Soldații israelieni rup tăcerea și descriu atrocitățile pe care au fost obligați să le comită în Fâșia Gaza: "Așa arată Iadul! Am devenit un monstru!"

Postat la: 19.04.2026 |

Unii dintre ei au ucis civili în Gaza; alţii doar au privit sau au fost martori la abuzuri şi muşamalizări în numele răzbunării. Acum încearcă să facă faţă la ceva puţin diferit de PTSD, notează Haaretz, care prezintă poveştile mai multor foşti soldaţi israelieni, marcaţi de experienţele prin care au trecut.

Unul dintre cazuri este cel al lui Yuval - un pseudonim, la fel ca toate numele din articol - care are 34 de ani şi a devenit programator. Până recent, lucra la una dintre cele mai mari companii high-tech din lume, dar nu a mai mers la serviciu de luni de zile. „Eram în iad, dar nu-mi dădeam seama", spune el.

"Iadul" despre care vorbeşte s-a petrecut la Khan Yunis, în sudul Gazei, pe când era soldat, în decembrie 2023, când, folosind o dronă, un pluton a observat figuri suspecte, iar unitatea lui a atacat, constatând ulterior că nu erau terorişti, ci erau un bătrân şi trei băieţi, probabil adolescenţi şi niciunul nu era înarmat. Corpurile lor erau ciuruite de gloanţe, însă comandantul batalionului şi oamenii lui au strigat: «Asta păţeşte oricine se pune cu Israelul, nenorociţilor.»

"Eram în şoc, dar am tăcut pentru că sunt un ratat, un laş fără curaj", afirmă acum tânărul. Yuval a fost lăsat la vatră aproximativ trei luni mai târziu. Întors la muncă, deşi a fost numit erou, se simţea "ca un monstru". Câteva luni a încercat să-şi păstreze jobul, să scape de povara din suflet, însă a renunţat, iar sentimentul de ruşine a devenit tot mai puternic.

„Încerc să nu ies din casă, iar dacă o fac, port hanorac ca să nu mă recunoască lumea", spune el. „Am aruncat şi oglinzile. Nu pot să mă uit la mine. Am o teamă profundă că cineva se va răzbuna pe mine pentru ce am făcut, deşi îmi dau seama că e imposibil", declară bărbatul explicând că singurul motiv pentru care nu se sinucide este că i-a promis mamei sale. El a fost internat într-o secţie de psihiatrie.

O altă poveste este cea a Mayei, care locuieşte în centrul Tel Avivului şi studiază filosofia şi care, în timpul războiului din Gaza, a fost sute de zile ofiţer de resurse umane într-un batalion de tancuri.

Incidentul care a marcat-o profund este cel care a avut loc într-un avanpost din sudul Gazei, unde soldaţii au observat cinci palestinieni care traversau o linie interzisă, comandantul batalionului a ordonat să se tragă deşi nu era confirmat că sunt înarmaţi. Patru dintre ei au fost ucişi. Supravieţuitorul a fost capturat. „Era legat şi legat la ochi şi părea că îngheaţă de frig", spune Maya, povestind că unul dintresoldaţi a urinat pe prizonier, in timp ce ceilalţi râdeau.

A doua zi, s-a stabilit că era doar un civil care încerca să ajungă acasă şi a fost eliberat. Scena la care a asistat i-a rămas în minte: „Mă simţeam ipocrită, murdară... Imaginea neputinţei lui nu mă părăseşte. Mă macină gândurile - cum am putut să stau şi să nu fac nimic? Ce spune asta despre mine?". Alţi soldaţi povestesc despre execuţii fără motiv, jafuri, folosirea civililor ca scuturi umane sau metode brutale de interogare.

Experţii spun că aceste experienţe pot duce la ceea ce se numeşte „leziune morală" - diferită de PTSD şi mai dificil de tratat, deoarece implică confruntarea cu propriile acţiuni şi găsirea unei forme de acceptare sau iertare de sine. „Leziunea morală apare în urma expunerii la situaţii percepute ca o încălcare fundamentală a valorilor morale de bază - ale propriei persoane sau ale altora - şi implică de obicei sentimente de vinovăţie, ruşine, furie, dezgust, alienare şi pierderea sensului identităţii", spun specialiştii.

Deocamdată, fenomenul nu este recunoscut oficial în sistemul israelian, fiind adesea încadrat ca PTSD. Însă tot mai mulţi specialişti cer recunoaşterea lui şi dezvoltarea unor metode specifice de tratament. În acelaşi timp, mulţi soldaţi evită să vorbească despre ce simt, de teamă să nu fie consideraţi slabi sau trădători. „Ce am devenit?", se întreabă unul dintre ei. „Şi până azi îmi e frică să răspund la asta."