Regretele românilor reîntorși acasă din Occident: „Am o ură și mai mare acum, decât atunci când am plecat prima dată"
Postat la: 05.09.2025 |
Mulți români care revin din străinătate cu gândul de a-și continua viața în țară se confruntă cu o realitate care le lasă un gust amar. Deși povestesc că s-au simțit încurajați să se întoarcă, ajung, în cele din urmă, să regrete alegerea. Perioada concediilor de vară se apropie de final, iar mulți români aflați în țară pentru câteva săptămâni de vacanță au plecat deja în Occident sau se pregătesc să își facă bagajele. Unii părăsesc România cu gândul de a reveni cel puțin în vacanțele viitoare.
Alții povestesc pe rețelele de socializare că au planuri mai serioase: își doresc să revină, cândva, pentru totdeauna „acasă". Însă, pentru o parte dintre românii care au făcut deja pasul reîntoarcerii, experiența nu a fost așa cum s-ar fi așteptat, iar unul dintre motivele principale, spun ei, sunt patronii români, considerați mai duri și mai neînțelegători. Un tânăr român care a lucrat ca șofer de autobuz în Germania a relatat pe larg de ce revenirea în țară i-a lăsat un gust amar.
„Am ajuns în România, iar de curând am început din nou să lucrez ca șofer, dar aici fac curse între județe, tur-retur. Și deja a început regretul. Într-o dimineață, pe la 6, mi s-a făcut rău: amețeli, dureri de cap, stare de vomă. Eu încep munca la 11, dar eram praf încă de dimineață. Am sunat la serviciu și i-am spus patronului, în stilul clasic românesc: «Știți, cred că am o infecție și ar trebui să merg să văd ce problemă am». Răspunsul lui a fost: «Lasă că n-ai nimic, hai, că oricum n-am șofer înlocuitor, îți revii tu, o zi faină!». Am mers la muncă, am vomitat în stațiile de călători, de față cu oamenii pe care îi luam în autobuz, și simțeam că mor la volan. Călătorii se uitau speriați la mine de parcă se întrebau: «Oare ăsta ne duce întregi până la destinație?»", a relatat tânărul.
În Germania, spune el, putea anunța chiar și cu un minut înainte de începerea turei că nu mai poate veni la muncă, iar acest lucru nu reprezenta o problemă. „Astfel de situații m-au făcut să înțeleg că, deși aici am familia și prietenii, nu mă mai regăsesc în țara asta", concluzionează tânărul, într-un mesaj publicat pe Reddit. Un alt român reîntors în țară a povestit că a trecut printr-o experiență asemănătoare. „M-au chemat la muncă mahmur, din timpul meu liber, doar pentru că nu aveau oameni. Nici mort nu te lasă în pace, trebuie să vii la muncă, indiferent de situație. Sunt stăpâni de sclavi, iar tu ești doar un număr: te-ai îmbolnăvit, ești «pa»... vine altul în loc. Nu ești asigurat din niciun punct de vedere", afirmă acesta.
Un alt tânăr a relatat că a decis să se întoarcă în România numai în concedii, mai lungi acum decât le avea înainte de a părăsi țara. „Eu am lucrat la o firmă de telecomunicații în România. Nu doar că nu primeam bonuri de masă, sub pretextul că nu aveam superior direct, eram mai mult sau mai puțin propriul șef și, deci, nu puteau contoriza programul de muncă, dar aveam doar 19 zile de concediu. Orele suplimentare nu se plăteau (tot din cauza «contorizării»), iar când am avut nevoie de o zi liberă din orele suplimentare mi-au spus să îmi iau din concediu", a povestit acesta. Nici mama lui nu a rezistat prea mult în România, adaugă el. „Mama a lucrat 19 ani în Italia. A rezistat doar un an după ce s-a întors în România și apoi a plecat din nou. Dacă te-ai obișnuit acolo, România nu ți se va mai părea niciodată ok", crede acesta.
Unii români reîntorși găsesc alte motive de supărare. Unul dintre ei se plânge că este apăsat de temeri. „Nu știi niciodată, când ieși pe stradă, dacă o să dea cineva peste tine pe trecerea de pietoni, dacă o să te muște un câine, dacă o să fii jefuit, bătut sau, mai nou, atacat de urs. Sau poate ANAF îți dă amendă", spune acesta. El adaugă că s-a întors în România după aproape 10 ani petrecuți în Occident, dar se pregătește să plece definitiv din țară. „Tot auzeam prieteni spunând că e mai bine în România, că s-a mai digitalizat, că oamenii sunt altfel. Realitatea? De când m-am întors, am ajuns să am o ură și mai mare decât atunci când am plecat prima oară. Dacă nu ești bișnițar, nu faci evaziune sau nu ai «pile» prin instituțiile publice, nu o duci bine. Aici ai doar obligații, fără beneficii. Chiar dacă ești cel mai corect om, statul tot găsește o modalitate să îți mai dea o lovitură", crede acesta.
Un alt român revenit în țară spune, la rândul lui, că de fiecare dată când ajunge acasă i se pare că lucrurile se înrăutățesc. „Acum sunt în aeroport și abia aștept să zbor din România, doar ca să nu mai văd atâta prostie, nesimțire, tupeu și mizerie în jurul meu", afirmă acesta. Un român revenit de cinci ani din vestul Europei spune că regretă alegerea, din cauza salariului mic pe care îl primește, muncind de acasă. „Am un job extrem de dificil, al cărui preț este degradarea sănătății mele: dureri de spate, de ochi, de cap, stres constant, probleme de circulație la picioare. Fac sport aproape zilnic, dar nu e suficient. Plănuiesc să plec din țară cât de curând", se confesează acesta pe platforma Reddit.
Un alt tânăr spune că, după aproape un deceniu petrecut în Germania, în 2022 a revenit în România și a muncit ca programator în Cluj-Napoca, având un salariu de 5.700 de lei. A decis să se întoarcă în Germania, nu pentru că nu s-ar fi adaptat, ci pentru a-și urma pasiunea de arheolog. Totuși, există și români care au reușit să își continue viața fără mari greutăți la revenirea acasă. Un tânăr întors în România după aproape zece ani petrecuți în Danemarca spune că nu regretă alegerea făcută. „Am învățat că fiecare loc are plusuri și minusuri, iar alegerea lui depinde de prioritățile pe care le ai la momentul respectiv. Este important să ai un job care să îți ofere aceleași condiții. Altfel, și în străinătate, dacă deodată îți scade calitatea vieții, nu te adaptezi ușor", crede acesta.
Același lucru îl simte și un român revenit din Marea Britanie. „Aici siguranță pe stradă aproape la orice oră, oamenii sunt mult mai sociabili și deschiși, există mai multe petreceri și un spirit antreprenorial mai pronunțat, cu mai multă deschidere față de noutăți. Cheltuielile cu copiii sunt mai mici și există mai puține griji legate de siguranța lor, piața imobiliară este mult mai accesibilă, iar costurile pentru mașină - parcare, benzină, reparații, întreținere - sunt considerabil mai reduse", spune acesta. În plus, există zboruri low-cost spre aproape orice destinație din Europa, cu drumuri mai scurte până la aeroport și formalități rapide față de cele din Marea Britanie, adaugă acesta, iar la clinici medicale sau alte servicii îți poți face o programare de pe o zi pe alta, nu cu luni înainte.
Un alt român, întors din Anglia, crede că viața este mai bună aici, pentru că se simte „acasă", chiar dacă trecerea timpului a adus schimbări. „Nu mai am prea multe în comun cu foștii prieteni, care și-au văzut și ei de viață. Pe de altă parte, am familia aproape și mă bucur să pot fi alături de ei. Nu pot să neg că, din când în când, mi se face dor de Anglia, dar, culmea, când mai ajung pe acolo o dată la două luni, nu am niciun chef să mă plimb prin Londra", concluzionează acesta.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Un instalator polonez ar putea fi cel mai mare criminal în serie din Europa. E acuzat că a ucis șase femei în vârstă, dar numărul poate crește exponențial
Un instalator din Varșovia, acuzat ca a ucis șase femei in varsta, este in centrul unei anchete care s-ar putea extinde ...
-
Românii se tem că nu-și vor mai permite să plătească utilitățile și serviciile medicale. Cât de pesimiști sunt oamenii cu privire la viitor
Potrivit datelor Eurobarometrului privind percepția europenilor asupra economiei, analizate de Monitorul Social, un proi ...
-
O mega-furtună magnetică a lovit Pământul. Oamenii se vor confrunta cu stări de rău câteva zile
Daca te simți mai obosit ca de obicei sau te doare capul fara un motiv anume, sa știi ca nu este de vina doar inceputul ...
-
Ce ideologie politică preferă oamenii cu inteligența scăzută. Concluzia unui studiu american
Ideologia politica preferata a oamenilor cu inteligența scazuta este naționalismul creștin. Rezultatul a fost obținut in ...
-
Procurorul General al Floridei dă în judecată Pfizer și pe CEO-ul acesteia pentru afirmațiile legate de vaccinul COVID-19
Procurorul general al Floridei, James Uthmeier, a intentat joi un proces impotriva Pfizer (PFE.N) și a CEO-ului sau, Alb ...
-
Noutati din transumanism: Mini-creiere "în farfurie" dezvoltă de la sine structuri asemănătoare ochilor
Benjamin deține un masterat in antropologie de la University College London și a lucrat anterior in domeniile neuroștiin ...
-
De ce mor de inimă de 2,5 ori mai mulți români decât alți europeni. Semnalele de alarmă care salvează vieți
Bolile cardiovasculare (BCV) nu se anunța intotdeauna printr-o durere puternica in piept, iar uneori primul semnal pe ca ...
-
Un român a pornit într-o cursă nebunească prin Italia: a furat mai multe mașini, printre care și un BMW, a atacat două femei și a lovit un polițist
Un roman a fost identificat de polițiștii italieni dupa o serie de jafuri și agresiuni comise in nordul țarii. În ...
-
Rusia amenință cu un „război spațial la scară largă" dacă Occidentul blochează constelația rusă Rassvet
Rusia a avertizat Statele Unite ca ar putea izbucni un „razboi spațial la scara larga" și ca Moscova ar putea dobo ...
-
Scene uluitoare la Timișoara! Părinții s-au luat la bătaie în tribune, la un meci de handbal junioare
„Constantin Jude" din Timișoara, ieri (duminica, 4 octombrie), mai mulți suporteri-parinți s-au incaierat in tribu ...
-
Navă lovită de drone, scufundată în Marea Neagră. Două persoane au murit, iar 11 membri ai echipajului au fost salvați. Răniții, transportați cu elicopterul
O nava turceasca incarcata cu cereale a fost lovita de o drona in Marea Neagra, in zona din sud-estul Platformei Pescaru ...
-
Ciuma din Siberia se extine și poate fi începutul unei noi pandemii: O uzină din Irkutsk impune masca, spitalele intră în carantină
Situația sanitara din regiunea Irkutsk, Siberia, este invaluita in incertitudine dupa moartea unei angajate a unui labor ...
-
România va trece la ora de iarnă mult mai devreme decât anul trecut pentru că 2026 are o particularitate ciudată. În 2027 va fi invers!
Romania va reveni in aceasta toamna la ora standard, iar schimbarea vine intr-un an cu o particularitate rara de calenda ...
-
S-a mai întâmplat cu 1000 de ani înainte de rugaciunea lui Iisus din Grădina Ghetsimani. Ce-a pățit Regele David?
În noaptea dinaintea morții Sale, Iisus a intrat in gradina Ghetsimani și S-a rugat in așa chin, incat sudoarea Lu ...
-
Trei frați au construit un imperiu media bazat pe AI cumpărând site-uri legitime și transformându-le în ferme de conținut zombie cu 50 de milioane de vizualizări lunar
Brown Brothers Media este cea mai mare companie media despre care nu ați auzit niciodata - bazata pe IA, scriitori falși ...
-
Risc major pentru omenire - Peste o treime din populația lumii este expusă la niveluri periculoase de poluare cu ozon
Valurile de caldura și incendiile forestiere, combinate cu emisiile generate de activitatea umana, au expus in acest an ...
-
Un agent patogen rezistent la toate medicamentele, identificat în Africa. Este al doilea caz documentat la nivel mondial
O tulpina de Candidozyma auris, denumita anterior Candida auris, s-a dovedit rezistenta la toate cele patru clase de med ...
-
Polonezii fac orice pentru ca femeile lor să avorteze copiii nedoriți: Ce metodă au găsit pentru a ocoli legea
Activistii polonezi au lansat o noua metoda de distributie, ca parte a eforturilor lor continue de a ocoli interdictia a ...
-
Un membru-cheie al grupării de hackeri „ShinyHunters", care a compromis sistemele FBI, a fost arestat în Iordania
Un membru-cheie al gruparii de hackeri cunoscuta sub numele de „ShinyHunters", care a anuntat ca a compromis siste ...
-
"Inteligența artificială este mai periculoasă decât credem. Firmele AI sunt iresponsabile", avertizează un fost angajat al OpenAI care și-a dat demisia
David Robinson, un responsabil cu siguranța din cadrul OpenAI a parasit compania, avertizand ca cultura acesteia este co ...
-
Fosta soție româncă a dictatorului Bokassa, jefuită de două ori. A rămas fără aproape 800.000 de euro: "Au răscolit toată casa"
Gabriela Dramba, fosta soție a imparatului Republicii Centrafricane, Jean-Bédel Bokassa, a fost jefuita de doua o ...
-
Locurile în care nu trebuie să-ți ascunzi niciodată banii: În cazul unui jaf, hoții vor ști direct unde să meargă
Crezi ca ai gasit ascunzatoarea perfecta pentru economiile tale? Adevarul este ca mulți dintre noi alegem locuri pe care ...
-
Cercetătorii au găsit o fâșie de uscat ascunsă sub mare. Descoperirea poate rescrie istoria a doua insule celebre
Doua insule celebre din Marea Mediterana ar fi fost legate printr-o fașie de uscat. Este vorba despre Sicilia și Malta. ...
-
Planeta intră pe un „teritoriu necunoscut". Temperatura medie a oceanelor lumii a atins un nou record
Temperatura medie a oceanelor lumii a atins in iunie un nou record, iar oamenii de știința avertizeaza ca planeta ar put ...
-
Cercetătorii deschid o nouă frontieră în fizică: Au apărut primele dovezi experimentale ale unui nou tip de magnetism
O echipa internaționala de fizicieni a obținut primele dovezi experimentale ale altermagnetismului, o forma de magnetism ...
-
Canada se pregătește pentru o invazie americană, un scenariu care în trecut era de neimaginat
Premierul canadian Mark Carney a recunoscut saptamana trecuta ca s-a pregatit pentru un scenariu odata de neimaginat: o ...
-
România riscă o criză majoră de electricitate. Dunărea scade, Cernavodă rămâne oprită în octombrie, iar Transelectrica pregătește măsuri de criză
Romania incepe luna octombrie 2026 intr-o situație extrem de vulnerabila pe plan energetic, cauzata de seceta, debitul a ...
-
În curând SUA o să scoată documente despre inteligența care trăiește ascunsă pe Pământ. Ipoteza controversată analizată de cercetătorii de la Harvard
Fenomenele aeriene neidentificate au captat din nou interesul autoritaților, generand o ipoteza fascinanta care a facut ...
-
Dezastru pe cer: Rețelele sociale s-au umplut de fotografii cu chemtrails. Și de conspirații deopotrivă
Rețele de socializare sunt pline zilele acestea de imagini cu dare de condensare lasate de avioane. Teoria „chemtr ...
-
5,1 milioane de români trăiesc și muncesc în țări din Europa. Cei mai mulți în Marea Britanie - 1,4 milioane. Populația României scăde în 2026 sub 19 milioane de locuitori
Aproximativ 5,1 milioane de romani traiesc in țari din Europa. Cea mai numeroasa comunitate romaneasca este in Marea Bri ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu