Tataru: "Al doilea val, din 15 octombrie". O noua etapa de izolare si situatie de urgenta?
Postat la: 04.06.2020 | Scris de: ZIUA NEWS
Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat miercuri că este posibil ca al doilea val de infectări cu coronavirus să aibă loc după 15 octombrie, odată cu răcirea vremii. Acesta a mai precizat că studiul de seroprevalenţă, ce se va desfăşura în perioada iunie - septembrie la nivel naţional, va arăta gradul de imunizare a populaţiei şi ar putea previziona amploarea celui de-al doilea val al epidemiei.
„Dacă e să ne luăm după nişte evaluări, ne gândim după 15 octombrie, odată cu răcirea vremii, să apară. Studiul de seroprevalenţă pe care îl facem în această vară ne va arăta şi rata de imunizare a populaţiei şi poate previziona şi un viitor val şi amploarea acestuia", a declarat Tătaru, la B1 TV. Acesta a precizat că manifestarea bolii ţine de foare mulţi factori.
„Ţine de organismul în care se produce acesta, comorbidităţile, imunitatea scăzută, organisme subnutrite. Ţine foarte mult de contexul în care apare, de comunitatea în care ne aflăm ca transmitere accentuată. Ţine foarte mult de momentul în care îl depistăm ca infecţie, ca patologie. Avem foarte multe forme asimptomatice sau cu simptome uşoare, pe care le putem identifica sau nu. Ei sunt transmiţătorii liberi, chiar dacă se spune că nu sunt la fel de puternic transmiţători ca cei care au simptome, care tuşesc, care strănută. Inclusiv vorbirea este un fenomen de aerosolizare. Existenţa unui purtător sănătos într-un context, de exemplu căminele de bătrâni, cei instituţionalizaţi neuropsihic sau spitalele, atunci vom avea o transmitere", a explicat acesta.
Ministrul a mai precizat că este posibil ca o persoană infectată cu coronavirus, dar asimptomatică să transmită virusul chiar foarte puternic. Totodată, a mai afirmat că majoritatea victimelor epidemiei erau persoane cu comorbidităţi: „Cercetătorii arătau că, spre deosebire de virusul gripal, care se multiplică în plămâni, aici avem multiplicare în căile aeriene superioare. De aceea aerosolizarea e şi cea care produce diseminarea virusului. Orice patologie preexistentă e un teren care aşteaptă o suprainfecţie. Decesele pe care le-am avut, majoritatea sunt la cei cu comorbidităţi. Acestea, ajutate de o infecţie virală care dă o insuficienţă respiratorie, pot grăbi un deces".
Potrivit oficialului, numărul cazurilor nou raportate de coronavirus e în continuare mic în România şi, dacă acest trend va fi menţinut şi lucrurile nu vor scăpa de sub control, atunci autorităţile vor lua în calcul un nou set de măsuri de relaxare, după 15 iunie.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Val de proteste în SUA: orașe întregi se ridică împotriva administrației Trump
Proteste ample impotriva administrației Trump au loc in orașe din SUA, marcand a treia ediție a mitingurilor „No K ...
-
SUA pun la cale atacul final: Pentagonul face pregătiri pentru săptămâni întregi de operațiuni terestre în Iran
Pentagonul se pregatește pentru posibile operațiuni terestre in Iran, pe fondul desfașurarii a mii de soldați și marinar ...
-
Ce se petrece cu adevărat în Situation Room. Motivele pentru care Trump are convingerea că SUA câștigă războiul
În timp ce mesajele publice ale președintelui Donald Trump continua sa sugereze ca un armistițiu cu Iranul ramane ...
-
Tornadă filmată în Teleorman. Imaginile au devenit virale
O palnie de tornada a fost surprinsa sambata pe cerul localitații Cernetu, județul Teleorman. Fenomenul a fost surprins ...
-
Ce îi face cu adevărat corpului tău pierderea unei ore de somn
Deși serile mai lungi sunt, pentru mulți, un motiv de bucurie, trecerea la ora de vara (Daylight Saving Time) poate avea ...
-
Bloomberg: Conducta saudită care ocolește Strâmtoarea Ormuz pompează la capacitatea maximă de 7 milioane de barili pe zi
Conducta cruciala est-vest a Arabiei Saudite, care ocolește Stramtoarea Ormuz, pompeaza petrol la capacitatea maxima de ...
-
Makaveli recunoaște că a măsluit alegerile de la București. Ce rol au avut Maricel Păcuraru, Ninel Peia și Mihai Enache
Makaveli, care a intrat in atenția publica dupa ce l-a susținut pe Calin Georgescu pe TikTok in cadrul alegerilor prezid ...
-
Vicepreședintele SUA JD Vance: "Voi analiza dosarele OZN. Cred că sunt demoni"
Vicepreședintele american JD Vance a promis vineri ca va studia temeinic informațiile disponibile autoritaților despre O ...
-
Un indiciu criptic lăsat la piramide, găsit. Nu le-a venit să creadă ce au descoperit: O megastructură sub Giza
Egiptenii antici ar fi putut lasa in urma un indiciu criptic despre un monument ascuns, sculptat direct in piatra in urm ...
-
Iar manipulează bursa si toata lumea se face ca nu observă: Piețele europene au închis în scădere vineri după ce Trump a extins pauza privind atacurile din Iran. Luni se răzgandeste, si creste!
Iar manipuleaza bursa si toata lumea se face ca nu observa: Piețele europene au inchis in scadere vineri, dupa ce Trump ...
-
Procurorii militari au descins la DSU: Raed Arafat a rămas fără telefon. Ce suspectează anchetatorii - Reacția DSU
Procurorii militari au descins la Departamentul pentru Situații de Urgența (DSU) din Ministerul Afacerilor Interne (MAI) ...
-
Oamenii de știință au descoperit o nouă particulă. Aceasta ne schimbă înțelegerea asupra modului în care se formează materia
Acceleratorul de particule de la Cern (LHC) are ca obiectiv descoperirea de noi particule subatomice - și se descurca fo ...
-
Aproape de Marea Galileii a fost descoperit un proiectil cu o inscripție misterioasă. Datează din vremea lui Iisus și pare că transmite un mesaj
O echipa de cercetatori de la Universitatea din Haifa a anunțat descoperirea unui artefact rar in situl arheologic Hippo ...
-
Biografia detaliată și foarte interesantă a lui Darryl Nirenberg - noul ambasador SUA la București și legăturile lui cu Soros
Doua lucruri - și mult mai multe colateral - din cariera noului ambasador al Statelor Unite in Romania, Darryl Nirenberg ...
-
Scandal uriaș: Victimele lui Epstein dau în judecată administrația Trump și Google pentru expunerea identității și traume reînnoite
Reclamanții susțin ca autoritațile americane au prioritizat publicarea rapida a unui volum mare de documente in detrimen ...
-
„Îi atacăm pe americani oriunde îi găsim. Suntem obligați" Iranul emite un ordin de evacuare pentru civili: urmează atacuri iminente
Corpul Garzii Revoluționare Islamice (IRGC) din Iran le recomanda civililor sa paraseasca imediat zonele unde este stați ...
-
Alerta din dormitor: cum îți alegi patul și materialele ca să dormi bine, chiar când știrile te țin în priză
Ziua incepe cu titluri grele și se termina tot cu ele. Razboi, crize, scandaluri, dezvaluiri. Telefonul ramane pe noptie ...
-
Ucraina e în top 3 în Europa la achizițiile de mașini Bentley. Corupția și spălarea banilor au atins cote de neimaginat pe banii statelor UE
Capitala Ucrainei, Kiev, este sediul filialei Bentley din statul afalt in plin razboi cu Rusia. Filiala din Ucraina a re ...
-
Tipuri de baterii eficiente pentru panourile fotovoltaice
Astazi, energia regenerabila caștiga tot mai mult teren, iar utilizarea panourilor fotovoltaice devine o opțiune tot mai ...
-
Cum să îmbunătățești eficiența energetică cu o pompă submersibilă
În prezent, economisirea resurselor și optimizarea consumului de energie sunt prioritare, iar alegerea unei pompe ...
-
Cum transformi aerul din bucătărie - Ventilația eficientă, de la necesitate tehnică la confort absolut
Ventilația este esențiala in bucatarie pentru a menține un mediu sanatos și placut. Fara un sistem eficient, aburul, mir ...
-
Dimineți pline de energie: idei pentru un mic dejun nutritiv care îi va cuceri pe copii
Sunetul alarmei marcheaza inceputul unei noi curse contra cronometru. Între pregatirea ghiozdanelor, cautarea ...
-
Trăim într-o simulare? 15 fapte uimitoare care ar putea fi adevărate și dau de gândit cercetătorilor
Este lumea din jurul nostru reala sau traim intr-o simulare a realitații creata de ființe mai avansate, posibil postuman ...
-
Conducerea UE e acuzată de Laura Codruța Kovesi că încearcă să mușamalizeze scandaluri de corupție
Conducerea UE este acuzata ca incearca sa mușamalizeze scandaluri de corupție, spune Laura Codruța Kövesi, șefa Par ...
-
Cum alegi un telefon potrivit când ai un buget limitat
Alegerea unui smartphone devine o provocare reala atunci cand bugetul este limitat, iar piața abunda in opțiuni care pro ...
-
Decizie istorică: Tricolorul românesc al Republicii Moldova e afișat pe uniformele militare. Rușii le consideră însemne fasciste!
Republica Moldova a luat o decizie simbolica importanta. Militarii de la posturile de securitate de pe Nistru vor purta ...
-
Cum duce China războiul din Iran împotriba isralo-americanilor fără să tragă direct un singur foc de armă
Sateliții chinezi au ghidat o racheta iraniana asupra unei strazi rezidențiale din Kfar Qasim, Israel, in aceasta dimine ...
-
O formă de conștiință extraordinară ar putea exista deja chiar aici, pe Pământ, sub forme pe care nu le recunoaștem
De zeci de ani, cautarea unei inteligențe avansate s-a concentrat pe structuri asemanatoare creierului și pe semnale ext ...
-
Noua variantă BA.3.2 a SARS-CoV-2 e monitorizată la nivel internaţional și ridică semne de întrebare privind protecția oferită de vaccinuri
Varianta recent identificata, denumita BA.3.2, a fost detectata in Marea Britanie si Statele Unite, potrivit autoritatil ...
-
Americanii acaparează total Venezuela: Au transportat aur de peste 100 de milioane de dolari și Trump a pus ochii pe pământurile rare
Statele Unite au adus recent in tara aur in valoare de aproximativ 100 de milioane de dolari din Venezuela, a declarat m ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu