• Tweet

Inteligența artificială ar putea schimba radical modul în care înțelegem alte specii. Dar aceleași instrumente riscă să ofere oamenilor mijloace noi și puternice de a manipula, exploata și răni animalele, scrie Bloomberg.

Biologul Vittorio Baglione și-a dedicat cariera unei păsări care nu-i vrea compania: cioara de semănătură, una dintre cele mai inteligente specii din vestul Europei. Timp de trei decenii, el a studiat modul în care aceste păsări își cresc puii și își apără teritoriul. În 2018, a început să încerce să descifreze „limbajul" lor, montând microfoane miniaturale pe penele cozii a 43 de exemplare. Împreună cu soția și partenera sa de cercetare, Daniela Canestrari, a strâns mii de ore de înregistrări greu de interpretat - vocalizările ciorilor, cererile puilor de hrană și chiar strigătele cucului cu pete, specia care le parazitează cuiburile.

Pentru a analiza acest volum uriaș de date, cei doi cercetători au apelat la inteligența artificială, împrumutând un model de învățare automată dezvoltat de Earth Species Project, o organizație care se descrie în avangarda înțelegerii interspecii. Algoritmul poate distinge sunetele scoase de pasărea purtătoare a microfonului de cele ale altor ciori din apropiere. Printre semnalele preferate ale lui Baglione se numără un sunet scurt, emis atunci când cuibul este atacat de un șoricar, urmat invariabil de sosirea altor ciori în ajutor - un fel de „Veniți, repede!". Astăzi, cei doi biologi de la Universitatea din León dețin un catalog de 150.000 de înregistrări, unul dintre cele mai mari seturi de date despre păsări din lume.

Tehnologia, împotriva animalelor

Dorința oamenilor de a comunica cu animalele nu este nouă - fluiere din os vechi de 12.000 de ani, descoperite în Israel, ar fi fost folosite pentru a atrage șoimii, iar experimente celebre precum cel al psihologului Irene Pepperberg cu papagalul african Alex sau afirmațiile antropologului Jane Goodall că „vorbește limba cimpanzeilor" arată vechimea acestei fascinații.

Progresele recente din inteligența artificială, combinate cu dispozitivele electronice de urmărire - micile emițătoare atașate animalelor pentru a le înregistra sunetele - alimentează acum speranța unei comunicări cu adevărat bidirecționale. Miliardarul din domeniul capitalului privat Jeremy Coller, unul dintre principalii finanțatori ai acestor cercetări, este convins că „vom sparge codul" până în 2030, datorită vitezei cu care evoluează AI, notează Bloomberg.

Majoritatea cercetătorilor implicați susțin că, dacă oamenii ar înțelege mai bine lumea interioară a altor specii, ar fi mai puțin dispuși să ignore schimbările climatice, agricultura industrială sau distrugerea habitatelor. Mulți cred că, hrănită cu seturi uriașe de date despre vocalizările animalelor, AI va reuși în cele din urmă să identifice tipare care să le dezvăluie sensul.

Însă istoria arată că tehnologia a fost folosită și împotriva animalelor. César Rodríguez-Garavito, directorul programului More-Than-Human Life de la New York University, amintește că baleniere din secolul XX au folosit sonarul pentru a mâna balenele înspăimântate la suprafață, unde erau ucise, iar braconierii au preluat practici tradiționale de imitare a cântului păsărilor, folosind acum înregistrări automate pentru a le atrage în capcane. Chiar Baglione recunoaște că cercetarea sa ar putea fi deturnată de vânători, care ar putea „liniști" o cioară transmițându-i mesajul că „e sigur să vină".

Rodríguez-Garavito avertizează că AI are „potențial pentru vătămări la scară mult mai mare". Într-un raport din 2025, el și coautorii săi descriu un scenariu sumbru în care aceste „tehnologii de comunicare cu animale nonumane" ar putea expune animalele unor mulțimi de oameni dornici să „discute" cu ele, ar putea fi folosite în scopuri militare, precum detectarea minelor marine, sau chiar pentru a le captura ori ucide.

Îngrijorarea crește și în privința daunelor provocate chiar de goana după o mai bună înțelegere interspecii. Promisiunea traducerii comunicațiilor animalelor prin AI a declanșat deja o cursă pentru colectarea de date, care alarmează activiștii pentru drepturile animalelor. Cercetătorii scufundă hidrofoane pentru a asculta balenele, atașează dispozitive de urmărire lupilor și proiectează microfoane-rucsac pentru păsări, practici care au determinat unele voci să ceară un fel de „drept la intimitate" pentru animale.

Riscurile inteligenței artificiale

Nu va exista niciodată un „Google Translate" universal pentru limbajul animal. Spre deosebire de oameni, care se bazează în principal pe cuvinte, comunicarea animală se întinde pe mirosuri, culori, mișcare și ecolocație. În 1973, zoologul austriac Karl von Frisch a primit Premiul Nobel pentru descrierea modului în care albinele își indică reciproc sursele de nectar printr-un „dans" specific, motiv pentru care unii cercetători au nevoie și de imagini video, nu doar de sunet, pentru a-și înțelege subiecții.

Vara aceasta, Baglione și Canestrari au petrecut zile de câte 14 ore monitorizând ciorile în propriul teritoriu, în zona rurală din nordul Spaniei. Dintr-un cort mic, camuflat, au filmat și au narat evenimentele din jurul cuibului, în speranța că algoritmii vor reuși ulterior să stabilească legături între sunete și contextul lor. Anterior, cei doi petrecuseră nouă luni adnotând 7.000 de sunete de cioară, pentru a „învăța" modelul de AI să distingă nuanțele dintre ele. „Cere un efort enorm", spune Baglione despre pofta de informație a inteligenței artificiale, niciodată, în cei treizeci de ani de cercetare, ritmul muncii de teren nu a fost atât de intens.

Pe măsură ce cei doi lucrează la transformarea datelor într-un fel de „dicționar al ciorilor", vor trebui, la un moment dat, să testeze dacă interpretările lor privind sensul vocalizărilor sunt corecte. Metoda cea mai folosită în acest scop este tehnica, extrem de controversată, a „playback"-ului, redarea unor înregistrări ale sunetelor animale către alte animale.

Chiar și Baglione este îngrijorat de efectele acestor experimente: pot stresa animalele, le pot perturba viața socială și pot genera conflicte între ele, mai ales atunci când sensul real al unui semnal nu este pe deplin înțeles. Un exemplu adesea citat este cel al zoologei Katy Payne, care a povestit într-un podcast din 2007 că a redat vocea unui elefant mort nepoatei acestuia, provocându-i o reacție de „vaiete și răgete" intense. Alți specialiști avertizează că redarea repetată a vocii unui individ către restul grupului echivalează, practic, cu difuzarea unui „deepfake" al identității sale, riscând ca ceilalți membri să ignore ulterior încercările sale reale de comunicare.

„Sunt îngrijorat de playback", spune Rodríguez-Garavito, care consideră că susținătorii acestei tehnici nu au demonstrat suficient că nu le provoacă suferință animalelor. În opinia sa, ghidurile etice actuale sunt depășite într-o lume în care AI permite o utilizare mult mai intensă a acestei practici decât s-ar fi putut anticipa.

În domeniul comunicării interspecii există și o divizare de fond: unii cercetători susțin că ar trebui doar să „ascultăm" animalele, alții cred că trebuie să încercăm să le și „răspundem". Filozoafa Kristin Andrews, specialistă în mintea animalelor la CUNY Graduate Center din New York, subliniază miza reală: în momentul în care începem să răspundem, ne implicăm direct în viețile animalelor.

Premiu pentru cercetători

În iunie, finaliștii Coller Doolittle Challenge - un premiu anual de 100.000 de dolari finanțat de Jeremy Coller - și-au prezentat cercetările la ceremonia de decernare, iar tehnica playback a ocupat un loc central: șoareci sălbatici înconjurați de difuzoare ce emiteau sunete inaudibile pentru om, un cimpanzeu tresărind la auzul unui apel redat dintr-un difuzor ascuns în iarbă, sau o presură-zebră sărind agitată pe stinghia sa, „comunicând" cu o animație sonoră proiectată pe ecranul din cușca sa.

Premiul urmărește să încurajeze o formă tot mai automatizată de playback, capabilă de interacțiune reală cu animalele. Yossi Yovel, președintele juriului și zoolog la Universitatea Tel Aviv, explică faptul că una dintre ambițiile competiției este dezvoltarea unui dispozitiv complet automat, capabil să poarte un fel de „conversație" cu unele specii.

Pe lângă premiul anual, competiția oferă și un fond de 10 milioane de dolari pentru proiectul care va reuși să facă un animal să comunice cu cercetătorii fără să realizeze că interacționează cu oameni - un criteriu inspirat direct din testul Turing. Yovel însuși lucrează cu lilieci sedați, introduși într-un aparat RMN, cărora li se redau înregistrări ale altor lilieci în timp ce își revin din anestezie.

Deși este conștient de controversele etice legate de playback, Yovel spune că, în cei doi ani de la lansarea competiției, nu a primit nicio candidatură bazată pe metode pe care le-ar considera problematice din punct de vedere etic. „Potențialul de beneficiu depășește riscul, iar la asta ar trebui să ne gândim", afirmă el.