• Tweet

Autor: Dr. MANEL BALLESTER-RODÉS

Ca și pentru mulți alții, interesul meu pentru tema inimii elicoidale a început cu un om pe nume Francisco „Paco" Torrent-Guasp (1931-2005), un strălucit cardiolog spaniol pe care l-am întâlnit acum patruzeci de ani la o conferință. Când l-am întâlnit, mi-am spus: „Omul ăsta e fie nebun, fie un geniu".

Într-un omagiu postum, chirurgul cardiac britanic Donald N. Ross a remarcat modul în care Torrent-Guasp a contestat fundamental dogmele acceptate. La începutul anilor 1970, când Torrent-Guasp a început să-și facă cunoscute ideile neconvenționale, inima „era percepută ca un organ muscular simplu și gros". În comunicările sale cu Ross din acea perioadă, Torrent-Guasp se plângea că „niciunul dintre colegii săi nu îl lua în serios și nici nu încerca să studieze disecțiile sale meticuloase menite să stabilească structura complexă a mușchiului cardiac". Chiar și după patruzeci de ani de studiu atent, nimeni nu l-a crezut inițial pe Torrent-Guasp când a anunțat: „Inima nu este o pompă - este o dublă înfășurare elicoidală - un dublu helix".

Mai târziu, așa cum descrie Ross, cardiologia convențională a încercat cu întârziere „să țină pasul cu revelațiile anatomice ale lui Torrent-Guasp", dar până atunci, cardiologul spaniol neconvențional „își îndreptase gândurile nu numai către detaliile structurale, ci și către acțiunea din ce în ce mai intrigantă a inimii", pe care cercurile convenționale o considerau în mare parte o „enigmă nerezolvată". În restul acestui articol, voi descrie modul în care Torrent-Guasp și pionierii din domeniul medicinei energetice au contribuit la remodelarea gândirii noastre despre structura și funcția inimii.

UN MODEL ANATOMIC CU O SURPRIZĂ

Conform înțelegerii clasice a anatomiei inimii, aceasta are două atrii, două ventricule, septul (un perete de țesut care separă atriile și ventriculele stângi și drepte), aorta care pornește din ventriculul stâng și valva pulmonară care se află între ventriculul drept și artera pulmonară. Aparent, totul este foarte clar. (La urma urmei, așa scrie în manuale!)

După un transplant de inimă, medicii și cercetătorii disecă sau analizează uneori inima explantată (nativă) pentru a-i studia anatomia și patologia. Când l-am întâlnit pe Torrent-Guasp, eram șeful medical al Unității de insuficiență cardiacă și transplant de la Spitalul "Santa Creu" din Barcelona. El mi-a spus, spre uimirea mea, că dacă fierbi o inimă timp de treizeci de minute pentru a-i înmuia structura de colagen, poți separa cu ușurință atriile de ventricule cu mâinile goale - fără a fi nevoie de foarfece sau bisturiu. Am fost atât de impresionat de această afirmație încât i-am spus chirurgului meu: „Trebuie să-l aducem aici când vom face următorul transplant de inimă, astfel încât să-l putem urmări cum desfășoară o inimă explantată chiar în fața ochilor noștri."

Când am avut un transplant programat, l-am sunat pe Paco (care locuia la șase sute de kilometri distanță, în provincia sudică Alicante) și l-am rugat să vină să ne facă o demonstrație personală. A condus incredibil de repede până la Barcelona și a fost în sala de patologie la ora șapte dimineața următoare, disecând o inimă fiartă. A realizat un film pentru noi în care demonstra cum se desfășoară secvențial banda miocardică ventriculară cu mâinile. (Singura dată când ai nevoie de foarfece este pentru a tăia trigonul stâng - țesut conjunctiv gros - pentru a elibera aorta.) Când ajungi la punctul de eliberare a cavității ventriculare stângi, atunci se întâmplă „magia", deoarece atunci inima poate fi desfăcută. În termeni simpli, poți „desfășura" inima într-o „bandă miocardică continuă care se extinde de la artera pulmonară la aortă", cu o răsucire de o sută optzeci de grade în secțiunea de mijloc.

Când Paco era la Barcelona, am repetat procesul cu inimi de bovine și am colorat diversele segmente pentru a vedea exact unde se îndreptau acestea: de la ventriculul drept la ventriculul stâng, apoi în spirală în jos pe segmentul descendent și apoi în sus pe segmentul ascendent. Apoi le-am derulat din nou și le-am secționat în tăieturi longitudinale și transversale, ca și cum am fi făcut o ecocardiografie. Când ne-am uitat la straturile suprapuse, am putut vedea clar că inima nu este omogenă.

Paco a avut critici care au susținut că disecția sa manuală a produs o bandă continuă doar din cauza locului în care și-a așezat degetele, dar acest lucru nu este adevărat. Fibrele inimii sunt înconjurate de apă structurată, iar un tip de rezonanță magnetică numit imagistică cu tensor de difuzie (DTI) poate profita de acest fapt pentru a studia traiectoria fibrelor inimii. 

Am publicat articole în colaborare cu un informatician pe nume Ferran Poveda de la Universitatea Autonomă din Barcelona, care a conceput o metodă de sintetizare a traiectoriilor tuturor fibrelor. În concluzia unui articol publicat în 2013, am afirmat că DTI relevă în mod obiectiv „o dispunere elicoidală continuă a fibrelor miocardice atât în ventriculul drept, cât și în cel stâng, susținând modelul anatomic al benzii miocardice ventriculare elicoidale [HVMB] descris de F. Torrent-Guasp."

ACEST LUCRU SCHIMBĂ TOTUL

Într-un articol din 2006, Paco și cu mine am scris: „Întrebarea fundamentală ar trebui să fie «ce știm cu adevărat despre structura și funcția inimii normale și bolnave?», în loc să rămânem blocați în concepții anterioare." Faptul este că modelul HVMB al lui Torrent-Guasp a schimbat totul și a introdus implicații importante pentru cardiologie. Discutând prima implicație critică, am susținut într-un articol din 2011 că înțelegerea inimii „ca o singură bandă miocardică care adoptă spațial o structură dublu-helicoidală" necesită o reconsiderare a modului în care ventriculele își exercită funcția.

În termeni simpli, modelul HVMB ne spune că nu există „strângere" sau „desfacere" a inimii, așa cum ar sugera înțelegerea convențională - în schimb, mișcarea reală a inimii este „răsucirea" și „de-răsucirea". În sistolă, baza coboară, dar vârful rămâne. Acest lucru se datorează „motorului" inimii, care este segmentul descendent care se contractă în sistolă. Când se contractă în sistolă, segmentul ascendent devine orizontal. În diastolă, contracția trage baza inimii în sus pentru mișcarea diastolică. Spus altfel (și contrar explicațiilor standard), diastola este în mare parte activă, nu pasivă - este o contracție, dar în contextul unei inimi cu dublu helix. Poate părea contraintuitiv să spunem că o contracție poate extinde inima, dar așa se întâmplă. De aceea trebuie să înțelegem mecanismul elicoidal.

O a doua implicație are legătură cu reinterpretarea electrocardiogramei (ECG). Interpretarea clasică (găsită în toate manualele de cardiologie și ECG) definește cele trei unde ale ECG-ului după cum urmează:

• Unda P este considerată un marker al activării atriale.
• QRS este interpretat ca „activare" sau „depolarizare" ventriculară.
• Unda T este descrisă ca faza de recuperare electrică sau „repolarizare".

Se spune că unda QRS - care apare pe monitorul ECG ca vârf - reprezintă un impuls electric rapid care „urmează o distribuție radială de la endocard la epicard". Această interpretare a apărut deoarece, în 1956, cineva a introdus un electrod în interiorul inimii și altul în exteriorul inimii, iar primul care a arătat activare a fost endocardul, urmat de epicard. Cu toate acestea, concluziile la care s-a ajuns în anii 1950 cu privire la mișcarea electricității de la endocard la epicard s-au bazat pe metodologia și tehnologia disponibile la acea vreme și au precedat, de asemenea, reconceptualizarea revoluționară a arhitecturii ventriculare realizată de Torrent-Guasp. Prin prisma modelului HVMB, devine evident că căile electrice nu pot trece în acest mod de la endocard la epicard. Secvența de activare electromecanică - care este de la bază la vârf, nu de la vârf la bază, așa cum este descrisă de cardiologia convențională - este ceea ce contează.

Într-un studiu publicat în 2008 de cercetătorii de la Laboratorul de Energetică Cardiacă al Institutelor Naționale de Sănătate (NIH), autorii arată că, atunci când unda QRS s-a încheiat, miocardul nici măcar nu a început să se contracte. Dacă nu există încă nicio mișcare în miocard, este eronat să interpretăm QRS-ul ca fiind „activarea ventriculară". Acest lucru ne obligă, la rândul său, să regândim unda T. Într-un articol din 2016, am scris: „Credem că unda T ar putea reflecta câmpul electromagnetic asociat cu activitatea mecanică a miocardului în funcțiune și cu mișcarea sângelui." Pe scurt, unda T este echivalentul electromagnetic al activității mecanice, nu „repolarizarea". Acest lucru este foarte important, deoarece plasează unda T în centrul evaluării ECG.

INIMA HELICOIDALĂ CA ANTENĂ DE CÂMP

Un principiu al fizicii cuantice este că inima este atât o particulă (materie), cât și o undă sau un câmp. De fapt, inima este cel mai puternic câmp de inducție magnetică al corpului.

James Oschman, autorul cărții "Energy Medicine: The Scientific Basis", îl cunoștea pe Torrent-Guasp cu mult înaintea mea. Torrent-Guasp i-a dat un model al inimii, iar Oschman a înțeles imediat că inima este o antenă. Oschman descrie acest lucru în lucrarea sa din 2015, „The Heart as a Bi-directional Scalar Field Antenna" (Inima ca antenă de câmp scalar bidirecțională). De ce o antenă? Pentru că dublul helix este o suprafață geometrică neorientabilă care este, în esență, o bandă Möbius.

Răsucirea de o sută optzeci de grade descrisă anterior este cheia pentru a înțelege că arhitectura ventriculară este o bandă Möbius, care, la rândul ei, este una dintre configurațiile folosite pentru a documenta ceva numit efectul Aharonov-Bohm, care se referă la spațiul cuantic nelocal. După cum afirmă Oschman, „câmpurile energetice ale inimii... sunt legate de câmpuri informaționale care nu sunt limitate de timp și spațiu." Cu alte cuvinte, inima are la rândul ei memorie informațională, pe care o transmite si sângelui, prin orientarea magnetică a fierului din hemoglobine (cam la fel cum se orientează particulele fine de fier pe o bandă magnetică de casetofon sau magnetofon pentru a retine si rada informatia).

Ce informații transmite antena cardiacă? Aceasta rămâne o întrebare deschisă, dar există mai multe posibilități. Prima posibilitate este pur și simplu emoțiile. Într-un articol din 1995, Rollin McCraty (vicepreședinte executiv și director de cercetare la Institutul HeartMath) a raportat efectele emoțiilor asupra variabilității ritmului cardiac (HRV), constatând că emoțiile pozitive au dus la modificări benefice ale HRV. Un al doilea rol al antenei cardiace ar putea fi sentimentul de bunăstare. În 2021, o lucrare de conferință pe care am scris-o împreună cu inginerul Joaquim Comas din Barcelona și alții a discutat impactul pozitiv pe termen scurt al terapiei polarității asupra semnalelor fiziologice la pacienții cu anxietate cronică.

Intuiția este un al treilea rol posibil al antenei. Într-o altă lucrare a lui McCraty și a coautorilor, publicată în 2004, aceștia au discutat „rolul surprinzător al inimii" în percepția intuitivă. Autorii au scris: „Se pare că inima este implicată în procesarea și decodarea informațiilor intuitive" și că acestea sunt „procesate în același mod ca și informațiile senzoriale convenționale". În cele din urmă, McCraty a scris despre rolul inimii în sincronizarea câmpurilor corpului. Ritmul cardiac, respirația și tensiunea arterială, se modifică și se poate observa experimental că partea stângă e puțin mai haotică, în timp ce partea dreaptă este aproape identică în toate cele trei aspecte enumerate mai sus. În intervalul de cinci minute, vizualizarea unei situații pline de iubire duce la sincronizarea fiecărui câmp al corpului prin intermediul inimii! Cele trei - ritmul cardiac, respirația și tensiunea arterială - devin coerente și sincronizate. O stare coerentă este marcată de sentimentul: „Uau, totul este unul". Totul se sincronizează, ca o orchestră cu un dirijor excelent. Poate o orchestră să funcționeze fără dirijor? Da, dar această perfecțiune - această stare de coerență - poate fi atinsă doar cu un dirijor bun la conducere.

PUNÂND LA ÎNDOIALĂ POMPA

Potrivit filosofului ezoteric Rudolf Steiner (1861-1925), inima nu poate fi înțeleasă ca o pompă hidraulică. Ralph Marinelli și coautorii au rezumat observațiile lui Steiner și au prezentat o confirmare experimentală într-un ingenios articol din 1995 intitulat „Inima nu este o pompă: o refutare a premizei propulsiei prin presiune a funcției cardiace".

Dacă inima nu este o pompă, trebuie să ne întrebăm: care este forța din spatele mișcării sângelui? Osteopatul, chiropracticianul și naturopatul de origine austriacă Randolph Stone (1890-1981), care a fost mentorul profesorului meu de polaritate, dr. Jim Feil, a studiat multe sisteme de sănătate diferite, inclusiv sistemul ayurvedic din India, scriind cărți minunate (deși dificil de înțeles) despre terapia energetică și „arta conștientă de a trăi bine". El a fost pionierul terapiei polarității, o terapie energetică a câmpului bioenergetic care combină tehnici orientale și occidentale - atât manuale, cât și fără atingere - pentru a îmbunătăți fluxul și echilibrul energiei în corp și minte. Stone a afirmat că circulația are mai mult de-a face cu circuitele și undele energetice decât cu forțele mecanice ale inimii ca pompă. În viziunea sa, dacă sângele nu circulă liber, de fapt circuitul energetic este de vină, iar dacă elimini blocajele din câmp, poți restabili circulația normală. El a scris: „Curentele exterioare și interioare trebuie să se miște în toate câmpurile pentru a exista sănătate și fericire." El a continuat: „Centrul inimii este pivotul pentru circulația acestor energii prin sânge... și devine centrul de control al acestor energii."

O altă observație cu privire la teoria defectuoasă a pompei are legătură cu ceva numit Efectul Bourdon, care este asociat cu alungirea sub presiune a conductelor și a sistemelor de conducte, adică „tendința coturilor de țeavă de a se deschide sub forța presiunii interne". Puteți folosi un manometru mecanic numit tub Bourdon (un tub curbat și gol care se îndreaptă atunci când se aplică presiune) pentru a măsura presiunea. Dr. Tom Cowan descrie foarte bine acest lucru în cartea sa Human Heart, Cosmic Heart, folosind exemplul unui furtun încolăcit; dacă deschideți apa, furtunul se îndreaptă. Interesant este că, într-un articol din 1951 publicat în revista Circulation, când cercetătorii au studiat schimbările de configurație ale ventriculelor în timpul ciclului cardiac, au observat: „E de remarcat faptul că, contrar principiului tubului Bourdon, arcul aortic a prezentat o curbură mai mare în perioadele în care presiunea sa luminală a crescut". Ceea ce subliniau autorii era că, în timpul ejecției cardiace (sistolă), contrar a ceea ce ne-ar face să ne așteptăm efectul Bourdon, arcul aortic nu se deschide, ci se închide. Acest fapt este imposibil de explicat dacă se presupune că inima este o pompă.

Din nou, dacă inima nu este o pompă, trebuie să ne întrebăm: care este mecanismul? Se pare că mecanismul are legătură cu presiunile negative din arcul aortic și cu dinamica vârtejurilor - asemănător unei tornade. Lucrările care analizează arcul aortic au identificat mecanisme vorticale, arătând că, corelat cu un diametru crescut al arcului aortic, se află „prezența și puterea formării de elice suprafiziologice și vârtejuri" în arcul aortic.

Se poate folosi imagistica cardiacă Doppler a globulelor roșii pentru a măsura fluxul sanguin. Cercetătorii italieni au scris în 2014 că evaluarea fluxului sanguin „prezintă un nou paradigmă în analiza funcției cardiace". Discutând despre „vorticitatea" cardiacă, aceștia au explicat: „Vârtejurile au un rol crucial în dinamica fluidelor. Stabilitatea vorticității cardiace este vitală pentru echilibrul dinamic dintre sângele în rotație și țesutul miocardic și pentru dezvoltarea disfuncției cardiace. Mai mult, dinamica vârtejurilor reflectă imediat schimbările fiziologice ale sistemului înconjurător și poate oferi indicii timpurii privind evoluția pe termen lung."

Ce antrenează această dans al sângelui? Recunoscând că inima este organul cu cea mai mare inducție magnetică din corp, ipoteza plauzibilă este că inima este magnetică, nu mecanică. Ideea este că câmpul cardiac „aspirează" sângele de-a lungul vaselor mari pulsatile sub formă de vârtejuri.

INTRAȚI ÎN BIOCÂMP

Conceptul de inimă magnetică dă naștere unei alte întrebări: ar putea expansiunea biocâmpului energetic să crească circulația? Am menționat deja un studiu pe care l-am realizat și care a validat terapia energetică la douăzeci și cinci de pacienți cu anxietate cronică, dar cu o inimă normală. Terapia polarității (intervenția) extinde, în esență, biocâmpul. După o singură sesiune de treizeci de minute, am observat reduceri imediate ale tensiunii arteriale, precum și reducerea ritmului cardiac, a temperaturii corpului, a activității simpatice și o creștere a activității parasimpatice. Am încetat să mai prescriu medicamente pacienților mei hipertensivi, deoarece tot ce au nevoie sunt două sau trei ședințe de terapie de polaritate; corpul învață să nu mai reacționeze. Când extindeți biocâmpul, activitatea simpatică autonomă intră în repaus. În studiul nostru, am observat, de asemenea, o coerență cardiacă crescută și un sentiment mai puternic de bunăstare, acesta din urmă fiind raportat subiectiv, dar și măsurat obiectiv de monitoare de televiziune care puteau detecta micro-schimbări în expresia facială.

În ceea ce privește cardiologia, rezultatele terapiei noastre de polaritate au arătat o creștere a pulsului cardiac și o eficiență crescută a funcției ventriculare. Să analizăm mai îndeaproape aceste aspecte. În primul rând, când am calculat aria de sub curbă (AUC) pentru pulsul cardiac înainte și după tratament, am constatat o diferență statistic semnificativă. Simpla extindere a câmpului bioenergetic a crescut pulsul cardiac. Chiar și la pacienții care aveau o frecvență cardiacă normală la momentul inițial - cu alte cuvinte, un ECG normal - terapia câmpului bioenergetic a îmbunătățit circulația.

Pentru a evalua eficiența ventriculară după terapia câmpului bioenergetic, am analizat AUC-ul undei T ca marker al activității ventriculare electromagnetice. Înainte de tratament, AUC-ul undei T era mare, iar după tratament, aria era mai mică. De ce? Pentru că inima funcționează mai eficient atunci când biocâmpul se extinde.

O PRIVIRE ASUPRA ARTERIOLELOR

Dar ce se întâmplă cu arteriolele și capilarele minuscule, care reprezintă un alt aspect critic al circulației? Pentru a înțelege ce se întâmplă acolo, este important să știm că în arteriolele există o membrană bazală, un strat muscular subțire (dar foarte important) și un endoteliu. În comparație, capilarele au doar membrana bazală și endoteliul - dar nu au componentă musculară.

În peretele vasului arteriolar, endoteliul este un monostrat celular (adică un singur strat de celule), iar sub endoteliu se află mușchiul neted. Un gaz numit oxid nitric (NO) menține arterele deschise și reglează tonusul vascular. NO este produs printr-o cale metabolică foarte scurtă: aminoacidul L-arginină, prin intermediul enzimelor sintază de oxid nitric (NOS), produce NO, care curge către mușchiul neted și îl dilată. (Cu alte cuvinte, suntem dilatați constant de un gaz.)

Scăderea NO este un marker al disfuncției endoteliale. De fapt, o metodă de detectare a afectării sintezei de NO este evaluarea funcției endoteliale folosind acetilcolina. Dacă se observă vasodilatație, endoteliul este normal, dar dacă se observă vasoconstricție, acesta este un semn al unui endoteliu alterat. Din nou, acest lucru se întâmplă în arteriolele, care au stratul muscular.

Pacienții care suferă de cardiomiopatie dilatativă cronică au inima mărită care nu se contractă - funcție deficitară. Este una dintre bolile care indică adesea necesitatea unui transplant de inimă, deoarece aparent nu există altă soluție. Curios, însă, se pare că nu există o bază organică pentru disfuncție. În 2002, am publicat un studiu privind disfuncția endotelială coronariană și leziunile celulelor miocardice în cardiomiopatia dilatativă cronică idiopatică.

Am constatat că spasmele din arteriolele (sau ceea ce cercetătorii au denumit „hiper-reactivitate microvasculară" într-un articol din 1982) erau corelate cu leziunile celulelor miocardice. Cu cât spasmele erau mai intense, cu atât leziunile miocitelor erau mai grave. Am reușit să cuantificăm gradul de leziune în funcție de intensitatea spasmului.

APA DIN FAZA A PATRA ȘI INIMA

Care este cauza disfuncției endoteliale și a leziunilor miocitelor pe care le-am observat în cardiomiopatia dilatativă cronică? Pentru a răspunde la această întrebare, trebuie să ne îndreptăm atenția către circulația capilară. La nivelul aortei și al ramurilor sale principale, circulația este pulsatilă - dinamica vortexului este clară. Cu toate acestea, la nivel microvascular, pulsatilitatea nu există deoarece circulația capilară este continuă și, așa cum s-a menționat deja, acolo nu există mușchi.

La nivel capilar, energizarea capilarelor prin zona de excludere a celei de-a patra faze a apei (așa cum a descris-o genialul Gerald Pollack) poate explica fluxul sanguin. Toată lumea ar trebui să citească minunata carte a dr. Pollack, A patra fază a apei: Dincolo de solid, lichid și vapori. Pollack ne spune că, dacă pui particule mici într-un pahar cu apă, apa cu particule nu ajunge la pahar. El numește această apă structurată sau cristalină lichidă „zona de excludere" (EZ).

Când se formează EZ, apa, care este neutră, se împarte în sarcini negative (electroni) și sarcini pozitive (protoni și ioni de hidrogen). Din punct de vedere funcțional, acest lucru creează o baterie, dar nu este gratuit - este nevoie de energie pentru a rămâne așa. După cum scrie Pollack, „este nevoie de o anumită energie pentru a susține separarea sarcinilor odată ce aceasta s-a stabilit". De unde provine energia? De la soare! Mai precis, explică Pollack, „vehiculul de alimentare cu energie este energia electromagnetică radiantă - pe care apa o absoarbe și o folosește pentru a construi EZ și a menține separarea de sarcină aferentă". În prezența soarelui (sau a radiației infraroșii), se poate crea o baterie care funcționează la nesfârșit. Important este că dimensiunea EZ este proporțională cu intensitatea energiei luminoase. Dacă se luminează un pahar cu apă, zona de excludere crește.

Zona de excludere se lipeste de suprafețele hidrofile, iar la oameni, mitocondriile celulare sunt pline de membrane hidrofile. Se întâmplă ca ionii de hidrogen formați în zona de excludere să fie substratul pentru ATP (adenozin trifosfat), moneda energetică a organismului. Omul de știință britanic Peter Mitchell (1920-1992) a primit Premiul Nobel pentru Chimie în 1978 pentru descrierea sintezei ATP din ionii de hidrogen. Implicațiile elegante ale lucrării lui Pollack sunt că există o relație între diviziunea sarcinilor în apa structurată din corpul nostru și producția noastră de ATP.

Dacă scufundați un tub cu o suprafață hidrofilă într-un pahar cu apă, acesta va induce un flux spontan. Forța motrice provine din energia radiantă absorbită și stocată în apă. Această observație ne duce înapoi la capilare: circulația capilară este rezultatul energiei absorbite și stocate în zona de excludere. Acesta este același mecanism care împinge apa în sus pe un sequoia de 90 de metri, împotriva forței gravitaționale.

Într-un studiu fascinant publicat în 2023, Pollack și coautorul Zheng Li au arătat că în sistemul circulator funcționează un mecanism de propulsare a fluxului bazat pe vasele de sânge și dependent de infraroșu, „care completează acțiunea inimii". Luând în considerare „posibilitatea ca, prin exploatarea acestui mecanism, vasele de sânge însele să poată propulsa fluxul", ei au oprit inima unui embrion de pui în vârstă de trei zile și au monitorizat microcirculația. Au observat că sângele a continuat să curgă, deși la o viteză mai mică, timp de cincizeci de minute - iar când au introdus energie infraroșie, fluxul postmortem a crescut. Cu alte cuvinte, în contextul unei inimi oprite, viteza fluxului a crescut odată cu expunerea la energia infraroșie și a scăzut fără aceasta. Descoperirea că energia sub formă de lumină este o forță motrice în capilare reprezintă o contribuție științifică majoră.

Rezumând, putem observa că aspirația elicoidală exercitată de câmpul cardiac furnizează forța motrice în artere și arteriolele, în timp ce fluxul capilar este posibil datorită celei de-a patra faze a apei, energizată de soare. Circulația sanguină este un dans fascinant între două forțe energetice.

TERAPIA ENERGETICĂ

Încă o dată, ne putem întreba: terapia energetică crește eficiența microcirculației și cum? Într-un biocâmp normal, microcirculația este normală. Într-un biocâmp blocat, energia este mai redusă, zona de excludere este redusă, ATP-ul este mai puțin și microcirculația este afectată. Pacienții spun: „Mă simt blocat". Cu toate acestea, acești indicatori fiziologici sunt de fapt mecanisme de apărare; persoana și-a contractat câmpul bioenergetic din cauza emoțiilor.

Ar putea emoțiile să fie o cauză a cardiomiopatiei dilatate? Medicina nu ia în considerare posibilitatea ca emoțiile să fie originea afecțiunilor cardiace, deoarece le consideră irelevante din punct de vedere fiziologic. Cu toate acestea, când neurologul de la UCLA, Valerie Hunt (1916-2014), a măsurat electromagnetismul din jurul corpului, ea a constatat fără echivoc ca emotiile organizează biocâmpul.

Într-un câmp cardiac deschis, inima ta este sănătoasă, dar într-un câmp bioenergetic blocat, s-ar putea "să ai inima frântă". În contextul chakrelor indiene, ne referim la a treia (plexul solar) și a patra (inima) chakră. Durerea, dezamăgirea, trădarea, singurătatea și frustrarea pot toate să-ți blocheze câmpul bioenergetic - și, implicit, câmpul cardiac. Când câmpul energetic al inimii se închide, este ca și cum ai intra într-un tunel când ești la telefon - ai pierdut semnalul și informația nu poate ajunge la tine. O altă modalitate de a descrie acest lucru este că dirijorului îi lipsește partitura - iar muzica este dirijată de dirijor, nu de muzicieni. Când deschizi câmpul cardiac, brusc dirijorul are partitura.

Când am început să învăț despre medicina energetică, am aflat că inducția magnetică cu mâinile este foarte puternică. Cu mâinile, poți extinde câmpul bioenergetic și poți elibera, literalmente, o inimă frântă. Fără a fi nevoie de ani de pregătire, oricine poate face acest lucru. Am învățat-o pe fiica mea cum să miște energia cu mâinile când avea paisprezece ani, iar când colegii ei de clasă erau anxioși, veneau la ea pentru a se simți mai bine. Când îți pui mâinile pe o persoană care suferă de anxietate, o poți ameliora în câteva minute. Oamenii fac asta de mii de ani.

Dincolo de ameliorarea anxietății, am trei cazuri care arată că poți folosi terapia energetică pentru a inversa afecțiuni mai grave, precum cardiomiopatia dilatativă. În primul meu caz, o femeie de șaptezeci de ani fusese diagnosticată cu cardiomiopatie dilatativă la vârsta de cincizeci și cinci de ani, caracterizată prin progresia insuficienței cardiace. Simptomele ei clinice au apărut când prima dintre cele patru fiice ale sale, împotriva convingerilor ei religioase puternice, a decis să divorțeze. Din perspectiva ei, aceasta a fost o catastrofă familială, iar ea a trăit o mare durere și furie. La un an după ce terapia polarității i-a deschis a treia și a patra chakre, funcția ventriculară i s-a normalizat - o inversare completă a disfuncției cardiace.

Al doilea caz al meu a fost un bărbat de patruzeci și opt de ani. În timpul unei vacanțe în Franța, a aflat că fusese concediat. Simțind o mare trădare și dezamăgire, a început să aibă dureri în piept și dificultăți de respirație, iar starea lui a evoluat către o insuficiență ventriculară atât de gravă încât a fost pus pe lista de așteptare pentru un transplant de inimă. După terapia energetică, starea lui s-a îmbunătățit treptat, iar un an mai târziu, inima lui era normală. Nu mai era nevoie să stea pe lista de așteptare.

Al treilea caz al meu a fost un arhitect de șaizeci de ani trimis pentru un transplant de inimă. Insuficiența cardiacă severă apăruse cu zece ani în urmă, coincidând cu moartea fiului său de nouă ani din cauza cancerului. După terapia energetică, a simțit că fiul său îi spunea: „Tată, nu era în puterea ta să mă vindeci. Nu te învinovăți. Ți-am spus că o să mor." El nu-și amintea predicția fiului său privind moartea, dar această procedură l-a transformat, eliberându-l de durere și de vinovăție. În câteva luni, inima lui a revenit la normal.

Aceste trei persoane nu sunt decât o mică mostră din pacienții pe care i-am văzut de-a lungul anilor. Cazurile lor arată că terapia energetică poate îmbunătăți și chiar inversa insuficiența cardiacă. Reconceptualizarea dramatică a structurii și funcției inimii lansată de Torrent-Guasp ne-a dus mult dincolo de limitele cardiologiei convenționale.

FIERUL ȘI CÂMPUL CARDIAC

Concluzia că aspirația elicoidală exercitată de câmpul cardiac furnizează forța motrice în artere și arteriolele duce la întrebarea: care este elementul care constituie ținta aspirației câmpului magnetic cardiac? Cred că, la fel cum un magnet obișnuit atrage fierul, acesta este atomul de fier din fiecare dintre cele patru molecule de hemoglobină care transportă oxigenul. Acest lucru ar explica anemia severă observată la pacienții cu insuficiență cardiacă cronică, care a reprezentat întotdeauna oarecum o enigmă medicală.

NOTĂ - FRANCISCO TORRENT-GUASP

Când cardiologul spaniol Francisco „Paco" Torrent-Guasp a decedat în 2005, colegul său cardiolog Juan Cosín Aguilar, fost președinte al Societății Spaniole de Cardiologie, a scris un omagiu adus mentorului și prietenului său apropiat în Revista Española de Cardiología (Revista Spaniolă de Cardiologie). Aguilar a comentat: „A fost experta britanică în cardiologie Jane Somerville cea care, în 1970, la Londra, l-a comparat pe Paco cu Leonardo da Vinci în ceea ce privește calitatea picturilor sale (ceea ce Somerville nu știa era că Paco era într-adevăr pictor; a expus chiar și la Paris) și, de asemenea, în sensul că era un produs care putea fi cu ușurință exemplar pentru epoca și locurile Renașterii. Paco era cultivat, înțelept, extrem de curios, imaginativ, spontan, neconvențional, nonconformist, entuziast, dedicat și dotat cu mult bun simț... Dr. Torrent-Guasp era un individ cu o minte liberă, stăpân pe propriul timp și pe propriile argumente. Pentru a-l cunoaște, trebuia să-l asculți cu o minte liberă de temeri și total lipsită de prejudecăți."

Potrivit lui Aguilar, Torrent-Guasp a început să se intereseze de funcționarea inimii încă din timpul studiilor de medicină, la mijlocul anilor 1950, și „i s-a părut ciudat că... un mecanism imposibil ar putea fi considerat viabil". Acest impuls de neîncredere în explicațiile convenționale l-a determinat să efectueze studii la microscop și apoi să disece inimi „de la tot felul de animale", o mare parte din cercetările sale fiind autofinanțate. Aguilar a continuat să explice: „În 1973, pentru prima dată în istorie, Torrent-Guasp a descris structura inimii ca o bandă de mușchi care începe la punctul de intrare al arterei pulmonare și se termină sub ieșirea aortei, înfășurându-se într-o spirală dublă care leagă ambele cavitati ventriculare cu un perete care sa le separe. Pornind de la această arhitectură, în 1997 el a prezentat o teorie care oferea o explicație cu privire la modul în care contracția progresivă a benzii determina ejecția și aspirația sângelui. Până atunci, trecuseră 43 de ani... Structura cardiacă a dr. Torrent-Guasp este în 2005 anatomia inimii."

GIGANȚI ÎN STUDIUL INIMII ȘI MEDICINEI ENERGETICE

Pe lângă Francisco Torrent-Guasp, există o serie de alți giganți intelectuali - din trecut și din prezent - care au contribuit la cunoașterea noastră despre inimă și medicina energetică. Printre cei care nu mai sunt printre noi se numără:

• Rudolf Steiner (1861-1925): Dr. Tom Cowan m-a introdus în gândirea strălucită a lui Steiner despre inimă.
• Dr. Randolph Stone (1890-1981): Stone a fost un medic osteopat, chiropractician și naturopat care a studiat sistemele de medicină ayurvedică și orientală, precum și practicile populare de sănătate ale diverselor culturi. Sintetizând Orientul și Occidentul, el a dezvoltat un tip de medicină energetică numită terapie de polaritate (polaritytherapy.org).
• Harold Saxton Burr (1889-1973): La Yale, Burr a adus contribuții semnificative la studiul sistemului nervos și al fenomenelor bioenergetice, consolidând înțelegerea noastră asupra biocâmpului uman.
• Robert O. Becker (1923-2008): Nominalizat de două ori la Premiul Nobel, chirurgul ortoped Robert O. Becker a fost un pionier în studiul bioelectricității. În 1998, a publicat cartea fundamentală, The Body Electric: Electromagnetism and the Foundation of Life.
• Valerie Hunt (1916-2014): Profesor emerit de științe fiziologice la UCLA, Hunt este recunoscută ca fiind primul om de știință care a măsurat câmpul bioenergetic uman într-un laborator.

Printre gânditorii importanți care sunt încă printre noi se numără dr. Tom Cowan, autorul cărții „Human Heart, Cosmic Heart" și, desigur, cunoscut publicului Fundației Weston A. Price (WAPF). Alții includ:

• Rollin McCraty: McCraty este vicepreședinte executiv și director de cercetare la HeartMath Institute. În calitate de psihofiziolog, McCraty a lărgit înțelegerea noastră asupra fiziologiei emoțiilor și a influenței emoțiilor asupra sănătății.
• Gerald Pollack: Dr. Pollack este cunoscut pe scară largă pentru lucrările sale revoluționare privind a patra fază a apei.
• Caroline Myss: Myss scrie și vorbește despre domeniile conștiinței umane, spiritualității și misticismului, sănătății, medicinei energetice și științei intuiției medicale.
• James Oschman: Fiziolog, biolog celular și biofizician, Oschman este autorul cărții din 2000, Energy Medicine: The Scientific Basis. O a doua ediție a fost publicată în 2015.
• Jim Feil: Profesor de terapie polară, dr. Jim Feil, a studiat cu fondatorul terapiei polare, dr. Randolph Stone, și formează alți terapeuți polari din 1976.