Preşedintele sultan, ţarul republican şi un clan
Postat la: 26.12.2015 | Scris de: ZIUA NEWS

Cam la asta se rezumă perspectiva internaţională a anului 2016. Dacă nu ar trebui să mai adăugăm şi câte ceva despre China. Şi, evident, sunt lucruri de spus şi de făcut şi în legătură cu Statul Islamic. Aşadar, punctele cardinale ale geopoliticii care vine ar fi Erdogan, Putin, Noul Calif şi comunismul economiei de piaţă. Să o luăm pe rând.
Anul 2015 se încheie cam aşa. Recep Tayyip Erdogan, preşedintele care se crede sultan al Turciei, îşi permite, în numele statului pe care îl conduce, dar şi a Alianţei NATO, să ameninţe Rusia. Şi nu oricum. Vezi Doamne, ea ar putea fi, într-o săptămână, îngenunchiată. Preşedintele Federaţiei Ruse, care se crede ţar, Vladimir Putin, în timp ce îşi regizează lansarea unui parfum cu chipul său, îi răspunde, destul de prompt, preşedintelui turc. Şi anume că numai orchestra armatei ruse ar fi în stare să culce Turcia la pământ. Mai au timp diplomaţii Federaţiei Ruse să lanseze noi ameninţări, le-am pierdut numărul, la adresa României şi NATO, pentru vina de a fi instalat scutul antirachetă de la Deveselu.
Foarte aproape, Ucraina îngheaţă în cea mai călduroasă iarnă din ultimii 50 de ani şi, în acelaşi timp, se scufundă în aşa-numite zone fierbinţi ale unui straniu război. Iar Statul Islamic clocoteşte, atât în formula lui desenată pe harta Siriei şi Irakului, cât şi în sutele de baze de antrenament pentru războiul de gherilă urbană din Europa.
America se pregăteşte intens pentru o nouă rundă prezidenţială, despre care cei mai mulţi analişti se exprimă tranşat "din rău, înspre şi mai rău". Se conturează o politică de clan la vârful statului care serveşte întregii lumi lecţii de democraţie. Pe ţeavă este Jeb Bush, cel de-al treilea Bush. După seniorul care a fost preşedinte, după juniorul care a fost şi el preşedinte, pe linia de stat urmează felul trei. Care ar putea să fie, de asemenea, preşedinte. După cum se vede, cei mai buni americani din ultimii 30 de ani, poartă, în mod ciudat, acelaşi nume. Iar ultra-juniorul Bush are toate şansele să câştige din simplul motiv că, după administraţia Obama, democraţii au toate şansele să piardă. Cu Hillary Clinton cu tot. Şi, evident, după ce se dezumflă balonul de săpun numit Donald Trump.
Republica Populară China nu mai este de mult un colos cu picioare de lut. A devenit prima putere economică a lumii. Şi s-a consolidat în această poziţie. Şi, în aceste condiţii, nici puternica sa armată nu stă pe loc. Experţii spun că chinezii au atins câteva performanţe notabile. Unele dintre acestea sunt în domeniul comunicaţiilor. Se mai vorbeşte despre un recent experiment făcut de China, am putea să-i spunem la scară planetară. Un exerciţiu. Un simplu exerciţiu prin care China a încercat să vadă dacă poate prelua comanda electronică a tuturor port-avioanelor americane. Şi a reuşit. Motiv care o determină să-şi lărgească substanţial teritoriul, ocupând în ritm accelerat insule sau chiar creând insule artificiale şi preluând astfel apele teritoriale şi aşa-numitele platformele continentale. Ceea ce nu-i face fericiţi pe japonezi. Şi nici pe americani. Şi, de câteva ori, nici pe ruşi.
Ruşi care nu stau nici ei degeaba în materie de teritorii. Tocmai au anexat Crimeea. Şi se pregătesc, după dezmembrarea Ucrainei, să mai anexeze nişte teritorii. Se uită cu coadă ochiului chiar la Gurile Dunării. Dar, între timp, fiindcă nimeni nu-i întreabă de sănătate, şi-au pus steagul pe calota glaciară. Care se topeşte. Iar dedesubt este încărcată, până la refuz, cu resurse energetice. Şi Rusia lui Vladimir Putin, din punct de vedere IT, este un mister din ce în ce mai mare. Nici astăzi nu înţeleg experţii americani şi nici cei britanici şi nici cei israelieni cum de a reuşit Vladimir Putin să-şi teleporteze bazele militare de rachete în Siria şi în alte părţi ale lumii, pe sub nasul tuturor. Fără ca radarele şi alte instrumente de supraveghere, inclusiv sateliţii, să miroasă mişcarea.
Dar tot în IT se mai bate şi Statul Islamic. Experţii săi în IT au rang de comandanţi militari. Şi se spune că sunt extrem de performanţi. Spre deosebire de Al-Queda, Statul Islamic se bazează pe propagandă la vedere şi pe comunicări din ce în ce mai intense pe toate reţelele sociale. Atât de intense şi atât de subtile încât experţii în antiterorism nu le mai dau de capăt.
Dar să nu creadă cineva că nu avem şi noi premianţi. Unul este domnul Victor Viorel Ponta. El lansează, nici mai mult, nici mai puţin, fără ca nimeni din propriul partid să-i dea peste gură, că preşedintele Klaus Iohannis a dat foc la Colectiv. În scopul de a schimba Guvernul. O spune atât de apăsat, atât de răspicat încât îl determină pe Dan Mihalache, şeful cancelariei prezidenţiale, să iasă la rampă pentru a-i administra o smeclă. Evident, nu este linişte nici la Bucureşti. De unde aflăm, cu stupoare, chiar din gura premierului Dacian Cioloş că România va trage, în câteva zile, linie, constatând că a pierdut între 5-7 miliarde de euro. O nimica toată! Ce aş putea să fac în aceste condiţii, eu, un biet comentator al vieţii de zi cu zi? Să va urez, în continuare, sărbători fericite şi la mulţi ani! E tot ce pot să fac.
Sorin Rosca Stanescu
-
Hărțile Apocalipsei
Exista, la indemana, multe asemenea harți. Și e departe sa fie vorba despre știri false sau documente create special pen ...
-
Suntem creștini înainte de nașterea lui Hristos!
Mantra despre superioara asceza morala a geților ilustrata in Getica lui Iordanes, "care pentru a merita nemurirea au di ...
-
Au turbat, că s-au vaccinat!
Turbarea institutionala la adresa medicilor care au initiat la Brasov o conferinta despre dezinformarile "pandemiei" spu ...
-
ORDINEA MONDIALĂ POSTAMERICANĂ
E mult prea devreme ca sa discernem consecințele reale și totale ale unor evenimente geopolitice atat de complexe cum au ...
-
Nimicirea României. "Reforma administrativă" este inginerie socială
O operațiune vasta de spalare a creierelor derulata timp de mulți ani, a indus in multe capete ideea ca ajungem in parad ...
-
Nicky, un mesaj pe sms undeva în China? "Sunt eu, Picasso, si ti-am dat beep, că sunt voinic!"
La summitul crucial din China a fost invitat un singur fost om politic din Romania, și pușcariaș totodata - memoria elef ...
-
Vă faceți că munciți? Bolojan mimează reforma
Guvernul Bolojan mimeaza reforma prin masuri superficiale, cheltuielile fiind reduse doar pentru trei instituții autonom ...
-
Oana Țoiu aruncă în derizoriu ce a mai rămas din prestigiul politico-diplomatic al României!
Oana Țoiu a anunțat pe 9 iulie impunerea unei interdicții de acces pe teritoriul Romaniei, respectiv al spațiului Scheng ...
-
Junta care conduce România din umbră (III)
În ultimii 7-8 ani a devenit tot mai vizibil ca Romania nu mai este condusa de președinții aleși (Klaus Iohannis, ...
-
Libertatea câinelui e dată de lungimea lanțului!
Ilie Bolojan gafaie și asuda din greu. Îi este din ce in ce mai dificil sa-și impuna masurile de taiere și reducer ...
-
Cronologia conflictului președinte - premier privind pensiile magistraților
Suntem conduși de doi oameni extrem de incapațanați care nu sunt in stare sa se așeze la masa și sa-și rezolve problemel ...
-
Asumarea răspunderii guvernului în fața parlamentului. Cum vă mint ca să vă fure
Guvernul Bolojan prin asumarea raspunderii vrea sa scuteasca marile corporații de plata impozitului minim pe cifra de af ...
-
Să ne amintim cum i-am numit pe șefii serviciilor
Sursele l-au propus ca șef la SRI sau SIE pe Dacian Cioloș. Cioloș este exact opusul a ceea ce ar trebui sa fie, a spume ...
-
Lovitura de stat de catifea: Puciștii din decembrie se dau la președintele Nicușor Dan
Sa nu uitam nicio clipa ca țara este condusa de autorii loviturii de stat din decembrie. În aceasta cheie trebuie ...
-
Text generat de Roncea fără sprijinul AI ca raspuns la cel al lui Godină cu sprijinul MAI
O dubla premiera uimitoare a avut loc in Romania ieri. Primul atac rasist indreptat impotriva unui muncitor strain si to ...
-
Bibi Netanyahu, "măcelarul" israelian din Gaza
Este destul de greu pentru mine sa va relatez ce anume s-a petrecut, ieri, in Gaza, dar doar expunand și afland adevarul ...
-
Caracatița lui Bolojan. Locotenentul Hirțea
Am intrat in posesia soluțiilor prin care structura centrala a DNA l-a prespalat pe primarul oradean Ilie Bolojan in 201 ...
-
Cum finanțăm de fapt Rusia, prin ajutorul energetic acordat Republicii Moldova
Transferul de bani și energie ieftina dinspre Romania catre Republica Moldova a devenit o chestiune sistematica, abordat ...
-
Măsuri pe care nu le înțeleg
Masuri pe care nu le ințeleg: 1. Eliminarea eșalonarii simplificate a datoriilor fiscaleDe ce sa anulezi o asemenea masu ...
-
Banca Centrală Europeană va introduce euro digital mai rapid decat se stia!
Banca Centrala Europeana cheltuie, calculeaza, planifica, da semnale și avertismente: va introduce euro digital. Pana in ...
-
Ambasadorul Muraru a fost convocat la Departamentul de Stat pentru a co(n)semna costituirea Comisiei Rogatorii
Recent, foarte recent Departamentul de Stat, cu oameni din ambasada SUA, inclusiv cu inteligence-ul CIA plus FBI, au des ...
-
Reforma de personal a muzeelor trece prin haremu' lu' frații Pește
Adi este director de muzeu, cu biroul la șosea, intr-un palat cu vedere la gradina. Are pe mana 20 de imobile din care j ...
-
Nu cred că va avea loc o întâlnire Zelensky - Putin
În primul rand pentru ca pe Putin nu-l intereseaza așa ceva. Jocul intre cei doi pare acum ceva de genul cine iși ...
-
România e "Cenușăreasa" Europei - e praf și pulbere!
Am tot analizat și comentat, inclusiv de la acest microfon, consecințele intalnirii liderilor UE cu Trump, la Casa Alba. ...
-
Junta care conduce România din umbră (II)
În ultimii 7-8 ani a devenit tot mai vizibil ca Romania nu mai este condusa de președinții aleși (Klaus Iohannis, ...
-
Pe cine crezi că păcălești, Oana Țoiu?
Ministrul de Externe a batut toba in targ ca da o tura in State sa pregateasca saritura peste ocean a lui ND și intalnir ...
-
„Lovește, vreau să mor creștin!"
Se spune ca de pe crucea pe care era rastignit Iisus vedea cu ultimile-i zvacniri de viața pamanteasca doua lucruri, car ...
-
Pentru PSD, proprietatea privată rămâne un „moft"
Numarul salariaților activi la 30 Iunie 2025, era, conform Ministerului Muncii de 5.727.660. salariul mediu brut era, to ...
-
De ce România nu este la masa deciziilor
Singurul nostru argument ca nu participam la discuțiile unde se iau cele mai importante decizii in privința razboiului d ...
-
Intră România în incapacitate de plată?
În primul rand, aceasta expresie „incapacitate de plata", care este expresia corecta in discuție la aceasta ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu