Poziția cultelor recunoscute în România privind Ideologia de gen: Învățământul public trebuie ocrotit de această deviație priho-somatică numită Transgenderism

Postat la: 15.03.2023 |

Cultele religioase recunoscute în România au transmis o adresă comună către Ministerul Educației prin care îi cer să renunțe la introducerea în noua Lege a Educației a Ideologiei de gen. Semnatarii susțin că învățământul ar trebui scutit de această oroare care nu este o știință care ar trebui studiată în școli, ci o "deviație psiho-somatică" pentru a cărui adepți ar trebui să avem înțelegere creștină și nu promovată.

Transgenderism-ul este "este o artificială construcție ideatică, așa-zis culturală, orientată în răspăr cu realitatea, cu logica, cu biologia, cu antropologia, cu ordinea firii structurată de cele două sexe: masculin și feminin/ feminin și masculin".

Ce au transmis Cultele din România:

Poziția Bisericii Ortodoxe Române și a celorlalte culte religioase din România (care au transmis recent o „Adresă comună" ministrului Educației), poziție față de problema ideologiei în general și, în context, a „ideologiei de gen", propuse fără discernământ spre introducere în noile legi ale învățământului, în special, este una limpede și constant exprimată:

- învățământul public din România trebuie/ ar trebui să rămână total ocrotit de orice formă de ideologizare (studiul religiei acceptate de Stat NU constituie o asemenea formă, întrucât religia creștină este fundamentul real al culturii umaniste europene și așa trebuie înțeleasă în școală. Știința europeană însăși a încolțit nu în pofida creștinismului, ci chiar în solul său, datorită lui;

- „ideologia de gen" care descrie ca normalitate o deviație psiho-somatică numită „transgenderism" nu constituie miezul unei științe reale, ci este o artificială construcție ideatică, așa-zis culturală, orientată în răspăr cu realitatea, cu logica, cu biologia, cu antropologia, cu ordinea firii structurată de cele două sexe: masculin și feminin/ feminin și masculin;

- obligația de a promova „diversitatea sexuală" în școală, de a li se prezenta copiilor ca „normalitate" posibilitatea aberantă de a-și schimba genul din masculin în feminin sau „neutru" (genuri strict gramaticale, nu biologice), dar și prezentarea unor forme de sexualitate marginală ca „firești" este una total abuzivă și nocivă pentru formarea intelectuală și morală a unor tineri care trebuie să se pregătească în anii de acumulări culturale pentru viața și societatea reale, nu utopice, sprijinite pe familia naturală datorită căreia istoria omenească a mers și merge mai departe;

- în mod cert există și un foarte mic procent de persoane transgender la scara umanității, așa cum există și alte minorități sexuale. În natură apar uneori devieri de la normă: rarisime și marginale, pentru care trebuie să existe, desigur, toată înțelegerea și sprijinul firești. De aici nu rezultă că aceste persoane s-ar putea simți discriminate de folosirea corectă a gramaticii și a genului masculin și feminin în comunicarea publică, mai ales în școala ca spațiu al formării în spiritul realității și adevărurilor elementare, așa cum nu rezultă că alte forme de sexualitate decât heterosexualitatea ar trebui să fie prezentate unor copii în cadrul formator al școlii ca posibile „modele" de viață intimă;

- prezentarea ignorantă/ peiorativă în noile legi ale învățământului a sintagmei „dogme religioase" sfidează miezul teologic al creștinismului fertil cultural și social. Dogma religioasă nu este un construct ideologic situat la polul opus adevărului, ci un adevăr revelat și apoi formulat care constituie o „geamandură" sau un „far" pentru reflecția teologică, reflecție inclusiv de ordin moral. Cineva ca Lucian Blaga însuși (mai greu de contestat de ideologii anticreștini) afirmă în perfectă cunoștință de cauză că „dogma are o iraționalitate bine întemeiată". Există, desigur, și supra-raționalitate, există, desigur, și o știință filosofică destul de cunoscută numită „metafizică". Ceea ce poate spune câte ceva despre „dogmă".

Nu trebuie nicio clipă uitat că ideologia (oricare ar fi ea) rămâne mereu un atentat la ordinea fără de care societatea începe să se surpe. Istoria mai mult sau mai puțin recentă este copleșitor de grăitoare în acest sens.