Camera Deputaţilor a adoptat tacit 32 de proiecte de lege în anul 2015
Postat la: 05.01.2016 | Scris de: ZIUA NEWS

32 de legi au fost adoptate tacit de Camera Deputaţilor, în anul 2015, în calitate de primă Cameră sesizată, iar dintre acestea 10 au fost respinse definitiv, 7 sunt pe agenda Senatului, 5 în etapa promulgării sau la Curtea Constituţională şi 10 au devenit legi.
Dintre cele 32 de legi adoptate fără dezbatere parlamentară de Camera Deputaţilor, ca urmare a depăşirii termenului constituţional de 45 de zile, 5 au ajuns în faza promulgării sau au fost atacate de Curtea Constituţională. În rândul acestora se numără legea pensiilor speciale pentru aleşii locali, aprobată de Senat în ultima şedinţă de plen a sesiunii parlamentare septembrie-decembrie, şi atacată de Guvern la Curtea Constituţională. Printre cele 5 se mai numără şi o propunere legislativă care revizuieşte cadrul actual privind pensia de care beneficiază auditorii publici externi/controlorii financiari, menită să restabilască dreptul la "pensia de serviciu", anulat ca efect al aplicării prevederilor Legii nr.119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, precum şi ale legii nr. 263/2010 privind sistemul public de pensii.
De asemenea, Camera Deputaţilor a adoptat tacit legea care interzice publicitatea explicită pentru produsele medicamentoase difuzată în cadrul programelor de televiziune şi radiodifuziune, care a primit ulterior votul Senatului şi a ajuns pe masa preşedintelui Klaus Iohannis. Acelaşi traseu l-a parcurs şi propunerea legislativă pentru completarea Legii privind siguranţa naţională a României, care interzice defrişările ilegale pe suprafeţe mai mari de 1 hectar şi reducerea, fără aprobări legale, a consistenţei unei arboret cu mai mult de 50% faţă de prevederile amenajamentului silvic în vigoare.
Dintre cele 32 de proiecte de lege adoptate tacit, 10 au devenit legi. Astfel, în urma adoptării tacite de Camera Deputaţilor, Senatul a decis modificarea Legea nr.384/2006 privind statutul soldaţilor şi gradaţilor profesionişti, pentru ca limita maximă de vârstă până la care soldaţii sau gradaţii profesionişti pot fi menţinuţi în activitate să nu poată depăşi 55 de ani, a Legii educaţiei naţionale nr.1/2011, în sensul modificări componenţei consiliului de administraţie din unităţile de învăţământ de stat şi învăţământ specializat de stat, precum şi unor acte normative care vizau finanţele publice locale şi administraţia publică locală.
În domeniul politicii externe, mai multe proiecte de lege care vizau tratate dintre România şi Republica Kazahstan privind extrădarea, semnate la Bucureşti, în noiembrie 2014, au fost adoptate tacit de Camera Deputaţilor şi, ulterior ratificate. Este vorba despre tratate privind extrădarea, transferarea persoanelor condamnate, precum asistenţa judiciară în materie penală. 7 legi dintre cele 32 care au fost adoptate tacit de Camera Deputaţilor, ca urmare a depăşirii termenului de 45 de zile, au fost înregistrate spre dezbatere şi aprobare, la Senat.
Prin urmare, la începutul sesiunii parlamentare, din februarie, senatorii vor dezbate două proiecte de lege pentru modificarea Legilor nr.176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice şi nr.144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, care vizează persoanele eliberate sau destituite din funcţie potrivit prevederilor alin. (1) sau faţă de care s-a constatat existenţa conflictului de interese ori starea de incompatibilitate. Potrivit proiectelor de lege adoptate tacit, persoanele vizate ar putea fi decăzute din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică ce face obiectul prevederilor actelor normative supuse modificării, cu excepţia funcţiilor electorale, pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcţia ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului.
Aleşii din Senat vor trebui să se pronunţe şi asupra a două proiecte de lege care vizează modificarea Legii educaţiei naţionale nr.1/2011, dintre care unul propune ca statul să finanţeze „programul Şcoala după Şcoală pentru elevii de până în clasa a IV-a, ai căror părinţi/reprezentanţi legali solicită acest serviciu, printr-un tichet în valoare de 0,4 ISR lunar/copil, respectiv 200 de lei".
Prin modificarea Legii educaţiei naţionale nr.1/2011, părintele/reprezentantul legal ar urma să opteze pentru acest tichet, în scris, individual pentru fiecare copil, la sfârşitul fiecărui an şcolar sau la momentul înscrierii copilului la şcoală, iar şcolile ar urma să deconteze serviciul. Pe ordinea de zi, a Senatului, în sesiunea parlamentară din februarie, se vor regăsi şi un proiect de lege care vizează modificarea şi completarea Legii nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale.
Proiectul de lege, adoptat tacit de Camera Deputaţilor, instituie obligativitatea ca, în 10 zile de la primirea comunicării, Ministrul Justiţiei să elaboreze proiectul de modificare al actului normativ emis de Execuitv şi constatat ca fiind neconstituţional şi să îl înainteze Guvernului, care ar urma să îl discute în prima şedinţă de guvern. Dacă actul normativ este o lege, modificarea propusă de Guvern va fi dezbătută de Parlament în procedură de urgenţă. Proiectul de lege mai prevede că „deciziile instanţelor pronunţate prin nesocotirea deciziilor Curţii Constituţionale sunt nule de drept".
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Momente de panică în conferința de presă - Ministra suedeză a sănătății s-a prăbușit chiar în timp ce era prezentată
Elisabet Lann, noul ministru al sanatații din Suedia, a leșinat și s-a prabușit marți, in timp ce era prezentata la o co ...
-
România, a doua cea mai mare alocare din UE în programul SAFE - Împrumuturi pentru armament și industria de apărare
Uniunea Europeana a anunțat astazi distribuirea sumelor in cadrul noului program SAFE (Securing the EU Defence Industria ...
-
Fizicienii au reușit să „dea timpul înapoi" într-un experiment cuantic. Ce înseamnă pentru viitorul științei
Fizicienii din Viena au reușit ceea ce pana acum parea doar un scenariu de science-fiction. Au inversat timpul pentru o ...
-
Google trage un semnal de alarmă: internetul se prăbușește! Ce contribuie, zi de zi, la acest lucru
Google a ajuns sa confirme ceea ce mulți editori și specialiști observau deja: internetul deschis intra intr-un declin a ...
-
Donald Trump afirmă că violenţa domestică este o infracţiune „mai puţin gravă"
Donald Trump a fost acuzat luni ca minimalizeaza gravitatea violentei domestice, dupa ce a declarat intr-un discurs ca a ...
-
Un melc a terorizat locatarii unui bloc, la miezul nopții. Aceștia au chemat și poliția
Un bloc din Bavaria a fost trezit in toiul noptii de o sonerie care nu mai contenea, iar locatarii, convinsi ca sunt vic ...
-
Medicul care și-a otrăvit 30 de pacienți ca să arate că este „expert" în resuscitare. 12 oameni au murit
Un fost anestezist din Franța este judecat dupa ce și-a otravit intenționat 30 de pacienți ca sa-și arate abilitațile de ...
-
Scutirea plății CASS ar putea reveni pentru șase categorii socio-profesionale. Cum s-a răzgândit PSD după ce a susținut măsurile fiscale ale Guvernului Bolojan
Dupa ce a susținut pachetul doi de masuri fiscale al Guvernului Bolojan, PSD a depus in Parlament doua proiecte de lege ...
-
Spion străin capturat în România. A vândut secrete de stat serviciilor secrete din Belarus
Un barbat, in varsta de 47 de ani, cercetat pentru tradare prin transmitere de informații secrete de stat in forma conti ...
-
Limitele inteligenței artificiale: chipul unui acuzat de crimă, folosit ca model Shein
Chipul lui Luigi Mangione, barbat acuzat de uciderea CEO-ului UnitedHealthcare, a devenit in ultimele luni un fenomen vi ...
-
Un avion MiG-29 misterios a apărut pe cerul din Ucraina: Poartă însemnele Kievului, dar schema de camuflaj a unui fost aliat al Rusiei
Un avion de lupta MiG-29 azer, cu un singur loc, purtand insemnele Forțelor Aeriene Ucrainene, dar schema de camuflaj a ...
-
ADIO coif de la Coțofenești. Procurorii olandezi au renunțat la acuzațiile împotriva a trei suspecți în cazul furtului tezaurului DACIC
Procurorii olandezi au anunțat retragerea acuzațiilor impotriva a trei suspecți in cazul furtului coifului de aur de la ...
-
O ipoteză deloc de neglijat: Ce dezastre naturale ar putea avea loc dacă rotația Pământului s-ar accelera
Zilele par din ce in ce mai scurte - și nu este doar o impresie. Potrivit oamenilor de știința, in vara anului 2025, Pam ...
-
Molecule produse doar de organisme vii, pe o exoplanetă aflată la 124 de ani-lumină de Pământ. Am putea fi în fața celei mai importante descoperiri din istorie
Oamenii de știința au detectat pentru prima data pe exoplaneta K2-18b molecule care, pe Pamant, sunt produse doar de org ...
-
Locul sacru unde Moise ar fi primit Cele Zece Porunci, transformat într-un mega-resort de lux. Au fost mutate morminte pentru a face loc unui parc auto
Unul dintre cele mai sacre locuri din lume, Muntele Sinai, este transformat intr-un mega-resort de lux, in ciuda protest ...
-
Aurul digital ar putea zgudui în curând piaţa metalelor preţioase din Londra
Londra, cu o piata a aurului evaluata la 930 de miliarde de dolari, s-ar putea confrunta cu o schimbare "transformatoare ...
-
Viitorul lui Zelenski. Ce s-ar putea întâmpla cu președintele ucrainean după încheierea războiului
Viitorul lui Volodimir Zelenski reprezinta un subiect pentru dezbaterea publica, in contextul negocierilor de pace iniți ...
-
Sărbătoare mare la români. Tradiții și obiceiuri de Sfânta Maria Mică, ziua care marchează hotarul dintre vară și toamnă
Creștinii sarbatoresc luni, 8 septembrie, Nașterea Maicii Domnului sau Sfanta Maria Mica, zi care marcheaza inceputul cu ...
-
Operațiune majoră de spionaj: Un mail suspect a încins relațiile dintre SUA și China
Autoritatile americane investigheaza un e-mail fals, pretins a fi trimis de un legislator republican, care continea malw ...
-
Elena Udrea, primul interviu după eliberare: "I-am spus lui Băsescu că tandemul Kovesi-Coldea conduce România"
Elena Udrea a acordat primul interviu dupa ieșirea din inchisoare, la Realitatea PLUS, unde a facut o serie de acuzații ...
-
Premieră la Vatican: Pelerinaj pentru catolicii din comunitatea LGBT+
Pentru prima data, un grup de peste 1.400 de catolici care fac parte din comunitatea LGBT+ și apropiații lor participa, ...
-
Mizele secrete ale inteligenței artificiale și culisele luptei pentru supremația în domeniul AI
Daca vrei sa afli care au fost primele erori ale lui ChatGPT, de ce a fost comparat cu un medicament scos pe piața pentr ...
-
Pelerinajul evreilor ultra-ortodocși în Ucraina în pericol după eșuarea negocierilor cu Republica Moldova. România ar putea deveni o rută de tranzit
Guvernul de la Ierusalim se afla intr-un impas in negocierile cu Moldova privind finanțarea și funcționarea unui termina ...
-
Eclipsă totală de Lună, duminică, pe cerul României: Observatorul Astronomic face anunțul momentului
Momente speciale pe cerul Romaniei. O eclipsa totala de luna va avea loc in aceasta seara. Observatorul Astronomic "Amir ...
-
Incredibil: Procurorii vor verifica medicii antivacciniști. „Este inacceptabil să promoveze în spațiul public informații care nu sunt verificate medical."
Ministrul Sanatații, Alexandru Rogobete, a declarat, duminica, 7 septembrie, ca va fi trimis catre Parchet raportul pe c ...
-
Românul care a șocat SUA. Fura într-un mod ingenios și avea zeci de mandate de arestare pe numele său. „Nu mai văzusem așa ceva până acum"
Un cetațean roman, cautat intr-un caz de furt ilegal de bani in nordul Texasului, a fost arestat recent in zona Houston. ...
-
Noul bilanț după valul de lovituri cu sute de drone rusești în Kiev. Guvernul a luat foc. Ar fi cel mai mare atac cu drone de până acum
O dimineața de groaza a cuprins capitala Ucrainei. Sediul Guvernului de la Kiev a fost lovit de armata rusa in cel mai c ...
-
Mașina îți va spune singură dacă ești prea bătrân ca să mai conduci. Un gigant auto din SUA a brevetat sistemul care te judecă în mers
Pana la ce varsta poate o persoana sa conduca in siguranța este o discuție aprinsa in foarte multe țari de pe glob, care ...
-
Polițist înjunghiat, în timp ce a fost chemat să aplaneze un conflict într-un spital. De la ce a pornit scandalul
Un polițist din Hunedoara a fost ranit, dupa ce a fost injunghiat cu un cuțit, in timpul unei intervenții la spitalul di ...
-
Declaratie virală a Melaniei trup de la Casa Albă: "Roboții sunt deja aici!"
Melania Trump, Prima Doamna a Statelor Unite, a avut joi o apariție publica rara la Casa Alba. Ea a declarat ca „r ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu