• Tweet

Aliat, dar nu colonie. Cu un mesaj pe care, cel puţin eu aşa îl interpretez, Adrian Severin îi adresează o lungă scrisoare, Excelenței Sale, domnului Hans Klemm, noul ambasador al Statelor Unite la București. Care cuprinde critici devastatoare la adresa Washington-ului. Poate chiar, prea devastatoare pentru a fi primite cu aplauze.

De fapt, omul politic român solicită o revizuire drastică a politicii americane în raport cu partenerul său, România, aflat în epicentrul unei zone extrem de importante din punct de vedere geostrategic. Încercând să rezum, aşa cum l-am înţeles eu, textul acestui document, care pare, de fapt, elaborat pentru uzul Departamentului de Stat, nu pot să nu constat că, cel puțin sub aspectul principalului mesaj, împărtășesc același puncte de vedere. România poate deveni un stat santinelă, dar nu și un stat dronă.

M-a atenționat un prieten, un om bine instruit, asupra forței acestui document, publicat în serial, până vineri, pe CorectNews. A făcut chiar o analogie, comparându-i forţa cu cea a faimosul text „Baroane", semnat de Tudor Arghezi și adresat ambasadorului celui de-al Treilea Reich la București. Cred că analogia este forţată - nici Statele Unite nu sunt al Treilea Reich, nici comportamentul nu este identic si nici nu putem vorbi de ocuparea, de facto, a României de către Statele Unite. Dar importanţa politică a celor două documente, într-adevăr, permite o comparaţie.

Altfel, celebrul text al lui Arghezi nu este altceva decât un strălucit pamflet, în timp ce Adrian Severin propune partenerului nostru strategic, Statele Unite ale Americii, dar și opiniei publice române și americane, o strălucită analiză. Dincolo este literatură, aici este rezultatul unei uriașe experiențe politice, acumulate de Severin cât timp a fost viceprim-ministru și ministru al Reformei în primul Guvern după căderea lui Ceaușescu, apoi viceprim-ministru și ministru al Afacerilor Externe, sub primul Guvern democrat, şi timp de doi ani președinte al Adunării Parlamentare OSCE.

După care, raportor ONU, cu drepturile omului și vicepreședinte al Comisiei juridice şi pentru drepturile omului al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei. De ce am ținut să fac aceste câteva precizări legate de biografia lui Severin? Pentru că toate aceste perioade de timp, în care a jucat un rol importat în adoptarea unor decizii, a unor politici, coincid cu momente de apropiere semnificativă între București și Washington. Aș putea spune, din această perspectivă, că Adrian Severin este, într-un fel, se identifică cu un critic din interior al unor grave derapaje ale Administrației de la Washington, în raport cu România.

„Ceea ce este bun pentru Statele Unite, va fi bun și pentru România". Acesta este un principiu adoptat de București și unanim susținut de clasa politică, încă de la primele deschideri semnificative ale parteneriatului româno-american. Ceea ce printr-o logică răsturnată înseamnă, nici mai mult, nici mai puțin, că ceea ce este rău pentru Washington, va fi rău și pentru București. Și acum, să vedem care sunt - ieșind din tiparele formale ale unei exprimări diplomatice - unele dintre principalele obiective ale Parteneriatului Strategic, din ce în ce mai consolidat, dintre Statele Unite și România.

În primul și în primul rând, atât România, cât și Statele Unite au nevoie ca noi să ne transformăm într-un pivot, poate cel mai important, în confruntarea strategică care are loc în Europa Centrală, la Gurile Dunării și la Marea Neagră. Ca să se întâmple asta, la Washington a fost exprimată, la început, cu toată sinceritatea, o voință politică, în sensul nu al distrugerii României pentru a deveni un stat dominat, ci în direcția transformării României într-o putere democratică, bine organizată și corect legiuită. Acest prim obiectiv, consideră Adrian Severin, a fost ratat. Din cauze interne, dar și prin prestația ambasadorilor Statelor Unite la București, din ultimii zece ani, și a unor membrii ai personalului Ambasadei, care, uneori, au lucrat, în realitate, împotriva acestui Parteneriat.

Urmărind interesele unor grupuri de afaceri, cu o agendă de lucru aflată în discordanţă cu obiectivele proclamate ale Parteneriatului. Al doilea obiectiv a fost crearea și consolidarea, la București, a unei democrații autentice, sănătoase, puternice. Ținta a fost ratată. Statul s-a militarizat. În Parteneriatul Strategic, Statele Unite s-au bazat, mai puțin pe instituțiile democratice din România, și, din ce în ce mai mult, aproape exclusiv, pe instituțiile de forță. Acest deficit de democrație, în timp, ar putea să-i determine pe români să devină din ce în ce mai dezamăgiți de rezultatele raporturilor cu Statele Unite. Un al treilea obiectiv al acestui Parteneriat a fost dezvoltarea sănătoasă a relațiilor de afaceri dintre societățile comerciale românești și cele americane.

Din motivele rezumate mai sus, şi această țintă a fost ratată. Rămâne ca noul ambasador, în măsura în care este suficient de receptiv, să-și utilizeze expertiza pe care o are în materie de resurse umane - ştie domnia sa bine ce vreau să spun - pentru a-i elimina din personalul Ambasadei pe acei subordonați care s-au dovedit, de-a lungul timpului, că au avut o agendă proprie și nu una legată de substanța parteneriatului româno-american. În fine, urmărindu-și obiectivele geostrategice, care coincid cu cele ale românilor, Statele Unite și-au propus să utilizeze, din plin și în mod eficient, vasta cultură politică și experiența românilor în această parte, destul de complicată, a lumii. Acest obiectiv a fost parțial atins. Și, evident, poate fi extins.

Aș fi mândru ca român să constat că Excelenţa Sa, domnul ambasador Hans Klemm și Departamentul de Stat al Statelor Unite adoptă scrisoarea deschisă a domnului Adrian Severin ca pe un document de lucru, ca pe un rezultat al unor analize profunde, făcute de un om cu experiență și animat de cele mai bune intenții, privind consolidarea relaţiilor româno-americane. Aș fi, evident, încântat dacă, într-o bună zi, aș afla că și modestele mele avertismente și contribuții personale, consemnate inclusiv în editorialul de față, ar fi avute în vedere. Și privite ca un semnal, transmis, cu toată simpatia, pentru valorile democratice ale Statelor Unite, de un român care a luptat mult, din banca presei, pentru integrarea acestei țări în Uniunea Europeană, în NATO și, în primul rând, pentru a transforma, cu sprijin american, această țară într-o piesă puternică și extrem de stabilă a jocului geostrategic din această parte a lumii.

De aceea, revin și insist asupra faptului că acceptând, până la un punct, militarizarea României - cu tot deficitul de democrație pe care această operație îl implică - acceptând chiar şi transformarea României, pentru o perioadă determinată de timp, într-un stat santinelă, nu trebuie, sub nicio formă, nici noi și nici americanii, să avem în vedere metamorfozarea României într-un stat dronă. Pur și simplu pentru că, uneori, drona poate fi utilizată ca torpilă, ceea ce înseamnă, nici mai mult, nici mai puțin, decât autodistrugerea ei. Cu comandă de la distanță.

SR Stanescu