Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor Afla mai multe! x












Amenzi mari pentru profanarea mormintelor de război

Postat la: 01.10.2015 | Scris de: ZIUA NEWS

0

Potrivit unui proiect de lege adoptat in aceasta saptamana de Senat, stingerea sau reaprinderea flăcării candelei de la Mormântul Ostaşului Necunoscut fără aprobarea Guvernului se sancţionează cu amendă de la 2000 lei la 3000 lei.

Proiectul mai prevede că depunerea la Mormântul Ostaşului Necunoscut a altor obiecte decât flori, coroane, jerbe de flori sau alte obiecte demne de cinstirea memoriei celor prevăzuţi la art. 2-4 din Legea nr. 379/2003 privind regimul mormintelor şi operelor comemorative de război se sancţionează, potrivit proiectului de modificare a Legii nr 397/2003, cu amendă de la 500 lei la 1.000 lei.

Potrivit expunerii de motive, Oficiul Naţional pentru Cultul Eroilor a constatat, în urma multiplelor controale, că regimul juridic al acestor necropole nu este respectat, cazurile de profanare a mormintelor eroilor de război fiind numerose, solicitând astfel modificarea legii, în sensul înăspririi sancţiunilor. Potrivit proiectului adoptat de Senat, introducerea în cimitirele de război a animalelor, pentru păscut sau adăpost, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei, la fel şi strămutarea operelor comemorative de război fără aprobările legale, construirea, modificarea, restaurarea sau orice intervenţie asupra acestora.

Înhumarea persoanelor decedate, altele decât cele prevăzute de legea în discuţie, în spaţiile destinate mormintelor de război sau în zona de protecţie a acestora, se sancţionează cu amendă de la 7.000 lei la 10.000 lei şi obligarea la suportarea cheltuielilor pentru aducerea operelor comemorative de război la starea lor iniţială. Proiectul de lege mai prevede că amplasarea şi construirea de noi monumente comemorative, cruci sau orice construcţie ridicată pe spaţiul destinat mormintelor de război sau în zona de protecţie a acestora fără avizul Oficiului Naţional pentru Cultul Eroilor se sancţionează cu amendă de la 7.000 lei la 10.000 lei.

DIN ACEEASI CATEGORIE...
albeni
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

ULTIMA ORA



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE