Disprețuit de stat, cetățeanul de rând e singur în fața nedreptății

• Tweet

Cadrul medical sau cel didactic, magistratul, polițistul și funcționarul public, cu toți se plâng pentru că au salarii prea mici și toată lumea îi compătimește. Cetățeanul de rând, cum nu se poate plânge patronului, fiindcă ar risca să fie concediat, tace și înghite, că pe el n-are cine să-l compătimească. Iar în naivitatea lui își închipuie că dacă medicul, procurorul, polițistul sau angajatul fiscului, de exemplu, ar avea lefuri mai mari, nu va mai fi nevoit să le dea șpagă atunci când intră în contact cu aceștia.

Nimic mai eronat, pentru că șpaga, șperțul, mita, peșcheșul, bacșișul, ciubucul și alte asemenea sunt adânc împământenite în tradiția și chiar existența poporului român, fără șanse reale de-a dispărea vreodată. Pe vremea lui Ceaușescu - cei mai în vârstă își aduc aminte - s-a lansat o campanie împotriva bacșișului. În frizerii, taximetre, la pâine, în alimentare și aprozare, la primării sau instituții publice întâlneai tot felul de lozinci de genul: „Noi nu primim bacșiș!", iar diverși inspectori, chiar ei mari ciubucari, vegheau la respectarea angajamentului. Care a fost rezultatul? Bacșișul s-a dublat, pentru că bietul cetățean s-a văzut nevoit să acopere și riscul pe care mituitul și-l asuma, primindu-și ciubucul oferit.

Astăzi, pe guvernanții noștri i-a dus capul la altă trăsnaie. Că dacă bacșișul nu poate fi eradicat cu niciun chip, de ce să nu fie impozitat? Lasă că supravegherea impozitării bacșișului ar costa statul de câteva ori mai mult decât sumele atrase la buget prin această ispravă.
În opinia noastră, și în urmă cu treizeci de ani, și în prezent ne confruntăm cu o falsă problemă, fiindcă așa e românul: când n-are probleme, își face. Cum naiba le-a trecut prin cap guvernanților să impoziteze bacșișul, când în nicio țară din lume nu se întâmplă așa ceva? Dacă voiau cu adevărat să mai diminueze acest flagel, tot ce trebuiau să facă era organizarea unor campanii de conștientizare a populației ca să nu mai dea bacșiș, precum și înăsprirea măsurilor administrative (și nu penale) împotriva șpăgarilor.

Revenind la cetățeanul de rând, precum și la exponenții clasei de mijloc din această țară, aceștia - după ce că ei constituie bugetul statului din care sunt plătiți bugetarii - ar fi de acord să li se oprească mai mult din salarii sau beneficii, ca să nu mai dea șpagă și să fie respectați. Ceea ce nu se va întâmpla defel, deoarece, cu cât se vor majora salariile respectivilor, cu atât pretențiile se vor majora. Iar cetățeanul de rând va mitui mult mai mult ca în prezent, pentru a avea acces la serviciile publice.

În acest sens este suficient să amintim discuția interceptată dintre două judecătoare, una dintre acestea plângându-i-se celeilalte că, deși are o leafă de aproape 10.000 de lei pe lună, n-o mai scoate la capăt cu banii, având de întreținut un apartament și o vilă de vacanță, două mașini de lux, la care se adaugă necesități vestimentare, excursii la care nu poate absenta etc.

De curiozitate, treceți în revistă automobilele aflate în parcarea unui spital, în cea a sediului Poliției din Piața Revoluției din București, între timp confiscată de uniformele cu epoleți, pe lângă judecătorii și tribunale ori în fața ANAF și notați câte mărci Logan veți găsi acolo. Majoritatea sunt mașini de lux, ale angajaților care se plâng că leafa nu le ajunge. Și tot majoritatea acestora deține pe lângă locuințe proprietate personală și câte o vilișoară ori măcar o casă de vacanță într-o zonă pitorească. Situație în care, cum rămâne cu salariile bugetarilor - neîndestulătoare?

Că pe cetățeanul de rând, care muncește pe brânci și e prost plătit, nimeni nu-l întreabă de sănătate, lui doar cerându-i-se să dea mai mult, că e nevoie la buget. În timp ce este nevoit să-și achite facturile și ratele, fără să-i dea șpagă cineva, trebuie să mai și mituiască în stânga și-n dreapta ca să fie tratat cum se cuvine. Tot el e acela care va lăsa un șperț frizerului - că l-a tuns bine, taximetristului - că l-a adus acasă în siguranță, ospătarului - că l-a servit frumos, poștașului - că i-a adus pensia la timp, băiatului cu pizza - că i-a adus-o caldă și n-a scuipat în ea, ba îi mai oferă și cerșetorului un bănuț - că e și el amărât.

Tot cetățeanul îl plătește regește pe avocat, atunci când are vreo problemă - dar măcar ăsta se zbate pentru el. Dar îl mai îmbogățește și pe judecătorul care de multe ori îl nenorocește, pe notarul care, în cârdășie cu statul îl jupoaie de bani, pe executorul judecătoresc care-l jecmănește la sânge și așa mai departe. Cetățeanul de rând n-are cui se plânge, cel mult mai iese la câte-o manifestație ca să-şi ceară drepturile, la final realizând prostit că doar liderii lui s-au ales cu ceva beneficii. În atare situație, când îi ajunge cuțitul la os, ce-i mai rămâne de făcut? Cel mult, să-i suduiască pe toți, începând cu parlamentarii, guvernanții, polițiștii, mama judecătorilor și procurorilor, pe notari și executori, patroni ori oameni de afaceri care s-au îmbogățit peste noapte.

Dan Coste