Traian Băsescu este penal?
Postat la: 21.04.2016 | Scris de: ZIUA NEWS

Timp de 16 ani, nici mai mult, nici mai puţin, s-a vorbit şi s-a răsvorbit despre o operaţiune cu iz penal pusă la cale de Traian Băsescu. Faimosul teren cumpărat la un preţ scandalos de mic în raport cu terenul de alături, luat de omul de afaceri Căşuneanu, şi apoi revândut la un preţ scandalos de mare cumnatei omului de afaceri.
Iar Căşuneanu, ce să vezi, era omul de casă al lui Băsescu, parte a grupului său de interese nelegitime şi beneficiar al contractelor cu statul, date de Traian Băsescu, în calitate de primar general şi în calitate de ministru al Transporturilor. Şi, uite aşa, au trecut 16 ani. Până când, ieri, am aflat că s-a declanşat împotriva lui o anchetă penale. Ce semnificaţie are acest eveniment?
În mod normal, acest caz nici nu ar mai trebui comentat. Atât de mult s-a vorbit despre această potlogărie, atât de multe probe a produs presă şi organizaţiile societăţii civile încât istoria pare răsuflată. Când auzi timp de 16 ani că între Băsescu şi Căşuneanu a avut loc o frăţie, care a produs, sub forma unei mite mascate, o sumă uriaşă de bani, şi vezi că 16 ani nu se întâmplă nimic şi când în tot acest timp mai apar şi multe alte istorii asemănătoare, referitoare la acelaşi Traian Băsescu şi cam acelaşi gen de operaţii, începi să te întrebi dacă nu care cumva asemenea comportamente nu stau chiar în firea lucrurilor. Iar nebuni şi anormali sunt cei care le semnalează cu obstinaţie. Şi iată că, atunci când nimeni nu mai aştepta la nimic, de la procurori aflăm că treaba s-a urnit cumva. Că împotriva lui Traian Băsescu s-a pus în mişcare cercetarea penală. Deocamdată, el este suspect. Şi de aici încolo apar ciudăţeniile.
Prima dintre ele, probabil şi cea mai importantă este durata foarte mare de la săvârşirea faptelor până la declanşarea acţiunii penale, la care mai trebuie adăugată durata cercetării şi, apoi, a procesului în sine, prin care el va fi condamnat sau achitat. Vorbim, până în acest moment, de 16 ani. În final, în cea mai bună situaţie, vor fi 17 - 18 ani. Traian Băsescu este suspectat de spălare de bani. O infracţiune gravă, şi, probabil, aşa cum obişnuiesc procurorii, se va insistenţa asupra unui grup criminal organizat din care va face parte şi Căşuneanu şi rudă apropiată a acestuia. Cele două infracţiuni, la care, in extremis, procurorii ar mai putea adăuga şi altele, oricât de "generoasă" va fi instanţa în a face o încadrare penală nu sunt suficiente pentru a da peste cap prescripţia. În principiu, faptele de care el este acuzat, deocamdată doar ca suspect, şi faptele de care ar mai putea fi acuzat în acest dosar sunt, bine mersi, prescrise. Deci, dacă a săvârşit o infracţiune sau mai multe, în acest dosar, Traian Băsescu nu poate fi pedepsit.
A doua ciudăţenie are într-un fel legătură cu prescripţia. Când s-a pus problema Dosarului Flota, dosar care s-a închis pentru că Băsescu a fost ajutat de "justiţie" să-şi facă rost de o a doua expertiză, care a constatat prejudiciu zero, adică faptul că flota strategică a României nu a valorat niciun leu, s-a discutat mult în societatea românească despre prescripţie. Şi s-a spus, insistent, de către înalţi magistraţi, că la capătul mandatului, Traian Băsescu tot nu va putea fi judecat întrucât, în timpul imunităţii sale, prescripţia a curs. Dacă prescripţia a curs atunci, nici în acest dosar deschis de procurori, ea nu a fost suspendată pe durata celor 10 ani de mandat prezidenţial. Şi, din nou, şi din această perspectivă, Traian Băsescu scapă.
O a treia mare ciudăţenie este legată de competenţa de a face această anchetă. La data săvârşirii faptelor, Traian Băsescu era Primar General al capitalei. Suma de bani presupusă a fi spălată este foarte mare. Ca atare, ancheta ar trebui făcută de DNA. Dar, iată, că nu se întâmplă aşa. Traian Băsescu a fost citat, nu de DNA, ci de DIICOT. Oare de ce nu a luat hăţurile în mână neînfricata doamne Laura Codruţa Kovesi? Că doar era competenţă. De ce a fost nevoie ca procurorii DIICOT să înfrunte valul? Şi aici vine şi bomboana pe colivă. Dacă informaţiile de care dispunem sunt reale, atunci putem spune că am aflat, cu stupoare, că acest dosar nici măcar nu este deschis de noul procuror general. Nici vorbă. El a fost deschis de fostul procuror general. De Tiberiu Niţu. Cel executat de doamna Laura Codruţa Kovesi. Şi care este, el însuşi, sub o anchetă penală.
Din această perspectivă, lipsa de credibilitate a lui Tiberiu Niţu se răsfrânge în lipsa de credibilitate a dosarului penal deschis împotriva lui Traian Băsescu. Ca să nu mai vorbesc că, după 16 ani de tăcere totală, acest dosar a fost deschis şi făcut public fix înainte cu câteva zile ca Traian Băsescu să-şi depună candidatură pentru Primăria Generală a Capitalei.
Sorin Rosca Stanescu
-
Guvernarea "apă de ploaie"!
În București se achita societații Apa Nova un "serviciu de colectare a apei meteorice", adica, a apei de la ploaie ...
-
Tichetele de vacanță - Buturuga mică a Guvernului Bolojan. Motto: "Dacă proștii ar zbura, s-ar face întuneric" (Formația Paraziții)
Guvernele Ciolacu 2 și Bolojan care au anulat schema tichetelor de vacanța cu scopul reducerii deficitului bugetar, nu a ...
-
Vor să "cesioneze" poporul român!
Primariile vor putea sa externalizeze incasarea debitelor scadente catre autoritatea locala prin firme de executare fisc ...
-
De ce ați mai anulat atunci alegerile?
Postarea de ieri a președintelui pe rețelele sociale este o incercare palida de a pacifica societatea și de a reda incre ...
-
MUTANȚII...
De ceva vreme, cam de cand s-a format guvernul Bolojan, fostul lider liberal Lucovid Orban se cere insistent reintegrat ...
-
Amintiri despre....VIITOR! Episodul 2.
Ca sa stim cum stam si sa nu ne minunam cand vedem ce urmeaza! Astazi despre NATALITATE si MORTALITATE in Romania... -&I ...
-
Nevoia de minte limpede, de viziune și de program
O harnicie lipsita de sens - expresia neputinței politicienilor Daca ne-am putea uita din perspectiva timpului la ceea c ...
-
Unde greșește Nicușor Dan în privința serviciilor de informații
Președintele și premierul Romaniei nu par preocupați de reforma serviciilor de informații. Cu atat mai mult cu cat s-a d ...
-
E grav de tot! Cine conduce România
Am privit cu stupoare conferința de presa a lui Mihail Jurca, șeful cancelariei primului ministru, adus de Ilie Bolojan ...
-
AMINTIRI despre...VIITOR!
Ca sa stim cum stam si sa nu ne minunam cand vedem ce urmeaza....-Rata de analfabetism funcțional in Romania se situeaza ...
-
Adevărurile de la BEACH PLEASE. Încă o fată internată la ATI, victime multiple neraportate public, patronul nu e Selly, ci GLOBAL RECORDS, compania influencerilor!
Dupa doua zile de isterizare mediatica, mediatizare despre ororile constatate la festivalul Beach Please, s-a așternut t ...
-
DEMOCRAȚIA UNIUNII EUROPENE A MURIT ÎN STATELE MEMBRE
Moțiunea de cenzura impotriva Comisiei von der Leyen a cazut. Era de așteptat, dar asta nu face votul Parlamentului Euro ...
-
S-a dus la școală să râdă
Pentru trap nu-ți trebuie talent ci stare și nervi, ești tot timpul bașicat și improști venin din rateurile existenței t ...
-
A cincea roată!
Caruta guvernarii actuale pare ca are patru roti - PNL, USR, UDMR si Grupul minoritatilor, in timp ce PSD pare a fi a ci ...
-
Nu e (doar) despre festivaluri și drogangeală, este despre starea precară a părții majoritare a generației tinere
Sa incep cu un adevar demonstrat in ultimul deceniu, de cand aceasta moda, cu festivalul ce aduna timp de cateva zile su ...
-
Strategia ascunsă de federalizare a UE și pericolele pentru România
Nimeni nu va mai organiza vreodata un referendum in care sa intrebe cetațenii europeni daca vor sa renunțe la suveranita ...
-
Enigma celor trei capete de mauri de pe stema Valahiei
Istoricul și heraldistul Dan Cernovodeanu considera ca cea mai veche reprezentare heraldica atribuita Țarii Romanești de ...
-
Te adaptezi, sau dispari!
În urmatorii 10 ani, nu doar ca va exista o divizare intre bogați și saraci, ci intre oameni antrenați sa gandeasc ...
-
Când coada dă din câine
La conferința de presa recenta de la Chișinau, Nicușor Dan a fost intrebat de o ziarista ce va face Romania ca sa ii int ...
-
De cand merge "schema cu violul"? Dintotdeauna!
M-a sunat astazi un vechi frend, cunoscut in mediile informate sub numele de Colonelul, porecla care insa nu vine de la ...
-
Capii și complicii mafiei funciare din Oradea
Așa cum am promis in articolul ,,Mafia funciara favorizata de primaria și justiția oradeana", vom continua cu o suita de ...
-
Adrian Zuckerman, lasă-ne, ești libidinos și penibil
Fostul ambasador al SUA la București, Adrian Zuckerman, pozeaza in avertizorul de integritate al administrației de la Wa ...
-
Salvatorul Ilie,... cu altă pălărie (III)
Guvernul BoloDan a fost investit de doua saptamani pe repede inainte, dupa aproape o luna de amețeli și bajbaieli. Este ...
-
Cum a fost România îngropată în datorii: O schemă falimentară
Statul roman are datorii de 8 miliarde de lei la furnizorii de energie, din cauza modului gresit in care a fost conceput ...
-
Arestați-o pe Ursula!
Daca in UE ar funcționa statul de drept, adica supremația legii, Ursula Von Der Leyen ar fi trebuit suspendata de la con ...
-
Apostolii ideologiilor odioase au făcut un rău imens țării
Aveam de mult timp informațiile necesare insa numai acum apuc sa scriu despre un alt lucru dracesc de dupa caderea comun ...
-
Poporul care n-a greșit niciodată. De aceea n-a făcut nimic!
Romania e o țara speciala. Nu pentru ca a schimbat lumea. Nu pentru ca a scris istorie. Ci pentru ca, in mod miraculos, ...
-
Simplitatea este o însușire a Dumnezeirii
De ce Hristos a vorbit simplu și nu a fost deloc mișcat de dorința de a explica sau desfașura cele zise? Poruncile și in ...
-
Cum se fură statul român pe el însuși cu mâna băieților deștepți din energie
E foarte bine ca domnul prim ministru, Ilie Gavril Bolojan, insista de o saptamana sa ne explice ca pentru situația deza ...
-
Gnoza de la Princeton
Conform gnozei de la Princeton, savanții nu inceteaza sa-l caute pe Dumnezeu. Un Dumnezeu dedus sau calculat prin fumul ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu