Amintiri răzlețe: D-ale Carnavalului cu un ordin de concentrare
Postat la: 21.09.2015 | Scris de: ZIUA NEWS

În 1959, pe când era lector la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti, tatăl meu a primit un ordin de concentrare cu durata de o lună. S-a dus la comisariat, unde a fost introdus în biroul unui plutonier-major ca de 48 de ani, care discuta cu un actor purtând un costum elegant la două rânduri, asortat cu o cravată străină, probabil italiană.
Actorul îi explica interlocutorului îmbrăcat în uniformă militară că joacă săptămânal în două piese pe scena Teatrului Naţional şi repetă în alta care va avea premiera în toamnă. „Aşa încât, vă daţi seama că nu pot lipsi din Bucureşti nici măcar câteva zile, darmite o lună...". Ca şi cum ar fi schimbat vorba, plutonierul i-a mărturisit admiraţia sa pentru Caragiale, întrebându-l: „Ştii să faci ca ăla cu măseaua din D'ale Carnavalului?". „Desigur - a venit răspunsul -, numai că îmi trebuie câteva minute ca să-mi amintesc textul şi aş avea nevoie de un fular sau de ceva asemănător cu care personajul îşi oblojeşte falca..."
Au fost chemaţi câţiva furieri care au făcut puţin loc în încăpere, rămânând să asiste şi ei la spectacol, apoi, actorul, aşezat într-un scaun cu spetează, legat peste obraji cu un fular cazon, a început să interpreteze rolul Catindatului, dând, pe alte voci, replicile lui Iordache şi Nae Girimea, sfârşind cu parapon: „Măsea nevinovată, domnule!"... Asistenţa a gustat momentul dramatic, furierii aplaudând scurt. Pe când încăperea se golise, reaşezat la biroul său, subofiţerul i-a spus interpretului: „Dumneata eşti un actor foarte talentat, iar noi avem nevoie de asemenea oameni, aşa încât vei merge - iată foile de drum - pentru o lună la Sibiu, la o unitate militară, ca să organizezi brigada artistică de acolo". Pământiu la faţă, actorul a luat foile de drum fără să articuleze un cuvânt, ieşind de-a-ndăratelea din încăpere.
Rămas singur cu plutonierul, care îl privea întrebător, tata i-a întins ordinul de concentrare, adăugând că ar fi dorit să discute cu el într-un loc mai agreabil decât comisariatul. „Prea bine, puiule", i-a răspuns. „Mă aştepţi la orele 21 la Casa Centrală a Armatei; alegi o masă discretă, în dreapta, departe de intrare...". Plutonierul a venit la restaurant cu o întârziere de două ore, scuzându-se că mai avusese de onorat o invitaţie. Apoi a comandat: icre de Manciuria, batog de morun şi votcă; pe urmă - friptură de vită în sânge şi Cabernet de Vânju Mare „cu etichetă bătută la maşină".
Când subofiţerul a început să mănânce, tata a observat că mânuia onorabil tacâmurile şi se ştergea pe buze cu şervetul după fiecare înghiţitură de vin. Parcă citindu-i gândurile, a spus: „Puiule, noi ăştia proveniţi din «armata burgheză» ştim că vinul roşu nu se pune la gheaţă şi nici nu se bea cu sifon. Am luptat în Rusia - dacă ai şti ce balerine erau la Opera din Odessa! -, am scăpat din încercuirea de la Dalnic prin pod aerian şi dacă îţi spun lucrurile astea e fiindcă m-am uitat în dosarul tău şi am văzut că eşti fiu de preot. Eu sunt fiu de chiabur; adică om gospodar din părţile Buzăului, Dumnezeu să-l ierte!".
După o tăcere lungă, în care a golit un pahar de vin, plutonierul a continuat: „E trecut de două şi ăştia se pregătesc să închidă, aşa încât următoarea etapă a marşului nostru este Restaurantul Gării, unde nu se închide, la şase dimineaţa, decât pentru un ceas, în vreme ce clienţii îşi continuă consumaţiile". După ce tata a plătit nota, a coborât împreună cu invitatul său treptele Cercului Militar. Pe un acostament, în stradă, pe Bulevardul Elisabeta, rebotezat 6 Martie, staţionau câteva taxiuri particulare, maşini americane vechi, care aveau să dispară peste câteva luni... Însă plutonierul dorea să se plimbe, aşa că au luat-o, ocolind prin Brezoianu şi pe Cheiul Dâmboviţei, spre Gara de Nord. Era la mijlocul lui aprilie, iarba şi sălciile plângătoare de pe taluzul râului trimiteau un miros de vegetație proaspătă.
Ajunși la Podul Izvor, subofițerul s-a oprit lângă parapet, a respirat de câteva ori aerul curat - era o linişte desăvârşită -, după care a scos din buzunarul vestonului un petic dreptunghiular de hârtie, spunând: „Puiule, aşa cum vezi, ăsta e ordinul tău de concentrare, pe care îl rupem acum în bucăţele mici şi i-l dăm Dâmboviţei să-l ducă la vale, iar noi ne îndreptăm spre Restaurantul Gării, ca să ne dregem cu o ciorbă de burtă, de potroace sau de ciocănele, după care vom ciuguli un mezel şi o să bem un vin alb, uşor, care se pretează - cum aţi spune voi, intelectualii - la borviz sau la sifon... Vremea asta de primăvară mi-a dat următoarea idee: astăzi pe la 11, când voi ajunge la birou, îţi iau dosarul, ţi-l bag la Morţi, şi n-o să te mai cheme nimeni la concentrare cât vei trăi!".
Dan Ciachir
-
Hărțile Apocalipsei
Exista, la indemana, multe asemenea harți. Și e departe sa fie vorba despre știri false sau documente create special pen ...
-
Suntem creștini înainte de nașterea lui Hristos!
Mantra despre superioara asceza morala a geților ilustrata in Getica lui Iordanes, "care pentru a merita nemurirea au di ...
-
Au turbat, că s-au vaccinat!
Turbarea institutionala la adresa medicilor care au initiat la Brasov o conferinta despre dezinformarile "pandemiei" spu ...
-
ORDINEA MONDIALĂ POSTAMERICANĂ
E mult prea devreme ca sa discernem consecințele reale și totale ale unor evenimente geopolitice atat de complexe cum au ...
-
Nimicirea României. "Reforma administrativă" este inginerie socială
O operațiune vasta de spalare a creierelor derulata timp de mulți ani, a indus in multe capete ideea ca ajungem in parad ...
-
Nicky, un mesaj pe sms undeva în China? "Sunt eu, Picasso, si ti-am dat beep, că sunt voinic!"
La summitul crucial din China a fost invitat un singur fost om politic din Romania, și pușcariaș totodata - memoria elef ...
-
Vă faceți că munciți? Bolojan mimează reforma
Guvernul Bolojan mimeaza reforma prin masuri superficiale, cheltuielile fiind reduse doar pentru trei instituții autonom ...
-
Oana Țoiu aruncă în derizoriu ce a mai rămas din prestigiul politico-diplomatic al României!
Oana Țoiu a anunțat pe 9 iulie impunerea unei interdicții de acces pe teritoriul Romaniei, respectiv al spațiului Scheng ...
-
Junta care conduce România din umbră (III)
În ultimii 7-8 ani a devenit tot mai vizibil ca Romania nu mai este condusa de președinții aleși (Klaus Iohannis, ...
-
Libertatea câinelui e dată de lungimea lanțului!
Ilie Bolojan gafaie și asuda din greu. Îi este din ce in ce mai dificil sa-și impuna masurile de taiere și reducer ...
-
Cronologia conflictului președinte - premier privind pensiile magistraților
Suntem conduși de doi oameni extrem de incapațanați care nu sunt in stare sa se așeze la masa și sa-și rezolve problemel ...
-
Asumarea răspunderii guvernului în fața parlamentului. Cum vă mint ca să vă fure
Guvernul Bolojan prin asumarea raspunderii vrea sa scuteasca marile corporații de plata impozitului minim pe cifra de af ...
-
Să ne amintim cum i-am numit pe șefii serviciilor
Sursele l-au propus ca șef la SRI sau SIE pe Dacian Cioloș. Cioloș este exact opusul a ceea ce ar trebui sa fie, a spume ...
-
Lovitura de stat de catifea: Puciștii din decembrie se dau la președintele Nicușor Dan
Sa nu uitam nicio clipa ca țara este condusa de autorii loviturii de stat din decembrie. În aceasta cheie trebuie ...
-
Text generat de Roncea fără sprijinul AI ca raspuns la cel al lui Godină cu sprijinul MAI
O dubla premiera uimitoare a avut loc in Romania ieri. Primul atac rasist indreptat impotriva unui muncitor strain si to ...
-
Bibi Netanyahu, "măcelarul" israelian din Gaza
Este destul de greu pentru mine sa va relatez ce anume s-a petrecut, ieri, in Gaza, dar doar expunand și afland adevarul ...
-
Caracatița lui Bolojan. Locotenentul Hirțea
Am intrat in posesia soluțiilor prin care structura centrala a DNA l-a prespalat pe primarul oradean Ilie Bolojan in 201 ...
-
Cum finanțăm de fapt Rusia, prin ajutorul energetic acordat Republicii Moldova
Transferul de bani și energie ieftina dinspre Romania catre Republica Moldova a devenit o chestiune sistematica, abordat ...
-
Măsuri pe care nu le înțeleg
Masuri pe care nu le ințeleg: 1. Eliminarea eșalonarii simplificate a datoriilor fiscaleDe ce sa anulezi o asemenea masu ...
-
Banca Centrală Europeană va introduce euro digital mai rapid decat se stia!
Banca Centrala Europeana cheltuie, calculeaza, planifica, da semnale și avertismente: va introduce euro digital. Pana in ...
-
Ambasadorul Muraru a fost convocat la Departamentul de Stat pentru a co(n)semna costituirea Comisiei Rogatorii
Recent, foarte recent Departamentul de Stat, cu oameni din ambasada SUA, inclusiv cu inteligence-ul CIA plus FBI, au des ...
-
Reforma de personal a muzeelor trece prin haremu' lu' frații Pește
Adi este director de muzeu, cu biroul la șosea, intr-un palat cu vedere la gradina. Are pe mana 20 de imobile din care j ...
-
Nu cred că va avea loc o întâlnire Zelensky - Putin
În primul rand pentru ca pe Putin nu-l intereseaza așa ceva. Jocul intre cei doi pare acum ceva de genul cine iși ...
-
România e "Cenușăreasa" Europei - e praf și pulbere!
Am tot analizat și comentat, inclusiv de la acest microfon, consecințele intalnirii liderilor UE cu Trump, la Casa Alba. ...
-
Junta care conduce România din umbră (II)
În ultimii 7-8 ani a devenit tot mai vizibil ca Romania nu mai este condusa de președinții aleși (Klaus Iohannis, ...
-
Pe cine crezi că păcălești, Oana Țoiu?
Ministrul de Externe a batut toba in targ ca da o tura in State sa pregateasca saritura peste ocean a lui ND și intalnir ...
-
„Lovește, vreau să mor creștin!"
Se spune ca de pe crucea pe care era rastignit Iisus vedea cu ultimile-i zvacniri de viața pamanteasca doua lucruri, car ...
-
Pentru PSD, proprietatea privată rămâne un „moft"
Numarul salariaților activi la 30 Iunie 2025, era, conform Ministerului Muncii de 5.727.660. salariul mediu brut era, to ...
-
De ce România nu este la masa deciziilor
Singurul nostru argument ca nu participam la discuțiile unde se iau cele mai importante decizii in privința razboiului d ...
-
Intră România în incapacitate de plată?
În primul rand, aceasta expresie „incapacitate de plata", care este expresia corecta in discuție la aceasta ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu