Dacă democrație nu, măcar stat de drept (II)

• Tweet

2. „Eliberarea din iobăgie" a judecătorilor este o a doua măsură imperios și urgent necesară.
i. Aceasta presupune, în primul rând și cât se poate de simplu, marcarea simbolică a supremației judecătorului în cadrul sistemului judiciar. În subsidiar, pe o asemenea cale se obține și aplicarea principiului „egalității armelor" între acuzare și apărare, principiu a cărui afectare cotidiană îi pune pe toți justițiabilii români într-o situație critică.

Lucrul este simplu de făcut. Este suficient un Ordin al Ministrului Justiției (sub autoritatea căruia se află Ministerul Public) care să îl așeze la propriu pe reprezentantul Parchetului pe... parchet - acolo unde îi este locul firesc de la care își trage și numele - alături de avocați, lăsând podiumul exclusiv judecătorului - singurul îndreptățit să decidă în numele legii din înălțimea jilțului pretorian. Această mică schimbare de amplasament în sala de ședință ar atrage după sine și deplasarea procurorilor pe traseele (coridoare, uși, birouri) destinate până acum doar avocaților, lăsându-le judecătorilor rute și infrastructuri exclusiv. Vorbim despre un aspect administrativ aparent mărunt dar cu mare impact asupra mentalităților. Schimbarea acestor mentalități singură ar juca un rol imens în consolidarea libertății și demnității judecătorilor, precum și în creșterea siguranței cetățenilor în relația cu puterea judecătorească.

ii. De aici se poate merge rapid mai departe, interzicându-se ca judecătorii să fie cercetați penal și trimiși în judecată de aceiași procurori ale căror rechizitorii sunt chemați să le judece. Ceea ce se întâmplă astăzi este că procurorul nemulțumit de felul în care un judecător sau altul îi apreciază rechizitoriul, îl pune sub urmărire penală pe respectivul judecător nenorocindu-l. Asta fără ca procurorul să poată fi tras la răspundere pentru un atare abuz. De aceea judecătorii sunt adesea terorizați de procurori. Evident, în dauna actului de justiție. Mulți cetățeni au simțit pe pielea lor consecințele unor asemenea situații.

Problema se poate rezolva prin organizarea unei direcții speciale a Parchetului destinată exclusiv cercetării penale a magistraților - judecători și procurori, deopotrivă. Aceasta inclusiv pentru a se evita cazurile în care colegii procurori se anchetează unul pe altul - uneori după principiul „corb la corb nu scoate ochiul" iar alte ori, în împrejurări de rivalitate internă, după principiul „mai bine să moară mă-sa decât să moară mama", variantă a principiului „să moară capra procurorului vecin". (Până la urmă asta ar întări și coeziunea parchetelor, reducând dramatismul luptelor intestine.)

iii. O formă mai subtilă dar și mai perversă de a „parchetiza justiția", respectiv a o cobărâ la nivelul parchetului ridicând parchetul la nivelul jilțului pretorian, este aceea a înlocuirii efective a judecătorilor cu procurori transformați peste noapte în judecători. Această posibilitate îi pune sub presiune pe judecătorii de meserie cărora li se aduce aminte zilnic că dacă nu se vor alinia la exigențele politicului vor rămâne să putrezeacă prin judecătorii în timp ce în fruntea ierarhiei judecătorești vor fi aduși procurori. Interzicerea prin lege a trecerii procurorilor în funcții de judecători (mai ales fără a urca treaptă cu treaptă scara ierarhiei judecătorești) la mai puțin de, să zicem, cinci ani de la încetarea activității în cadrul parchetelor (așa cum nici judecătorii nu pot deveni avocați imediat după părăsirea funcției de judecător), ar putea rezolva și această problemă.

iv. Judecătorii nu sunt în raporturi de vasalitate numai cu procurorii ci și cu serviciile secrete care au transformat, după cum se știe, curțile judecătorești în propriul lor spațiu tactic, pe care nu îl părăsesc decât atunci când țintele lor sunt atinse prin hotărâri judecătorești adecvate unor scopuri extrajudiciare. Dincolo de disconfortul presiunii morale, judecătorii suferă astfel și riscuri sociale majore căci în caz de schimbare a orientării politice devin primele ținte ale retorsiunii. Niciodată și sub nici un cuvânt judecătorul nu se va putea scuza în fața puterii politice care vrea să îl tragă la răspundere, pentru a fi judecat pe baza unor informații obținute pe căi oculte și nedivulgate tuturor părților în proces. Aceasta nu încalcă doar legea ci și principiile fundamentale ale dreptului. Procedura în fața curților judecătorești este publică sub toate aspectele ei iar curtea judecă exclusiv secundum alegata et probata (conform celor afirmate și dovedite). Prin urmare, în mod normal, informațiile secrete nici nu îi sunt utile judecătorului. Dacă le are nu le poate folosi, în măsura în care dorește să rămână în siguranță. De aceea este mai confortabil pentru el ca nici măcar să nu le aibă.

În consecință, câteva măsuri de protecție a judecătorilor - și prin ei a justițiabililor - se impun. În primul rând, judecătorilor li se poate cere o declarație-angajament anuală prin care să ateste și să se angajeaze că nu cooperează cu nici un serviciu de informații român sau străin, că nu au nici un fel de obligații contractuale sau de altă natură față de asemenea servicii, că nu dețin sau obțin informații secrete cu privire la dosarele pe care le judecă sau le vor judeca, precum și că, în cazul obținerii accidentale a unor asemenea informații, fie le vor face publice fie nu le vor folosi. În al doilea rând, aceste angajamente ar trebui consolidate prin includerea cât mai rapidă în Codul penal a unor prevederi care să sancționeze încălcarea normelor de conduită prevăzute acolo sau exercitarea de presiuni de orice fel în vederea încălcării lor, ca și instigarea, complicitatea sau favorizarea la încălcarea lor.

v. „Eliberearea din iobăgie" a jdecătorilor vizează și relația lor cu „baronii„ magistraturii, respectiv președinții instanțelor de jos și până la nivelul ÎCCJ, inclusiv conducerea CSM. Funcțiile respective sunt administrative și de reprezentare. În mod normal ele nu permit implicarea în actul de justiție. În realitate, îsnă, acea implicare are loc. Cazul Rarinca și nu numai o demostrează cu supra de măsură.

Adesea, pentru a-și asigura reinvestirea în funcție (prin grația puterii politice), „baronii" fac compromisuri politice și deci abuzuri scandaloase. Aceasta inclusiv prin umilirea și violentarea ​„iobagilor" magistraturii care nu au înțeles comandamentele momentului. Exemplele trimiterii celor din urmă în fața Sfintei Inchiziții a Inspecției Judiciare pentru o execuție expeditivă, sunt numeroase.

Dacă intrarea în grația politicului prin politizarea actului de justiție nu aduce rezultatele dorite, baronatul magistraturii merge însă și mai departe. El trece, potrivit unei agende politice proprii, la șantajarea liderilor politici care propun sau aprobă numiri în magistratură. Chiar și fostul președinte Băsescu a formulat plângeri în acest sens; iar președintele Johannis nu pare a se simți cu mult mai bine.

Cel mai simplu mod de a trata asemenea boli constă într-o schimbare legislativă minoră care să reducă mandatele în funcții de conducere din domeniul autorității judecătorești - și, din identitate de problemă, abordarea trebuie să fie identică atât pentru judecători cât și pentru procurori - la unul singur. Ținând seama de raportul între puținătatea răspunderilor și multitudinea privilegiilor (fie ele și informale), care tentează la abuz, accelerarea rotației în funcțiile amintite este o rezolvare pe cât de simplă pe atât de eficientă.

După cum se poate observa, în susținerea unor asemenea măsuri se poate realiza o masă critică prin coalizarea judecătorilor (care, cu excepția cozilor de topor și profitorilor de la vârful sistemului judiciar, nu au nimic de câștigat din starea de „iobăgie" în care se găsesc azi), cetățenilor și chiar a unui număr mare de procurori. Lor li s-ar putea alătura și acei ofițeri ai serviciilor de informații conștienți de riscurile personale pe care le prezintă pentru ei manipularea actului de justiție.

O dezbatere publică pe rețelele sociale asupra acestor teme ar facilita, desigur, apariția amintitei mase critice. Asociațiile profesionale ale judecătorilor și ale magistraților au cerut reforme pe care le pot aduce inclusiv măsurile de care am vorbit mai înainte. De ce „strada" nu susține aceste asociații? Pentru că strada susține ceea ce i se dispune să susțină sau ceea ce este manipulată să susțină.

A venit vremea ca România profundă să ia locul „străzii". Nu se poate striga numai „jos!". Trebuie să strigăm și „sus!". Dacă vrem ca „justiția selectivă" de azi să se transforme într-un veritabil stat de drept, suntem obligați să strigăm „sus judecătorii!" și să susținem public, în piețele reale și în comunicarea virtuală, asociațiile profesionale ale magistraților. O putem face fără griji. Nimeni nu se va opune...pe față.

Adrian Severin