Ce schimbă moartea lui Corneliu Vadim Tudor?
Postat la: 17.09.2015 | Scris de: ZIUA NEWS

Evident, mă gândesc, exclusiv, în plan politic. Îmi pun această întrebare privind distribuţia bazinelor electorale în raport cu partidele existente. Şi, evident, mă gândesc şi la românii care nu răspund, pentru moment, cercetărilor de piaţă decât la rubrica "nu ştiu - nu votez".
Dispariţia lui Corneliu Vadim Tudor, care este efectiv ultimul reprezentant al naţionalist-comuniştilor, al fostei şi actualei poliţii politice din serviciile secrete şi a cât a mai rămas din fosta nomenclatură comunistă, va contribui oare ea la redistribuirea unor voturi? Există sau nu o moştenire politică marca Vadim?
Partidul România Mare a dispărut, practic, de pe scenă politică în urmă cu şapte ani, chiar dacă numele a rămas şi a continuat să fie, din când în când, vehiculat. Mai ales atunci când unul sau altul dintre apropiaţii lui Vadim a încercat să înhaţe ştampila. Dar electoratul, în sine, s-a pulverizat. Realitatea este că doar o mică parte din fostul electorat PRM, acel PRM care a obţinut un scop de 25%, mai gravitează, în prezent, nu pe aceeaşi orbită, dar pe o orbită relativ apropiată.
Golul PRM nu a mai putut fi umplut de cel puţin şapte ani. A fost un electorat bătrân, retrograd, ultra conservator, în sensul dorinţei manifest de a salva ceva din simbolistica, din retorica şi din paternele comuniste şi el s-a consumat pe cale naturală. A existat atunci, în zilele de glorie ale PRM un electorat relativ solid, alcătuit din cealaltă extremă a societăţii. Tineri, mulţi dintre ei chiar intelectuali, care dintr-un motiv sau altul - motivele fiind, în general, bine întemeiate - refuzând pe rând ofertele inconsistente ale celorlalte partide politice, şi-au imaginat că se regăsesc sub drapelul PRM.
Ceea ce a mai rămas sau s-a perpetuat prin noile valuri de tineri din acest electorat contestatar şi, în esenţă lui, anti-sistem a fost preluat de alte partide. Sau, în mod direct, de alţi lideri politici care, căţărându-se la putere cu ajutorul sistemului, se manifestau cât mai vocal ca lideri anti-sistem. Din această perspectivă, campion este Traian Băsescu. Până şi duşmanii săi cei mai înverşunaţi trebuie să admită faptul că, la un moment dat, acesta a ştiut să coaguleze în jurul său o imensă masă de tineri care îşi manifestau dispreţul faţă de întregul sistem politic şi social pus la dispoziţia lor. Până şi astăzi, Traian Băsescu păstrează în jurul său un nucleu dur, este adevărat, extrem de restrâns numeric, al acestui bazin electoral.
În fine, vorbim despre naţionalişti fervenţi şi despre naţionalişti extremişti. Pentru că nu este adevărat şi a fost o mare minciună în epocă, lansata de prietenii lui Corneliu Vadim Tudor şi, respectiv, de adversarii săi cei mai înverşunaţi, că susţinătorii PRM ar fi fost doar unii sau doar ceilalţi. Când Corneliu Vadim Tudor a fost la un pas de a câştiga preşedinţia României, se bucura de susţinerea ambelor categorii.
Ce se întâmplă cu acest electorat? Naţionalişti extremiştii, după opinia mea, pur şi simplu, s-au resorbit. Numărul acestora a scăzut atât de mult încât, pentru moment, în România, un partid gen partidul fundamentat de Le Point în Franţa şi reprezentat astăzi de fiica acestuia, nu se poate regăsi în România. Atâţia câţi mai sunt aceşti naţionalişti extremişti bâjbâie şi se îneacă între alte bazine electorale, strigătul lor de luptă nemaifăcându-se auzit.
Rămâne însă un electorat masiv, care cred că este în creştere, cel naţionalist, a cărui amprenta de ultimă ora este, dacă nu anti-europenismul, anti-atlantismul sau anti-globalismul, în orice caz, euroscepticismul şi atitudinea circumspectă rezervată faţă de asaltul unor pseudo-valori occidentale asupra societăţii româneşti. Aceşti cetăţeni sunt în egală măsură preocupaţi de independenţa, de suveranitatea naţională şi de siguranţa naţională, în sensul larg şi generos al termenului.
Ei bine, PRM, având, până la trecerea în nefiinţă a lui Corneliu Vadim Tudor, un lider din ce în ce mai prăfuit şi mai oboist în ultimii ani, a fost incapabil să coaguleze acest bazin electoral aflat în creştere. Nu a reuşit să o facă nici Traian Băsescu care s-a identificat, de prea multe ori, cu valori contrare aspiraţiilor acestor cetăţeni. Trădând sau sacrificând sau batjocorind idealuri şi crezuri naţionale.
Naţionalismul sănătos, din ce în ce mai manifest, nu a putu fi adjudecat, nici de PSD ale cărui mesaje patriotice, fie au lipsit, fie au fost false, şi nici de UNPR care, în mod vizibil, a fost mai degrabă un partid de strânsură, alcătuit, fie din dejecţii ale altor partide, fie, pur şi simplu, din politicieni traseişti care nu s-au putut regăsi niciunde altundeva. Spaţiu,l aşadar, rămâne gol. Iar un spaţiu gol, aflat în creştere, poate reprezenta, în perspectivă, o veritabilă gaură neagră pentru politică românească. Cred că societatea se află, efectiv, în aşteptarea unui lider autentic al naţionaliştilor.
Sorin Rosca Stanescu
-
Hărțile Apocalipsei
Exista, la indemana, multe asemenea harți. Și e departe sa fie vorba despre știri false sau documente create special pen ...
-
Suntem creștini înainte de nașterea lui Hristos!
Mantra despre superioara asceza morala a geților ilustrata in Getica lui Iordanes, "care pentru a merita nemurirea au di ...
-
Au turbat, că s-au vaccinat!
Turbarea institutionala la adresa medicilor care au initiat la Brasov o conferinta despre dezinformarile "pandemiei" spu ...
-
ORDINEA MONDIALĂ POSTAMERICANĂ
E mult prea devreme ca sa discernem consecințele reale și totale ale unor evenimente geopolitice atat de complexe cum au ...
-
Nimicirea României. "Reforma administrativă" este inginerie socială
O operațiune vasta de spalare a creierelor derulata timp de mulți ani, a indus in multe capete ideea ca ajungem in parad ...
-
Nicky, un mesaj pe sms undeva în China? "Sunt eu, Picasso, si ti-am dat beep, că sunt voinic!"
La summitul crucial din China a fost invitat un singur fost om politic din Romania, și pușcariaș totodata - memoria elef ...
-
Vă faceți că munciți? Bolojan mimează reforma
Guvernul Bolojan mimeaza reforma prin masuri superficiale, cheltuielile fiind reduse doar pentru trei instituții autonom ...
-
Oana Țoiu aruncă în derizoriu ce a mai rămas din prestigiul politico-diplomatic al României!
Oana Țoiu a anunțat pe 9 iulie impunerea unei interdicții de acces pe teritoriul Romaniei, respectiv al spațiului Scheng ...
-
Junta care conduce România din umbră (III)
În ultimii 7-8 ani a devenit tot mai vizibil ca Romania nu mai este condusa de președinții aleși (Klaus Iohannis, ...
-
Libertatea câinelui e dată de lungimea lanțului!
Ilie Bolojan gafaie și asuda din greu. Îi este din ce in ce mai dificil sa-și impuna masurile de taiere și reducer ...
-
Cronologia conflictului președinte - premier privind pensiile magistraților
Suntem conduși de doi oameni extrem de incapațanați care nu sunt in stare sa se așeze la masa și sa-și rezolve problemel ...
-
Asumarea răspunderii guvernului în fața parlamentului. Cum vă mint ca să vă fure
Guvernul Bolojan prin asumarea raspunderii vrea sa scuteasca marile corporații de plata impozitului minim pe cifra de af ...
-
Să ne amintim cum i-am numit pe șefii serviciilor
Sursele l-au propus ca șef la SRI sau SIE pe Dacian Cioloș. Cioloș este exact opusul a ceea ce ar trebui sa fie, a spume ...
-
Lovitura de stat de catifea: Puciștii din decembrie se dau la președintele Nicușor Dan
Sa nu uitam nicio clipa ca țara este condusa de autorii loviturii de stat din decembrie. În aceasta cheie trebuie ...
-
Text generat de Roncea fără sprijinul AI ca raspuns la cel al lui Godină cu sprijinul MAI
O dubla premiera uimitoare a avut loc in Romania ieri. Primul atac rasist indreptat impotriva unui muncitor strain si to ...
-
Bibi Netanyahu, "măcelarul" israelian din Gaza
Este destul de greu pentru mine sa va relatez ce anume s-a petrecut, ieri, in Gaza, dar doar expunand și afland adevarul ...
-
Caracatița lui Bolojan. Locotenentul Hirțea
Am intrat in posesia soluțiilor prin care structura centrala a DNA l-a prespalat pe primarul oradean Ilie Bolojan in 201 ...
-
Cum finanțăm de fapt Rusia, prin ajutorul energetic acordat Republicii Moldova
Transferul de bani și energie ieftina dinspre Romania catre Republica Moldova a devenit o chestiune sistematica, abordat ...
-
Măsuri pe care nu le înțeleg
Masuri pe care nu le ințeleg: 1. Eliminarea eșalonarii simplificate a datoriilor fiscaleDe ce sa anulezi o asemenea masu ...
-
Banca Centrală Europeană va introduce euro digital mai rapid decat se stia!
Banca Centrala Europeana cheltuie, calculeaza, planifica, da semnale și avertismente: va introduce euro digital. Pana in ...
-
Ambasadorul Muraru a fost convocat la Departamentul de Stat pentru a co(n)semna costituirea Comisiei Rogatorii
Recent, foarte recent Departamentul de Stat, cu oameni din ambasada SUA, inclusiv cu inteligence-ul CIA plus FBI, au des ...
-
Reforma de personal a muzeelor trece prin haremu' lu' frații Pește
Adi este director de muzeu, cu biroul la șosea, intr-un palat cu vedere la gradina. Are pe mana 20 de imobile din care j ...
-
Nu cred că va avea loc o întâlnire Zelensky - Putin
În primul rand pentru ca pe Putin nu-l intereseaza așa ceva. Jocul intre cei doi pare acum ceva de genul cine iși ...
-
România e "Cenușăreasa" Europei - e praf și pulbere!
Am tot analizat și comentat, inclusiv de la acest microfon, consecințele intalnirii liderilor UE cu Trump, la Casa Alba. ...
-
Junta care conduce România din umbră (II)
În ultimii 7-8 ani a devenit tot mai vizibil ca Romania nu mai este condusa de președinții aleși (Klaus Iohannis, ...
-
Pe cine crezi că păcălești, Oana Țoiu?
Ministrul de Externe a batut toba in targ ca da o tura in State sa pregateasca saritura peste ocean a lui ND și intalnir ...
-
„Lovește, vreau să mor creștin!"
Se spune ca de pe crucea pe care era rastignit Iisus vedea cu ultimile-i zvacniri de viața pamanteasca doua lucruri, car ...
-
Pentru PSD, proprietatea privată rămâne un „moft"
Numarul salariaților activi la 30 Iunie 2025, era, conform Ministerului Muncii de 5.727.660. salariul mediu brut era, to ...
-
De ce România nu este la masa deciziilor
Singurul nostru argument ca nu participam la discuțiile unde se iau cele mai importante decizii in privința razboiului d ...
-
Intră România în incapacitate de plată?
În primul rand, aceasta expresie „incapacitate de plata", care este expresia corecta in discuție la aceasta ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu