Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor Afla mai multe! x












Incredibil: Un profesor de la Universitatea Ovidius din Constața este plătit pentru un program de peste 1.200 de ore pe săptămână!

Postat la: 27.09.2016 | Scris de: ZIUA NEWS

0

Conducerea Universităţii Ovidius are de ce să fie mândră, iar calificativul de „încredere" primit din partea ARACIS este cât se poate de (ne)meritat. Şi asta pentru că la universitatea de stat din Constanţa există un profesor plătit pentru mai bine de 1.200 de ore predate pe săptămână.

Altfel spus, super cadrul didactic predă 50 de zile nonstop într-o săptămână. Situaţia halucinantă a fost descoperită de Curtea de Conturi şi relevată într-un raport emis în decembrie 2015, care a vizat activitatea universităţii în perioada septembrie 2013- noiembrie 2015. „Personalul didactic şi didactic auxiliar a fost angajat şi salatizat prin plata cu ora sau alte drepturi în baza altor contracte de muncă (aferente proiectelor de cercetare POSDRU), fiind depăşite prin însumare orele aferente tuturor contractelor de muncă încheiate de o persoană (la unul sau mai mulţi angajatori) faţă de limita de 60 ore pe săptămână, respectiv echivalentul a 12 ore/zi, nefiind asigurat timpul de repaus zilnic şi săptămânal, prevăzut de legislaţia naţională şi comunitară", se arată în raportul Curţii de Conturi.

Instituţia de control a descoperit „că nu există documente justificative care să probeze prestarea orelor la catedră dar şi a celorlalte activităţi care completează o normă întreagă (plata s-a realizat în baza unui formular care nu prezintă elementele constitutive ale unui pontaj, neavând cuprinse informaţii referitoare la numărul de ore prestate pe zile, cu raportare la ore realizate conform orarului aprobat sau statului de funcţii şi nici nu se face trimitere la cazuri de reprogramări/ modificări de orar), nu trebuia să se facă plata la nivelul unui salariu întreg corespunzător funcţiei şi gradului didactic, nu trebuia să se avizeze, să se aprobe lichidarea, ordonanţarea şi plata cheltuielilor, deoarece nu se cunoaşte la nivelul unei zile, săptămâni care a fost numărul efectiv/ real de ore în care un profesor a stat la dispoziţia angajatorului (...) Aceste alte activităţi didactice nu au fost planificate detaliat, pe bază de grafic, orar şi nici nu au fost justificate pe baza unor documente justificative, dar au fost plătite aceste ore pentru care nu se poate proba efectuarea prestaţiei".

„Potrivit legislaţiei în vigoare, timpul de lucru efectiv lucrat nu poate depăşi 48 ore/săptămână, inclusiv orele de muncă prestate în cadrul altor activităţi, sau media orelor de muncă calculată pe o perioadă de referinţă de 4 luni calendaristice nu trebuie să depăşească 48 de ore pe săptămână", explică inspectorii Curţii de Conturi, înainte de a detona bomba universitară a secolului. Ne vom limita, mai departe, la prezentarea fidelă a constatărilor Curţii de Conturi. Nici măcar suma plătită ilegal nu mai are relevanţă, în faţa unei asemenea demonstraţii de forţă uiversitară. Orice alt comentariu păleşte în faţa realităţii: „S-a constatat că în această perioadă, în cazul unui salariat, entitatea controlată a angajat şi plătit în plus (pe baza a 3 contracte individuale de muncă încheiate cu aceeaşi persoană, la care se adaugă şi ore prestate în regim de plată cu ora) suma estimativă de 122.327 lei (95.568 lei sumă brută şi 26.759 lei contribuţie angajator), sumă aferentă unui număr de 1.180 de ore de muncă angajate peste limita maximă a numărului de ore/săptămână".

DIN ACEEASI CATEGORIE...
albeni
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

ULTIMA ORA



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE