Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor Afla mai multe! x












Finlanda, somată de către Parlament să negocieze un Grexit la Bruxelles

Postat la: 12.07.2015 | Scris de: ZIUA NEWS

0

Ministrul finlandez al Finanţelor Alexander Stubb a fost somat sâmbătă de către Parlamentul ţării sale să negocieze o ieşire a Greciei din zona euro (Grexit), a anunţat sâmbătă seara televiziunea publică Yle.

Deputaţi şi reprezentanţi ai Ministerului finlandez de Finanţe s-au reunit sâmbătă după-amiaza la Helsinki pentru a defini mandatul Guvernului în cadrul negocierilor în curs la Bruxelles. Potrivit unor surse apropiate acestor negocieri, citate de Yle, partidul eurosceptic Adevăraţii Finlandezi a cerut ca Finlanda să se opună unui nou plan de ajutorare din partea zonei euro pentru Grecia şi ca Helsinki să susţină ideea unui Grexit, relatează AFP în pagina electronică.

Acest partid, care a devenit a doua forţă politică din ţară în urma alegerilor din aprilie, ar fi ameninţat că va ieşi din coaliţia guvernamentală finlandeză, potrivit Yle. Preşedintele formaţiunii, Timo Soini, ministru de Externe, repetă de mai multe luni că Grecia îşi va rezolva problemele economice abandonând zona euro şi devalorizându-şi moneda.

Stubb a scris, sâmbătă după-amiaza, într-un mesaj postat pe Twitter de la Bruxelles, că nu poate dezvălui mandatul pe care l-a primit de la Marea Comisie a Parlamentului finlandez, organul însărcinat cu aceste probleme, atât timp cât negocierile sunt în curs în cadrul Eurogrupului. Parlamentul finlandez nu a spus, nici el, mai multe pe această temă.

"Natura mandatului nu este publică, iar delegaţia finlandeză nu discută despre el în mod public", a confirmat Kaisa Amaral, purtătoarea de cuvânt a delegaţiei, contactată de AFP. Germania, la rândul său, are în vedere o ieşire temporară a Greciei din zona euro, pentru o perioadă de cinci ani, dacă nu îşi îmbunătăţeşte propunerile de reforme, a declarat pentru AFP, la Bruxelles, o sursă europeană.

 

DIN ACEEASI CATEGORIE...
albeni
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

ULTIMA ORA



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE