Guvernul a aprobat convenţia Consiliului Europei privind combaterea violenţei împotriva femeilor
Postat la: 23.09.2015 | Scris de: ZIUA NEWS

Guvernul a aprobat, miercuri, proiectul de lege privind ratificarea Convenţiei Consiliului Europei pentru prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeilor şi a violenţei domestice, "Convenţia de la Istanbul", al cărui scop este prevenirea agresiunilor şi protecţia victimelor.
Documentul a fost semnat, din partea României, la 27 iunie 2014, la Strasbourg, de către ministrul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, Rovana Plumb. "Convenţia este primul tratat internaţional care conţine o definiţie a genului şi recunoaşte că femeile şi bărbaţii nu sunt doar diferenţiaţi din punct de vedere biologic, ci că există o categorie a genului, definită social, care le conferă acestora roluri şi comportamente specifice. Potrivit acestui document, violenţa familială şi cea împotriva femeilor, în special, reprezintă o violare a drepturilor omului şi o formă de discriminare. Convenţia de la Istanbul propune crearea unor mecanisme care să garanteze protecţia victimelor, să crească gradul de conştientizare a efectelor acestui fenomen, să prevină şi să combată toate formele de violenţă", se precizează într-un comunicat de presă al Guvernului.
În comunicat se mai precizează că această Convenţie introduce sancţiuni penale şi/sau juridice pentru acte de violenţă psihică şi fizică, molestări psihologice insistente ce violează intimitatea, dar şi pentru căsătoria forţată, mutilarea genitală a femeilor, violenţa sexuală (inclusiv violul), hărţuirea sexuală, avortul forţat şi sterilizarea forţată. În plus, vor fi recunoscute drept infracţiuni, atunci când sunt comise intenţionat, înlesnirea sau complicitatea şi tentativa comiterii unui act de violenţă. În cadrul unei proceduri penale iniţiate nu vor fi considerate justificări ale acestor acte cultura, obiceiul, tradiţia, religia sau onoarea.
Mai mult, următoarele circumstanţe vor fi considerate agravante: infracţiuni comise împotriva unui(ei) fost(e) sau actual (e) soţ(ii) ori partener(e), de un membru de familie sau o persoană care a abuzat de puterea sa; infracţiuni comise în mod repetat; infracţiuni comise împotriva unei persoane vulnerabile; infracţiuni comise împotriva sau în prezenţa unui copil; infracţiuni comise de una sau mai multe persoane care acţionează împreună; infracţiuni precedate sau acompaniate de nivele extreme de violenţă; infracţiuni comise cu utilizarea unei arme; infracţiuni ce au avut ca urmări vătămări fizice sau psihice ale victimei; agresori condamnaţi anterior.
Totodată, Convenţia interzice soluţionarea extrajudiciară a litigiilor obligatorii, inclusiv medierea şi concilierea, referitoare la toate formele de violenţă. De asemenea, se stipulează o serie de măsuri privind protecţia victimelor prin informare, servicii de asistenţă generală, asistenţă în plângerile individuale/colective prin asigurarea unor servicii specializate, înfiinţarea de adăposturi corespunzătoare, organizarea unor linii telefonice de urgenţă 24 de ore din 24, înfiinţarea de centre de sesizare şi sprijin a cazurilor de criză în urma violului, implementarea unor servicii de protecţie şi asistenţă pentru martorii copii, precum şi constituirea cadrului în care o persoană martoră la comiterea unor acte de violenţă să fie încurajată să raporteze acest lucru autorităţilor competente.
În vederea implementării Convenţiei, se va constitui un Grup de lucru interministerial care va reuni specialişti din principalele ministere cu atribuţii în domeniu: Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Justiţiei, Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice - Departamentul pentru Egalitate de Şanse între Femei şi Bărbaţi (organism coordonator), Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Public, Ministerul Sănătăţii, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice şi Ministerul Finanţelor Publice.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Îți vine să te intrebi cum naiba au facut averi? Cine sunt misterioşii oameni din business care consiliază cel mai prost guvern al tuturor timpurilor
Sorin Grindeanu: „Exista un grup informal de consilieri din privat care consiliaza Guvernul, ceea ce este ilegal". ...
-
Acum se explică toate: Creierul nostru "redă în reluare" ultimele 15 secunde din realitatea de lângă noi
Cercetatorii de la Universitatea din Aberdeen și Universitatea din California scot la iveala un adevar surprinzator desp ...
-
Si-a prevazut sfârșitul: Ozzy Osbourne a murit. Acum două săptămâni a susținut concertul de adio pentru fani
Vedeta heavy metal Ozzy Osbourne a murit, la doar cateva saptamani dupa ce s-a reunit cu colegii sai de trupa Black Sabb ...
-
Harta tarilor europene in care cei meteosensibili se simt cel mai rău. România este printre cele mai afectate
O noua teorie circula pe internet legat de faptul ca persoanele meteosensibile se simt din ce in ce mai rau in aceste zi ...
-
Schema băieților destepti din Energie: Conducerea Electrica Serv a sifonat 4,5 milioane de lei
Polițiștii Capitalei au efectuat 11 percheziții domiciliare intr-un dosar de delapidare in care sunt vizate opt persoane ...
-
Google şi OpenAI câştigă aurul la Olimpiada Internaţională de Matematică, o premieră pentru I.A.
Google, prin divizia sa de inteligenta artificiala, si OpenAI au anuntat ca modelele lor AI au obtinut medalii de aur la ...
-
Percheziții DNA la Cristian Popescu Piedone. De ce este suspectat șeful ANPC
Percheziții DNA au loc marți, 22 iulie, la șeful ANPC, Cristian Popescu Piedone. Procurorii au descins in complexul rezi ...
-
Pare imposibil dar ziua de 22 iulie ar putea fi cea mai scurtă zi din istorie
Cercetatorii au anunțat ca ziua de 22 iulie ar putea fi cea mai scurta zi din istorie, depașind un record stabilit acum ...
-
Planul secret al Comisiei Europene care lovește direct in piața auto
Comisia Europeana pregatește in secret un proiect de lege care ar obliga companiile de inchirieri auto, precum Sixt sau ...
-
Nu mai e niciun secret: Cercetătorii de la Harvard vorbesc deschis despre o civilație avansată care provine din adâncurile Pământului
Cercetatori de la Harvard și Montana Technological University sugereaza o noua perspectiva asupra fenomenelor OZN, cunos ...
-
Blestemul Red Bull: Felix Baumgartner este al zecelea sportiv care moare tragic de pe o listă neagră a curajului extrem
Moartea fulgeratoare a lui Felix Baumgartner zguduie din nou lumea sporturilor extreme. Celebrul aventurier austriac, in ...
-
Cazul "Andrei Drăgan" - un dosar uitat de opt luni în sertar care lasă vinovații nepedepsiți
La opt luni de la moartea tragica a lui Andrei Marius Dragan, adolescentul de 16 ani decedat in urma unui șir de erori m ...
-
Top 5 inventii care ne-au schimbat vietile, fara sa ne dam seama
Cred ca am observat cu totii avansul tehnologic extrem de rapid din ultimii ani de zile. Asadar, au aparut o multime de ...
-
Cea mai masivă coliziune de găuri negre observată vreodată pune la încercare teoriile despre formarea Universului
O echipa internaționala de astronomi a detectat cea mai puternica și misterioasa coliziune de gauri negre inregistrata p ...
-
Secretul șamanilor confirmat de știință: Mecanismul prin care ciupercile halucinogene vindecă boli si inteneresc organismul cu pana la 60%
O substanța halucinogena extrasa din ciupercile halucinogene ar putea deveni un adevarat elixir al tinereții. Studiile r ...
-
Când vedeți săgeata de mouse pe ecranul bancomatului nu introduceți cardul că rămâneți fără banii din cont
În sezonul turistic, infractorii vaneaza turiștii neatenți, profitand de aglomerația urbana. Bancomatele din zonel ...
-
Șeful ASF a calculat "Curba lui Laffer" pentru România. Modelul pe care ar trebui să-l urmeze Ilie Bolojan dar care nu pricepe absolut nimic. Poate Nicușor Dan sa-i explice
Șeful Autoritații de Supraveghere Financiara, Alexandru Petrescu, vorbește despre situația actuala din Romania, dar și d ...
-
Un bărbat beat a furat o ambulanță din curtea Spitalului de Urgență Giurgiu. A rupt bariera și a gonit până în Teleorman cu politistii după el. S-au tras focuri de armă
Un barbat de 46 de ani a furat o ambulanta din curtea Spitalului Judetean de Urgenta Giurgiu si a distrus bariera de acc ...
-
Fizicienii confirmă că trăim într-o gaură gigantică din spațiu VIDEO
Autor: Sabine Hossenfelder Este aceasta poate cheia pentru a ințelege in sfarșit universul? Sa vedem. Numarul galaxiilor ...
-
România va avea cat de curand o clima africană: Meteorologii anunță când va fi vârful caniculei în țara noastră
Meteorologul ANM, Florinela Georgescu, a explicat ca in aceste zile o masa de aer fierbinte din nordul Africii ajunge pe ...
-
Nu a fost stop cardiac! Cauza mortii lui Felix Baumgartner a fost reevaluată. Care a fost cu adevarat motivul care a produs această tragedie
Felix Baumgartner, celebrul sportiv austriac care a intrat in istorie in 2012 dupa ce a sarit cu parașuta din stratosfer ...
-
Christian Sabbagh critică dur sistemul public de sănătate după ce a avut AVC: "Zâmbeam, dar eram singur în lupta pentru viață"
Jurnalistul Christian Sabbagh a revenit la pupitrul știrilor Kanal D, la doar cateva zile dupa ce a suferit un accident ...
-
Devine un obicei anti-creștin: Încă o țară europeană introduce sinuciderea asistată și redeschide vechile controverse
Parlamentul Sloveniei a adoptat vineri o lege care permite moartea asistata, alaturandu-se unui numar tot mai mare de ta ...
-
Rezultate autopsiei în cazul lui Felix Baumgartner: Ce s-a întâmplat fix înainte de prăbușire
Autopsia a confirmat ca Felix Baumgartner a suferit un stop cardiac in timpul zborului cu parapanta motorizata, in accid ...
-
Planul NATO de apărare pe Flancul Estic. Dezvăluirile comandantului trupelor SUA în Europa: "Putem opri un atac într-un interval de timp de care nu s-a mai auzit până acum"
Generalul american Cristopher Donahue, comandantul trupelor SUA in Europa și al forțelor terestre ale NATO, a dat detali ...
-
Răsturnare de situație în ancheta privind Coiful de la Coțofenești: Interlopii români, eliminați de pe lista suspecților
Ipoteza conform careia un interlop roman ar fi comandat furtul Coifului de la Coțofenești și al celor trei brațari dacic ...
-
Un fost homosexual riscă închisoarea după ce a relatat public modul în care a devenit creștin
Un fost activist LGBT din Malta, care se pare ca risca o pedeapsa cu inchisoarea dupa ce a marturisit ca a lasat in urma ...
-
Bible Chat - aplicația creștină care a cucerit lumea cu ajutorul AI: "Vrem să ajungem la un miliard de oameni"
Bible Chat, o aplicație mobila de consiliere spirituala creștina, dezvoltata de o echipa internaționala coordonata de La ...
-
A fost inventat dispozitivul care transformă visele în secvențe cinematografice. Ca să le poți vedea pe ecran, ca pe un film, ai nevoie doar de un cablu HDMI
O companie olandeza lanseaza un „inregistrator de vis" bazat pe inteligența artificiala: visele pot fi transformat ...
-
Un muncitor din India a dezvăluit pe TikTok veniturile obținute ca livrator în România: Postarea a stârnit un val de reacții online
Utilizatorul YADAV_IN_EUROPE a devenit viral dupa ce acesta a publicat imagini cu presupusul sau caștig lunar ca livrato ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu