârşit noi avem din Dacia, în necropolele şi aşezările halstattului scithic cunoscutele inele spirale cu capete de şerpi", arăta academicianul Vasile Pârvan.

De-a lungul timpului, o mulțime de brățări dacice, monospiralice sau plurispiralice, cu simbolul șarpelui au fost descoperite pe teritoriul României. Cele mai multe au fost realizate din argint, fapt care i-a făcut pe arheologi să considere că, în istoria lor de peste jumătate de mileniu, civilizația dacilor a fost una a argintului și nu a aurului, pe care nu îl utilizau decât rareori.

„Argintul era în Dacia metalul de predilecţie pentru fabricarea podoabelor. Şi în vreme ce Ungaria propriu zisă, ori Boemia, cunoaşte încă din belşug aurul, iar la Herczeg-Marok în Baranya s-au găsit podoabe de aur de stil central şi vesteuropean celtic, Dacia face corp cu regiunea illyrică şi est-alpină în precumpănirea absolută a argintului asupra aurului. Fibule, lanţuri, brăţări, cingători, coliere, cercei, inele, pendantive, obiecte de toaletă, vase, totul e acum, din La Tène II înainte, dar mai ales în La Tène III, de argint", arăta Vasile Pârvan.

Aproape un secol mai târziu de la cercetările realizate de Vasile Pârvan, au fost descoperite la Sarmizegetusa Regia, potrivit anchetatorilor de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba cel puţin 24 de brăţări dacice de aur.

13 dintre ele au fost recuperate până în prezent de autorităţile statului român, toate în perioada 2007 - 2011. Brățările de aur au fost și ele decorate la capete cu simboluri ale șarpelui.

„Raritatea brăţărilor polispiralice de aur şi argint, decorate cu protome de dragon şi palmete poansonate, cantitatea considerabilă de metal preţios pe care o înmagazinau, ca şi lipsa replicilor lor în bronz, sunt dovezi că asemenea piese au avut o circulaţie extrem de restrânsă, limitată de caracterul lor special. Folosirea acestui tip de bijuterii pare să fi fost restricţionată de practici de ritual şi de semnificaţii politice foarte clare. Versiunea în aur a acestui tip de podoabe care apare numai la Sarmizegetusa ar putea fi un indiciu că purtarea acestora era un apanaj al cercului limitat al familiei regale, în calitatea lor de sacerdoţi", arăta dr. Ernest Oberländer-Târnoveanu, în studiul „13 din 24... - Brăţările de aur regale dacice de la Sarmizegetusa Regia".