Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor Afla mai multe! x












Icoana Maicii Domnului Prodromiţa de la Paraclisul Catedralei Neamului, purtată în procesiune

Postat la: 11.07.2015 | Scris de: ZIUA NEWS

0

Sute de oameni au venit, sâmbătă, la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului să se închine la Icoana Maicii Domnului Prodromiţa, aceasta urmând să fie purtată în procesiune, cu ocazia hramului lăcaşului de cult.

 

Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului sărbătoreşte în fiecare an, în 12 iulie, pe Maica Domnului Prodromiţa, ocrotitoare rânduită încă de la sfinţirea lăcaşului de cult. În 2011, la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului a fost aşezată spre închinare, de către patriarhul Daniel, Icoana Maicii Domnului Prodromiţa, o copie a icoanei făcătoare de minuni de la Muntele Athos.

Icoana Maicii Domnului Prodromiţa a fost scoasă sâmbătă din Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului şi lăsată spre închinare într-un baldachin amenajat la intrarea în lăcaşul de cult. Sâmbătă seara, de la ora 20.00, icoana va fi purtată în procesiune, în jurul Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului, apoi va fi dusă din nou în baldachin şi lăsată până duminică.

Duminică, după slujba de sfinţire a apei - agheasma mică şi acatistul Maicii Domnului Prodromiţa, la Paraclisul Catedralei Neamului va avea loc Sfânta Liturghie, oficiată de preasfinţitul Timotei Prahoveanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, delegatul patriarhului Daniel, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi.

Icoana Maicii Domnului Prodromiţa de la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului a fost pictată la atelierul Panselinos din Iaşi, iar ferecătura a fost realizată în Grecia. Ea este o reproduce fidelă, în mărime naturală, a icoanei făcătoare de minuni de la Muntele Athos, atât în ceea ce priveşte pictura, cât şi ferecătura, lucrată din argint bogat ornamentat, aurită pe alocuri, având coroanele Maicii Domnului şi Mântuitorului Hristos împodobite cu pietre preţioase. Icoana originală a Maicii Domnului Prodromiţa a fost pictată la Iaşi, în anul 1863, şi dusă la Muntele Athos, devenind ocrotitoare a Schitului românesc Sfântul Ioan Botezătorul sau Prodromu.

 

DIN ACEEASI CATEGORIE...
albeni
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

ULTIMA ORA



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE