Şef la Imigrări, reţinut de DIICOT
Postat la: 07.12.2016 | Scris de: ZIUA NEWS
0
Procurorii DIICOT - Structura Centrală au dispus, luni, reţinerea lui Ion Narcis Dumitru, şeful Serviciului Depistări şi Combaterea Şederii şi Muncii Ilegale a Străinilor din cadrul Inspectoratului General pentru Imigrări - Direcţia pentru Imigrări a Municipiului Bucureşti, pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat şi complicitate la şantaj, anunţă DIICOT.
Procurorii precizează că, în cauză, au dispus trimiterea în judecată, încă din 1 aprilie 2014, a inculpaţilor Atzmon Simhon Efraim, Charli Kastro, Shmuel Malka Yosef, Nehemia Erlich, Mihai Mila şi Beg Zadok pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, lipsire de libertate în mod ilegal, tâlhărie, fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată şi şantaj în formă continuată.
Prin actul de sesizare a instanţei s-a reţinut că, în cursul anului 2012, inculpaţii Atzmon Simhon Efraim şi Charli Kastro au iniţiat şi constituit un grup infracţional organizat, la care au aderat şi pe care l-au sprijinit, prin contribuţii permanente sau periodice inculpaţii Nehemia Erlich, Florin Cătălin Păun, Mihai Mila, Yosef Shmuel Malka, Beg Zadok, Angela Olteanu Angela şi Daniela-Elena Simhon, în vederea comiterii unor infracţiuni grave şi în scopul obţinerii de beneficii patrimoniale. Anchetatorii mai arată că, prin acelaşi rechizitoriu s-a dispus disjungerea cauzei cu privire la mai multe fapte şi persoane în vederea continuării cercetărilor pentru complicitate la şantaj, avându-se în vedere inclusiv evenimentele care s-au derulat în sediul Inspectoratului General pentru Imigrări (fost ORI) în jurul datei de 4 aprilie 2013.
"În cauză există suspiciunea rezonabilă că începând cu luna aprilie 2013, inculpatul Dumitru Narcis Ion a aderat şi a sprijinit grupul infracţional organizat iniţiat şi constituit de către inculpaţii Simhon Efraim Atzmon şi Kastro Charli, cetăţeni israelieni, în vederea comiterii unor infracţiuni grave în scopul obţinerii de beneficii patrimoniale.Astfel, inculpatul Dumitru Narcis Ion în calitate de şef Serviciul Depistări şi Combaterea Şederii şi Muncii Ilegale a Străinilor din cadrul Inspectoratului General pentru Imigrări - Direcţia pentru Imigrări a Municipiului Bucureşti, în baza unei înţelegeri anterioare cu inculpaţii Simhon Efraim Atzmon şi Kastro Charli a înlesnit acestora obţinerea, prin constrângere, de la o persoană vătămată, cetăţean israelian, a unui folos patrimonial injust, respectiv suma de 135.000 de euro dobândită de cei din urmă prin ameninţarea constantă a victimei cu formularea unor plângeri penale nereale", susţin procurorii.
Ei precizează că, pentru atingerea scopului, Ion-Narcis Dumitru l-a citat nelegal pe cetăţeanul israelianul şantajat şi apoi a participat la punerea în practică a unui "scenariu" derulat în sediul Inspectoratului General pentru Imigrări, "procedând la încătuşarea lui Atzmon Simhon Efraim în afara cadrului legal". "S-a reţinut că inculpatul s-a implicat direct în pretinsa «negociere» derulată de către persoana vătămată cu un martor din prezenta cauză, contribuind astfel esenţial la menţinerea victimei într-o stare de acută presiune psihică, sub imperiul căreia aceasta a fost determinată la semnarea unui contract fictiv de împrumut şi la plata, în temeiul acestuia, a sumei de 135.000 de euro, respectiv 15.000 de euro în numerar şi contravaloarea sumei de 120.000 de euro prin virament bancar", mai arat[ procurorii. În cursul zilei de miercuri Ion-Narcis Dumitru urmează să fie prezentat Tribunalului Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
ULTIMA ORA
-
Slănic Prahova - surparea străzii: "S-ar putea să fie vestigii dacice. O apă subterană care spală nisipul"
Locuitorii din orașul Slănic Prahova trec în continuare prin momente de coșmar, după ce o stradă s-a surpat joi, 25 aprilie, la doar 40-50 de metri de blocurile de locuințe.
-
Proteinele Spike ajută celulele canceroase să supraviețuiască și să reziste chimioterapiei. Si vaccinurile ARNm Covid pot avea efecte similare
Proteina Spike din SARS-CoV-2, precum și cea produsă de „vaccinurile" Covid, poate promova cancerul prin faptul că interferează cu activitățile anticancer din organism, potrivit unui studiu recent pretipărite realizat de oamenii de știință de la Universitatea Brown.
-
România are al treilea cel mai mare preț la energie electrică din UE și al șaselea cel mai mare preț la gaze naturale
România ocupă doar locul 20 din 27 în Uniunea Europeană la indicele de accesibilitate pentru plata facturilor la utilități, pe baza costurilor estimate pentru energie electrică, gaze naturale, apă potabilă sau resturi menajere, așa cum sunt raportate de platforma Numbeo, pentru un apartament de 85 metri pătrați.
-
Craniile lui Mihai Viteazul si Radu cel Mare au fost fotografiate în anul 1893 la Mănăstirea Dealu
Unul dintre cei mai importanți conducători din istoria Țărilor Române a fost, cu siguranță, Mihai Viteazul. Pentru o scurtă perioadă, în ultimul an de domnie, acesta a condus de facto cele trei state medievale românești: Moldova, Transilvania și Țara Românească. De fapt, unirea celor trei regiuni a fost și motivul principal pentru care a fost asasinat.
-
Un vulcan din Antarctica erupe cu praf de aur: Peste 100 de milioane de dolari s-au dus în vânt!
Muntele Erebus, care împreună cu insula Deception este singurul dintre cei 138 de vulcani activi din Antarctica, este cunoscut pentru faptul că în fiecare zi emite în atmosferă gaze care conțin aproximativ 80 de grame de aur cristalizat.
-
Două milioane de sticle de apă minerală de la un producător de top contaminate cu o bacterie de origine fecală
Compania Perrier a fost obligată să distrugă două milioane de sticle de apă după ce o bacterie de origine fecală a fost descoperită în una dintre sursele sale din Gard, sudul Franței.
-
Scandalul care lovește industria Big Pharma: Un gigant farmaceutic a dat în judecată Pfizer din cauza vaccinurilor împotriva COVID-19
Grupul farmaceutic britanic GlaxoSmithKline (GSK) a dat în judecată alianţa Pfizer-BioNTech într-un tribunal federal din statul american Delaware, joi, acuzând cele două companii că au încălcat patentele sale asociate tehnologiei ARN mesager atunci când au creat vaccinul lor împotriva COVID-19.
-
Clotilde Armand a fost trimisă în judecată după ce s-a numit singură manager al unui proiect și a încasat fonduri substanțiale
Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, a fost trimisă în judecată, fiind cercetată cu privire la proiectul pentru care s-a desemnat singură manager. Primarul este acuzat că astfel a obținut și venituri brute lunare în valoare de peste 18 mii de lei, ca urmare a unor dispoziții pe care le-a emis.
-
"Noul Bivolaru" acuzat de trafic de persoane și viol. A păcălit tinere să facă videochat
Polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București - Serviciul de Investigații Criminale Sector 5, împreună cu procurori din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism
DIN CATEGORIE
- TOP CITITE
- TOP COMENTATE
- 1.O invenție revoluționară. Levitația a devenit posibilă
- 2.Misiune indeplinita: Anca Dragu a predat Republica Moldova la cheie pentru companiile străine care sunt deja în România
- 3.Yuval Noah Harari: "Când va veni potopul elitele vor construi o arcă și îi vor lăsa pe ceilalți să se înece!"
- 4. Poti sa pierzi tot prin Escrocheria "Mă auziți acum?" Motivul pentru care să nu răspunzi cu "Da"
- 5.Cei patru factori care au provocat criza de sănătate mintală Generației Z: iPhone, netul de mare viteză, camera frontală și viralizarea conținutului pe rețelele sociale
- 6.Sute de mii de japonezi se revoltă împotriva "Tiranicului Tratat privind pandemiile al OMS"!
- 7.Sindromul " România": Peste jumătate dintre britanici se gândesc să părăsească Marea Britanie pentru a lucra în străinătate
- 8.Se pregătește pandemia de gripă aviara cu transmitere la om ca sa se puna in aplicare tratatul OMS
- 9.Virolog de top despre vaccinați: "Urmează un tsunami al deceselor Covid care va provoca haos economic si social. Cineva trebuie sa spuna adevarul!"
- 10.Dorel Vișan, Laura și Ciprian Mega, pe covorul roșu la Moscova! Filmul "21 de rubini" selectat de către Nikita Mihalkov pentru "Oscarul BRICS".
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu