Droguri de 40 milioane euro capturate în România
Postat la: 29.07.2015 | Scris de: ZIUA NEWS
0
Peste 330 de kilograme de heroină, cu o valoare de piaţă de aproximativ 40 de milioane de euro, au fost capturate marţi, după ce două tiruri, care transportau paleţi din rumeguş, au fost oprite concomitent, unul la punctul de trecere a frontierei din Satu Mare, iar al doilea la Bistriţa.
Operaţiunea a fost pregătită timp de patru ani de DIICOT şi a purtat numele de "Green Arrow" (săgeata verde, trad.). Heroina provenea din Afganistan şi traversa ţara noastră pentru a ajunge în Olanda. Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Satu Mare și polițiști de frontieră au confiscat 333 kg de heroină.
Procurorul șef al DIICOT, Daniel Horodniceanu, a declarat, într-o conferință de presă, că aceasta este cea mai mare captură de heroină pe teritoriul României după 1990, precedenta fiind din 2005, când au fost găsite 256 kg. Drogurile erau ambalate în pachete și transportate în două TIR-uri, în rezervoare speciale din tablă, acoperite cu foaie de plumb, pentru a nu fi detectate. De asemenea, pachetele cu droguri erau îmbibate cu boia de ardei iute și piper, pentru a nu fi descoperite de câinii anti-drog.
Puritatea heroinei este de 62-65%, valoarea de piață engro fiind de 8 milioane euro. Însă odată ajunse pe piaţa neagră, împărţită în doze, şi vândută consumatorilor, preţul drogurilor ar fi crescut de cinci ori şi ar fi ajuns la o valoare finală de aproximativ 40 de milioane de euro. În mod obişnuit, puritatea heroinei care ajunge la consumator este de aproximativ 10-15 la sută.
Potrivit şefului DIICOT, Daniel Horodniceanu, drogurile proveneau cel mai probabil din Afganistan şi ai fost aduse pe ruta Afganistan - Azerbaidjan - Georgia - Armenia, apoi transportate pe Marea Neagră în Ucraina, iar de aici în România. Potrivit lui Claudiu Cucu, şeful Directiei de Combatere a Crimei Organizate din cadrul IGPR, ţara de destinaţie pentru droguri ar fi Olanda, România fiind doar o ţară de tranzit.
Au fost reţinute patru persoane: doi români şi doi turci, cu domiciliul în România. Primele informaţii despre reţeaua de trafic de droguri au intrat în posesia autorităţilor în 2011, iar în ultimii ani traficanţii au fost supravegheaţi. Cel care a depistat locația în care erau ascunse dorgurile a fost chiar câinele de serviciu al polițiștilor de frontieră de la Petea. Când a văzut ce au găsit oamenii legii în mașina sa, șoferul TIR-ului a leșinat.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
ULTIMA ORA
-
Parlamentul European: Limită de 10.000 euro pentru plăţile mari în numerar în Uniunea Europeană
Parlamentul European a adoptat, miercuri, un pachet de legi care consolidează setul de instrumente al UE pentru combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului.
-
Obediența la maxim: Postul TV Realitatea Plus a fost amendat de CNA pentru că „subminează încrederea în Ucraina și ucraineni"
Postul TV Realitatea Plus a fost amendat de CNA cu 10.000 de lei pe motiv că în patru ediții ale emisiunii „Caravana România Suverană" s-ar fi încălcat legislația referitoare la informare corectă, imparţialitate şi echilibru prin adoptarea unor poziţii care ar submina încrederea în Ucraina şi ucraineni.
-
Detalii despre boala de care suferă Celine Dion: "Să sperăm că vom găsi un miracol"
Cântăreaţa Céline Dion a vorbit despre boala sa în primul interviu pe care l-a acordat după anunţarea diagnosticului, publicat miercuri în cel mai recent număr al revistei Vogue France, pe a cărui copertă figurează vedeta canadiană.
-
Congresman american: Autoritățile americane cheltuiesc zeci de milioane de dolari pentru ceva ce spun că nu există
Congresmanul american Tim Burchett consideră că autoritățile americane ascund informații despre obiecte zburătoare neidentificate (OZN), în timp ce cheltuiesc zeci de milioane de dolari pentru cercetări în acest domeniu.
-
Elon Musk: În Occident va incepe un război civil
Mai devreme sau mai târziu, un război civil va începe în Occident, a declarat antreprenorul și miliardarul american Elon Musk pe rețeaua de socializare X.
-
Iohannis a semnat: România devine culoar de transport pentru livrările de armament către Ucraina
Klaus Iohannis a aprobat tranzitarea țării a unor echipamente şi bunuri materiale donate Ucrainei de către Estonia, dar şi instruirea militarilor ucraineni pentru cunoaşterea, utilizarea şi întreţinerea echipamentelor respective.
-
Proiect crucial: Guvernul României a acordat o licență de exploatare pentru o mină de magneziu unei companii susținute de americani
Într-o discreție aproape totală, Guvernul României a acordat, săptămâna trecută, o licență de concesiune pentru exploatare minieră firmei Verde Magnesium din București, care e susținută de firma americană de capital privat Amerocap.
-
Amnesty International anunță o nouă ordine mondială. Cea actuală e în pragul distrugerii!
Ordinea mondială construită după 1945 este "în pragul distrugerii", a avertizat secretara generală a Amnesty International, Agnes Callamard, cu prilejul publicării raportului anual al organizaţiei privind situaţia drepturilor omului în lume. Raportul critică în special Israelul, SUA, Rusia şi China.
-
Ăștia ne omoară prin alimente infestate: Lapte "pasteurizat" de vacă infectat cu gripă aviară și vândut în magazine!
Urme ale virusului H5N1 au fost detectate în SUA în lapte de vacă pasteurizat, au anunţat marţi autorităţile americane, adăugând că este puţin probabil, totuşi, să existe un risc pentru sănătatea umană.
DIN CATEGORIE
- TOP CITITE
- TOP COMENTATE
- 1.O invenție revoluționară. Levitația a devenit posibilă
- 2.Misiune indeplinita: Anca Dragu a predat Republica Moldova la cheie pentru companiile străine care sunt deja în România
- 3.Yuval Noah Harari: "Când va veni potopul elitele vor construi o arcă și îi vor lăsa pe ceilalți să se înece!"
- 4. Poti sa pierzi tot prin Escrocheria "Mă auziți acum?" Motivul pentru care să nu răspunzi cu "Da"
- 5.Cei patru factori care au provocat criza de sănătate mintală Generației Z: iPhone, netul de mare viteză, camera frontală și viralizarea conținutului pe rețelele sociale
- 6.Sute de mii de japonezi se revoltă împotriva "Tiranicului Tratat privind pandemiile al OMS"!
- 7.Sindromul " România": Peste jumătate dintre britanici se gândesc să părăsească Marea Britanie pentru a lucra în străinătate
- 8.Se pregătește pandemia de gripă aviara cu transmitere la om ca sa se puna in aplicare tratatul OMS
- 9.Virolog de top despre vaccinați: "Urmează un tsunami al deceselor Covid care va provoca haos economic si social. Cineva trebuie sa spuna adevarul!"
- 10.Dorel Vișan, Laura și Ciprian Mega, pe covorul roșu la Moscova! Filmul "21 de rubini" selectat de către Nikita Mihalkov pentru "Oscarul BRICS".
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu