În noaptea de 12 spre 13 iunie 1990, autorităţile au intervenit în forţă pentru a împrăştia "golanii" care se aflau de 52 de zile în Piaţa Universităţii. Seara, la televiziune publică putea fi auzit comunicatul preşedintelui Ion Iliescu, care chema ajutorul forţelor "conştiente şi responsabile" împotriva grupurilor extremiste.

Mineriada a pus capăt protestului anticomunist din Piaţa Universităţii, care a început cu un miting al PNŢCD în Piaţa Aviatorilor, în 22 aprilie. Din acea zi, manifestanţii au ocupat permanent Piaţa Universităţii, numărul lor crescând de la o zi la alta după ce, în 24 aprilie, în Consiliul Provizoriu de Uniune Naţională (CPUN), Ion Iliescu i-a numit "golani".

În 20 mai 1990, Ion Iliescu şi FSN câştigă alegerile parlamentare şi prezidenţiale. Oamenii din Piaţa Universităţii protestau faţă de instaurarea unei puteri "neocomuniste" reprezentate de regimul lui Ion Iliescu şi cereau adoptarea punctului 8 al Proclamaţiei de la Timişoara, independenţa Televiziunii şi aflarea adevărului despre Revoluţie. De la balconul Facultăţii de Geologie, numit "tribuna democraţiei", au vorbit în acele zile peste o mie de persoane - personalităţi, dar şi simpli cetăţeni -, iar Piaţa Universităţii, declarată "liberă de neocomunism" şi "kilometrul zero al democraţiei", a fost tranzitată de sute de mii de oameni.

În dimineaţa zilei de 13 iunie 1990, în jurul orelor 03.00 - 04.00 dimineaţa, forţele de ordine au distrus corturile celor aflaţi în piaţă şi au făcut arestări. În jurul orei 9.00, mai multe grupuri de muncitori de la IMGB au sosit în Piaţa Universităţii scandând: "IMGB face ordine", "Moarte intelectualilor" şi "Noi muncim, nu gândim", dar au părăsit apoi zona.

Două cordoane de trupe ale Unităţii Speciale de Luptă Antiteroristă (USLA) au înconjurat apoi piaţa cu autobuze din dotarea Poliţiei, atmosfera devenind tot mai tensionată. Au izbucnit violenţe între manifestanţi şi trupele USLA, fiind aruncate pietre şi cocteiluri Molotov, iar autobuzele Poliţiei fiind incendiate. Au fost atacate şi incendiate sediile Poliţiei Capitalei, Ministerului de Interne şi SRI.

Într-un comunicat citit la TV şi radio, preşedintele Ion Iliescu spunea: "Este clar că ne aflăm în faţa unei tentative organizate de a răsturna prin forţă, prin violenţa dezlănţuită, conducerea aleasa în mod liber şi democratic la 20 mai 1990. Ne adresăm tuturor cetăţenilor Capitalei, în numele democraţiei câştigate prin alegeri libere, să respingă cu toată hotărârea actele iresponsabile de violenţă şi să sprijine organele de ordine în restabilirea situaţiei de calm şi legalitate. Chemăm toate forţele conştiente şi responsabile să se adune în jurul clădirii guvernului şi televiziunii pentru a curma încercările de forţă ale acestor grupuri extremiste, pentru a apăra democraţia atât de greu cucerită".

În seara zilei de 13 iunie, trei garnituri de tren pline cu mineri au plecat din Petroşani spre Bucureşti, iar un alt tren a plecat a doua zi din gara Motru spre Bucureşti.

Ajunşi în Gara de Nord, în 14 iunie, la ora 04.00, minerii conduşi de Miron Cozma s-au deplasat către Piaţa Universităţii, după cum le ceruse Ion Iliescu, de la balconul Guvernului: "Mă adresez dumneavoastră, mulţumindu-vă pentru răspunsul de solidaritate muncitorească pe care şi de astă dată l-aţi dat, la chemarea noastră. Delegaţia de mineri, în frunte cu domnul Cosma, se va deplasa în Piaţa Universităţii, pe care vrem să o reocupaţi dumneavoastră".

În Piaţa Universităţii, minerii au pretins că refac rondurile de flori distruse de corturile manifestanţilor şi au pătruns în incinta Facultăţii de Geologie, unde au ocupat balconul şi au devastat sediul Ligii Studenţilor. La fel s-a întâmplat şi la Facultatea de Litere şi cea de Matematică, precum şi la Institutul de Arhitectură Ion Mincu. Numeroşi profesori şi studenţi au fost atunci bătuţi. Minerii au mai devastat sediile PNŢCD şi PNL şi au ocupat Televiziunea Română.

Toţi cei "bănuiţi a fi intelectuali" au fost bătuţi, urcaţi în dubele Poliţiei şi interogaţi la o unitate militară din Măgurele.

În ziua următoare, la orele prânzului, minerii au fost urcaţi în autobuze şi transportaţi la Romexpo, unde Iliescu le-a mulţumit. Imediat după aceasta au fost conduşi la trenurile care îi aşteptau în Gara de Nord şi transportaţi în Valea Jiului.

Opinia publică internaţională condamna evenimentele de la Bucureşti, reflectate de posturile de televiziune şi marile cotidiene din toată lumea. Departamentul de Stat al SUA a transmis atunci că "acţiunile autorizate de preşedintele Iliescu şi Guvernul său au lovit în inima democraţiei române".

În 16 iunie 1990, Guvernul transmitea într-un comunicat că a dispus "luarea unor măsuri concrete şi hotărâte pentru anchetarea şi tragerea la răspundere penală a celor vinovaţi, precum cercetarea actelor de molestare reclamate în zilele următoare", menţionând că au fost reţinuţi 1.021 de suspecţi.

În urma incidentelor sângeroase din 13 - 15 iunie, au murit zeci de oameni, dintre care doar şase au fost identificaţi şi recunoscuţi. De asemenea, 746 de persoane rănite, şase femei violate şi peste o mie de "bărboşi, intelectuali, studenţi din Universitate şi Arhitectură" reţinuţi ilegal fac parte din bilanţul negru al evenimentelor din vara anului 1990 din Bucureşti.

În luna februarie, cercetările în cazul Mineriadei din 13 - 15 iunie 1990 au fost reluate după 25 de ani de la evenimente, perioadă în care au fost emise mai multe decizii de neîncepere a urmării penale, unele victime ajungând să fie despăgubite la CEDO în absenţa unei hotărâri judecătoreşti în ţară.

În 17 septembrie 2014, România a fost obligată să continue investigaţiile în dosarul Mineriadei, în urma unei decizii a Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO). Această instanţă sublinia, la acel moment, obligaţia statului român de a face dreptate victimelor crimelor împotriva umanităţii, indiferent de timpul scurs de la săvârşirea acestora.

Marea Cameră a CEDO a constatat că România a încălcat articolele 2, 3 şi 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului, după ce reclamanţii Anca Mocanu, Marin Stoica şi Asociaţia 21 Decembrie 1989 s-au plâns de ineficienţa cercetărilor interne cu privire la evenimentele din 13-15 iunie 1990. CEDO a decis ca statul român să îi plătească Ancăi Mocanu, al cărei soţ a fost ucis de un glonţ în timpul Mineriadei, suma de 30.000 de euro pentru încălcarea articolului 2 - dreptul la viaţă - din Convenţia europeană a drepturilor omului, şi lui Marin Stoica, bătut şi ajuns în comă în ziua de 13 iunie 1990, în sediul TVR, 15.000 de euro, pentru încălcarea articolului 3 - interzicerea torturii - din Convenţie.

În 5 februarie, Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a infirmat rezoluţiile de neîncepere a urmăririi penale în cazul evenimentelor din iunie 1990.

În 9 martie, judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au constatat că soluţia Parchetului este legală şi temeinică. Decizia ICCJ este definitivă, dosarul fiind repartizat unui procuror care va emite, în baza probelor strânse, o rezoluţie. Acest procuror urmează să stabilească dacă se impune fie trimitere în judecată a celor implicaţi în dosar, fie clasarea cazului.

În urma deciziei, fostul lider al minerilor din Valea Jiului Miron Cozma spunea că are o "mare satisfacţie" că dosarul mineriadei va fi redeschis, susţinând că pentru fostul preşedinte Ion Iliescu există o singură pedeapsă - "condamnare pe viaţă pentru crime împotriva umanităţii".

Fostul şef de stat Ion Iliescu declara, la rândul său, că oricine este liber să analizeze şi să comenteze evenimentele de atunci şi că nu este nicio problemă dacă cei interesaţi sau istoricii se ocupă şi de acele momente.

Întrebat dacă crede că redeschiderea acestui dosar îl vizează în vreun fel sau îl va afecta, Iliescu a răspuns: ”De ce? Nu. Am fost contemporan cu evenimentele şi am avut nişte răspunderi, dar asta (redeschiderea dosarului, n.r.) e cu totul altceva”.

”Oricine este liber să analizeze, să comenteze evenimente trăite, mai apropiate, mai îndepărtate, nu e nicio problemă”, a adăugat Iliescu.

El a arătat că în 13-15 iunie 1990 au fost ”nişte fenomene şi nişte manifestări” pe care le-a trăit şi care au constituit ”factori perturbatori ai vieţii sociale, începând cu organizarea societăţii româneşti”.

”Aşa că e firesc ca toţi oamenii interesaţi, istorici, cei care vor să descifreze sensul evenimentelor, să se ocupe inclusiv de asemenea momente. Nu e nicio problemă”, mai spunea Iliescu.