Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor Afla mai multe! x












In România se va face primul transplant de mână

Postat la: 23.07.2015 | Scris de: ZIUA NEWS

0

România se află pe lista ţărilor unde, începând de anul viitor, se va putea face transplant de mână, o operaţie extreme de dificilă, care în prezent este posibilă numai în 10 state din lume.

Medicii din România ar putea face una dintre cele mai complexe şi dificile intervenţii chirurgicale şi anume transplantul de mână. Doctorii care se încumetă la o astfel de operaţie sunt cei din Cluj- Napoca, unde există deja toate cele necesare pentru această intervenţie extreme de dificilă. Tot ce mai lipseşte este obţinerea acreditării din partea Agenţiei Naţionale de Transplant şi a Ministerului Sănătăţii.

Primul transplant reuşit de mână a fost realizat în Franţa, în 1998, iar de atunci, peste 70 de persoane din toată lumea au fost supuse unui asemnea procedeu. Pentru ca un transplant de mână să se termine cu succes, este necesar ca braţul să fie prelevat şi transplantat în cel mult opt ore de la recoltare, pentru păstrarea vascularizării. Donatorul este persoana aflată în moarte clinică, iar pentru a se poate face transplantul este nevoie de acordul familiei acestuia.

Singura problemă de compatibilitate este ca donatorul şi receptorul să aibă aceeaşi grupă de sânge. Un lucru foarte interesant este că transplantarea unei mâini este posibilă chiar şi de la pacienţii de sex diferit. Ţările unde transplantul de mână este deja posibil sunt SUA, Franţa, Italia, Austria, Germania, China, India, Turcia, Polonia şi Mexic.

 

DIN ACEEASI CATEGORIE...
albeni
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

ULTIMA ORA



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE