Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor Afla mai multe! x












Israelul ataca armata siriana dupa tiruri cu obuze pe Inaltimile Golan

Postat la: 05.09.2016 | Scris de: ZIUA NEWS

0

Armata israeliana a anuntat ca a vizat fortele regimului sirian ca represalii la tiruri cu obuze provenind din Siria aflata in razboi, cazute duminica in zona ocupata de Israel a Inaltimilor Golan. Tirurile au lovit o zona nelocuita fara sa se inregistreze raniti, potrivit unui comunicat al armatei care nu precizeaza numarul proiectilelor cazute.

Ca raspuns, aviatia israeliana a vizat "tunuri" ale regimului sirian situate in nordul Inaltimilor Golan, au facut cunoscut un comunicat si un purtator de cuvant. "Guvernul sirian trebuie considerat responsabil de aceasta incalcare a suveranitatii Israelului", a scris purtatorul de cuvant al armatei, Peter Lerner, pe contul sau de Twitter. La 22 august, armata a informat ca a raspuns unui "tir pierdut" dinspre Siria care, de asemenea, a lovit Inaltimile Golan.

Tiruri ratacite de obuze lansate in cursul luptelor din Siria se abat frecvent asupra Inaltimilor Golan, ocupate in mare parte de Israel. La 4 iulie, armata israeliana a atacat in zona doua pozitii militare siriene dupa tiruri provenind din Siria care au avariat bariera de securitate de-a lungul liniei de demarcatie. Israelul si Siria se afla oficial in stare de razboi.

Dupa razboiul din iunie 1967, statul evreu a ocupat 1.200 kilometri patrati din Inaltimile Golan (nord-est), a caror anexare in 1981 nu a fost recunoscuta niciodata de comunitatea internationala, in timp ce restul de circa 510 kilometri patrati a ramas sub control sirian. Linia de incetare a focului din Golan era considerata relativ calma in ultimii ani, dar situatia s-a tensionat odata cu declansarea razboiului in Siria in 2011.

DIN ACEEASI CATEGORIE...
albeni
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

ULTIMA ORA



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE