Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor Afla mai multe! x












Israelul şi Rusia au încheiat un acord, pentru a preveni neînţelegeri între armatele lor în Siria

Postat la: 22.09.2015 | Scris de: ZIUA NEWS

0

Premierul israelian, Benjamin Netanyahu, a anunţat luni că Israelul şi Rusia au "ajuns la un acord privind un mecanism" pentru a preveni "neînţelegeri" între forţele armate ale celor două ţări în Siria, relatează Radio Free Europe/Radio Liberty.

Netanyahu a făcut aceste declaraţii după întâlnirea avută luni cu preşedintele rus, Vladimir Putin, în apropiere de Moscova. Anterior, în timp ce îl întâmpina pe Netanyahu, Putin a afirmat că acţiunile Rusiei în Orientul Mijlociu vor fi întotdeauna "responsabile". Netanyahu a fost însoţit în vizita la Moscova de comandanţi ai armatei şi şefi ai serviciilor de informaţii, prezenţă care subliniază importanţa reuniunii.

Potrivit unor surse, Israelul ar fi preocupat că implicarea Rusiei în luptele dintre grupările islamiste rebele şi forţele siriene ar putea conduce la schimburi de focuri accidentale cu forţele ruse. Israelul efectuează în mod regulat raiduri împotriva militanţilor din sudul teritoriului sirian şi vrea să se asigure că gruparea şiită libaneză Hezbollah, care susţine regimul sirian, nu este înarmată, în condiţiile în care Rusia trimite armament în Siria.

Rusia a început să trimită avioane militare fără pilot în misiuni de supraveghere în Siria, după o mobilizare rapidă de echipamente şi trupe la o bază aeriană siriană, potrivit unor oficiali americani. Săptămâna trecută, oficiali militari americani şi ruşi au convenit de asemenea să exploreze modalităţi de evitare a interacţiunilor accidentale, în condiţiile în care Statele Unite coordonează o campanie internaţională de raiduri aeriene împotriva poziţiilor din Siria şi Irak ale reţelei teroriste Stat Islamic.

În contextul în care Rusia tocmai a suplimentat prezenţa militară în Siria, pentru ajutarea regimului de la Damasc, există riscul ca forţele celor două ţări să se întâlnească în teatrele de operaţiuni din Siria. Atât Rusia, cât şi Statele Unite susţin că inamicul împotriva căruia luptă în Siria este grupul terorist Stat Islamic. Însă Rusia oferă susţinere regimului Bashar al-Assad, iar Statele Unite argumentează că prezenţa trupelor ruse agravează situaţia din Siria.

 

DIN ACEEASI CATEGORIE...
albeni
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

ULTIMA ORA



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE