Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor Afla mai multe! x












Cazul Avădanei vs. Ireland: Un român prins beat la volan a aruncat în aer sistemul judiciar irlandez

Postat la: 22.09.2015 | Scris de: ZIUA NEWS

0

"Procesul verbal de testare a alcoolului expirat nu este o dovadă valabilă în cazul în care este numai în limba engleză", a decis recent un judecător de la Înalta Curte Penală a Irlandei. Judecătorul Seamus Noonan, a declarat că actele procedurale efectuate după un test alcool al Garda, în care a fost arestat românul Mihai Avadanei (29 ani) pentru depistarea sub influența bauturilor alcoolice la volan, nu sunt valide pentru că au fost tipărite doar în limba engleză nu și în cea irlandeză.

Judecătorii irlandezi au considerat contestația românului Avădanei o adevărată provocare la adresa sistemului de justiție din insulă. Mihai Avandanei a fost sprijinit de un judecător districtual care a prezentat cauza sa Înaltei Curți din Irlanda. Mihai Avădanei a fost oprit la ora 0:50 în 21 aprilie 2014, pe Wolf Glas Quay în Dublin de către Garda, care a i-a imputat șoferului că a condus cu 80 km pe oră într-o zonă cu limitare de 50 km pe oră. Suspectat de a fi în stare de ebrietate, șoferul Avădanei a fost plasat în arestat în Garda Station Dublin. La testul cu aparatul Drager ofițerul Garda Colm McCluskey a depistat la Avădanei o alcoolemie de 52 de micrograme de alcool la 100 ml în aerul respirat. Limita prevăzută de lege fiind de 22 micrograme de alcool la 100 ml în aerul respirat. Deși românul cunoștea bine limba engleză, el a cerut un interpret iar ulterior a fost eliberat pe cauțiune.

În iulie anul trecut Avădanei a compărut în fața Judecătoriei din Dublin, iar avocatul său Michael Staines a susținut că clientului său nu i s-a oferit, de către Garda, rezultatele testului aparatului intoxlyser (Drager) atât în limba ​​irlandeză cât și în engleză. Conform av. Staines această procedură nu este una completă și în conformitate cu Legea privind traficul rutier din 2010, deoarece a fost oferită doar în limba engleză. Prin urmare documentul completat de Garda este unul lovit de nulitate absolută.

Românul Mihai Avădanei prins beat la volan anul trecut in Dublin a contestat rezultatele testului pe motiv de viciu de procedură, mai precis pentru că rezultatele nu i-au fost oferite și în limba irlandeză ci doar în cea engleză. Asta deoarece Irlanda are două limbi oficiale. Prevalându-se de acest precedent, sute de cazuri de presupuse depistări în trafic a șoferilor în stare de ebrietate au fost suspendate până acum în toate instanțele din întreaga Irlanda. Printre cei câteva sute de automobiliști suspectați de conducere sub influența alcoolului s-a aflat și Senatorul Brian Ó Domhnaill din partea Fianna Fáil care a așteaptat rezultatul cazului Avădanei înainte de a fi audiat de Curtea Penală pe 26 iunie 2015.

Într-o prezentare a cauzei în fața Înaltei Curți, judecătorul Conal Gibbons s-a plasat de partea acuzatului, dar a cerut pronunțarea unei hotărâri a unei instanțe mai mare în grad. În același timp Ministerului Public a considerat hotărîrea dată de judecătorul Gibbons ca fiind "o adevărată provocare la adresa sistemului judiciar din Irlanda". Acum hotărârea definitivă a Înaltei Curți în cazul Avădanei vs. Ireland este una de-a dreptul șocantă și care revizuiește din temelii sistemul de justiție irlandez.

Judecătorul Noonan a spus în motivarea instanței supreme că "nu a existat nici un fel de ambiguitate în procesul-verbal rezultat din efectuarea testului alcool, în sensul că Garda trebuie să furnizeze declarații atât în limba irlandeză și în engleză".
"Considerăm că, ceea ce a luat naștere din acest caz, este un eșec în tentativa autorității polițienești de a produce o jumătate de procedură legală, aceasta nefiind doar o simplă abatere de la forma prescrisă. Acesta nu poate fi o dovadă și nu poate fi admisă", a conchis judecătorul Seamus Noonan de la Înalta Curte de Justiție a Irlandei.

Marian Gârleanu
Dublin, Irlanda

DIN ACEEASI CATEGORIE...
albeni
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

ULTIMA ORA



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE