Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor Afla mai multe! x












Elena Udrea cere achitarea în dosarul „Gala Bute", după decizia CCR

Postat la: 16.06.2016 | Scris de: ZIUA NEWS

0

Elena Udrea, fost ministru al Dezvoltării și Tursimului, a anunțat că va cere achitarea în dosarul „Gala Bute", în care este acuzată de abuz în serviciu. CCR a decis miercuri că abuzul în serviciu este parțial neconstituțional, decizie pe care Elena Udrea o consideră „absolut corectă".

Din acest motiv, ea spune că va cere achitarea în dosarul în care a fost trimisă în judecată de DNA. „În cazul meu nu e indicat niciun text legal pe care eu să îl fi încălcat în calitate de ministru. Eu am fost arestată în acest dosar pentru abuz în serviciu. Am să cer instanţei sa constate că nu există indicat de DNA niciun text de lege încălcat şi o să cer achitarea", a declarat Elena Udrea la România TV.

CCR a decis miercuri că abuzul în serviciu este parțial neconstituțional. În practică, judecătorii au decis că sintagma a îndeplini o sarcină de serviciu "în mod defectuos" va fi înlocuită cu "prin încălcarea legii". Deocamdată nu se știe ce se va întâmpla cu cei care au deja decizii în dosarele în care au fost condamnați pentru abuz în serviciu.

Magistraţii au decis cu unanimitate de voturi că admit excepţia de neconstituţionalitate şi "constată că dispoziţiile art 246 alin. 1 din Codul penal din 1969 şi ale art. 297 alin. 1 din Codul penal sunt constituţionale în măsura în care prin sintagma ‘îndeplineşte în mod defectuos' din cuprinsul acestora se înţelege ‘îndeplineşte prin încălcarea legii' ", se arată într-un comunicat dat publicităţii de CCR.

Totodată, magistraţii au respins excepţia de neconstituţionalitate ca neîntemeiată şi au constat că articolul 13 din legea nr. 79/2000 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

DIN ACEEASI CATEGORIE...
albeni
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

ULTIMA ORA



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE