Explozie a preţurilor pe litoral! De astăzi, tarifele cresc cu 20-25% în toate hotelurile
Postat la: 15.07.2015 | Scris de: ZIUA NEWS
0
Tarifele percepute în unităţile hoteliere de pe litoral cresc de miercuri, 15.07. 2015. Preţurile variază între 60 şi 260 de lei pe zi de persoană, în funcţie de staţiune, de clasificarea hotelului şi de numărul de mese oferite.
Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Turism (ANT), Mirela Matichescu, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă susţinută în Mamaia Nord, că de miercuri cresc tarifele pe litoral, transmite corespondentul MEDIAFAX.
"Începând de mâine (miercuri - n.r.) preţurile pentru all inclusive în Mamaia vor fi de 260 de lei de persoană pe zi, iar în Eforie şi sudul litoralului - 200 de lei. La un hotel de patru stele, în Mamaia preţul va fi de 170 de lei de persoană pe zi, cu mic dejun inclus, la trei stele - 140 de lei de persoană pe zi, cu mic dejun, la două stele - 100 de lei. Pentru sudul litoralului avem 135 de lei pe zi de persoană la patru stele, 110 lei pe zi de persoană la trei stele, în ambele cazuri cu micul dejun inclus, şi 60 de lei pe zi de persoană la două stele, fără mic dejun. Preţurile sunt luate de la agenţiile de turism", a afirmat preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Turism.
Mirela Matichescu a precizat că, faţă de perioada anterioară, preţurile cresc cu până la 20 la sută pentru sudul litoralului şi cu până la 25 la sută pentru Mamaia: "Faţă de perioada care a trecut, preţurile în full sezon cresc în Mamaia undeva până în 25 la sută, iar în sudul litoralului până în 20 la sută", a explicat preşedintele ANT.
Preşedintele Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc, Mohammad Murad, prezent la conferinţa de presă, a susţinut însă că nu este vorba de o creştere cu 20 sau 25 la sută a tarifelor, ci de faptul că până acum turiştii beneficiau de anumite reduceri pentru plata în avans: "Preţurile nu cresc cu 25 la sută. Până acum erau anumite reduceri, care nu mai sunt, erau reduceri pentru cei care plătesc în avans", a explicat Murad. El a precizat că în acest an se înregistrează o creştere a cererilor de all inclusive, afirmând că unul din doi turişti doreşte să aibă parte de all inclusive pe litoral.
De asemenea, preşedintele FPTR a spus că se înregistrează o creştere a vânzărilor pe online cu 15-20 la sută faţă de agenţiile de turism, în anumite hoteluri de pe litoral: "Există o creştere între 15 şi 20 la sută vânzări directe pe online faţă de vânzări de agenţii, în anumite hoteluri. Există un apetit către online, e un lucru care s-a constatat", a subliniat Mohammad Murad.
La rândul său, preşedintele Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism din România, Aurelian Marin, a susţinut, în aceeaşi conferinţă de presă, că, faţă de anul trecut, a crescut numărul de turişti aflaţi pe litoralul românesc, cu 3 la sută în Mamaia şi cu 8 la sută în sudul litoralului: "Aşa cum am previzionat din perioda de early bookings, sunt ceva creşteri. În acest moment, pe Mamaia aş spune undeva la 3 la sută, comparativ cu anul trecut, iar pe sudul litoralului tot până în acest moment, o creştere de 7-8 la sută. Până la finalul verii mi-aş dori 5 la sută pe Mamaia şi 10 la sută pe sud", a declarat preşedintele ANAT. El a precizat că este al patrulea an consecutiv când litoralul românesc înregistrează creşteri la numărul de turişti, dar şi la cifra de afaceri şi că se poate compara cu Bulgaria sau Grecia.
"Suntem în cel de-al patrulea an când litoralul românesc este perceput într-adevăr ca o destinaţie şi, mai mult decât atât, în acest moment litoralul românesc este o destinaţie consolidată, se poate compara fără probleme cu Bulgaria sau cu Grecia", a menţionat Aurelian Marin, care a subliniat că au apărut investiţii importante în ultimii ani pe litoral şi că a crescut şi calitatea serviciilor.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
ULTIMA ORA
-
Regele Charles pare că e pe moarte: "Se simte rău! Starea sa de sănătate nu duce cu gândul la nimic bun!"
Nu este o atmosferă bună la Palatul Buckingham. În ciuda eforturilor regelui de a da dovadă de curaj și formă bună, zvonurile care circulă în cercurile aristocrației britanice nu duc cu gândul la nimic bun. Vestea este confirmată și de "Sky News", care citează un site destul de "informat", la bine și la rău, despre culisele evenimentelor regale, "Daily Beast".
-
Aleksandr Dughin despre ideologia Israelului: "Sionismul este satanismul evreiesc, satanismul în iudaism!"
Alekandr Dughin șochează din nou cu un text care cu certitudine va produce un nou scandal international. El revine asupra unor consideratii de natura biblică, fiind interesat de dimensiunea escatologică a societatii actuale si miscarile pe care le provoacă liderii occidentali. Redam in cele ce urmează cele scrise de Dughin:
-
Isteria climatică: ONU admite că fenomenele extreme actuale nu ies din tipare. Ce s-a întâmplat in 2023 a mai existat și în urmă cu 50 de ani
Încălzirea record cu care se confruntă lumea nu depăşeşte limitele modelelor climatice, chiar dacă "mai sunt unele lucruri ce trebuie explicate", a declarat pentru AFP climatologul Robert Vautard, directorul Institutului Pierre-Simon Laplace din Franţa şi copreşedinte al Grupul interguvernamental privind schimbările climatice, organism ştiinţific aflat sub egida ONU.
-
Sexsomnia sau somnambulismul sexual: O tulburare de care suferă din ce în ce mai multă lume
Un studiu a chestionat 1.000 de adulți selectați aleatoriu și a constatat că aproximativ 7% dintre aceștia au suferit de sexsomnie - cunoscuta si ca somnambulism sexual - cel puțin o dată în viață, în timp ce aproape 3% trăiau în prezent cu această afecțiune.
-
Omul numărul doi al Rusiei crede că Siberia va fi unul dintre cele mai sigure locuri de pe Pământ și de aceea „elitele anglo-saxone" vor să cucerească regiunea
"Când supervulcanul Yellowstone va erupe, va anihila toate formele de viață de pe continentul nord-american. Siberia va deveni unul dintre cele mai sigure locuri de pe Pământ - ceea ce reprezintă încă un motiv pentru care "elitele anglo-saxone" vor să cucerească regiunea de la Rusia.", spune Nikolai Patrushev, al doilea cel mai puternic om din Rusia.
-
Generația cancerului: tot mai mulți adolescenți și tineri se îmbolnăvesc, iar speranțele de vindecare sunt mai mici
Adolescenții și tinerii adulți din România, diagnosticați cu cancer, se confruntă cu o rată de supraviețuire mai mică decât cea a copiilor, grup la care s-a înregistrat o creștere semnificativă a ratei de supraviețuire. Diagnosticul tardiv și calitatea tratamentului reprezintă factori esențiali în această situație.
-
Dosarul secret al lui Iohannis si ultimul obstacol privind recuperarea casei din Sibiu și a banilor din chirie
Un litigiu din 2016 privind moștenirea unui imobil din Sibiu, care a aparținut soției președintelui Iohannis, nu a primit nici măcar termen la Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ), deși recursul a fost înregistrat în septembrie anul trecut, potrivit portalului instanței supreme. E vorba de litigiul privind moștenirea unei case din Sibiu, de pe strada Gheorghe Magheru 35.
-
Gabriela Firea adună electoratul PSD din Capitală și îi suflă în ceafă lui Nicușor Dan
Alegerile locale din iunie 2024 se anunță din nou o luptă în doi, între Nicușor Dan și Gabriela Firea, arată datele ultimului sondaj Avangarde publicat ieri, Gabriela Firea are deja, chiar înainte de startul campaniei, un scor de 24%, fiind la doar câteva procente de Nicușor Dan (31%), în vreme ce candidatul PUSL, Constantin Popescu Piedone are doar 20% dintre preferințele de vot ale bucureștenilor și se află pe un trend descrescător.
-
Arma meteorologică? Peste 100 de tornade au fost înregistrate în mai multe state americane. Mai multe persoane și-au pierdut viața
Cel puţin cinci persoane au fost ucise de unele dintre numeroasele tornade care au măturat o parte din marele câmpii din centrul Statelor Unite.
DIN CATEGORIE
- TOP CITITE
- TOP COMENTATE
- 1.O invenție revoluționară. Levitația a devenit posibilă
- 2.Misiune indeplinita: Anca Dragu a predat Republica Moldova la cheie pentru companiile străine care sunt deja în România
- 3.Yuval Noah Harari: "Când va veni potopul elitele vor construi o arcă și îi vor lăsa pe ceilalți să se înece!"
- 4. Poti sa pierzi tot prin Escrocheria "Mă auziți acum?" Motivul pentru care să nu răspunzi cu "Da"
- 5.Cei patru factori care au provocat criza de sănătate mintală Generației Z: iPhone, netul de mare viteză, camera frontală și viralizarea conținutului pe rețelele sociale
- 6.Sute de mii de japonezi se revoltă împotriva "Tiranicului Tratat privind pandemiile al OMS"!
- 7.Sindromul " România": Peste jumătate dintre britanici se gândesc să părăsească Marea Britanie pentru a lucra în străinătate
- 8.Se pregătește pandemia de gripă aviara cu transmitere la om ca sa se puna in aplicare tratatul OMS
- 9.Virolog de top despre vaccinați: "Urmează un tsunami al deceselor Covid care va provoca haos economic si social. Cineva trebuie sa spuna adevarul!"
- 10.Dorel Vișan, Laura și Ciprian Mega, pe covorul roșu la Moscova! Filmul "21 de rubini" selectat de către Nikita Mihalkov pentru "Oscarul BRICS".
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu