• Tweet

Adrian Rugină, toboşarul trupei Bucium, a murit în incendiul din clubul Colectiv din București, dar nu înainte a salva alte persoane care au fost prinse în interiorul localului în acea noapte. Toboșarul scria pe 16 noiembrie, cu câteva ore înainte de alegerile prezidențiale că "revoluțiile nu se fac pe Facebook" și îndemna oamenii să meargă la vot.

Rugină a fost decorat post-mortem de președintele Klaus Iohannis pentru curajul de care a dat dovadă în noaptea tragediei, însă prietenii lui au scris, pe Facebook că tânărul a dat dovadă de curaj în fiecare clipă a vieții lui. Adrian Rugină scria pe Facebook, pe 16 noiembrie, o altă zi când mii de oameni au ieșit în stradă pentru a-și manifesta bucuria față de înfrângerea lui Victor Ponta, că este dezamăgit de clasa politică și încuraja oamenii la acțiune. Toboșarul spunea că chiar și atunci când credem că nu avem pe cine vota este important să mergem la vot, iar când lucrurile ajung într-un punct în care nu îl mai suportă să iasă în stradă.

Eroul scria despre campania electorală din noiembrie că a fost "cea mai scârboasă din istorie", "cu cel mai urât dintre candidaţii pe care i-am avut vreodată, care a reuşit să atragă o ura şi un dezgust fără precedent". Redăm mesajul lui Andrei Rugină integral:

"Am fost mereu de părere că orice exerciţiu democratic începe cu ştampila de vot şi se termină cu bată în mâna. Mai pe româneşte, te duci şi votezi, chiar dacă, după 25 de ani, eşti scârbit mereu de a vota fără încredere, doar răul cel mai mic. Apoi stai şi speri că răul cel mai mic nu e aşa de rău. Şi apoi, dacă vezi că ai greşit, ieşi în stradă, protestezi, strigi, te lupţi, până ceva se schimbă cu adevărat. Şi apoi o iei de la capăt. Revoluţiile nu se întâmplă pe Facebook, rezultatele nu se obţin la o bere, schimbarea e dura şi cere sânge, şi nu cred că suntem pregătiţi pentru asta.

Ţară asta ar trebui să trăiască minunat doar din agricultură şi turism. Ştiu că mitul cu "Grânarul Europei Interbelice" e, probabil, mai mult conjunctural, dar asta chiar şi aşa, potenţialul e enorm. Cu mici excepţii strategice, industria în România ar fi putut fi doar un hobby dedicat sutelor de minţi luminate care părăsesc anual ţară pentru proiecte de cercetare prin alte ţări, dispuse să investească în inteligenţă. Pentru că, de 25 de ani, toţi cei care ne-au condus, indiferent de nume sau de culoare politică, au investit exclusiv în prostie. În prostire şi în prostime. Pentru că o ţară de oameni inculţi, datori şi bolnavi, se conduce uşor, nu-I aşa? Când la parterele de bloc vom avea şi altceva decât shaormerii, farmacii şi sedii de bănci, atunci înseamnă că, poate, suntem pe calea cea bună. Până atunci, educaţia e că şi inexistentă, sistemul medical e la pământ, şi se mai târăsc doar pentru că, ici colo, mai există un profesor care nu-şi bate joc de meserie sau un doctor pentru care bunul simt şi jurământul lui Hipocrate mai au încă o semnificaţie. Sistemul de asigurări sociale nu e altceva decât o glumă proastă, şi mă întreb încă, şi probabil o să mă tot întreb, dacă peste 25 de ani o să aibă cineva să-mi plătească şi mie o pensie. Şi răspunsul momentan e că nu. Pentru că grosul de oameni care vin din urmă, visează la un BMW, la mâna a 6-a, înmatriculat în Bulgaria. Şi apoi, stau şi scuipă seminţe sprijiniţi de vechitură fără benzină în rezervor.

În mod normal, într-o ţară normală, n-ar trebui să-mi fac griji pentru pensie. O mică afacere, condusă corect, ar trebui să producă suficient, să-mi permită să pun deoparte fie şi un minim care să nu-mi dea depresii cu 25 de ani înainte să am nevoie de el. Ei bine, nu e tocmai aşa. Statul român nu ştie să-şi susţină decât propriul buzunar. În rest, te înghesuie cu zeci de controale, popriri nesimţite, suprataxare, birocraţie, lipsa de interes. În paralel, statul şi-ai lui reprezentanţi, pe care i-am votat şi apoi i-am lăsat să-şi facă de cap, sau pe care nu i-am votat pentru că ne era scârbă să mergem la vot, şi-au bătut joc de orice0. Au furat tot ce era de furat, au dat tunuri peste tunuri. Lucrurile au transpirat întotdeauna, dar nimeni n-a luat atitudine. Ştirile au apărut în presă, noi am dat de două ori Share pe Facebook, ultragiaţi nevoie-mare între două cafele, şi povestea a trecut. Nesimţirea a proliferat an de an, pe fondul unei preşe controlate, direcţionate, care în cea mai mare parte ai ei (încerc cu greu să nu generalizez), n-a făcut decât să distribuie rahat prin toate canalele, în orce formă, totul orientat către intoxicare, prostire, dezinformare.

Ce se va întâmplă cu dosarele existente, cu anchetele mai vechi şi mai noi, cu cei appx 250 de politicieni care urmează a fi anchetaţi în dosarele care urmează să fie deschise, sau dacă asta se va mai întâmplă vreodată, depinde de noi. Nu depinde de ei. Dar ştiu că, în primul rând, această caracatiţa monstruoasă, pusă pe furt şi îmbuibare, numită PSD (şi în toate formele de la FSN încoace) trebuie să moară. Trebuie distrusă şi spulberată. Asta nu înseamnă că toţi ceilalati, cu Băsescu sau Constantinescu, cu Boc sau Antonescu, şi tot neamul lor, sunt mai presus. Istoria n-o să-i consemneze vreodată pe nici unul dintre ei că vreun sfânt, vreun erou sau patriot. Avem doar 25 de ani de minciuni, furt şi proliferare sistematică a bătălii de joc. Nici unul dintre ei nu merită să se spună despre el că "a fost mai bun decât celălalt", că " a făcut", că "a încercat". România trebuie schimbată sistemic. Total, la scară mare.

Toate problemele de mai sus nu se vor rezolva doar cu alegerea unui preşedinte, dat fiind rolul constituţional al acestuia, fie el şi cel mai frumos şi mai înţelept dintre toţi. Dar e un prim pas, care trebuie făcut atent şi urmărit şi mai atent, fie şi doar pentru că taică Puţin şi-a mobilizat nişte multe tancuri la o aruncătură de bat de urnele noastre de vot. Din păcate, mi-e teamă că, în două săptămâni de acum, Facebook-ul va fi din nou plin de poze cu pisici. După cea mai scârboasă campanie electorală din istorie, cu cel mai urat dintre candidaţii pe care i-am avut vreodată, care a reuşit să atragă o ura şi un dezgust fără precedent, oamenii se vor relaxa. Vor avea nevoie să schimbe subiectul, indiferent de cine câştigă. Şi uşor-uşor, lucrurile se vor răci, poporul va începe să uite, televiziunile vor difuza de două ori mai multe mega-producţii de doi bani, că să ne "ajute".

Cam atât. Acum mă duc la vot. După care îmi scot bâta din dulap şi o pun frumos lângă uşa. Îmi doresc din tot sufletul că răul cel mai mic să fie chiar un bine. Sper, că de fiecare dată, să nu mă înşel. Până acum, m-am înşelat de fiecare dată. Sau ei mi-au înşelat aşteptările. Dacă se întâmplă din nou, povestea aia cu plecatul din ţară nu e, la modul realist, o opţiune. Cel puţin, nu pe scară largă. Mulţi dintre noi vor alege, conştient sau nu, să rămână aici. Dacă tot rămânem aici, n-a fi indicat să ne crească şi nouă nişte ****? Să ne obişnuim că trebuie luată atitudine? A te obişnui să fii călcat în picioare e uşor. Ba chiar poţi să ai impresia că duci o viaţă bună, amăgindu-te până când mizeria te loveşte iar şi iar şi nu mai poţi s-o ignori. A impune bunul simt, e mult mai greu. Dar trebuie!", scria Adrian Rugină.