Nu vezi pe nimeni, dar simți o prezență străină. Cum explică specialiștii senzația
Postat la: 08.04.2023 |
În cazul în care ați avut vreodată senzația stranie că există o prezență în cameră atunci când erați singur, cercetările arată că putem înțelege această experiență, utilizând modele științifice ale minții, corpului și relației dintre cele două, relatează The Conversation.
În anul 1894 a fost efectuat unul dintre cele mai importante studii pe această temă. Societatea pentru Cercetări Psihice (SPR) a publicat Recensământul halucinațiilor, un sondaj la care au participat peste 17.000 de persoane din Marea Britanie, Statele Unite și Europa.
Sondajul urmărea să înțeleagă cât de frecvente sunt "vizitele" aparent imposibile ale oamenilor, care prevesteau moartea. SPR a ajuns la concluzia că astfel de experiențe se întâmplă prea des pentru a fi datorate întâmplării (una la fiecare 43 de persoane care au fost intervievate).
În anul 1886, SPR a publicat Phantasms of the Living. Această colecție includea 701 cazuri de telepatie, premoniții și alte fenomene paranormale. De exemplu, reverendul P H Newnham, din Devonport, Plymouth, a povestit despre o vizită efectuată în Noua Zeelandă, unde o prezență l-a avertizat să nu se alăture unei excursii cu barca în dimineața următoare. Ulterior, a aflat că toți cei care s-au aflat în acea barcă s-au înecat.
Multe dintre mărturiile colectate de SPR seamănă cu hipnagogia: experiențe halucinante care au loc în starea de tranziție de la veghe la somn. Senzația de prezență are legătură cu paralizia în timpul somnului, experimentată de circa 7% dintre adulți cel puțin o dată în viață.
Conform studiilor, peste 50% dintre persoanele care experimentează paralizia în timpul somnului raportează că au întâlnit o astfel de prezență.
Majoritatea oamenilor consideră paralizia în somn înfricoșătoare, chiar și fără halucinații. În 2007, cercetătorii J. Allen Cheyne și Todd Girard au susținut că, în cazul în care ne trezim paralizați și vulnerabili, instinctele noastre ne-ar face să ne simțim amenințați, iar mintea noastră umple golul.
Mai mult decât atât, conform unor studii din ultimii 25 de ani, prezențele sunt raportate și în boala Parkinson și psihoză. Acest lucru sugerează că este puțin probabil să fie un fenomen specific somnului.
Conform unor studii de caz neurologice și experimente de stimulare a creierului, prezențele pot fi provocate de indicii corporale. Spre exemplu, în anul 2006, neurologul Shahar Arzy și colegii săi au reușit să creeze o „umbră" care a fost experimentată de o femeie al cărei creier era stimulat electric în joncțiunea temporoparietală stângă (TPJ). Această umbră părea să oglindească poziția corpului femeii, iar TPJ combină informațiile despre simțurile noastre.
O serie de experimente din anul 2014 au arătat că perturbarea așteptărilor senzoriale ale oamenilor pare să inducă un sentiment de prezență la unele persoane sănătoase.
Modul în care funcționează procedura utilizată de oamenii de știință constă în a te păcăli că îți atingi propriul spate, sincronizându-ți mișcările cu cele ale unui robot aflat chiar în spatele tău. Creierul nostru percepe sincronizarea, deducând că noi producem acea senzație.
Ulterior, atunci când această sincronizare este întreruptă, oamenii pot simți brusc că o altă persoană este prezentă. Astfel, am putea avea impresia că este o altă prezență, însă, de fapt, suntem doar noi.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Dincolo de ecranul negru: Marea călătorie a conștiinței între bisturiu, algoritmi mentali și misterul vindecării
Ideea ca o operație sub anestezie generala reprezinta doar un somn mai adanc este una dintre cele mai mari iluzii ale me ...
-
Operaţiune secretă: Diplomat american acuzat de pedofilie extras de agenţii americani din Marea Britanie
Un diplomat SUA, implicat intr-un dosar de pedofilie, a fost scos pe furiș din Londra de agenți americani. Se pare ca am ...
-
Misterul „codului" ascuns în Marea Piramidă. Legătura surprinzătoare cu Luna, stelele și planetele
O teorie recenta susține ca in dimensiunile Marii Piramide din Giza ar putea exista un fel de cod matematic, comparabil ...
-
Luptătorul MMA Tolea Ciumac, reținut după ce a bătut un bărbat, în urma unui conflict izbucnit în fața unui local din Centrul Vechi
Luptatorul MMA Tolea Ciumac a fost reținut de polițiștii din București dupa ce a fost implicat intr-o bataie cu un alt b ...
-
Companiile americane cheltuiesc într-un an de 20 de ori bugetul Europei pentru AI
Patru companii americane (Google, Microsoft, Amazon, Meta) investesc in 2026 aproximativ 725 de miliarde de dolari in in ...
-
A murit una dintre cele mai celebre influencerițe! A mâncat 60 de ouă în direct pe internet, iar la scurt timp a urmat tragedia
Moartea unei tineri influencerițe de doar 24 de ani a șocat comunitatea online. Cunoscuta pe rețelele de socializare sub ...
-
VIDEO În Marea Neagră a avut loc prima bătălie navală din istorie între două ambarcațiuni fără echipaj. Ce s-a întâmplat
Ucraina susține ca in Marea Neagra a avut loc prima confruntare navala din istorie intre doua ambarcațiuni fara echipaj ...
-
De la supravegherea de stat la războaie, Inteligenţa Artificială începe să fie folosită pe scară largă: Utilizarea nu mai este ipotetică
Operațiunile de supraveghere conduse de stat din intreaga lume il folosesc pe Claude pentru a-și eficientiza operațiunil ...
-
Bărbat, înjunghiat de iubita lui la Timișoara. O vecină a văzut scandalul pe fereastră şi a sunat la 112
Un barbat de 31 de ani din Timisoara a fost transportat la spital dupa ce a fost injunghiat cu un cutit de iubita lui, o ...
-
Alertă de securitate la Revolut. Date sensibile ale clienților au fost transmise în urma unor solicitări frauduloase
Compania Revolut a fost implicata intr-o grava breșa de securitate, dupa ce a transmis date sensibile ale unor clienți c ...
-
Cum poate poliția să citească mesaje fără să „spargă" WhatsApp, Signal sau Telegram? Avertismentul unui expert
Criptarea end-to-end folosita de aplicații precum WhatsApp, Signal sau Telegram nu garanteaza ca mesajele raman inaccesi ...
-
Secretul ascuns în ziua ta de naștere. Calculul simplu care îți arată datoria karmică
În numerologie și in credințele spirituale despre karma, ziua in care te-ai nascut poarta o insemnatate mult mai p ...
-
Fenomenul care îi uimește pe sociologi: Motivul real pentru care tinerii români sunt nostalgici după Nicolae Ceaușescu
Chiar daca nu au trait pe propria piele restricțiile și lipsurile din anii '80, unii tineri privesc spre perioada comuni ...
-
Schimbare importantă pentru românii care vor să obțină un credit ipotecar sau de nevoi personale! Ce decizie a luat ANAF privind verificarea veniturilor
Romanii care vor sa obțina un credit ipotecar sau de nevoi personale ar putea scapa in curand de drumurile inutile și de ...
-
Cine este femeia cu care generalul Dorin Ioniță ar fi avut o relație. Ce s-a întâmplat în orele de dinaintea morții sale
Generalul-locotenent in rezerva Dorin Ionița, fost comandant al Comandamentului Forțelor Întrunite „General ...
-
Șarpe anaconda de doi metri descoperit pe malul Dunării. Autoritățile încearcă să afle de unde a apărut reptila
O femeie in varsta de 66 de ani a avut parte de o surpriza neașteptata in timp ce se plimba pe malul Dunarii, in apropie ...
-
Dezvoltatorii ruși au folosit AI pentru a construi software dedicat dronelor kamikaze, susține Anthropic
O mica echipa de dezvoltatori, probabil independenți, din Rusia a folosit chatbot-ul AI Claude pentru a dezvolta softwar ...
-
De ce este atât de greu să slăbești. Celulele imunitare ar putea păstra „memoria” obezității
Obezitatea ar putea lasa urme persistente in celulele imunitare din țesutul adipos. Aceste modificari au ingreunat pierd ...
-
Doi medici au fost arestaţi după decesul superstarului Giorgios Mazonakis într-o clinică anti-îmbătrânire
Doi medici au fost arestati in Grecia dupa decesul Giorgios Mazonakis in timpul unei proceduri de schimb plasmatic. Inci ...
-
Momente de groază în Franța! Un tren plin cu pasageri a deraiat: zeci de răniți și o tânără transportată de urgență cu elicopterul
Patruzeci si patru de persoane au fost ranite, vineri seara, in Normandia in urma deraierii unui tren regional care tran ...
-
De la asasinat economic la genocid: Efectele tăierilor lui Bolojan - românii mor în spitale! Situaţie gravă la Institutul de Neurologie
Alexandru Dimancea, medic specialist neurolog cu competenta in neuroradiologie interventionala la Institutul National de ...
-
iPhone 18, bateria și cipul care pot opri schimbarea anuală
Telefonul pe care il schimbi dupa doi ani nu devine inutil peste noapte. De obicei, bateria incepe sa cedeze prima, came ...
-
Mihai Căldăraru - „Omul Faptelor Bune" lansează Campania Umanitară „Salvăm mâncare. Hrănim oameni."
Într-o perioada in care inflația, șomajul și dificultațile legate de locuire apasa tot mai greu asupra familiilor ...
-
Cine au fost „diavolii texani", unii dintre cei mai de temut și respectați justițiari din lume
Rangerii Texani au fost și raman una dintre cele mai faimoase și respectate forțe de aplicare a legii din lume, recunosc ...
-
General al Armatei Române, găsit împușcat în cap, în județul Prahova. Poliția, sesizată de cumnatul bărbatului
Generalul Dorin Ionița a fost gasit, vineri, 11 septembrie, impușcat in cap intr-un imobil pe care-l deține in localitat ...
-
Vezi ce fel de toamnă o să avem după El Nino și La Nina: Meteorologii au emis prognoza pe termen lung - nici pre rău, dar nici bine!
Administrația Naționala de Meteorologie (ANM) a emis prognoza pentru urmatoarele patru saptamani. În prima parte a ...
-
De ce românii nu simt însă ieftinirile după ce inflația s-a prăbușit de la 10,85% la 6,2% în trei luni
Institutul National de Statistica a publicat in aceasta dimineata datele pentru august: rata anuala a inflatiei a cobora ...
-
Până în 2100, aproape 50% din teritoriul Pământului va fi arid. Care sunt zonele cele mai expuse?
Pe masura ce planeta se incalzește, unele dintre cele mai uscate regiuni ale lumii sunt așteptate sa devina și mai aride ...
-
Avertismentul Anthropic: Hackerii s-au boierit - lasă AI-ul să lucreze în locul lor
Anthropic a anunțat pe 10 septembrie ca a identificat și intrerupt mai multe utilizari despre care susține ca au fost ra ...
-
Planeta Mercur se micșorează mai mult decât se credea. Ce se întâmplă cu cea mai mică planetă din Sistemul Solar
Oamenii de știința de la Institutul de Cercetari Spațiale al Centrului Aerospațial German au raportat joi ca micșorarea ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu