Băsescu: Povestea Mineriadei a fost lansată ca pe sub ea să se claseze dosarul Revoluţiei
Postat la: 25.10.2015 | Scris de: ZIUA NEWS
0
Fostul preşedinte Traian Băsescu a afirmat, sâmbătă seară, la B1 Tv, că „povestea Mineriadei" a fost lansată ca în timp ce opinia publică e interesată de subiect, să aibă loc clasarea dosarului Revoluţiei.
„Nu m-aş pronunţa pe chemarea la Parchet a unor persoane implicate în Mineriadă. Acuzaţia e foarte gravă. E în contextul cauzei de genocid, dacă nu mă înşel. E o acuzaţie cutremurătoare", a declarat fostul şef de stat făcând referire la acizaţiile aduse în ultimele zile de instituţiile judiciare lui Iliescu.
De asemenea, despre dosarul Revoluţiei fostul lider de la Palatul Cotroceni a precizat: „Ideea că după ce au murit o mie şi ceva de oameni putem spune că nimeni nu e vinovat sau că le-a trecut timpul de analiză mi se pare deplasată. Parchetul General deschide dosarul Mineriadei care a fost la şase luni distanţă de Revoluţie şi dosarul Revoluţiei nu mai poate fi judecat, acela care e cu şase luni mai devreme decât Mineriada a fost clasa pentru că s-au prescris multe fapte, iar acţiunile petrecute după şase luni nu sunt prescrise. Eu cred că aici e un joc. Povestea Mineriadei a fost lansată ca pe sub ea să se claseze dosarul Revoluţiei", a adăugat Băsescu.
Fostul şef de stat a făcut afirmaţii dure şi la adresa procurorului general şi a şefei DNA. niciunul dintre procurorii generali ai Republicii nu a vrut să rezolve probleme dosarului Revoluţiei. Sistemul e uşor să facă arestări spectaculoase, dar nu rezolvă o problemă de fond, chiar pentru istoria noastră. Vă garantez că toate documentele din unităţile militare, mii şi mii de declaraţii se află la Parchet. E dificil să îi anchetezi pe cei care au tras în populaţie", a spus Băsescu.
Totodată, fostul şef de stat a susţinut că procurorul general care ar rezolva dosarul Revoluţiei, ar avea parte de tot respectul său. „Dosarul Mineriadei este o perdea după care au vrut să muşamalizeze acel dosar mult mai dificil. Un procuror general al Republicii şi-ar fi luat toate galoanele respectului meu dacă ar fi rezolvat problemele dosarului Revoluţiei", a fost concluzia lui Traian Băsescu.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
ULTIMA ORA
-
Globalizarea serviciilor: România se conectează la autostrada informațiilor secrete din SUA
Deputaţii au adopat, decizional, proiectul care creează, la nivel naţional, mecanismele necesare pentru realizarea unui schimb de informaţii cu Departamentul pentru Securitate Internă al Statelor Unite ale Americii, prin intermediul unei platforme informatice dezvoltate şi administrate de către Ministerul Afacerilor Interne (MAI). Legea merge la promulgare.
-
Plantele gândesc, aud și au amintiri. Stiinta confirmă ceea ce se bănuia de mai multă vreme
Stiința contemporană nu numai că a demonstrat inteligența lucidă a multor animale - și a argumentat că acestea au conștiință - dar a arătat, de asemenea, că plantele, deși nu au creier, au grade de inteligență - și, prin urmare, „un fel de conștiință".
-
Psihiatrii avertizează împotriva tratamentelor dăunătoare și experimentale pentru persoanele de sex masculin și feminin
O organizație psihiatrică de top din Europa îi avertizează pe medici să nu promoveze "tratamente" transgender "experimentale" pentru copiii și adolescenții confuzi de gen.
-
Tot mai multi oameni de știință confirmă că realitatea este o iluzie, iar fizica cuantică arată că Einstein s-a înșelat!
Un experiment realizat la Centrul pentru dinamică cuantică al Universității Griffith a demonstrat că conceptul sceptic al lui Einstein de "acțiune ciudată la distanță" există cu adevărat.
-
O gripă sezonieră agresivă a fost denumită Covid. Ea a venit și a trecut înainte de sfârșitul anului 2019
Pandemia de Covid din 2020 a fost instigată de guverne și ajutată de mass-media corporatistă. Covid-19, cum a fost denumita artificial o gripa sezonieră destul de agresivă, "a venit și și-a făcut treaba sezonieră în toamna-iarna lui 2019", scrie Joel Smalley, expert in biotehnologie.
-
CEO-ul Pfizer afirmă: "Cancerul este noul Covid". Compania lui Bourla se pregătește să lanseze o nouă injecție oncologică ARNm
Directorul general al Pfizer, Albert Bourla, s-a lăudat săptămâna trecută că "cancerul este noul Covid", de pe urma căruia Big Pharma speră să obțină profituri masive prin vânzarea de medicamente împotriva cancerului.
-
Un profesor de medicină japonez avertizează lumea în legătură cu periculoasele injecții cu "replicon autoreplicant"
Renumitul profesor de medicină japonez Masayasu Inoue a avertizat împotriva administrării unui nou tip de "vaccin" cu ARNm fabricat în Japonia, care va fi gata în cursul acestui an.
-
Luxul lui Iohannis si apetitul pentru avioane private: Contract-cadru de 8,5 milioane de lei pentru patru ani
Patru companii au câștigat un acord-cadru pe patru ani pentru servicii de transport aerian de călători în țară și străinătate în urma unei licitații organizate de Administrația Prezidențială, potrivit anunțului oficial de pe portalul achizițiilor publice. Contractul-cadru are valoarea maximă de 8,5 milioane de lei.
-
Cum va fi utilizată inteligența artificială la Festivalul de Film de la Cannes. Ce alte tehnologii vor fi folosite în premieră
Securitatea la cea de-a 77-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes va fi una tehnologizată, cu dispozitive experimentale folosite într-un moment în care planul Vigipirate se află la cel mai înalt nivel, în preajma Jocurilor Olimpice de la Paris.
DIN CATEGORIE
- TOP CITITE
- TOP COMENTATE
- 1.O invenție revoluționară. Levitația a devenit posibilă
- 2.Misiune indeplinita: Anca Dragu a predat Republica Moldova la cheie pentru companiile străine care sunt deja în România
- 3.Suveica mafiei din agricultură: importăm porumb din Ungaria, mere din Polonia şi conserve de roşii din Turcia și dam totul la export
- 4.Yuval Noah Harari: "Când va veni potopul elitele vor construi o arcă și îi vor lăsa pe ceilalți să se înece!"
- 5. Poti sa pierzi tot prin Escrocheria "Mă auziți acum?" Motivul pentru care să nu răspunzi cu "Da"
- 6.Sute de mii de japonezi se revoltă împotriva "Tiranicului Tratat privind pandemiile al OMS"!
- 7.Părintele Pimen Vlad face dezvăluiri cutremurătoare: De unde vine, de fapt, Lumina Sfântă de la Ierusalim!
- 8.Se pregătește pandemia de gripă aviara cu transmitere la om ca sa se puna in aplicare tratatul OMS
- 9.Dorel Vișan, Laura și Ciprian Mega, pe covorul roșu la Moscova! Filmul "21 de rubini" selectat de către Nikita Mihalkov pentru "Oscarul BRICS".
- 10.Geoinginerie financiară: trilioane de aerosoli vor fi pulverizati din avion împotriva încălzirii globale
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu