Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor Afla mai multe! x












Dan Alistar, patronul Alistar Security, a fost arestat preventiv

Postat la: 30.04.2015 | Scris de: ZIUA NEWS

0

Dan Alistar, patronul firmei de securitate Alistar Security a fost arestat preventiv. Alături de el, alte șapte persoane au primit mandate de arestare preventive pentur 30 de zile într-un dosar de evaziune și spălare de bani, cu prejudiciu de aproximativ trei milioane de euro.

Judecătorii de la Tribunalul București au admis solicitarea procurorilor de la Parchetul Tribunalului București. Solicitarea de arestare preventivă s-a făcut pe numele lui Dan Alistar, a nepoatei sale Melania Alistar, precum si pentru Carmen Nicolae, Cătălin Bogdan, Temistocle Bejan, Ionel Popa, Aziz Ciftci si Nicolae Iosub. Decizia poate fi contestata la Curtea de Apel Bucureşti, care va decide definitiv daca cei opt inculpaţi vor rămâne in arest, vor fi arestaţi la domiciliu sau vor fi cercetaţi in libertate, sub control judiciar.

Patronul uneia dintre cele mai mari companii de securitate din București, Alistar Security, Dan Alistar, a fost reținut pentru 24 de ore de procurori urmând a fi prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă într-un dosar de evaziune fiscală, în care s-au efectuat percheziții în cursul zilei de marți.

Dan Alistar, și alți șapte colaboratori și angajați au fost reținuți în urma unei anchete a procurorilor Tribunalului București. Aceștia sunt acuzați de evaziune fiscală, iar prejudiciul se ridică la peste 3 milioane de euro.

Procurorii parchetului de pe lângă Tribunalul București au efectuat, marți dimineața, 75 de percheziţii la sediile unor firme și la domiciliile unor persoane implicate într-un dosar de evaziune fiscală și spălare de bani. Printre oamenii implicați se află și Dan Alistar, patronul uneia dintre cele mai mari firme de pază din țară, Alistar Security.

Procurorii au anunțat că "efectuează un număr de 75 percheziţii domiciliare pe raza municipiului Bucureşti şi în judeţele Ilfov, Teleorman, Timiş, Călăraşi, Buzău, Bacău, Prahova şi Ialomiţa la locuinţele mai multor persoane fizice şi la sediile sociale ale mai multor societăţi comerciale implicate în săvârşirea infracţiunilor de „evaziune fiscală" şi „spălare a banilor".

Au fost emise un număr de 58 mandate de aducere cu privire la persoanele ce urmează a fi audiate în cauză".

Potrivit unui comunicat de presă transmis de Parchet, "în perioada mai 2012 - august 2014, reprezentanţii unei societăţi având ca obiect de activitate prestarea unor servicii de pază au înregistrat în evidenţa contabilă a societăţii şi au declarat organelor fiscale cheltuieli în cuantum de 43.573.537 lei, care nu au la bază operaţiuni de achiziţie reale, provenind de la mai multe societăţi cu „comportament de tip fantomă", cauzând bugetului de stat un prejudiciu în cuantum de aproximativ 3.000.000 euro.

 

DIN ACEEASI CATEGORIE...
albeni
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

ULTIMA ORA



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE