Poliția rutieră persiflează atât cetățeanul cât și Justiția

• Tweet

Agenții Poliției rutiere din întreaga țară sunt - probabil - instruiți de șefii ierarihici superiori să împartă la greu amenzi, discernământul față de-o asemenea măsură extremă nefiind o condiție pentru cel care sancționează. Raportat la uniformele albastre, atare abordare este benefică, la fel și pentru statul care încasează nestingherit banii proveniți din această practică cel puțin controversată. Dar, ce ne facem atunci când polițistul - Să trăiți! - comite abuzuri?

Pe rolul tuturor instanțelor de judecată din teritoriu, dar mai ales din Capitală, există lunar mii de procese - dacă nu chiar zeci de mii -, în contestarea amenzilor de circulație sau altor măsuri aplicate de agenții de circulație în mod abuziv. Potrivit unei statistici neoficiale, circa 90% dintre acestea sunt admise de către judecătorii, amenzile fiind anulate, spre satisfacția reclamanților. În asemenea situații, de obicei, magistații cu pricina sunt extrem de prevăzători, abținându-se să acorde și cheltuieli de judecată, astfel încât toată lumea să fie mulțumită sau aproape mulțumită.

Ca să fim mai clari, să luăm un exemplu, petrecut recent în localitatea Mioveni din județul Argeș, aflat pe rolul Judecătoriei Pitești, la ora actuală în pronunțare. Conducătorul auto M.B. a circulat cu autovehicolul în localitate cu viteza de 74 km/oră, fiind oprit de agenții de circulație, care efectuau activitatea de pândă, într-o curbă, cu radarul. Faptul că principalul obiectiv al agenților de circulație nu este acela de a pândi încălcări la Legile circulației (așa cum se întâmplă îndeobște, fără nici cel mai mic pardon), ci de a preîntâmpina comiterea lor - este o altă poveste, despre care nu ne-am propus să vorbim aici. Șoferul le-a explicat bravilor agenți că viteza de deplasare cu 24 km peste limita admisă se datorează faptul că, pasagerul din dreapta sa, fiu vitreg, suferise un puseu al bolii imunodeficitare de care suferă, ei aflându-se în drum spre spital.

Numai că, imperturbabililor polițai, puțin le-au păsat de explicațiile delicventului (în loc să acorde pe dată sprijin printr-o escortă cu sirenă până la spital), aplicând conducătorului auto o amendă și reținându-i permisului de circulație pentru 30 de zile. La proces, însoțit de avocat, s-a prezentat martorul suferind de scleroză în plăgi, care a relatat cu fidelitate faptele așa cum s-au petrecut. Un tânăr de nici 30 de ani, care este nevoit să-și facă o injecție la două zile și să se prezinte de urgență la spital, atunci când starea sănătății sale o reclamă. Ca să nu dramatizăm situația, viața acestuia n-a fost pusă nicio clipă în pericol, însă bolnavului nici bine nu i-a picat, câtă vreme vașnicii polițiști și-au făcut - chipurile - datoria, buchisind procesul-verbal de contravenție.

La proces, din partea poliției nu s-a prezentat nimeni, care să susțină cauza uniformelor albastre, și-așa se întâmplă întotdeauna. Pe de o parte, pentru că MAI nu alocă fonduri cu nemiluita din bani publici pentru reprezentare juridică în instanță și nici nu dispune de suficienți consilieri juridici ori avocați care să se războiască la bară cu contravenineții. Iar pe de alta, majoritatea proceselor sunt din start pierdute de către poliție, mai ales atunci când sunt reclamate abuzurile agenților ori deficitara interpretare a legislației. Ce face Direcția Poliției Rutiere în această deplorabilă situație? Absolut nimic, puțin sinchisindu-se de necazurile și cheltuielile pe care le provoacă altora, adică, în principal, cetățeanului, dar și bugetului consolidat al statului.

Reclamantul își caută dreptatea în justiție, și pentru asta cheltuie bani pe avocat, pe care nimeni nu-i va restitui vreodată. Judecătorul judecă - el fiind plătit de către stat pentru efortul depus - și nu cu „lei-tramvai", ci cu salarii având multe zerouri, bani care provind de la același cetățean. De la sine înțeles, nu poate accepta și cheltuielile de judecată solicitate de reclamant, aici intervenind „solidaritatea bugetară", care se traduce prin faptul că și polițaii, și magistrații sug la aceeași țâță bugetară.

Agentul rutier nu pățește niciodată nimic, nici atunci când greșește, nici când comite un abuz, aplicând amenzi după cum are chef. Iar din acel moment se spală definitiv pe mâini și puțin îi mai pasă ce se va întâmpla în continuare. El știe foarte bine că nimeni nu-l va trage vreodată la răspundere pentru nimic iar, în cel mai rău caz, șefii lui îl vor acoperi, mușamalizând cazul.

Cum răspunderea magistraților pentru erorile și faptele reprobabile comise cu rea-credință sau gravă neglijență nu este reglementată prin vreo lege, nici procurorul, nici judecătorul și nici polițaiul n-au de ce se teme că vor da socoteală vreodată cu propriul patrimoniu. Ceea ce denotă că abuzurile „rutieriștilor" sunt în floare și vor rămâne așa, până la proba contrarie. Că puțin le pasă agenților de circulație că amenda aplicată a fost anulată de către instanța de judecată. Ei nu pățesc niciodată nimic, încasându-și în continuare salariile pentru activitatea depusă, în disprețul oricărei norme de legalitate și chiar de bun-simț. Iar cel care va plăti în continuare oalele sparte va fi - fără nici cea mai mică îndoială - tot cetățeanul plătitor de taxe și impozite.

Dan Coste