Nicușor Dan a împărtășit imagini de la recepția lui Emmanuel Macron. Alături de el s-a aflat și Mirabela Grădinaru
Postat la: 14.07.2026 |
Președintele Nicușor Dan a făcut publice imagini de la recepția oficială organizată de președintele Franței, Emmanuel Macron, la Palatul Élysée, unde a fost însoțit de partenera sa, Mirabela Grădinaru. Șeful statului a transmis că evenimentul reprezintă un nou prilej de întărire a relațiilor dintre România și Franța.
Într-o postare pe rețelele de socializare, președintele a distribuit fotografii surprinse la sosirea sa, alături de partenera sa Mirabela Grădinaru, la dineul oficial găzduit de Emmanuel Macron și Prima Doamnă a Franței.
„Mulţumesc preşedintelui Emmanuel Macron şi Primei Doamne a Republicii Franceze pentru invitaţia la dineul oficial oferit în onoarea şefilor de stat şi de guvern, o oportunitate de a consolida dialogul şi cooperarea dintre ţǎrile noastre", este mesajul postat odată cu imaginile de la Palatul Élysée.
Nicușor Dan efectuează, în perioada 13-14 iulie 2026, o vizită la Paris, la invitația președintelui Emmanuel Macron. Agenda șefului statului include participarea la reuniunea Coaliției de Voință pentru Ucraina, precum și la manifestările dedicate Zilei Naționale a Republicii Franceze. Întâlnirea este dominată atât de Ziua Națională a Franței, dar și de marele meci de la Campionatul Mondial dintre Franța și Spania.
Emmanuel Macron este un susținător înfocat al naționalei Cocoșului Galic, de aceea este de așteptat ca liderii europeni să facă "seară de meci" alături de președintele francez. Marți, președintele României va asista la parada militară de pe Champs-Élysées, organizată anul acesta sub tema „Redeșteptarea strategică a Europei". România va participa la ceremonie cu un detașament format din 22 de militari ai Brigăzii 30 Gardă „Mihai Viteazul", alături de garda Drapelului de Luptă și un pluton.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Criminalii de la conducerea Capitalei: Stimulentul financiar pentru handicap, suspendat până în noiembrie 2030
Acordarea stimulentului pentru integrarea sociala a persoanelor adulte cu handicap va fi suspendata pana la data de 1 no ...
-
Alertă în Europa: SUA ar fi rămas fără suficiente rachete Patriot pentru un eventual atac masiv al Rusiei. Războiul cu Iranul a „mâncat" 65% din stoc
Capacitatea Statelor Unite de a apara Europa impotriva unui eventual atac cu rachete balistice rusești ar fi fost serios ...
-
Peter Magyar ironizează România, după repornirea completă centralei nucleare Paks: „Cea românească stă de două săptămâni"
Premierul Ungariei, Péter Magyar, ironizeaza Romania, intr-o postare pe Facebook, in care anunța ca centrala nucl ...
-
E groasă rău: Până și neutra Elveție se pregătește de război: se înarmează puternic și construiește un "batalion de drone"
Elveția și-a anunțat intenția de a inființa un batalion militar de drone, pe fondul unei tendințe de reinarmare la nivel ...
-
Portița găsită de Călin Georgescu pentru a evita ancheta pornită de Politehnica București
Comisia de Etica Universitara a Politehnicii Bucuresti cerceteaza eventuale abateri de la etica si deontologia universit ...
-
Cum să creezi un loc relaxant în grădina ta
Cand iți place sa te relaxezi in aer liber și ai o gradina cu potențial, nu ezita sa o amenajezi. Nu iți trebuie multe l ...
-
Ce se întâmplă în mintea omului la granița dintre viață și moarte: 18% dintre supraviețuitorii unui stop cardiac au raportat experiențe "de pe lumea cealaltă"
Unul dintre cele mai tulburatoare mistere ale medicinei continua sa ridice intrebari: ce poate percepe un om in timpul u ...
-
Inteligența artificială câștigă primul mare proces cu Casa Albă: Anthropic a pus în genunchi Administrația Trump
Un judecator a decis ca Departamentul american al Apararii a acționat ilegal atunci cand a desemnat compania de intelige ...
-
Coșmarul facturilor în Europa: se anunță o iarnă foarte grea și va fi o criză de mari proporții. România va fi în prima linie a dezastrului social
Europa intampina dificultati in refacerea stocurilor de gaze naturale inainte de iarna, iar analistii avertizeaza ca pre ...
-
Armata americană are mari probleme cu portavioanele și cu sinuciderile: După doar o săptămână, SUA trimit o nouă navă - hangar în Orientul Mijlociu
Statele Unite pregatesc desfasurarea unui nou portavion in Orientul Mijlociu "in urmatoarele saptamani" pentru a inlocui ...
-
Universul expandează, dar unde și în ce anume? Hai să vedem ce spune fizica!
Cand auzim cuvantul expansiune, ne imaginam adesea o sfera sau un balon care se umfla intr-o camera. În acest mode ...
-
Cercetătorii au scanat creierul uman cum pătrunde în hiperspațiu sub efectul DMT
Cercetatorii au administrat DMT oamenilor in timp ce le scanau creierul in timp real. Douazeci de voluntari sanatoși au ...
-
Cea mai mare țintă din Europa: În România începe construcția unei uriașe baze NATO: Guvernul dă undă verde pentru construcție. La final va fi cât un mic oraș
Începe modernizarea bazei „Mihail Kogalniceanu", care va fi cea mai mare din Europa. Guvernul aproba, in șed ...
-
ÎCCJ schimbă radical decizia în cazul procurorului „pistolar" George Bucurică. Decizia este definitivă
Procurorul Radu-George Bucurica, de la Parchetul de pe langa Tribunalul Caraș-Severin, a fost arestat preventiv pentru 3 ...
-
"Strigoii de pe TikTok" bagă spaima în satele din Brăila: Indivizi mascați, înarmați cu bâte, intră noaptea în curțile oamenilor, urlă și distrug tot ce prind
O isterie pornita de pe TikTok a capatat o turnura periculoasa in județul Braila. Localnicii din Șuțești au cerut ajutor ...
-
Topul celor mai utilizate aplicații de AI în 2026. Aplicația Grok, a lui Elon Musk, în picaj
ChatGPT, aplicația de AI de la OpenAI, domina autoritar in topul celor mai utilizați chatbots. Gemini AI și Claude au ve ...
-
Italia trimite o „armată" de caracatițe împotriva crabilor invadatori veniți din America. Planul neobișnuit din Adriatica
Italia incearca o metoda neobișnuita pentru a limita raspandirea crabilor albaștri, specie invaziva care a provocat pier ...
-
Un băiat de 6 ani din Botoșani a ajuns în comă la spital după ce sora lui de 10 ani i-a pus patru plasturi cu Fentanyl pe o zgârietură. Medic: "Depozitați opioidele sub cheie!"
Un copil in varsta de 6 ani a ajuns in coma la spital, in Botoșani, din cauza unei supradoze severe de Fentanyl, relatea ...
-
Totul despre misteriosul Rhine Group: Eminențele cenușii ale Europei s-au unit într-un grup de forță ca să salveze continentul
Mario Draghi, fostul șef al Bancii Centrale Europene și fost premier al Italiei, și un miliardar tech irlandez au fondat ...
-
Alertă în SUA: a avut loc unul dintre cele mai extinse atacuri cibernetice asupra infrastructurii de apă din SUA din ultimii ani
Mai multe agentii federale americane au avertizat ca hackeri neidentificati incearca sa compromita dispozitive Siemens u ...
-
Bill Gates face o nouă profeție despre inteligența artificială și despre cum ne va distruge pe toți
Bill Gates trage un semnal de alarma uriaș: inteligența artificiala s-ar putea transforma intr-un pericol fara precedent ...
-
Semnal promițător în lupta cu demența: Această vitamină, consumată zilnic, dă boost de 13% creierului
O vitamina ieftina și ușor de gasit ar putea avea o legatura surprinzatoare cu funcționarea creierului la persoanele afl ...
-
Cel mai sigur loc de pe Pământ dacă vine apocalipsa: Țara care are cele mai mari șanse să scape întreagă dintr-o catastrofă
Un studiu recent a analizat sute de rapoarte științifice despre scenarii de apocalipsa, de la razboaie nucleare și pande ...
-
Stare de urgență națională decretată de Donald Trump! Decizia care vizează direct China
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a decretat miercuri stare de urgența naționala pentru protejarea rețelei elec ...
-
S-a aflat cauza dezastrului din Nepal: Un ghețar s-a prăbușit, iar viitura rezultată a ras totul în cale. Peste 260 de turiști străini sunt dispăruți
Inundatiile devastatoare care au facut cel putin 165 de morti si sute de disparuti in Nepal si Tibet au fost cauzate de ...
-
Corupția din Ucraina pleacă de la cel mai înalt nivel: Mita se împarte cu generozitate și se profită de situația de război
Anchetatorii anticorupție din Ucraina au extins un dosar privind mituirea unor aleși locali pentru un proiect imobiliar ...
-
Primele cuvinte ale fostului politician Cazimir Ionescu după moartea fiicei sale: „Totul părea să meargă spre bine"
Cazimir Ionescu a vorbit pentru prima data despre tragedia care i-a lovit familia. Fostul deputat a dezvaluit ca fiica s ...
-
Nu se credea ca e posibil: Structuri imune ascunse în interiorul craniului care ajută la apărarea creierului
De-a lungul decadelor, creierul a fost descris ca fiind „privilegiat imunitar," protejat de mare parte din activit ...
-
Un cercetător renumit a spus că Planeta Pământ este "conștientă" - iar "mintea" ei modelează soarta întregii vieți. Teoria a devenit extrem de controversată
Conform ipotezei Gaia, Pamantul - și miile de procese biologice care au loc pe planeta - fac parte dintr-o singura entit ...
-
Părți ale corpului uman pe care evoluția nu le poate explica. Dezbateri între oamenii de știință cu privire la rolul lor
Corpul uman este o mașinarie ale carei numeroase parți - de la detaliile microscopice ale celulelor noastre pana la memb ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu